 |
| Sfântul Camil de Lellis (1555-1614) a primit de la Dumnezeu carisma de a se îngriji de bolnavi. |
Slujire
unii altora
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 octombrie 2018)
Lecturi: Isaia 53,10-11; Evrei 4,14-16; Evanghelia Marcu 10,35-45; lecturi
Omilie
Lecturile din duminica de astăzi
ne vorbesc despre slujire. Chiar dacă trăim după porunca iubirii, trebuie să
rămânem servitorii unii altora, ca și Isus, care a voit să fie slujitorul
tuturor.
În prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 53,10-11) este cântecul slujitorului suferind al lui Yahweh. Deja de pe la anul 550 mai înainte de Cristos, profetul vorbește de misteriosul slujitor al lui Dumnezeu. Isaia [Deutero-Isaia sau „al doilea Isaia”] se adresează unui popor de deportați într-o țară străină, în Babilon. Unul dintre discipolii săi are o intuiție profundă că mântuirea poporului nu vine de la arme, ci de la un necunoscut personaj ce se numește „Slujitor” ce răscumpără Israelul prin suferință, mijloceşte luând asupra sa păcatele oamenilor şi acceptând pedeapsa pentru greșelile poporului. Creștinii l-au recunoscut: este Isus Cristos cu suferința sa. Putem identifica aici o prevestire a crucii Domnului. Soarta Slujitorului reprezintă un mister care trebuie primit cu credință, întrucât, în umilirea sa, revelează puterea brațului lui Dumnezeu ce mântuiește Israelul. Este dureros evenimentul Slujitorului suferind dar corespunde unui plan divin: „Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (v. 10). În Biblie este slujitor cel care își pune viața în mâinile stăpânului; folosește toată energia spre a face ceea ce cere stăpânul. Este imaginea lui Cristos ce se dă de bunăvoie suportând suferinţele şi sacrificând propria viaţă pentru alţii: „slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor” (v. 11). Isus este slujitorul Tatălui. Astăzi, ne trimite la cei încercați de suferință, de boală. Vizitele implică gesturi de primire, de împărtășire, de prietenie. Este o modalitate de a participa la misiunea lui Cristos, Slujitorul suferind. Și-a însușit suferința, a făcut programul misiunii sale de salvator. Este un mesaj de speranță pentru noi toți.
Scrisoarea către Evrei (Evr 4,14-16) se adresează evreilor care au devenit creștini și îi învață că Isus este singurul mare preot ce ne conduce spre Dumnezeu, este „un mare preot minunat, care a străbătut cerurile” (v. 14), a îmbrățișat infirmitățile noastre: „căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă” (v. 15). Foarte important este că în perioada aceea exista încă Templu și marele preot celebra rituri. Era numit Cristos sau „unsul” (Lev 4,3: „care a primit ungerea”). Marele preot reprezentă divinitatea în fața poporului. O dată pe an, apare în postura de mijlocitor suprem, aducând jertfă în Ziua Ispășirii [Yom Kippur], pentru iertarea tuturor greșelilor poporului (Lev 16). Este singura zi în care marele preot putea să treacă dincolo de perdeaua ce se afla înaintea Sfintei Sfinților, partea cea mai sfântă a Templului. Vechea liturgie a templului – grandioasă și solemnă – vorbea încă nostalgic în inima evreilor convertiți la creștinism, mai ales când celebrau euharistia în casele oamenilor. Atunci autorul scrisorii le explică că Cristos celebrează o liturgie cu mult mai solemnă și mai eficientă decât cea din Templu. Dacă marele preot pătrundea în sanctuar cu sângele animalelor sacrificate, Cristos răzbate cu propriu sacrificiu – „a străbătut cerurile” – până la Tatăl. Scriitorul vrea să destăinuie misterul profund al Paștelui lui Cristos, ce este rădăcina eliberării. Mântuirea este mai mult rodul iubirii decât al sacrificiilor. Moartea lui trebuie înțeleasă ca o dăruire pentru oamenii ca să-i răscumpere. Isus a răspuns chemării lui Dumnezeu de a fi un „mediator” sau un mare preot pentru popor. A binevoit să ne obțină milostivirea din partea Domnului. Să ne punem încrederea în el căci a făcut legătura între cer și pământ.
Evanghelia din duminica trecută ne-a vorbit despre avere și despre pericolele ei. În această duminică Evanghelia (Mc 10,35-45) ne prezintă cuvintele lui Cristos despre puterea. Nu abordează o temă nouă; reia cuvintele pe care le-a spus la Cafarnaum: „Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor” (Mc 9,35). Acum, sunt pe drumul ce urcă spre Ierusalim și a treia oară anunță moartea și învierea sa (cf. Mc 10,32-34). Aceste cuvinte discipolii lui continuă să nu le înţeleagă aşa cum apare din cererea lor copilărească: „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta!” (v. 37).
Setea după primul loc preocupă copilul, ce smulge jucăria care-i place; adultul ce aleargă să obţină recunoaşterea pe plan politic și social… Acest lucru ne conduce la o societate bazată pe raporturi de putere ce nu poate duce doar la violență și nedreptate. Muşcătura celor doi fii ai lui Zebedeu este tipică atitudinii atât de înrădăcinată în om! Pe de altă parte nu sunt mai puţin condamnați ceilalţi ucenici. „Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan” (v. 41). Mânia lor, la prima vedere, este dreaptă, dar în realitate exprimă aceeaşi sete de putere şi de glorie. Cel puţin doi fraţi au avut curaj să o spună deschis…
Dacă vă daţi seama că atitudinea voastră seamănă cu a lor, gândiţi-vă… comportaţi-vă ca Isus care „n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (v. 45). Dumnezeu este primul slujitor; el serveşte oamenii.
Gloria lui Cristos se manifestă pe cruce. La dreapta și stânga sa, îi vom găsi pe doi tâlhari. Paharul pe care îl bea va fi cel al pătimirii care îl va introduce în Împărăție. Acolo, toate relațiile vor fi transformate. Fiecare va descoperi că locul său este un dar al lui Dumnezeu. Astfel, Isus a desființat legea celui mai puternic. A fost înlocuită cu slujire. Evanghelia adaugă faptul că cei care doresc să îi urmeze lui Cristos trebuie să nu caute puterea şi gloria, ci slujirea.
Astăzi celebrăm şi Ziua Mondială pentru Misiuni: ziua în care Biserica devine mai conştientă de rolul său în cadrul istoriei umane. Viața este o misiune: a-l vesti pe Cristos, a transmite credința până la marginile pământului. Misiunea până la marginile pământului cere dăruire de noi înșine. „Aș îndrăzni să spun că, pentru un tânăr care vrea să-l urmeze pe Cristos, esențialul este căutarea și adeziunea la propria vocație”. Este „voluntariatul misionar, o formă pentru a-i sluji pe «cei mai mici» (Mt 25,40), promovând demnitatea umană și mărturisind bucuria de a iubi și de a fi creștini”. Este mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor (2018). Să reflectăm aceasta…
În prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 53,10-11) este cântecul slujitorului suferind al lui Yahweh. Deja de pe la anul 550 mai înainte de Cristos, profetul vorbește de misteriosul slujitor al lui Dumnezeu. Isaia [Deutero-Isaia sau „al doilea Isaia”] se adresează unui popor de deportați într-o țară străină, în Babilon. Unul dintre discipolii săi are o intuiție profundă că mântuirea poporului nu vine de la arme, ci de la un necunoscut personaj ce se numește „Slujitor” ce răscumpără Israelul prin suferință, mijloceşte luând asupra sa păcatele oamenilor şi acceptând pedeapsa pentru greșelile poporului. Creștinii l-au recunoscut: este Isus Cristos cu suferința sa. Putem identifica aici o prevestire a crucii Domnului. Soarta Slujitorului reprezintă un mister care trebuie primit cu credință, întrucât, în umilirea sa, revelează puterea brațului lui Dumnezeu ce mântuiește Israelul. Este dureros evenimentul Slujitorului suferind dar corespunde unui plan divin: „Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (v. 10). În Biblie este slujitor cel care își pune viața în mâinile stăpânului; folosește toată energia spre a face ceea ce cere stăpânul. Este imaginea lui Cristos ce se dă de bunăvoie suportând suferinţele şi sacrificând propria viaţă pentru alţii: „slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor” (v. 11). Isus este slujitorul Tatălui. Astăzi, ne trimite la cei încercați de suferință, de boală. Vizitele implică gesturi de primire, de împărtășire, de prietenie. Este o modalitate de a participa la misiunea lui Cristos, Slujitorul suferind. Și-a însușit suferința, a făcut programul misiunii sale de salvator. Este un mesaj de speranță pentru noi toți.
Scrisoarea către Evrei (Evr 4,14-16) se adresează evreilor care au devenit creștini și îi învață că Isus este singurul mare preot ce ne conduce spre Dumnezeu, este „un mare preot minunat, care a străbătut cerurile” (v. 14), a îmbrățișat infirmitățile noastre: „căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă” (v. 15). Foarte important este că în perioada aceea exista încă Templu și marele preot celebra rituri. Era numit Cristos sau „unsul” (Lev 4,3: „care a primit ungerea”). Marele preot reprezentă divinitatea în fața poporului. O dată pe an, apare în postura de mijlocitor suprem, aducând jertfă în Ziua Ispășirii [Yom Kippur], pentru iertarea tuturor greșelilor poporului (Lev 16). Este singura zi în care marele preot putea să treacă dincolo de perdeaua ce se afla înaintea Sfintei Sfinților, partea cea mai sfântă a Templului. Vechea liturgie a templului – grandioasă și solemnă – vorbea încă nostalgic în inima evreilor convertiți la creștinism, mai ales când celebrau euharistia în casele oamenilor. Atunci autorul scrisorii le explică că Cristos celebrează o liturgie cu mult mai solemnă și mai eficientă decât cea din Templu. Dacă marele preot pătrundea în sanctuar cu sângele animalelor sacrificate, Cristos răzbate cu propriu sacrificiu – „a străbătut cerurile” – până la Tatăl. Scriitorul vrea să destăinuie misterul profund al Paștelui lui Cristos, ce este rădăcina eliberării. Mântuirea este mai mult rodul iubirii decât al sacrificiilor. Moartea lui trebuie înțeleasă ca o dăruire pentru oamenii ca să-i răscumpere. Isus a răspuns chemării lui Dumnezeu de a fi un „mediator” sau un mare preot pentru popor. A binevoit să ne obțină milostivirea din partea Domnului. Să ne punem încrederea în el căci a făcut legătura între cer și pământ.
Evanghelia din duminica trecută ne-a vorbit despre avere și despre pericolele ei. În această duminică Evanghelia (Mc 10,35-45) ne prezintă cuvintele lui Cristos despre puterea. Nu abordează o temă nouă; reia cuvintele pe care le-a spus la Cafarnaum: „Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor” (Mc 9,35). Acum, sunt pe drumul ce urcă spre Ierusalim și a treia oară anunță moartea și învierea sa (cf. Mc 10,32-34). Aceste cuvinte discipolii lui continuă să nu le înţeleagă aşa cum apare din cererea lor copilărească: „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta!” (v. 37).
Setea după primul loc preocupă copilul, ce smulge jucăria care-i place; adultul ce aleargă să obţină recunoaşterea pe plan politic și social… Acest lucru ne conduce la o societate bazată pe raporturi de putere ce nu poate duce doar la violență și nedreptate. Muşcătura celor doi fii ai lui Zebedeu este tipică atitudinii atât de înrădăcinată în om! Pe de altă parte nu sunt mai puţin condamnați ceilalţi ucenici. „Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan” (v. 41). Mânia lor, la prima vedere, este dreaptă, dar în realitate exprimă aceeaşi sete de putere şi de glorie. Cel puţin doi fraţi au avut curaj să o spună deschis…
Dacă vă daţi seama că atitudinea voastră seamănă cu a lor, gândiţi-vă… comportaţi-vă ca Isus care „n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (v. 45). Dumnezeu este primul slujitor; el serveşte oamenii.
Gloria lui Cristos se manifestă pe cruce. La dreapta și stânga sa, îi vom găsi pe doi tâlhari. Paharul pe care îl bea va fi cel al pătimirii care îl va introduce în Împărăție. Acolo, toate relațiile vor fi transformate. Fiecare va descoperi că locul său este un dar al lui Dumnezeu. Astfel, Isus a desființat legea celui mai puternic. A fost înlocuită cu slujire. Evanghelia adaugă faptul că cei care doresc să îi urmeze lui Cristos trebuie să nu caute puterea şi gloria, ci slujirea.
Astăzi celebrăm şi Ziua Mondială pentru Misiuni: ziua în care Biserica devine mai conştientă de rolul său în cadrul istoriei umane. Viața este o misiune: a-l vesti pe Cristos, a transmite credința până la marginile pământului. Misiunea până la marginile pământului cere dăruire de noi înșine. „Aș îndrăzni să spun că, pentru un tânăr care vrea să-l urmeze pe Cristos, esențialul este căutarea și adeziunea la propria vocație”. Este „voluntariatul misionar, o formă pentru a-i sluji pe «cei mai mici» (Mt 25,40), promovând demnitatea umană și mărturisind bucuria de a iubi și de a fi creștini”. Este mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor (2018). Să reflectăm aceasta…
bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa
R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci
A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi
T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986;
Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario
meditato, EDB Bologna 1974; Commento
della Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati
dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu