Fericita Tereza de Calcutta
"Sunt albaneză după
sânge, indiancă după cetăţenie. În ce priveşte credinţa mea, sunt o soră
catolică. După vocaţie, aparţin lumii. Dar în ce priveşte inima mea, aparţin cu
totul Inimii lui Isus".
Măruntă de statură, dar cu o
credinţă tare ca o stâncă, Maicii Tereza de Calcutta i-a fost încredinţată
misiunea de a proclama iubirea lui Isus faţă de omenire, mai ales faţă de cei
mai săraci dintre săraci. "Dumnezeu încă iubeşte lumea şi mă trimite pe
mine şi pe tine ca să fim iubirea şi milostivirea lui faţă de cei săraci".
Era un suflet plin de lumina lui Cristos, înflăcărată de iubirea faţă de El şi
cu o singură dorinţă fierbinte: "să sature setea Lui de iubire şi de
suflete".
Această mesageră luminoasă a
iubirii lui Dumnezeu s-a născut la 26 august 1910 la Skopje, oraş aflat la
răscrucea istoriei din Balcani. Cea mai mică dintre cei cinci copii ai lui
Nikola şi Drane Bojaxhiu, a fost botezată Gonxha Agnes, şi a primit Prima
Împărtăşanie la vârsta de cinci ani şi jumătate, iar Mirul în noiembrie 1916.
Iubirea faţă de suflete a pătruns în inima ei din ziua Primei Împărtăşanii.
Moartea neaşteptată a tatălui, care a avut loc atunci când Agnes avea circa opt
ani, a lăsat familia în dificultăţi financiare. Drane i-a crescut pe copii cu
autoritate şi iubire, influenţând considerabil caracterul şi vocaţia fiicei.
Formarea religioasă a lui Gonxha a fost consolidată ulterior de activa parohie
iezuită Preasfânta Inimă, în care era mult implicată.
La vârsta de optsprezece ani,
îndemnată de dorinţa de a deveni misionară, Gonxha a lăsat casa natală, în
septembrie 1928, pentru a intra în Institutul Sfintei Fecioare Maria, cunoscut
cu numele "Surorile de Loreto", din Irlanda. Aici a primit numele
sora Maria Tereza, asemenea Sfintei Tereza de Lisieux. În decembrie a plecat
spre India, sosind la Calcutta la 6 ianuarie 1929. După profesiunea voturilor
temporare din mai 1931, sora Tereza este trimisă în comunitatea Surorilor de
Loreto din Entally, unde a predat în şcoala de fete St. Mary. La 24 mai 1937,
sora Tereza a făcut profesiunea voturilor perpetue, devenind, aşa cum ea însăşi
a spus, "mireasa lui Isus" pentru "toată veşnicia". Din
acea zi i s-a spus mereu Maica Tereza. A continuat să predea la St. Mary şi în 1944
a devenit directoarea şcolii. Persoană de o rugăciune profundă şi de o iubire
intensă faţă de surorile şi elevele ei, Maica Tereza a petrecut foarte fericită
douăzeci de ani din viaţă la "Loreto". Cunoscută pentru caritatea,
generozitatea şi curajul ei, pentru înclinaţia spre munca grea şi pentru darul
natural al organizării, şi-a trăit consacrarea lui Isus, printre surori, cu
fidelitate şi bucurie.
La 10 septembrie 1946, în timpul
călătoriei cu trenul de la Calcutta la Darjeeling pentru o reculegere anuală,
Maica Tereza a primit "inspiraţia", "vocaţia în vocaţie".
În acea zi, setea lui Isus după iubire şi după suflete s-a impus inimii ei – în
ce mod, nu a povestit niciodată – şi dorinţa arzătoare de a sătura setea Lui a
devenit punctul principal al vieţii ei. În timpul săptămânilor şi a lunilor
care au urmat, prin locuţiuni şi viziuni interioare, Isus i-a revelat dorinţa
Inimii sale după "victimele de iubire" care ar fi "răspândit
iubirea lui asupra sufletelor". "Vino, fii lumina mea", a rugat-o.
"Nu pot să merg singur". I-a revelat suferinţa lui văzând lipsa de
grijă faţă de cei săraci, durerea sa că nu este cunoscut de ei şi dorinţa sa
arzătoare după iubirea lor. Isus i-a cerut Maicii Tereza să fondeze o
comunitate religioasă, Misionarele Carităţii, dedicate slujirii celor mai
săraci dintre săraci. Au trecut circa doi de discernământ şi de verificări
înainte ca Maica Tereza să obţină permisiunea de a începe noua sa misiune. La
17 august 1948, a îmbrăcat pentru prima oară sari-ul alb cu margini albastre şi
a ieşit pe poarta iubitei ei mănăstiri de "Loreto" pentru a intra în
lumea săracilor.
După un curs scurt cu Surorile
Medicale Misionare de la Patna, Maica Tereza s-a întors la Calcutta şi a găsit
găzduire temporară la Micile Surori ale Săracilor. La 21 decembrie a mers pentru
prima oară în periferie: a vizitat familiile, a spălat rănile unor copii, s-a
îngrijit de un bărbat în vârstă care zăcea bolnav pe stradă şi de o femeie care
murea de foame şi de tuberculoză. Începea fiecare zi cu Isus Euharistic şi
ieşea pe stradă cu rozariul în mână, pentru a-l căuta şi a-l sluji pe El în cei
care sunt "nedoriţi, neiubiţi, neîngrijiţi". Câteva luni mai târziu i
s-au alăturat, una după alta, câteva dintre fostele ei eleve.
La 7 octombrie 1950 noua
Congregaţie a Misionarelor Carităţii era recunoscută oficial în Arhidieceza de
Calcutta. La începutul anului 1960, Maica Tereza începea să trimită surori
de-ale ei în alte părţi ale Indiei. Dreptul Pontifical acordat Congregaţiei de
către Papa Paul al VI-lea în februarie 1965 a încurajat-o să deschidă o casă de
misiune în Venezuela. După aceasta au urmat imediat alte fundaţii la Roma şi în
Tanzania şi, ulterior, pe toate continentele. Începând din 1980 şi până în
1990, Maica Tereza a deschis case de misiune în aproape toate ţările comuniste,
inclusiv în fosta Uniune Sovietică, Albania şi Cuba.
Pentru a răspunde mai bine
nevoilor săracilor, atât fizice cât şi spirituale, Maica Tereza a fondat în
1963 congregaţia Fraţii Misionari ai Carităţii; în 1976 ramura contemplativă de
surori, în 1979 Fraţii contemplativi, şi în 1984 Părinţii Misionari ai
Carităţii. Cu toate acestea, inspiraţia ei nu s-a limitat doar la vocaţiile
religioase. A format Colaboratorii Maicii Tereza şi Colaboratorii Bolnavi şi
Suferinzi, persoane de diferite confesiuni şi de diferite naţionalităţi cu care
a împărtăşit spiritul ei de rugăciune, simplitate, sacrificiul şi apostolatul
ei prin umile fapte de iubire. Acest spirit ulterior a dus la fondarea
Misionarilor Carităţii Laici. Ca răspuns la cererea multor preoţi, în 1991 Maica
Tereza a dat viaţă Mişcării Corpus Christi pentru Preoţi, ca o "cale mică
de sfinţenie" pentru cei care doreau să împărtăşească spiritul şi carisma
ei.
În aceşti ani de rapidă
expansiune a misiunii sale, lumea a început să îşi îndrepte atenţia spre Maica
Tereza şi spre opera pe care o începuse. Numeroase distincţii, începând de la
Premiul indian Padmashri din 1962 şi importantul Premiu Nobel pentru Pace din
1979, au adus cinste operei ei, în timp ce mass-media au început să urmărească
activităţile ei cu tot mai mult interes. A primit totul, atât distincţiile cât
şi atenţiile, "spre slava lui Dumnezeu şi în numele săracilor".
Întreaga viaţă şi operă a Maicii
Tereza oferă mărturia bucuriei de a iubi, a măreţiei şi demnităţii fiecărei
persoane umane, a valorii lucrurilor mărunte făcute cu fidelitate şi iubire, şi
a incomparabilei prietenii cu Dumnezeu. Dar a existat un alt aspect eroic al
acestei mari femei despre care s-a aflat abia după moartea ei. Ascunsă de ochii
tuturor, ascunsă până şi de cei care i-au fost foarte aproape, viaţa ei
interioară a fost marcată de experienţa unei profunde, dureroase şi permanente
senzaţii că este separată de Dumnezeu, ba chiar respinsă de El, împreună cu o
dorinţă tot mai mare după El. A numit încercarea ei interioară "obscuritate".
"Dureroasa noapte" a sufletului ei, care a început în jurul perioadei
în care şi-a început apostolatul cu săracii şi a durat întreaga viaţă, a
condus-o pe Maica Tereza la o unire şi mai profundă cu Dumnezeu. Prin
obscuritate a participat în mod mistic la setea lui Isus, la dorinţa lui,
dureroasă şi arzătoare, de iubire, şi a împărtăşit dezolarea interioară a
săracilor.
În timpul ultimilor ani de viaţă,
în ciuda problemelor tot mai mari de sănătate, Maica Tereza a continuat să
conducă Congregaţia ei şi să răspundă nevoilor săracilor şi ale Bisericii. În
1997, surorile Maicii Tereza erau circa 4.000, prezente în 610 case de misiune
răspândite în 123 de ţări din lume. În martie 1997 a binecuvântat-o pe noua
Superioară Generală a Misionarelor Carităţii, şi a făcut încă o călătorie în
străinătate. După ce l-a întâlnit pe Papa Ioan Paul al II-lea pentru ultima
dată, s-a întors la Calcutta şi a petrecut ultimele săptămâni de viaţă primind
vizitatori şi instruindu-le pe surorile ei. La 5 septembrie 1997, viaţa
pământească a Maicii Tereza a ajuns la capăt. Au fost organizate funeralii de
stat de către guvernul indian, iar trupul i-a fost înmormântat în Casa Mamă a
Misionarelor Carităţii. Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj şi de
rugăciune pentru oameni de orice credinţă, săraci şi bogaţi, fără nici o
distincţie. Maica Tereza ne lasă testamentul unei credinţe de nezdruncinat, al
unei speranţe de neînfrânt şi al unei extraordinare carităţi. Răspunsul ei la
cererea lui Isus: "Vino, fii lumina mea" a făcut-o Misionară a
Carităţii, "Maică a săracilor", simbolul compasiunii faţă de oameni
şi mărturie vie a iubirii însetate a lui Dumnezeu.
După mai puţin de doi ani de la
moartea ei, datorită răspânditei faime de sfinţenie şi a harurilor obţinute
prin mijlocirea ei, Papa Ioan Paul al II-lea a permis deschiderea cauzei de
canonizare. La 20 decembrie 2002 a aprobat decretele asupra virtuţilor eroice
şi a miracolelor sale.
|
%2B-%2BBernardette%2BLopez.jpg)
