Lumina credinței
pr. Isidor Chinez (19 martie 2023)
Lecturi biblice: 1Samuel 16,1b.6-7.10-13a; Efeseni 5,8-14; Evanghelia Ioan 9,1-41; forma scurtă: Evanghelia Ioan 9,1.6-9.13-17.34-38; lecturi biblice.
Omilie
Este duminica bucuriei [laetare, în latină]. „Bucură-te, Ierusalime […]; tresăltaţi de bucurie cu el şi veseliţi-vă!” (cf. Is 66,10), îi îndeamnă pe credincioși antifonul la intrare. Liturgia Cuvântului ne invită să ne deschidem ochii spre lumina lui Cristos. Este lumina care face să se vadă: vederea lui Dumnezeu, ce scrutează gândurile omului, vederea cu ochii omului, ce lasă să se vadă creația și vederea credinței, ce permite să-l vedem pe Dumnezeu în semnele sale. E un drum spre lumina credinței! Prima lectură și Evanghelia sunt două texte unite printr-un contrastul dintre lumină și întuneric. În episodul din cartea lui Samuel, profetul este trimis de Dumnezeu să-l ungă pe regele lui Israel, pe care nu-l știa încă. Știe că Dumnezeu a ales pe unul dintre fiii lui Iese. Credea că regele este cineva cu aspect teribil, având o statură impunătoare, ca Saul. Pentru a-l găsi pe rege, el se uita în directia greșită, la aspectul exterior. Tema vederii vine în textul evanghelic. Acțiunea Domnului este lumina: „cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii” (In 9,5). Evanghelia nu relatează nici o cerere de vindecare a orbului, spre deosebire de alți orbi care-i cer miracolul. Domnul îi oferă lumina ochilor și cea a credinței ca un dar gratuit. Până la sfârșit, credința orbului trebuie să evolueze: „Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: «Crezi tu în Fiul Omului?» El a răspuns: «Cine este, Doamne, ca să cred în el?» Isus i-a spus: «L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este». El i-a zis: «Cred, Doamne»; şi l-a adorat” (In 9,36-38). Credința este așadar lumina lui Cristos. Apostolul Paul arată limpede că darul credinței este lumina ce nu se limitează la minte, ci este o claritate care emană din toată viața creştinului – e o schimbare radicală: „odinioară eraţi întuneric, acum însă, sunteți lumină în Domnul” (Ef 5,8). Să-l rugăm pe Domnul să ne dea lumina credinței!
În prima lectură (1Sam 16,1b.6-7.10-13a) este relatat episodul chemării lui David ca rege în locul lui Saul. În fața lui Samuel, defilează cei șapte frații, maturi și robuști, dar Dumnezeu îl alege pe un băiețandru lipsit de orice calitate „domnească”, care nici măcar nu este fost prezent, căci păzea turmele tatălui său. Învățătura acestui text este condensată în zicala: „omul se uită la aparențe, dar Domnul vede inima”. Samuel e afectat de o dublă orbire: el nu cunoaște logica lui Dumnezeu și, chiar dacă ar cunoaște-o, nu ar putea privi unde se uită Domnul. La sfârșitul textului este vindecat de întunecimea sa spirituală. Dumnezeu gândește și acționează diferit de oameni. Profetul are deja în minte cum ar trebui să fie un rege pentru a guverna Israelul în numele Domnului. Se străduiește să-l recunoască pe cel ales. Dar Samel este un om și raționează conform omului; el crede că noul rege trebuie să fie fiul cel mare al familiei, impunător, care inspiră mult respect, să fie puternic, așa ca Saul. Dar Dumnezeu îi spune că greșește. Samuel dorește să facă voința lui Dumnezeu în sinceritate, dar dacă nu este zăpăcit, cel puțin surprins de faptul că Dumnezeu alege pe cel mai mic. Se lasă distras de criteriile umane: aceasta îl orbeşte căci nu cunoaște criteriului alegerii aplicat de Dumnezeu. Îl alege pe David, cel mai mic, deci cel mai slab, pentru că primește puterea sau forța de la Domnul ca să realizeze misiunea de a salva poporul.
A doua lectură (Ef 5,8-14). Primii creștini au numit botezul „iluminare”. Apostolul Paul este prizonier la Roma [între anii 61-63] și îi îndeamnă pe efeseni să se ferească de influențele păgânismului ce se prezintă foarte ademenitore. Paul le cere efesenilor să se îndepărteze de păgânism și de întuneric: „nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă denunţaţi-le!” (v. 11). Aceasta înseamnă: creștinii nu trebuie doar să fie spectatori, ci să înfrunte răul: reclamați-l! Invitația sfântului Paul este foarte actuală și ne cheamă să fim vigilenți. Contrastul între lumină și întuneric este reprezentat de lupta dintre bine și rău. Paul le amintește creștinilor că odată cu botezul au devenit „lumină”: „odinioară eraţi întuneric, acum însă, sunteți lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte fii ai luminii, căci rodul luminii constă în toată bunătatea, dreptatea şi adevărul!” (v. 8-9). Autorul le explică ce înseamnă a-l primi pe Cristos, lumina lumii. Pentru credincioși este vorba de a rupe cu răul și de a se orienta spre roadele luminii, spre bine, dreptate și adevăr. Aceste trei cuvinte se condensează într-un program de viață în care căutarea binelui nu este niciodată separată de deschiderea spre adevăr. Paul subliniază că tocmai comportându-se ca fiu al luminii, biruim întunericul ce pare să invadeze lumea. Dar nu este așa: „Trezeşte-te tu, care dormi, şi ridică-te dintre cei morţi, iar Cristos te va lumina!”
Evanghelistul Ioan (forma prescurtată: In 9,1.6-9.13-17.34-38) prezintă, în experiența orbului din naștere vindecat de Domnul, revelația lui Isus ca lumină a lumii. Este o cateheză care ne conduce să descoperim cu adevărat persoana lui Cristos. Calea orbului este drumul catehetic care își pune întrebarea: „cine este așadar Isus?” El pleacă de la necunoaștere și trece printr-o instituție religioasă care obstaculează parcursul și ajunge în cele din urmă să-l întâlnească pe Isus personal. Este răspunsul dat credinței din mărturia unui israelit „cinstit” capabil să recunoască lucrarea lui Dumnezeu și a lui Mesia. Cristos apare la începutul și la sfârșitul relatării. Restul s-a desfășurat ca și cum Domnul nu ar fi existat: nu a intervenit, l-a lăsat pe orbul vindecat să se descurce singur prin dificultăți și conflicte… Discipolul „luminat” nu are nevoie de prezența fizică a învățătorului său; îi este suficientă lumina sa pentru a rămâne ferm în credință și a face alegeri coerente. Drumul dificil parcurs de orb este cu tot opusul celui al evreilor necredincioși. Îl vedem apropiindu-se, pas cu pas, cu dreptatea și cu raționamentul bunului simț. Pe măsură ce relatarea se desfășoară, orbul este în drumul de credință: la început Isus este un simplu „om” (v. 11); apoi devine „profet” (v. 17); mai târziu este „om al lui Dumnezeu”; la sfârșit este devine „Domnul” [în greacă, Kyrios] (v. 38). Este cel mai important titlul pentru creștini care proclamă propria sa credință. Orbul este ca un catehumen: a făcut un drum ce i-a deschis ochii, după o serie de întrebări și răspunsuri (v. 35-38), ce conturează clar etapele credinţei. Este o pedagogie progresivă din partea lui Dumnezeu, ce respectă ritmurile și capacitatea omului.
Iată caracteristicele omului „luminat”: este înainte de toate liber: nu-și vinde capul nimănui; e curajos: respinge toate formele de servilism, nu se lasă intimidat de cei care abuzează de puterile lor; este sincer: nu renunță să spună adevărul chiar și atunci când este incomod; este simplu ca un porumbel, dar și prudent; rezistă presiunii și fricii: el suferă violență, dar nu renunță la lumina primită; mai degrabă decât să meargă împotriva conștiinței, preferă să fie dat afară: „Isus a auzit că l-au dat afară” (v. 35). Este cu adevărat un om liber. Concluzia este clară: omul, care era orb, ajunge să vadă și apoi să creadă. Vindecarea orbului din naștere este prezentată de evanghelistul Ioan ca o lumină. Întreaga relatare își propune să arate, prin exemplul orbului vindecat, că Domnul este purtătorul unei lumini capabile să-i îndrume pe credincioși către Dumnezeu și să facă din ei o comunitate de frați. Orbul ajunge să-și recapătă vederea și în cele din urmă să-l recunoască pe Domnul și să creadă în el. Orbul vindecat se deschide către noutatea adusă de Isus și găsește în el sensul vieții! E lumina credinței!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu