† Schimbarea la față [ C ] : „Ascultaţi de el!” [4 august 2019]

„Ascultaţi de el!”

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 august 2019)

Lecturi: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19; Evanghelia Luca 9,28b-36; lecturi

Omilie

În fiecare an pe 6 august se celebrează Schimbarea la față a Domnului. [Astăzi celebrăm ziua cu anticipație, mai devreme]. Este un mare mister! Pentru orientali reprezintă Paștele de Vară după importanța pe care o are în evanghelii. 

† Duminica a 18-a de peste an (C): Fragilitatea lucrurilor [4 august 2019]

Parabola bogatului fără minte...

 Fragilitatea lucrurilor

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (4 august 2019)

Lecturi: Qohelet 1,2; 2,21-23; Coloseni 3,1-5.9-11; Evanghelia Luca 12,13-21; lecturi


Omilie

În timpul vacanţelor de vară, lecturile biblice ne fac să reflectăm asupra bunurilor materiale. Astăzi Isus vrea să ne dea ochi pătrunzători, perspicace, pentru a vedea fragilitatea lucrurilor și a căuta fericirea în Dumnezeu (evanghelia și prima lectură). Debarasându-ne de omul vechi cu dorința sa de plăcere și îmbrăcându-ne cu omul cel nou intrăm în cunoașterea adevăratelor valori (în lectura a doua). 

Sfântul Alfons Maria de Liguori (1696-1787), episcop, doctor al Bisericii [1 august]

„În istoria Bisericii, el este napolitanul cu inteligenţa cea mai profundă, după anul 1500, aşa cum a fost Toma după anul 1000… El a pus pe buzele tuturor, chiar şi a analfabeţilor, cuvintele sfintei Tereza de Avila şi ale sfântului Ioan al Crucii. El a transmis oamenilor termenii cei mai înalţi în formulele cele mai simple, sentimentele cele mai extatice în limbajul obişnuit. A creat, în cei simpli, o inimă de sfinţi şi mari sfinţi” [1]. 

Alfons avea doar 13 ani şi Teresina doar 5, când părinţii lor le-au aranjat deja viitoarea lor căsătorie. Nu făceau aceasta cu sentimentul că ar interveni în libera alegere a fiilor, ci cu convingerea că astfel le prevedeau din timp un viitor fericit! Între timp, băiatul înainta în studii şi copila se pregătea în şcoala carmelitelor Preasfântului Sacrament.

Lucrurile au decurs însă într-un mod diferit, deoarece cei doi interesaţi, deşi se cunoşteau încă de mici – erau verişori şi cele două familii se vizitau –, aveau aspiraţii mult mai înalte decât cele ale părinţilor. Tereza, în deplin acord cu Alfons, a refuzat dreptul primului născut cu toate onorurile familiilor nobile şi, la 15 ani, s-a întors în mănăstire, unde era crescută după exemplul Terezei de Avila. Alfons îi va scrie viaţa şi va mărturisi prietenilor că, dacă micuţa sa logodnică a ales Iubirea cea mai mare, acest lucru i se datorează lui.

Într-un timp în care fiii cadeţi erau constrânşi să găsească în mănăstiri sau în cariera bisericească propria lor realizare, pentru a lăsa intact patrimoniul familiei pentru primii născuţi, Dumnezeu, uneori, nu făcea jocul oamenilor şi îi chema la sine tocmai pe primii născuţi. Pentru Alfons, viitorul, în toate, era roz, din punct de vedere uman. Tatăl său, Iosif, era ofiţer superior al marinei militare şi mama sa, Ana Cavalieri, din familia marchizilor de Avenia, era o femeie profund religioasă şi bine instruită.

Sfântul Ignaţiu de Loyola (1491-1556), preot [31 iulie]

Ignațiu imobilizat în atele.

„Aşezat acolo (lângă fluviul Manresa), au început să i se deschidă ochii inteligenţei: nu a avut o viziune; şi totuşi, înţelegea şi cunoştea multe lucruri, atât spirituale, cât şi privitoare la credinţă şi ştiinţă, cu o claritate aşa de mare încât toate i se păreau noi. Nu pot fi prezentate toate detaliile în privinţa celor înţelese atunci, căci sunt foarte multe; se poate spune numai că a beneficiat de o mare lumină interioară. Astfel că, în întreaga sa viaţă, timp de 62 de ani, dacă ar fi pus la un loc toate ajutoarele primite de la Dumnezeu şi toate lucrurile învăţate, toate laolaltă, nu s-ar fi adunat atâtea câte a primit în acea unică experienţă” [1]. 

Ignaţiu, ajuns de acum la 62 de ani, aduce în memorie, prin aceste cuvinte, extraordinara lumină cu care Dumnezeu l-a transformat la Manresa pentru a-l face capabil pentru misiunea sa. S-a născut în Ţara Bascilor, la Azpeitia, în 1491, fiind al treisprezecelea şi ultimul copil din familie. La 14 ani, l-au îndreptat spre cariera bisericească, dar în scurt timp, el a renunţat cu hotărâre şi a ales-o pe cea militară, mai plină de aventuri şi mai potrivită caracterului său. În tinereţe nu a fost cheie de biserică, ba chiar o dată a ajuns în tribunal, şi numai poziţia socială a familiei sale l-a ajutat să evite o condamnare la închisoare.

Marta și Maria îl slujeau pe Domnul [29 iulie]

 

Marta, Maria și Isus.

Cuvintele Domnului nostru Isus Cristos vor să ne amintească faptul că există un singur scop spre care tindem atunci când ne străduim în diferitele ocupații din această lume. Spre el tindem cât timp suntem pele­rini și încă nestabiliți; pe drum și încă nu în patrie; în dorință și încă nu în satisfacere. Dar trebuie să tindem spre acest scop fără indiferență și fără întrerupere, pentru a putea ajunge, în cele din urmă, într-o zi, la scop. Marta și Maria erau două surori, nu numai pe planul naturii, dar și pe planul religiei; ambele îl onorau pe Domnul, ambele îl slujeau pe Domnul, prezent în trup, în perfectă armonie de sentimente. Marta l-a primit așa cum se obișnuiește a-i primi pe pelerini, și totuși, l-a primit pe Domnul ca o slujitoare, pe Mântu­itorul ca o bolnavă, pe Creator ca o creatură; l-a primit pentru a-l hrăni în trupul său, în timp ce ea trebuia să se hrănească cu Duhul Sfânt. Domnul a voit să ia forma sclavului și, în această formă de slujitor, să fie hrănit de slujitori, și asta nu din necesitate, ci din condescen­dență. Faptul de a se oferi să fie hrănit a fost din condes­cendență: el avea un trup căruia îi era foame și sete.

Așa a fost primit Domnul ca oaspete, el, care a venit la ai săi și ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu (In 1,11-12). A adoptat slujitori și i-a făcut frați, i-a răscumpărat pe prizonieri și i-a constituit împreună- moștenitori. Totuși, nimeni dintre voi să nu îndrăz­nească să exclame: „Fericiți cei care au fost găsiți vred­nici să-l primească pe Cristos în casa lor!” Nu te necăji, nu-ți reproșa că te-ai născut într-un timp în care nu-l poți vedea pe Domnul în trup. El nu te-a privat de această onoare, pentru că a asigurat: Ori de câte ori ați făcut cestea unuia dintre aceștia mici, care sunt frații mei, mie mi-ați făcut (Mt 25,40).

Cu siguranță, tu, Marta, pot să-ți spun liniștit, binecu­vântată deja pentru slujirea ta ireproșabilă, ceri odihnă ca recompensă. Acum ești implicată în multe lucruri, vrei să alini trupurile muritoare, chiar ale persoanelor sfinte. Dar spune-mi: Când vei ajunge în patria aceea, vei găsi pelerinul ca să-l primești ca oaspete? Îl vei găsi pe cel înfometat căruia să-i dai pâine? Pe cel însetat ca să-i dai de băut? Pe cel bolnav ca să-l vizitezi? Pe cel care se ceartă ca să-l readuci la împăcare? Pe cel mort ca să-l înmormântezi?    

Sus în cer nu vor mai fi toate acestea. Atunci ce va fi? Ceea ce a ales Maria: acolo vom fi hrăniți, nu vom hrăni. De aceea, va fi complet și perfect ceea ce a ales Maria aici: de pe acea masă bogată ea aduna firimiturile cuvân­tului Domnului. Chiar vreți să știți ce va fi sus în cer? În­suși Domnul afirmă despre slujitorii săi: Adevăr vă spun, îi va așeza la masă și, venind, îi va servi (Lc 12,37).

(Din Predicile sfântului Augustin, Pred. 103, 1-2.6: PL 38, 613.615).