† Duminia a 10-a de peste an (B): Isus învingătorul Răului [10 iunie 2018]

Isus învingătorul Răului

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 iunie 2018)

Lecturi: Genezei 3,9-15; 2Corinteni 4,13-5,1; Evanghelia Marcu 3,20-35; lecturi

Omilie

În această duminică ne-am așezat în jurul lui Isus ca să ascultăm și să facem voința lui Dumnezeu. Lecturile liturgiei de astăzi îi-l prezintă pe Cristos învingătorul Răului. Să privim spre el.

Prima lectură luată din Cartea Genezei (Gen  3,9-15) se relatează despre păcatul strămoșesc sau păcatul original. Adam şi Eva nu au înţeles sensul poruncii date de Dumnezeu. N-au ascultat de el. Au fost învinşi de ispită şi au căzut în păcat iar apoi s-au ascuns. Acum Dumnezeu coboară în paradisul pământesc și întreabă: „Unde eşti?” Căutat de Dumnezeu, omul îi răspunde dar încearcă să se eschiveze de orice răspundere. Bărbatul dă vina pe femeie şi femeia dă vina pe şarpe. Atunci Dumnezeu a blestemat şarpele şi a anunţat pentru toate timpurile lupta omului împotriva diavolului: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (v. 15). Alegerea greşită între bine şi rău a rupt armonia dintre om şi Dumnezeu. Răul a coborât în inima omului. Păcatul a declanşat ruşinea, invidia şi sensul de vină. Dar Dumnezeu se așează de partea omului și va da o „descendență” – un „urmaș” – care va învinge Răul: îi zdrobi capul. El este răscumpărătorul, Mesia, Isus Cristos, care va salva omenirea prin patima, moartea, învierea și înălțarea sa în gloria Tatălui. Credința este realistă: el a zdrobit capul șarpelui, a Răului.

Ceea ce primim în dar de la Dumnezeu trebuie să fie dăruit

„Nimeni nu primeşte Mirul numai pentru sine însuşi, ci pentru a coopera la creşterea spirituală a celorlalţi. Numai astfel, deschizându-ne şi ieşind din noi înşine pentru a-i întâlni pe fraţi, putem cu adevărat să creştem şi numai să ne înşelăm că facem asta. De fapt, ceea ce primim în dar de la Dumnezeu trebuie să fie dăruit - darul este pentru a dărui - pentru ca să fie rodnic, şi nu în schimb îngropat din cauza temerilor egoiste, aşa cum învaţă parabola talanţilor (cf. Mt 25,14-30). Şi sămânţa, când noi avem sămânţa în mână, dar nu este pentru a o pune acolo, în dulap, a o lăsa acolo: este pentru a o semăna. Darul Duhului Sfânt trebuie să-l dăm comunităţii. Îi îndemn pe cei miruiţi să nu "închidă în cuşcă" pe Duhul Sfânt, să nu opună rezistenţă Vântului care suflă pentru a-i împinge să meargă în libertate, să nu înăbuşe Focul arzător al carităţii care duce la consumarea vieţii pentru Dumnezeu şi pentru fraţi”.

(Papa Francisc, Cateheze despre Mir sau Confirmaţiune [6 iunie 2018]; sursă: http://www.ercis.ro).

Dumnezeu este respins şi eliminat cu brutalitate pe cruce

„Dumnezeu este respins şi eliminat

cu brutalitate pe cruce

atunci când se învecinează prea aproape de noi

şi nu mai este posibil să-ți faci o imagine care să convingă

și să se poată prelucra după dorința noastră”.

(Schellong D. - teolog creștin reformat; trad.I.C.).

Un distih medieval

„Un distih medieval rezumă bine semnificaţia celor patru sensuri:

Litera gesta docet, quid credas allegoria,

Moralis quid agas, quo tendas anagogia.

«Sensul literal te învaţă faptele,
alegoria ─ ce trebuie să crezi,

sensul moral ─ ce trebuie să faci,

anagogia ─ spre ce trebuie să tinzi»”.

(Catehismul Bisericii Canolice, nr. 118).

După o veche tradiţie, se pot distinge două sensuri ale Scripturii: sensul literal şi sensul spiritual, acesta din urmă fiind subîmpărţit în sens alegoric, moral şi anagogic. Concordanţa profundă a celor patru sensuri asigură întreaga bogăţie citirii vii a Scripturii în Biserică:

Sensul literal. Este sensul semnificat de cuvintele Scripturii şi descoperit de exegeza care urmează regulile interpretării corecte. Omnes sensus (sc. Sacrae Scripturae) fundentur super litteralem. – „Toate sensurile Sfintei Scripturi se bazează pe sensul literal”.

Sensul spiritual. Datorită unităţii planului lui Dumnezeu, nu numai textul Scripturii, ci şi realităţile şi evenimentele despre care vorbeşte ea pot fi semne.

1. Sensul alegoric. Putem dobândi o înţelegere mai profundă a evenimentelor recunoscând semnificaţia lor în Cristos; astfel, trecerea Mării Roşii este un semn al biruinţei lui Cristos şi, prin aceasta, al Botezului.

2. Sensul moral. Evenimentele relatate în Scriptură trebuie să ne ducă la un mod corect de a acţiona. Ele au fost scrise „pentru învăţătura noastră” (1Cor 10, 11).

3. Sensul anagogic. Realităţile şi evenimentele pot fi văzute şi în semnificaţia lor eternă, călăuzindu-ne (în greceşte, anagogé) spre Patria noastră. Astfel, Biserica pe pământ este semn al Ierusalimului ceresc.

Un distih medieval rezumă bine semnificaţia celor patru sensuri: Litera gesta docet, quid credas allegoria, moralis quid agas, quo tendas anagogia. „Sensul literal te învaţă faptele, alegoria – ce trebuie să crezi,  sensul moral – ce trebuie să faci, anagogia – spre ce trebuie să tinzi”.

(Catehismul Bisericii Catolice, nr. 115-118).