Dorința mea după adevăr

Creatia vorbește...

Te laud, Tatăl meu, 
pentru dorința după adevăr
pe care ai sădit-o adânc în mine.
Ea nu se mulțumește cu promisiuni goale,
cusoluții simple sau cu expresii vagi.

Te rog, Tatăl meu,
să privești împreună cu mine
la adevărul vieții mele,
la ceea ce este adevărat și fals,
la ceea ce prisosește
și la ceea ce lipsește.

Am încredere în tine, Tatăl meu,
că vii în viața mea,
luminezi întunericul meu cu lumina ta
și ești pentru mine Adevărul,
de care întreaga mea dorință va fi liniștită. Amin.

Dörte Schröges

(Youcat, Carte de rucăgiuni pentru tineri, Sapientia, Iași 2016, 24).

Gândește ce spui

„Cine nu are curajul să spună ceea ce gândește,

va sfârşi prin a nu gândi

decât ceea ce nu are curajul să spună” .

(Loria Achille [1880]).

„Chi non ha il coraggio di dire ciò che pensa,

finisce col non pensare

se non quello che avrà il coraggio di dire”.

(Loria Achille [1880]).

(sursă: https://twitter.com/bruniluis).

Flori de mac

În frunză de cucută-amară

îmi fluier bucuriile – şi-o nenţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.

Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

Şi-aş vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum n-au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, marii stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.

Lucian Blaga [1921]

Gândul zilei

La cules de narcise (1912) -
de John William Waterhouse

„Este adevărat că noi am fost creaţi

după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Noi ne asemănăm cu el

chiar mai mult decât îndrăznim să ne gândim,

decât filosofii ne permit să ne gândim.

«Creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu»

– cât de misterioasă şi de temut este o astfel de expresie,

dar cum şi-a pierdut ea puţin câte puțin semnificaţia prin folosirea,

ca o monedă efigia sa,

pentru că a trecut prin multe mâini!

Aş vrea totuşi să vă opriţi la aceasta un minut.

Câţi dintre noi, creştinii, avem cu adevărat conştiinţa

că suntem chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?

Cine se preocupă de sensul real
al acestor cuvinte atât de surprinzătoare?

Dacă ele sunt veridice,

atunci nu observarea lucrurilor

ne-ar revela lumea,

secretul său ar fi în noi,

în cea mai mare profunzime din noi,

acolo unde nu coborâm niciodată, evident.”

 

(Bernanos G., La liberté, în Bernanos G., Correspondance inédite [1934-1948]. II. Combat pour la liberté, Plon, Paris 1971, p. 1377).

 

Dumnezeu există, eu l-am întâlnit... [3]

 

 

…

 

Din ceea ce am scris până acum sper că reiese că nimic nu mă predispunea la religie, în afară de faptul că nu aveam nici o religie. Dacă părinţii mei, de la care n-am primit decât afecţiune şi un exemplu demn de urmat, ar fi crezut, mi-ar fi transmis credinţa în mod firesc. Necrezând – chiar dacă socialismul nu distrusese complet protestantismul mamei mele –, era normal ca ei să adere la concepţia lumii care era a lor şi care a fost şi a mea până la douăzeci de ani.

În legătură cu anii tinereţii, n-am ascuns nimic din ceea ce trebuia spus, dar am trecut sub tăcere ceea ce uzanţele de altădată – oarecum căzute în desuetudine acum – cereau să păstrezi secret, cum ar fi experienţele şi tulburările adolescenţei, asupra cărora, într-adevăr, n-am de făcut declaraţii care să înveţe ceva pe cineva.

În sfârşit, regret că am vorbit atât de des la persoana întâi; dar cum să fi scăpat de această dezagreabilă necesitate? Un mare om şi un foarte mare talent, căruia i-am spus povestea mea, nu s-a putut abţine să-şi arate uimirea, exclamând la sfârşitul istorisirii: „Vă iubesc foarte mult, dar, totuşi, de ce dumneavoastră?” Răspunsul la această întrebare este că nu există răspuns. Am fost un băiat obişnuit, poate cu câteva slăbiciuni în plus, fără alte semne particulare decât un picior purtând urma exploziei unei bombe şi o netă propensiune spre absenţa intelectuală şi, pe cât posibil, şi fizică. Conform Scripturii, harul nu ţine seama de persoană şi cred că am mai arătat că, revărsându-se asupra mea, s-a revărsat nu contează asupra cui. Ceea ce mi s-a întâmplat se poate întâmpla tuturor, celui mai bun şi celui mai puţin bun, celui care nu ştie şi celui care crede că ştie; cititorului – mâine sau poate în seara aceasta; într-o zi, cu siguranţă.

(André Frossard, Dumnezeu există, eu l-am întâlnit, Editura Universal Dalsi 1993, trad. Alex. Ştefănescu).