La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Lege,
conştiinţă, păcat. Teologia morală fundamentală (II) [2018], scrisă de pr. dr.
Isidor Chinez. Cartea apare în colecţia „Tratate de teologie”, în formatul 14x20
cm, are 306 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro),
precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 25 lei.
Concepţia creştină despre om –
omul considerat conform Revelaţiei – are o continuă dependenţă de Dumnezeu.
Viaţa lui este darul lui Dumnezeu care în Cristos şi-a manifestat profunzimile
iubirii sale, deschizându-ne calea spre comuniunea trinitară. Căutându-l pe om
prin intermediul Fiului său, Dumnezeu vrea să-l facă să abandoneze căile
răului. Învingerea răului: iată ce este Răscumpărarea. Domn al creaţiei, omul
poate să împlinească planul divin prin cunoaştere şi iubire. Iar, în lumina
acestei dependenţe, Scriptura schiţează trăsăturile esenţiale ale persoanei.
Teologia morală este reflecţia despre bunătatea şi concretizarea
comportamentului moral. Libertatea omului dobândeşte sensul acestei ascultări
de Dumnezeu, atât în fiinţa sa, cât şi în acţiunea sa, căci au fost depăşite de
coborârea vieţii divine la nivelul omului primind viaţa harului. Demnitatea
subiectului uman, adică a persoanei, este dată de imaginea lui Dumnezeu care
constă în relaţie şi libertate.
De aceea, parte a doua a Teologiei
Morale Fundamentale tratează despre ce este legea morală, ce este
conştiinţa, ce este păcatul. Care este lumea în care trăieşte omul răscumpărat?
Când omul aude vorbindu-se despre
lege – legea morală – se gândeşte instinctiv la ceea ce se opune libertăţii
sale, mortificând-o. Există o profundă consonanţă între partea cea mai
adevărată din noi şi legea lui Dumnezeu. De fapt, Decalogul începe: „Eu
sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei”
(Ex 20,2). Dumnezeu ne-a chemat la libertate. Dă legea sa unui popor
eliberat şi liber. Domnul se îndreaptă spre toţi cei care au fost eliberaţi de
toate sclaviile. „Voi aţi fost chemaţi la libertate” (Gal 5,13), ne
anunţă sfântul Paul. Prin libertate se înţelege condiţia în care o persoană
poate să decidă acţiuni fără constrângeri. Astfel, legea divină, legea
naturală, legea nouă a lui Cristos, legea umană sunt legi care nu distrug
libertatea creştină, dar în mod profund sunt libertate, care în esenţa sa, este
orientată de Duhul Sfânt spre o configuraţie progresivă a lui Cristos, ce
reînnoieşte credinţa şi totul devine caritate.
În lumina conştiinţei, se
manifestă demnitatea noastră spirituală. Se spune: fiecare trebuie să acţioneze
conform conştiinţei sale... fă ceea ce crezi că e mai bine... urmează-ţi
conştiinţa... Acest lucru este adevărat. Însă uităm adesea şi să ne întrebăm:
care conştiinţă? Conştiinţa morală? Ce caracteristici trebuie să aibă
conştiinţa? Cum se formează conştiinţa? La aceste întrebări şi la altele vrea
să răspundă această carte. Atunci când se vorbeşte despre conştiinţă se
înţelege mereu conştiinţa morală. Despre conştiinţă, Biserica ne învaţă că este
acel loc privilegiat din interiorul nostru unde ne vorbeşte Dumnezeu.
Conştiinţa nu este doar o fereastră către legea naturală, ci un loc în care îl
putem întâlni pe Dumnezeul cel viu.
Timpul nostru este sensibil
fiindcă oamenii şi lumea sunt expuşi puterilor abisale ale răului. Literatura
modernă, psihologia, ştiinţele sociale şi cele despre comportament se complac
în a discuta despre ademenirea oamenilor spre rău, cu speranţa că, odată
cunoscute relele, devine posibilă prezentarea strategiilor de depăşire a
răului. În paralel cu aceasta, se pare că conştiinţa păcatului se fărâmiţează.
După cum simţul lui Dumnezeu nu poate fi total şters şi nici stins din
conştiinţa noastră, nici simţul păcatului nu poate fi vreodată nimicit cu
totul. Cu cât omul de azi cunoaşte mai mult răul, cu atât mai mult păcatul
devine pentru el o problemă.
A vorbi despre păcat astăzi, cu
un limbaj teologic, impune o cerinţă urgentă şi nouă. Nu există morală fără
păcat, pentru că spaţiul moralei este spaţiul libertăţii, adică al
autodeterminării pentru bine. Păcatul nu ne reprezintă câtuşi de puţin, pentru
că suntem chemaţi la libertate şi adevărul ne-a făcut liberi. Tocmai pentru că
este îndreptat către noi, împotriva adevărului fiinţei noastre, păcatul este
îndreptat şi către Dumnezeu; este refuzul de a răspunde la iubirea gratuită a
lui Dumnezeu. Dar există anunţul iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl pentru
oamenii timpurilor noastre. Există şi iertare. Vestirea convertirii iubirii
creştine are o importanţă deosebită în societatea actuală. Reflectarea în
conştiinţa omului a păcatului şi a gravităţii sale devine posibilă numai în
orizontul cunoaşterii iubirii lui Dumnezeu şi a milostivirii sale iertătoare.
Este misterul milostivirii: izvor de bucurie, de seninătate şi de pace. Este
condiţia mântuirii noastre.
pr. dr. Isidor
Chinez
