 |
| Înmulțirea pâinii și a peștelui |
„Semnul” lui
Dumnezeu: Euharistia
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (29 iulie 2018)
Lecturi: 2Regilor
4,42-44; Efeseni
4,1-6; Evanghelia Ioan
6,1-15; lecturi.
Omilie
Lecturile din această duminică
sunt o invitație în fața „semnului” pe care Dumnezeu ni-l oferă: Euharistia.
Sfânta Liturghie e un banchet. Ascultând cuvântul Domnului creștem în credință.
Pâinea împărtășită este trupul lui Cristos prin care creștem.
În pregătire citim prima lectură
luată din Cartea a doua a Regilor (2Re 4,42-44) unde se relatează înmulţirea pâinilor săvârşită de
profetul Elizeu. El este profet în Regatul de Nord între anii 850 și 800 înainte de
Cristos. Este ucenicul marelui profet Ilie. Important la chemarea sa nu este
ungerea, ci impunerea mantiei lui Ilie în care stă duhul lui Ilie astfel Elizeu
împlinește fapte minunate. Acel bărbat din Baal Șalișa a recunoscut în Elizeu
pe „omul lui Dumnezeu” și de aceea i-a adus lui primele roade ale pământului considerate
sacre: „A adus pâine la omul lui Dumnezeu, pâine din primele roade ale
pământului, douăzeci de pâini de orz şi spice în sacul său” (v. 42). Este vorba
despre pâini de orz.. Cu oferta sa vrea să-l onoreze pe „omul lui Dumnezeu”. Dar
profetul vrea să le ofere oamenilor din jurul său pentru a le potoli foamea,
pentru că „Elizeu s-a întors la Ghilgal. În țară era foamete mare, iar fiii
profeților stăteau înaintea lui” (2Re
4,38). Pâinea generozității, suficient pentru atâția oameni! „Cum pot pune
aceste douăzeci de pâini de orz înaintea a o sută de oameni?” (v. 43), întreabă
servitorul lui Elizeu. Este obiecția lipsită de credință, dar logică a
slujitorului. În faţa nesiguranţei, profetul insistă: „Dă oamenilor să mănânce,
căci aşa vorbeşte Domnul: «vor mânca şi va mai rămâne»” (v. 43). Şi aşa s-a
întâmplat: „atunci le-a pus în faţa lor; ei au mâncat şi a mai rămas, după
cuvântul Domnului” (v. 44). Înmulţirea pâinilor este semnul foamei care se
potoleşte cu pâinea oferită de profet. Elizeu nu a făcut singur această minune,
ci colaborând cu Dumnezeu, cu puterea divină. Este credința în cuvântul său,
căci Domnul este prezent în mijlocul poporului său.
Dacă pâinea domină lecturile de
astăzi, botezul este baza fragmentului din Scrisoarea
către Efeseni (Ef 4,1-6) pe care îl citim în lectura a doua. Noi creștinii nu suntem
totdeauna de acord, dar credem într-un singur Dumnezeu. Atunci suntem uniți,
spune apostolul Paul care le amintește apelul constant spre edificarea
Bisericii, Trupul lui Cristos, nu fărâmițat în diferite grupuri sau secte.
Cunoști o familie formată din mii de persoane? Sunt creștinii care se reunesc
în fiecare duminică. Este o mulțime imensă din toate casele răspândite pe
întregul pământ. Dacă într-o zi, călătorind, particip la sfânta Liturghie cu
alte popoare, mă împărtășesc cu Pâinea lui Isus, îmi dau seama că sunt dintr-o
familie mare. Paul ne cere ca această familie să rămână unită. Insistă asupra unității
celor botezați: „străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii”
(v. 3). Apostolul subliniază comuniunea cu Isus, comuniune care se alimentează
din unica pâine euharistică: „este un singur trup şi un singur Duh” (v. 4);
„este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu
şi Tată al tuturor” (vv. 5-6). Nu este simplu: ca în fiecare familie sunt discuții
aprinse, opinii diverse! Dar Dumnezeu cheamă pe toți creștinii să trăiască cu
Fiul său, Isus, și să iubească cum a făcut-o el. Este sensul botezului nostru!
Timp de cinci duminici
consecutive – începând cu duminica de astăzi până la duminica a XXI-a –
liturgia îşi întrerupe lectura continuă a Evangheliei
după Marcu pentru a lăsa loc întregului capitol şase din Evanghelia după Ioan. Evanghelia
duminicii trecute se încheia cu observaţia evanghelistului Marcu că Isus
„coborând [din barcă], a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei pentru
că erau ca oile care nu au păstor şi a început să-i înveţe multe” (Mc 6,34). Asta este datoria păstorului:
trebuie să pască turma încredințată lui și să se gândească la hrană. Evanghelia după sfântul Ioan (In 6,1-15) relatează imediat prima
înmulţire a pâinilor – „văzând semnul” (v. 14) comentează Ioan – voind să arate
grija „pastorală” concretă a lui Isus faţă de mulţimea ce îl urma cu atâta
pasiune. Cristos trece pe celălalt mal al Lacului Genezaret mereu însoţit de
discipolii săi pe care îi implică în apostolat. Mii de oameni îl urmează: au
foame după cuvântul său. „Ridicându-şi ochii şi văzând că o mulţime mare venea
după el, Isus i-a zis lui Filip: «De unde vom cumpăra pâini ca aceştia să
mănânce?»” (v. 5). Și Filip și Andrei sunt neîncrezători. „Este aici un copilaş
care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru
atâţia?” (v. 9). Informația pe care i-o dă lui Isus Andrei este de-a dreptul îndoielnică:
„însă ce sunt acestea pentru atâţia oameni?” Singurul Ioan scrie că erau pâini
de orz, pentru a indica hrana săracilor și pentru a aminti minunea săvârșită de
profetul Elizeu.
Isus, în haină de profet-păstor,
pregătește masa care vă sătura foamea omului, adică căutarea lui Dumnezeu. Cristos
le cere să pună la dispoziţie tot ce au. Copilul are cinci pâini şi doi peşti.
Şi au adus totul la Isus care a făcut ca mulţimea să şadă pe iarbă. „A luat
pâinile şi, mulţumind, le-a dat celor aşezaţi; la fel şi din peştişori, cât a
voit fiecare” (v. 11). Avem aici verbul
„a mulțumi” [eucharistéin] care
substituie „a binecuvânta” [eulogéin]
prezent în sinoptici [în Matei, Marcu
și Luca]. Avem aici descrierea
faptului înmulțirii. Ucenicii văd cu ochii lor şi ating cu mâinile lor
înmulţirea pâinilor şi a peştilor. Discipolii se apropie de Isus, iau din
mâinile lui porţii de pâine şi de peşte, se duc şi le împart mulţimii şi apoi iarăși
vin la Isus…
Sfântul Ioan evanghelistul ne dă aici o lungă meditaţie, pusă în gura lui
Isus, despre sacramentul Euharistiei, „culmea şi izvorul vieții
Bisericii” (Sacrosanctum Concilium 10)
și a întregii vieţi creştine. Este printre „semnele” cele mai clare care fac să se înţeleagă care este sensul misiunii lui Isus printre oameni. În gestul pe
care l-a făcut Cristos, noi vedem iubirea lui Dumnezeu care a venit pentru a umple
cu prezenţa sa golul inimii noastre şi să îmbogăţească cu înțelepciunea sa valorile
spiritului şi să dea semnificaţie vieţii noastre.
Isus, care putea acționa diferit
în mod mult mai răsunător, a ales să înceapă cu disponibilitatea acestui băiat sărac.
Problema este de a pune acel „puţin” pe care-l avem în mâinile Domnului şi a
nu-l învârti între mâinile noastre ca să-l ţinem. Să fim disponibili ca
angajarea noastră să devină „un singur trup şi un singur Duh” (Ef 4,4).
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu