† Duminica Floriilor (A): Acea Cruce descoperă adevărul lui Isus (omilie)

Evanghelia - Matei (27,11-54). Isus înaintea lui Pilat. ¹¹ Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat, zicând: „Tu ești regele iudeilor?” Isus a răspuns: „Tu o spui!” ¹² Și, în timp ce era acuzat de arhierei și de bătrâni, nu răspundea nimic. ¹³ Atunci i-a zis Pilat: „Nu auzi câte mărturisesc împotriva ta?” ¹⁴ Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul se mira foarte mult. Condamnarea lui Isus.¹⁵ La fiecare sărbătoare, guvernatorul obișnuia să elibereze un deținut pentru popor, pe care îl voiau ei. ¹⁶ Pe atunci aveau un deținut vestit, numit Baraba. ¹⁷ Deci, adunându-se ei, Pilat le-a zis: „Pe cine vreți să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numește Cristos?” ¹⁸ Căci știa că din invidie îl dăduseră pe mâna lui. ¹⁹ Și, în timp ce ședea la judecată, soția lui i-a trimis vorbă: „Nimic să nu faci dreptului aceluia, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui”. ²⁰ Dar arhiereii și bătrânii au convins mulțimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l dea la moarte. ²¹ Luând cuvântul, guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreți să vi-l eliberez?” I-au răspuns: „Pe Baraba!” ²² Pilat le-a zis: „Așadar, ce să fac cu Isus, care se numește Cristos?” Au zis toți: „Să fie răstignit!” ²³ El le-a spus: „Dar ce rău a făcut?” Ei însă strigau și mai tare: „Să fie răstignit!” ²⁴ Văzând Pilat că nu folosește la nimic, dimpotrivă, agitația devenea tot mai mare, a luat apă și s-a spălat pe mâini înaintea poporului, spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele acesta. Voi veți vedea!” ²⁵ Tot poporul, răspunzând, a zis: „Sângele lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. ²⁶ Atunci li l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, biciuindu-l, l-a dat ca să fie răstignit. Încoronarea cu spini. ²⁷ Atunci, soldații guvernatorului l-au adus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul lui toată cohorta, ²⁸ și, după ce l-au dezbrăcat, l-au acoperit cu o mantie purpurie. ²⁹ Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă o trestie și, îngenunchind înaintea lui, își băteau joc de el spunând:  „Bucură-te, rege al iudeilor!” ³⁰ Apoi, scuipându-l, îi luau trestia și-l loveau peste cap. ³¹ După ce și-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de mantie și l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus ca să-l răstignească. Răstignirea lui Isus. ³² În timp ce ieșeau, au găsit un om din Cirene cu numele de Simon. Pe acesta l-au constrâns să-i ducă crucea. ³³ Ajungând la locul numit Golgota, care înseamnă locul Craniului, ³⁴ i-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar el, gustând, n-a voit să bea. ³⁵ După ce l-au răstignit, au împărțit hainele lui, aruncând zarurile, ³⁶ apoi, așezându-se, au rămas acolo să-l păzească. ³⁷ Au pus deasupra capului său cauza condamnării, scrisă astfel: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. ³⁸ Atunci au răstignit împreună cu el doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga. ³⁹ Iar cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap ⁴⁰ și spunând: „Tu, care dărâmi templul și-l construiești în trei zile, salvează-te pe tine însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” ⁴¹ La fel și arhiereii îl luau în râs împreună cu cărturarii și cu bătrânii și spuneau: ⁴² „Pe alții i-a salvat, pe sine nu se poate salva! Dacă este regele Israelului, să coboare acum de pe cruce și vom crede în el. ⁴³ S-a încrezut în Dumnezeu! Să-l salveze acum, dacă îl iubește. Pentru că spunea: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»”. ⁴⁴ Chiar și tâlharii răstigniți împreună cu el îl insultau. Moartea lui Isus. ⁴⁵ De la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ceasul al nouălea. ⁴⁶ Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, léma sabactáni?” care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” ⁴⁷ Unii dintre cei care stăteau acolo, auzind, spuneau: „Acesta îl cheamă pe Ilie!” ⁴⁸ Și, îndată, unul dintre ei a alergat și, luând un burete, l-a înmuiat în oțet, l-a pus într-o trestie și i-a dat să bea. ⁴⁹ Iar ceilalți spuneau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!” ⁵⁰ Dar Isus, strigând din nou cu glas puternic, și-a dat duhul. (Aici se îngenunchează și se face o pauză).⁵¹ Și, iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, ⁵² mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților morți au înviat ⁵³ și, ieșind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea sfântă și s-au arătat multora. Atunci centurionul și cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înspăimântat și au spus: „Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu!”

Omilie

 

Peste toate lecturile liturgice din această duminică este marea povestire a Patimii lui Isus după sfântul Matei. Nu putem să facem comentarii aici tuturor părţilor sale, dar vom facem câteva adnotări pe crucificare.

 

«Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu» [Mt 27,40: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” Mt 27,42: „Tată! Dacă nu este posibil ca să treacă acest pahar fără ca să-l beau, să se facă voința ta”] ca în tentația din pustiu [Mt 4,3: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini”; Mt 4,6: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos…”] și de pe Cruce este în joc filiațiunea divină a lui Isus. O filiaţiune negată şi destăinuită şi care pentru motivul pentru că este negată arată toată noutatea sa. Toată lumea, chiar şi cei care o neagă, recunosc că Isus a pretins o filiaţiune care se exprimă în încredințarea totală la voinţa Tatălui, nu în concurență cu ea. Aceeaşi preoții spun, citând din Psalmul 22 (21),9: „S-a încrezut în Domnul, să-l scape, să-l mântuiască, dacă și-a găsit plăcerea în el!” [Mt 27,43: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”].

 

Verbul grecesc folosit de Matei spune ascultare încrezătoare, a se lăsa în voia lui Dumnezeu, atitudinea aceluia care își pune viaţa în mâinile unui alt moment, la urma urmei, spune: stabilitate; Isus are întotdeauna, în toată viața sa, încredere în Dumnezeu. Ași pune viața în mâinile altuia este o manifestare a propriei sale dependențe. Astfel Isus și-a exprimat conștiința sa de Fiu: nu a căuta și a afirma cu o măreție concentrată pe el însuşi, a revindeca în concurenţă cu Tatăl, dar o măreție atârnată de Tatăl, orientată spre Tatăl. Filiaţiunea lui Isus se referă la Tatăl.

 

Prin urmare preoţii, fără să-și dea seama, fac cunoscut adevărul lui Isus. Și indică intuiția legând împreună încredera în Tatăl și îndrăzneala lui de a fi Fiul lui Dumnezeu [Mt 27,43: „S-a încrezut în Dumnezeu! Să-l salveze acum, dacă îl iubește. Pentru că spunea: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»”]. Însă este greșit modul de a privi spre Cruce. Pentru ei este momentul în care Tatăl trebuie – dacă este cu adevărat Tatăl său! – să răspundă la încrederea Fiului său, venindu-i în ajutor. În schimb este momentul în care Fiul arată toată încrederea sa în Tatăl. Tatăl va răspunde, dar la urmă.

 

Isus moare pe Cruce degustând până în profund abandonarea. Dar abea mort perspectiva se răstoarnă. Lumina izbucnește numai după ce întunericul devine mai dens [Mt 27,45: „De la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ceasul al nouălea”]. Două sunt semnele care mărturisesc că moartea lui Isus Cristos este mântuirea noastră. Primul este catapeteasma templului sfâșiată în două de sus până jos (Mt 27,51), al doilea este recunoaşterea filiațiunii divine a lui Isus de partea soldaţilor păgâni (Mt 27,54).

 

Prin urmare, judecata trecătorilor şi a preoţilor era falsă. Sfâșierea catapetesmei templului este răspunsul la batjocora trecătorilor: într-adevăt templul s-a sfârșit și o nouă perspectivă se deschide. Şi recunoaşterea soldaţilor este un răspuns dat la batjocora preoţilor.

 

Cu adevărat Isus Fiul lui Dumnezeu – tocmai pentru că a rămas pe Cruce în loc să se coboare jos – şi în timp ce iudeii l-au refuzat, păgânii l-au recunoscut. Păgânii vedeau ceea ce evreii nu vedeau. (Don Bruno Maggioni [20.03.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=3976).

 

 

Duminica Floriilor (A): Patima după sfântul Matei [forma prescurtată] - PDF

 

 

Duminica Floriilor (A): Patima după sfântul Matei [forma prescurtată]

 

[sursa: http://isichi.files.wordpress.com/2014/04/patima-dupa-sfantul-matei-a-forma-prescurtata.pdf].

Duminica Floriilor (A): Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei

Isus răstignit pe cruce - de Peter Paul Rubens

 



Duminica Floriilor (A): Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei [sursa:

http://isichi.files.wordpress.com/2014/04/patima-domnului-nostru-isus-cristos-dupa-sfantul-matei-a.pdf].

Fundamentul biblic pentru practicarea de către catolici a postului şi a abstinenţei



În Grădina Măslinilor (1895) - de Vladimir Makovsky

Isus a postit

 

În articolul anterior am pus întrebarea: “V-ar plăcea să ştiţi secretul unei vieţi mai bune, mai profunde şi mai pline de bucurie în Cristos?” Şi am răspuns cercetând motivele pentru practicarea de către catolici a renunţării la sine. Am văzut că “postul şi celelalte forme de jertfire de sine, ca practici spirituale de înfrânare materială şi control al poftelor fizice ale trupului, ne ajută, prin harul lui Dumnezeu, să-i permitem sufletului nostru o rugăciune mai desăvârşită şi mai liberă. Aceasta duce la o unire mai profundă cu Dumnezeu şi astfel noi devenim administratori mai buni ai darurilor pe care El ni le-a dat, permiţându-ne o mai eficientă grijă faţă de aproapele nostru, în special faţă de cei aflaţi în nevoi mai mari decât ale noastre”. Acum doresc să vă pun la dispoziţie învăţătura biblică potrivit căreia astfel de practici sunt nu doar o idee bună, ci şi una necesară.

 

Fundamentul biblic pentru post şi abstinenţă

 

1. Exemplul Domnului

 

Nu există un loc mai bun de unde să începem decât a urma exemplul celui care este Dumnezeu adevărat şi om Adevărat – Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua Persoană a Preasfintei Treimi. În mod tradiţional noi considerăm minunea pe care El a înfăptuit-o la Nunta din Cana ca început al slujirii Sale printre oameni. Dar înaintea acelei zile, Isus s-a supus botezului lui Ioan ca să “împlinească toată dreptatea”, iar cerurile s-au deschis şi Treimea s-a arătat! Evanghelia Sf. Matei redă ceea ce s-a întâmplat: «Atunci a sosit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan încerca să-l oprească spunându-i: “Eu trebuie să fiu botezat de tine, şi tu vii la mine?” Însă Isus i-a răspuns: “Lasă acum, căci aşa se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea”. Atunci el l-a lăsat. După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui. Şi iată, un glas din ceruri spunea: “Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea”».

Misterul Răului

 

În Sous le soleil de Satan („Sub soarele Satanei”) Bernanos pune în scenă un preot care are de a face cu principele întunericului. În cursul unei scene halucinante, abatele Donissan (acesta este numele preotului) se întâlneşte chiar cu Lucifer sub aparenţa unui geambaş, care îşi va revărsa asupra lui toată ura sa. Un an mai târziu, în 1927, în Imposture („Impostura”) romancierul, chinuit de Cel Rău, îl aduce în scenă pe abatele Cénabre, un preot care nu mai crede, un preot duşmănos care se încredinţează Satanei, şi mişcătoarea figură a abatelui Chevance.

 

Meditaţia lui Bernanos despre misterul Răului continuă în capodopera sa Journal d’un curé de campagne („Jurnalul unui preot de țară”) (1936), unde atinge expresia sa cea mai inspirată. În scena în care el o înfruntă pe Chantal, parohul de Ambricourt îi spune: „Există o comuniune a sfinţilor, după cum există şi o comuniune a păcătoşilor. În ura pe care păcătoşii o poartă unii altora, în dispreţ, ei se unesc, se îmbrăţişează, se ataşează, se confundă, nu vor fi într-o zi, în ochii Atotputernicului, decât acest lac de noroi totdeauna lipicios peste care trece şi iar trece în zadar fluxul imens al iubirii divine”. Puţin mai departe în roman, preotul se întreabă din nou despre lumea Răului: „Ei spun că după mii de secole, pământul este încă în deplină tinereţe, ca în primele stadii ale evoluţiei sale planetare. Răul, şi el, începe”[1].

 

Răul, păcatul: Bernanos a fost tulburat în mod vizibil de aceste realităţi teribile. Invers decât Rousseau, el crede în păcatul originar şi nu se gândeşte că omul s-a născut bun. La fel, despre acea „ură secretă de neînţeles” care frământă inima omului cu privire la semenii săi şi la sine însuşi, Bernanos spunea: „I se poate da acestui sentiment misterios originea sau explicaţia care se vrea, dar trebuie să i se da una. Pentru noi, creştinii, noi credem că această ură reflectă o altă ură, de mii de ori mai adâncă şi mai lucidă – aceea a Duhului nespus care a fost cel mai strălucitor dintre stelele adâncului, şi care nu ne va ierta niciodată căderea sa imensă”[2].

 

Aşa cum era de aşteptat, Bernanos s-a gândit şi la infern. În Monsieur Ouine („Domnul Ouine”) (1943), parohul de Fenouille spune: „Se vorbeşte mereu despre focul iadului, dar nimeni nu l-a văzut, dragii mei. Infernul este frigul”[3]. Deja, în Sous le soleil de Satan, geambaşul demoniac afirma: „Eu sunt însuşi Frigul”[4]. Însă abia în Journal d’un curé de campagne găsim formula de neuitat: „Infernul înseamnă a nu mai iubi”[5]. Zece ani mai târziu, într-un text scris pentru deportaţi, Bernanos, fidel gândirii sale, va mai scrie: „Infernul îşi detestă lipsa de a mai fi capabil să iubească, nu este altă condamnare ca aceasta”[6]. (François de Saint-Cheron, Georges Bernanos, în http://www.adpf.asso.fr/adpf-publi/folio/textes/bermamps.rtf; trad. pr. Isidor Chinez).

---

[1] Bernanos G., Journal d’un curé de campagne, în Bernanos G., Oeuvres romanesques suivies de Dialogues des carmélites, Plon, Seuil, Gallimard, Paris 1961, (de aici înainte OR), 1139 și 1144.

[2] Bernanos G., La liberté, pur quoi faire? (1953), Folio essais,  204-205.

[3] Bernanos G., Monsieur Ouine, OR, 1490.

[4] Bernanos G., Sous le soleil de Satan, OR, 142.

[5] Bernanos G., Journal d’un curé de campagne, OR, 1163.

[6] Bernanos G., Essais et écrits de combat II, Gallimard, Paris 1995,1166.
 

 

Papa Francesco nell'omelia:

la misericordia al centro delle azioni di Gesù 

Cruce Sfântă părăsită

Cruce Sfântă, părăsită

Cruce Sfântă, părăsită
Lângă margine de drum,
Coperişul tău se strică
Lângă creştinii de acum.

Cruce Sfântă, jalnic este,

Tristă stai, plecată-n jos
Şi nu-i nimeni să te-ndrepte
Of, ce lucru dureros!

Oamenii nu-şi mai ridică
Pălăria-n dreptul tău,
Să se-nchine şi să zică:
Doamne, feri-ne de rău!

Cruce Sfântă cu durere

Tristă stai în locul tău,
Caţi la lume făr-a cere
Ceva-n ajutorul tău.

Nimeni astăzi nu mai vine
Să te-aşeze iar frumos,
Bate vântul, te doboară
Cu icoana lui Cristos.

Dar credinţa mea îmi spune
Ca mult nu va dăinui,
Printr-o tainică minune
Crucea tot va birui.