† Duminica a 15-a de peste an [C]: Isus este „icoana” milostivirii lui Dumnezeu [13 iulie 2025]

Samariteanul milostiv.

 Isus este „icoana” milostivirii lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (13 iulie 2025)

Lecturi biblice: Deuteronom 30,10-14; Coloseni 1,15-20; Evanghelia Luca 10,25-37; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi dezvoltă în jurul conceptului de „aproapele” dubla semnificație divină și umană: Dumnezeu a devenit aproapele omului prin Fiul său, Isus Cristos și omul devine aproapele omului în solidaritate. Prima lectură este ultimul discurs a lui Moise când afirmă venirea cuvântului lui Dumnezeu tot mai aproape de poporul său: este „în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti” (Dt 30,14). Evanghelia se concentrează asupra dublei întrebări puse de învățătorul Legii despre viața veșnică și identitatea aproapelui. Răspunsul dat de Isus este parabola bunului samaritean: aproapele nu este cel care este aproape de noi, ci cel de care ne apropiem. Domnul spune: „Du-te şi fă şi tu la fel!” (Lc 10,37). Apostolul Paul descrie rolul lui Cristos în istorie pornind de la două pietre de temelie: este începutul creației, primatul asupra cosmosului, centrul universal de gravitație al tuturor creaturilor – „El este mai înainte de toate şi toate subzistă în el” (Col 1,17), dar și orizontul și scopul ultim al Bisericii – „este capul trupului, al Bisericii” (Col 1,18). Isus este „icoana” milostivirii lui Dumnezeu cel „nevăzut”!

† Duminica a 4-a din Post Mare (Laetare) [C]: Împăcarea între oameni pe drumul milostivirii Domnului [30 martie 2025]

Întoarecea fiului risipitor – de Edouard de Jans.

Împăcarea între oameni pe drumul milostivirii Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (30 martie 2025)

Lecturi biblice:  Iosue 5,9a.10-12; 2Corinteni 5,17-21; Evanghelia Luca 15,1-3.11-32; lecturi biblice

Omilie

Liturgia duminicii a patra din Postul Mare ne propune tema reconcilierii dintre Dumnezeu și umanitate. Este duminica „laetare”, din cuvântul latin ce înseamnă „bucură-te”, ce e în rezonanță cu centrul Postului Mare. Este subliniat culoarea liturgică roz, nu mai dens decât violetul penitenţial; e ca o rază de soare care sparge norii ca semn al speranţei şi bucuriei pe care învierea Domnului o va aduce omenirii. Reconcilierea este în primul rând o întoarcere la libertate după sclavia păcatului, la condiția de oameni, creați după imaginea și asemănarea Domnului, după denaturarea cauzată de rău, la demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu. Tema liturgiei de astăzi este indicată de a doua lectură: împăcarea dintre Dumnezeu și om. Din această perspectivă putem citi prima lectură ce ne vorbește despre israeliții care încep să se bucure de roadele pământului în care au intrat. Fuga din Egipt, din țara sclaviei, se încheie cu intrarea în țara promisă: e prima sărbătoare a Paștelui – se deschide drumul spre libertate. Apostolul Paul vorbește despre etape istoriei mântuirii: timpul dușmăniei s-a sfârșit, a venit Isus și a făcut loc harului, iertării și prieteniei divine. Oricare ar fi ideea pe care omul și-ar fi făcut-o despre bunătatea lui Dumnezeu ar devini palid înaintea lui Cristos când spune parabola tatălui milostiv și al fiului risipitor: „dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!” (Lc 15,32). Domnul este bun făță de toți fiii săi! Este împăcarea între oameni pe drumul milostivirii lui Dumnezeu!

† Duminica a 5-a din Post Mare [C]: Convertire – în milostivirea Domnului [3 aprilie 2022]

 

„Nici eu nu te condamn!”

Convertire – în milostivirea Domnului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (3 aprilie 2022) 

Lecturi biblice:  Isaia 43,16-21; Filipeni 3,8-14; Evanghelia Ioan 8,1-11; lecturi biblice

Omilie

Liturgia din această duminică evidențiază mesajul evanghelic al iertării. Cele trei lecturi de astăzi constituie o tensiune între trecut și viitor. Trecutul nu mai are greutatea și amintirea suferințelor deja îndurate trebuie să dispară în fața noii lucrări de eliberare pe care o face Dumnezeu. Este strigătul profetului: „Nu vă mai amintiţi de cele dinainte! […] Iată, eu fac un lucru nou!” (Is 43,18.19). În a doua lectură apostolul Paul „nu consideră că l-aş fi cucerit, dar un singur lucru fac: uit cele din urma mea şi mă avânt către cele dinainte” (Fil 3,13) pentru că inima lui este îndreptată spre Isus. În Evanghelie apare experiența dramatică a adulterei. Este femeia care poate să-și ridice privirea, scăpând de uciderea cu pietre, spre un viitor, căci milostivirea lui Dumnezeu o înalță. Este lucrarea de eliberare de sub păcat, este timpul care vine de har. Lecturile ne ajută ca să dobândim iertare de la Dumnezeu care ne transformă, ne deschide o nouă cale, ne luminează în căutarea nu a interesului nostru personal, ci a împărăției lui Dumnezeu, adică a unei lumi mai drepte și mai solidară. Chiar dreptatea umană trebuie să urmărească nu rigoarea legii, ci investind în recuperarea celor care au greșit: „mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”

Meritul meu este milostivirea Domnului

Unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul

Unde putem afla, în slăbiciunea noastră, siguranţă şi odihnă, dacă nu în rănile Mântuitorului? Aici mă simt cu atât mai mult în siguranţă, cu cât ştiu că mântuirea lui este mai puternică. Lumea freamătă, trupul oprimă, diavolul îmi întinde curse, dar eu nu mă prăbuşesc, deoarece sunt zidit pe o stâncă tare. Am săvârşit un păcat grav; conştiinţa mi se va tulbura, dar nu va fi zdruncinată, deoarece îmi voi aminti de rănile Domnului. De fapt, el a fost străpuns pentru fărădelegile noastre (Is 53,5). Ce poate fi atât ucigător ca să nu poată fi salvat de moartea lui Cristos? Prin urmare, dacă mă gândesc la acest medicament atât de puternic şi eficace, nu mă voi înspăimânta de nici o boală, oricât ar fi de grea.

Miercurea Cenușii: Convertire și încredere în Dumnezeu [26 februarie 2020]

Convertire și încredere în Dumnezeu 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 (26 februarie 2020)            

Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi

Omilie

Începem astăzi drumul Postului Mare cu un gest sugestiv: impunerea cenușii. Este timp de pocăință: să ne întoarcem la Dumnezeu! „Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Il 2,12). Sunt cuvinte pătrunzătoare ale profetului cu care începe liturgia Postului Mare. Nu este timp de tristețe; este un prețios dar al lui Dumnezeu. Este drumul Bisericii care durează patruzeci de zile; la capăt este Paştele Domnului. Un ambient liturgic și penitențial în care este iubirea milostivă a lui Dumnezeu oferit omului.

† Duminica a 2-a de peste an [A]: Isus iartă păcatul lumii [19 ianuarie 2020]

Isus iartă păcatul lumii

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 ianuarie 2020)          

Lecturi: Isaia 49,3.5-6; 1Corinteni 1,1-3; Evanghelia Ioan 1,29-34; lecturi

Omilie

De o săptămână am intrat într-o nouă perioadă liturgică: „timpul de peste an”. Culoarea hainelor liturgice este verde. Înainte era alb sau auriu: în „timpul Crăciunului” exprimau bucuria naşterii Domnului. Acum, verdele este simbolul speranţei. În „timpul de peste an” medităm învățăturile și exemplele luminoase din viața și activitatea publică a lui Isus. În duminicile de „peste an” îl ascultăm pe evanghelistul Matei, în principal. Începem prin a ne întreba: pentru noi cine este Isus? Vom asculta răspunsul lui Ioan Botezătorul: este „Mielul lui Dumnezeu” care ridică păcatul lumii. Isus iartă păcatul omenirii.

Miercurea Cenușii: În iubirea milostivă a lui Dumnezeu (6 martie 2019)

40 de zile...

În iubirea milostivă a lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 (6 martie 2019)

 
Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi

Omilie

Astăzi începe timpul postului dedicat rugăciunii, penitenței și carității. Durează patruzeci de zile și la capătul său este Paştele: memorialul pătimirii, morţii și învierii Domnului. Cenușa ne amintește că noi trebuie să murim: suntem muritori. Viața pe pământ are un sfârșit. „Amintește-ți că ești pământ și în pământ te vei întoarce” (cf. Gen 3,19). Dar noi vom învia pentru că suntem spre viața veșnică. Chemările la convertire sunt temele lecturilor de astăzi. Este un timp ce ne invită să ne întoarcem la Dumnezeu. Acest timp ne este oferit pentru a regăsi calea Domnului. Este timpul prielnic ca să ne lăsăm împăcați și reînnoiți de gingășia Tatălui care este iubirea milostivă, care așteaptă să purifice inimile noastre. Să nu ezităm de a ne converti. Întâlnindu-l pe Domnul vom experimenta bucuria iertării sale.

Nu-mi voi retrage iubirea de la el

Cristos apare lui Paul pe drumul Damascului.

 „Dacă vor călca orânduirile mele *
    şi nu vor păzi poruncile mele,
atunci îi voi pedepsi cu varga pentru păcatul lor *
    şi cu biciul pentru nelegiuirile lor.

Dar nu-mi voi retrage iubirea de la el *
    şi fidelitatea mea nu va înceta.
Nu-mi voi călca legământul *
    şi nu voi schimba ceea ce a ieşit de pe buzele mele”.

(Psalmul 89,32-35).

Răspunsul la „dosarul lui Vigano”...

Francesco Murana, preot.

Răspunsul lăudabil dat la „dosarul lui Vigano” scris de un preot, Francesco Murana, paroh de San Sebastiano di Milis, din Dieceza de Oristano, Sardinia., Italia. Ne unim asupra faptului că credința e ceva infinit de mare pe lângă mizeriile noastre în care se tulbură doar cei care nu cunosc natura umană cu toate mărețiile și cu abuzurile sale...

(sursă: https://twitter.com/).

în limba italiană:

Francesco Murana, preot, paroh de Milis, Dieceza de Oristano, Sardinia, Italia.

„Dosarul lui Vigano”:

http://itrc.ro/fostul-nuntiu-din-sua-vigano-papa-trebuie-sa-si-dea-demisia/

http://itrc.ro/dosarul-impotriva-papei-si-criza-bisericii-americane/
http://itrc.ro/iata-faptele-si-omisiunile-din-dosarul-vigano-impotriva-lui-francisc/
http://itrc.ro/vigano-catre-sanctionatul-mccarrick-dumneavoastra-sunteti-atat-de-iubit-de-noi-toti/ 
http://itrc.ro/papa-este-senin-in-vatican-este-amaraciune-si-neliniste/

Sfințenia este aceasta...

„A fi sărac cu inima este 

a reacţionea cu umilă blândețe, 

a ști să plângi cu alţii, 

a caută dreptatea cu foame şi sete, 

a privi şi a lucra cu milostivire: 

aceasta este sfințenia”. 

(papa Francisc; sursă: https://twitter.com/Pontifex_it, 10 aprilie 2018).

Domnul este partea mea de moştenire

¹Păzeşte-mă, Dumnezeule,

pentru că îmi caut refugiu în tine!
² I-am spus Domnului:
„Tu eşti Dumnezeul meu,
fericirea mea e numai la tine”. 
³ În sfinţii care sunt pe pământ, în cei puternici,
în ei era toată plăcerea mea.
⁴ Îşi înmulţesc durerile cei care aleargă după [zei] străini,
dar eu nu le voi aduce nicio jertfă cu vărsare de sânge,
nici nu voi pune numele lor pe buzele mele.
⁵ Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea [cu sorţi],
tu eşti acela care ai în mână soarta mea.
⁶ Sorţii mei au căzut pe terenul cel mai bun,
într-adevăr, moştenirea mea e minunată.
⁷ Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.

⁸ Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin.
⁹ De aceea, inima mea se bucură şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
¹⁰ deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea.
¹¹ Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
 în faţa ta sunt bucurii depline
şi desfătări veşnice la dreapta ta.

(sursa: http://bibliacatolica.ro; Psalmul 16[15]).

Întâlnirea cu milostivirea Domnului...

Jan Michelini (5 iulie 1979).

Regizorul Jan Michelini (de 40 ani) „di Don Matteo” (serial televizat - RAI1) mărturisește înflăcărarea sa pentru sacramente:

„Întâlnirea intimă cu milostivirea lui Dumnezeu

este una dintre cele mai frumoase din lume,
fără de care mă simt perdut”.

(sursă: https://it.aleteia.org/2018/02/16/jan-michelini-il-dono-della-confessione-ha-cambiato-la-mia-vita/).

† Duminica a 6-a de peste an (B): Suferința și milostivirea [11 februarie 2018]

Isus vindecă un lepros (Mc 1,40-45).

Suferința și milostivirea

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (11 februarie 2018)

Lecturi: Leviticului 13,1-2.45-46; 1Corinteni 10,31-33; 11,1; Evanghelia Marcu 1,40-45.

 

Evanghelia Marcu 1,40-45: În acel timp, a venit la Isus un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Lui Isus i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: „Vreau, curăţă-te!” Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat. Atunci, avertizându-l, l-a trimis afară, spunându-i: „Vezi să nu spui nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului şi adu pentru curăţarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!” Însă el, ieşind, a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Şi veneau la el de pretutindeni.

Omilie

În această duminică, Isus dă dovadă de milostivire față de suferința umană. Este trimis de Dumnezeu să elibereze din sclavie pe orice om.

Cuvântul lui Dumnezeu vine propus din Cartea Leviticului (Lev 13,1-2.45-46): este un manual liturgic al preoției levitice; este o introducere la Evanghelia lui Marcu unde Isus vindecă un lepros. Nu este prea mult citată această carte. Nu vom putea să înțelegem importanța acestui miracol dacă nu vom cunoaștem contextul la care Cristos face apel, căci prescriile Legii din Levitic privesc leproșii din toate timpurile. Termenul ebraic – negàh, în românește „a lovi” – indică lepra: un sinonim cu o „lovitură” cu care Dumnezeu lovește pe păcătos. Prezintă o boală nimicitoare: lepra care distruge persoana umană. Trăiește leprosul, dar nu există. Nu are chip, căci trebuie să-și acopere fața. Nu are voce, trebuind să strige pentru a se îndepărta; este de neatins; trebuie să se ascundă pentru ca să nu se vadă. Este un blestemat. Cartea lui Iob definește lepra ca „întâiul născut al morții” (Iob 18,13). Este boala cauzatoare de moarte și este cea mai gravă formă de impuritate fizică pe care o poate suferi omul. „El să locuiască singur; locuinţa lui să fie în afara taberei!” (v. 46). Legislația Leviticului apare fără îndoială exagerată și crudă. La început este o măsură sanitară. Este exclus din viața comunității. Separat de lume, viața lui coboară în mormânt. Aceasta este problema omului: exclus de la comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii, este lipsit de posibilitatea de a aduce jertfă Domnului. În tradiţia biblică, această boală va ajunge să aibă o semnificaţie religioasă şi morală. Leproşii erau supuşi judecăţii şi controlului preoţilor. Vindecarea leprei era un fapt mişcător, care era considerat ca o înviere din morţi, privit ca pe o minune. Chiar şi în acest caz se cerea intervenţia preotului levit pentru ca să constate faptul că este sănătos şi să-i dea o semnificaţie cultuală, prin oferirea unei jertfe aduse lui Dumnezeu (cf. Lev 14,1-13; Mc 1,44).

Milostivirea deschide uşa minţii și ușa inimii

Divine Mercy.

„Milostivirea în lumina Paştelui se lasă percepută ca o adevărată formă de cunoaştere. Şi acest lucru este important: milostivirea este o adevărată formă de cunoaştere. Ştim că se cunoaşte prin atâtea forme. Se cunoaşte prin intermediul simţurilor, se cunoaşte prin intermediul intuiţiei, prin intermediul raţiunii şi alte forme. Bine, se poate cunoaşte şi prin intermediul experienţei milostivirii, pentru că milostivirea deschide uşa minţii pentru a înţelege mai bine misterul lui Dumnezeu şi al existenţei noastre personale. Milostivirea ne face să înţelegem că violenţa, supărarea, răzbunarea nu au niciun sens, şi prima victimă este cel care trăieşte din aceste sentimente, pentru că se privează de propria demnitate. Milostivirea deschide şi uşa inimii şi permite să se exprime apropierea mai ales faţă de cei singuri şi marginalizaţi, pentru că îi face să se simtă fraţi şi fii ai unui singur Tată. Ea favorizează recunoaşterea celor care au nevoie de mângâiere şi ne face să găsim cuvinte adecvate pentru a da întărire”.

(papa Francisc, Regina Caeli [23 aprilie 2017]; sursă:http://ercis.ro).

† Duminica a 2-a a Paştelui (A): Duminica milostivirii [23.04.2017]

Apariția lui Cristos apostolilor -

Necredința lui Toma (1625)

de Anthonis van Dyck.

Evanghelia Ioan 20,19-31: În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”. Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Omilie

Papa Ioan Paul al II-lea a făcut din această duminică – duminica milostivirii. Am ieșit dintr-un an în care am celebrat milostivirea Domnului. Şi totuși vedem că în lumea de astăzi este foarte contestată. Fiecare dintre noi se poate gândi la toate aceste cuvintele și la aceste scrierii ca fiind niște săgeţi otrăvite: este o viaţă care sfârșește prin a fi frântă.

A acuza pe un altul și a-l afunda, nu este creștin. Este ceea ce ne face să înţelegem Evanghelia din această duminică a doua a Paştelui: îl găsim pe Isus cel înviat în faţa prietenilor săi care l-au abandonat; Petru l-a negat; în fața unei servitoare, el declarându-i că nu-l ştia. Dar Isus nu a căutat să-i facă reproșuri. Dimpotrivă, se întâlnește pentru a le dărui pace: pace învierii, pacea milostivirii care iartă, pacea care atinge inima şi copleșește existenţa lor. El are pentru ei o privire cu adevărat milostivă. De-a lungul Evangheliilor, îi vedem ridicându-i pe cei care au căzut. Vine să ne elibereze de acest rău în care căzusem.

În al doilea rând, el le arată stigmatul răstignirii şi lovitura de lance. Dincolo de moartea sa, este cel Răstignit se arată viu la ai săi. Rănile pe care el le arată nu sunt un reproş, ci semnul iubirii sale. Contemplând rănile sale noi înțelegem mai bine cât de mult ne iubeşte. Şi în acelaşi timp, schimbăm privirea la cei care sunt încercați de suferinţă. Transfigurați de lumina Paştelui, omul durerilor, ne învaţă să vedem în cei crucificații de astăzi înviații în germene. Nu vom putea să-i mulțumim pentru iubirea care este în el.

Evanghelia din această duminică ne relatează un lucru chiar de necrezut: acei oameni care abandonaseră pe Învățătorul lor primesc o misiune: sunt trimiși de acela pe care îl trădaseră. El ar putea să spună că nu s-ar putea conta pe ei, că nu sunt demni de încredere. Ori, iată, că în ciuda trădării lor, el își pune toată încrederea. Chiar până a le dărui ministerul [slujirea] iertării. De-a lungul secolelor, vedem că cei mai mari martori ai credinţei au fost păcătoşii iertați. Adevărata milostivire nu cunoaște nici o neîncredere. Speră împotriva oricărei speranţe.

Apostolii au răspuns la chemarea lui Isus. Au început să anunţe vestea bună a Evangheliei. Mesajul lor este transmis din generaţie în generaţie. Trebuie să primim şi să răspândim în lumea de astăzi mesajul lui. În prima lectură ni se arată martorul unei comunităţi creştine care a primit milostivirea lui Isus. Toată viața creştinilor a fost transformată; viaţa lor creştină este susţinută de patru piloni: învăţătura apostolilor pe care o urmăresc cu perseverență, caritate care se manifestă în împărțirea bunurilor, frângerea pâinii (Euharistia) ca izvor şi culme a vieții creștine, rugăciune în case dar și la templul.

Aceste comunităţi nu sunt izolate în sine; ele primesc în fiecare zi noi membri. Ele nu sunt persoane îndoctrinate sau înrolate, dar oamenii care în mod liber au răspuns la chemarea lui Cristos Mântuitorul. Sunt într-adevăr milostivirea lui Dumnezeu pentru toți, inclusiv pentru cei care nu fac parte din poporul său. Este important pentru lumea noastră de astăzi. Papa Francisc continuă să le reamintească tuturor celor care sunt la periferia societății.

În a doua lectură, sfântul Petru ne adresa o binecuvântare centrată pe milostivire. El ne anunță că învierea este promisă la toți; dar nu va fi fără încercări. Se verifică calitatea credinţei noastre. Dar în inima durerii noastre, Cristos cel răstignit şi înviat ne aminteşte că nu suntem singuri. Vrea să ne asocieze pe toți la victoria sa.

În celebrarea Euharistiei, îi cerem Domnului să ne dea să primim acest dar pe care ni-l face; să facă din noi adevărați martori ai milostivirii oferit nouă tuturor, chiar și acelora care au comis cele mai grave greșeli. Credința pe care suntem chemaţi s-o proclamăm este izvor de pace, bucurie și iubire. Numele lui Dumnezeu este milostivire. El este încă cu noi pentru a anunţa lumii că iertarea este întotdeauna posibilă.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6798-homelie-du-2eme-dimanche-de-paques-a/).