† Duminica a 18-a de peste an [A]: Dumnezeu satură foamea omului [2 august 2026]

Înmulțirea pâinilor și a peștelui

Dumnezeu satură foamea omului

Lecturi biblice: Isaia 55,1-3; Romani 8,35.37-39; Matei 14,13-21; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului se concentrează asupra necesității umane de hrană și vine transferată din planul fizic în cel spiritual. Prima lectură prezintă o invitație din partea lui Dumnezeu de a se hrăni cu mâncarea oferită de el: „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, dar fără argint şi fără plată!” (Is 55,1). Evanghelia după Matei relatează înmulțirea pâinilor – e hrana oferită de Isus: „a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor” (Mt 14,19). A doua lectură afirmă unirea noastră vitală cu Cristos: „sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,38-39). Este imnul iubirii de Dumnezeu cântat la umbra crucii lui Isus, într-o suferință reală și tangibilă: este speranța și bucuria de a aparține Domnului. Dumnezeu satură foamea omului de viața veșnică!

† Duminica a 17-a de peste an [A]: Experiența discernământului [26 iulie 2026]

 

Parabola comorii găsite (1630) 

[su disegno di Rembrandt; Museo di Belle Arti di Budapest].

Experiența discernământului

Lecturi biblice: 1Regi 3,5-12; Romani 8,28-30; Evanghelia Matei 13,44-52; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi are ca temă discernământul, cu atât mai necesar cu cât bogățiile spirituale sunt mai ascunse sau nu au o aparență vizibilă. Prima lectură surprinde momentul în care regele Solomon cere lui Dumnezeu lumina discernământului pentru a putea guverna poporul cu dreptate: „Dă-i slujitorului tău o inimă ascultătoare ca să-l judece pe poporul tău, să discearnă între bine şi rău!” (1Rg 3,9). Evanghelia după Matei descrie caracterul ascuns și înfățișarea umilă sub care „împărăția lui Dumnezeu” întâlnește omenirea: „Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). A doua lectură ne conduce la inima bogățiilor ascunse, dar crezute în credință: „ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom 8,28). Este înălțarea omenirii spre gloria lui Cristos, întâiul născut al noii creații.

† Duminica a 16-a de peste an [A]: Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu [19 iulie 2026]

Grâu și neghină. 

Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Înţelepciune 12,13.16-19; Romani 8,26-27; Evanghelia Matei 13,24-43 sau forma prescurtată Evanghelia Matei 13,24-30; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Cuvântul Domnului este milostivirea lui Dumnezeu, care nu-i pedepsește imediat pe cei vinovați, ci le oferă întotdeauna ocazie de reflecție și penitență. Prima lectură demonstrează dispoziția iertătoare cu care Dumnezeu guvernează întreaga creație: „Îţi arăţi puterea faţă de cel care nu crede […] şi-i dojeneşti pe cei care cunosc îndrăzneala. Tu eşti stăpânitorul puterii, ne judeci cu blândeţe şi ne guvernezi cu multă îngăduinţă” (Înț 12,17-18). Evanghelia după Matei relatează parabola neghinei și a grâului, unde separarea celor două plante are loc doar la seceriș, simbolizând judecata lui Dumnezeu, care este pronunțată nu în timpul istoriei, ci la sfârșitul ei: „Lăsaţi să crească împreună până la seceriş! În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu!»” (Mt 13,30). A doua lectură prezintă lucrarea Duhului care vine în ajutorul slăbiciunii umane, întărindu-i pe credincioși în rugăciune: „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite” (Rom 8,26). Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu!

† Duminică a 15-a de peste an [A]: Hrănindu-te din „Cuvânt”, alimentezi mulți oameni [12 iulie 2026]

Semănat pe drum, pe petriș, în spini și pe pământ bun...

Hrănindu-te din „Cuvânt”, alimentezi mulți oameni

Lecturi biblice: Isaia 55,10-11; Romani 8,18-23; Evanghelia Matei 13,1-23; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se desfășoară în jurul temei Cuvântului lui Dumnezeu și a eficacității sale în funcție de condițiile în care este proclamat și ascultat. Prima lectură folosește de imaginea apei care cade pentru a fertiliza pământul: „așa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri […] ca să ude pământul şi să-l facă să rodească” (Is 55,10). Astfel este descrisă misterul cuvântului: „va fi cuvântul meu care a ieşit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic” (Is 55,11). Evanghelia după Matei completează învățătura despre Cuvântul Domnului cu parabola semănătorului care aruncă sămânța pe diferite soluri – „de-a lungul drumului”, „pe un loc pietros”, „între spini” sau „în pământ bun” (cf. Mt 13,4-8). A doua lectură descrie întreaga creație așteptând realizarea rodului semănăturii cuvântului: „creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19), deoarece „creaţia, va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21). Este răsplata finală de la Domnul!

† Duminica a 14-a de peste an [A]: Blândețea Domnului [5 iulie 2026]

„Veniți la mine!” (Mt 11,28) de Cerrato.

Blândețea Domnului

Lecturi biblice: Zaharia 9,9-10; Romani 8,9.11-13; Evanghelia Matei 11,25-30; lecturi biblice

Omilie

În centrul liturgiei de astăzi este blândețea lui Isus. Prima lectură descrie intrarea lui Mesia în Ierusalim smerit și netriumfalist: „Iată, regele tău vine la tine: el este drept şi mântuit, umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe!” (Zah 9,9). Evanghelia relatează un moment în care Domnul pronunță o rugăciune de laudă care culminează cu învățătura blândeții: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Mt 11,28-29). A doua lectură exprimă, cu imaginea a unei vieți trăite după Duhul Sfânt: „Voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. […] Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (Rom 8,10.11). Isus descoperă că Dumnezeu se ascunde în cei „mici” și în ei revelează iubirea Tatălui care îi mângâie în dificultățile pe care le întâmpină în viață: este blândețea Domnului!

† Duminica a 13-a de peste an [A]: Prezența Domnului în trimișii săi [28 iunie 2026]

„Du-te și învață!”

Prezența Domnului în trimișii săi

Lecturi biblice: 2Regi 4,8-11.14-16a; Romani 6,3-4.8-11; Evanghelia Matei 10,37-42; lecturi biblice

Omilie

Învățătura Cuvântului de astăzi se învârte în jurul necesității de a recunoaște prezența Domnului în trimișii săi. Prima lectură relatează o întâmplare dintre Eliseu și femeia șunamită recunoscându-l ca om al lui Dumnezeu: „Elizeu trecea prin Şunem. Acolo era o femeie de vază. Ea a insistat ca el să mănânce” (2Rg 4,8). Ospitalitatea indicând faptul că a primi pe cineva este a pune în joc destinul ființei umane: „Elizeu i-a zis: «La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu!»” (2Rg 4,16). În evanghelie este un discurs al lui Isus adresat discipolilor trimiși printre oameni în numele său: „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (Mt 10,37). Cuvântul grecesc axios este „demn” și înseamnă a te dedica binelui. A doua lectură descrie viața creștină ca o identificare deplină cu viața lui Isus: „am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,4). Creștinii trebuie să se considere „morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus!” (Rom 6,11). Este prezența Domnului în viața creștinului!

† Duminică a 12-a de peste an [A]: Domnul ne eliberează de orice teama [21 iunie 2026]

Isus învață! 

Domnul ne eliberează de orice teama

Lecturi biblice: Ieremia 20,10-13; Romani 5,12-15; Evanghelia Matei 10,26-33; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi pune accentul pe eliberarea de teama umană: e starea de neliniște așteptând, e anxietate, agitație causată de incertitudine. Prima lectură descrie slujirea profetului Ieremia chinuită și certituninea sa de a se putea baza pe ajutorul lui Dumnezeu: „Am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: «Învinuiţi-l şi-l vom învinui!» […] Domnul este cu mine ca un luptător puternic, de aceea, cei care mă urmăresc se vor poticni şi nu vor reuşi să mă biruie” (Ier 20,10.11). Evanghelia consemnează un îndemn al lui Isus către discipolii săi pe tema eliberării de frică: „Nu vă temeţi de oameni […] Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! […] Aşadar, nu vă temeţi!”  (Mt 10,26.28.31). A doua lectură prezintă rădăcina ultimă a oricărei eliberări căci harul care a fost revărsat asupra omenirii într-un mod supraabundent prin lucrarea lui Isus: „darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (Rom 5,15). Domnul ne eliberează de orice frică umană!

† Duminica a 11-a de peste an [A]: Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni [14 iunie 2026]

„Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini!” (Matei 9,37). 

Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni

Lecturi biblice: Exod 19,2-6a; Romani 5,6-11; Evanghelia Matei 9,36-10,8; lecturi biblice

Omilie

Lecturile propuse în liturgia acestei duminici sunt printre cele mai semnificative pentru înțelegerea identității și misiunii poporului lui Dumnezeu: se concentrează asupra chemării universale la sfințenie. Prima lectură înfățișează o scenă care a avut loc în deșertul Sinai. Moise proclamă identitatea Israelului ca un popor „consacrat” lui Dumnezeu: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele […] Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt»” (Ex 19,5.6). În Evanghelia după Matei prezintă privirea lui Isus plină de iubire față de oameni și constituirea colegiului apostolilor. Isus îi trimite: „Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi!” (Mt 9,7-8). A doua lectură constă într-o reflecție a apostolului Paul asupra reconcilierii omului cu Dumnezeu: „Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8). Omul este salvat! Este un mesaj ce trebuie transmis din generație în generație. Domnul va încredința această misiune apostolilor atunci când încearcă să se apropie de oameni, căci privirea lui Isus este plină de iubire față de toți!

† Duminică a 10-a de peste an [A]: Milostivirea față de păcătoși [7 iunie 2026]

 

Chemarea sfântului Matei de Caravaggio (1609).

Milostivirea față de păcătoși

Lecturi biblice: Osea 6,3-6; Romani 4,18-25; Evanghelia Matei 9,9-13; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Liturgia Cuvântului stabilește primatul lui „a fi” asupra lui „a face” și „cunoașterea lui Dumnezeu” asupra „faptelor bune”: este milostivirea lui Dumnezeu. Această învățătură este afirmată în ​​prima lectură, unde profetul Osea anunță valoarea inestimabilă a căutării lui Dumnezeu: „căci îndurarea îmi place, nu jertfa şi cunoaşterea lui Dumnezeu, mai mult decât arderile de tot” (Os 6,6). În Evanghelia după Matei, Isus își justifică solidaritatea cu cei marginalizați în lumina principiului enunțat de Osea: „Aşadar, mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă: «Îndurare vreau, şi nu jertfă»” (Mt 9,13). Apostolul Paul, în a doua lectură, face referire la credința lui Abraham, pentru a afirma primatul „căutării” lui Dumnezeu asupra faptelor: Abraham nu este declarat „drept” pe baza faptelor, ci în virtutea dispoziției corecte înaintea lui Dumnezeu: „sperând împotriva oricărei speranţe, Abraham a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (Rom 4,18). Este „cunoașterea” și „milostivirea” lui Dumnezeu față de oameni!

† Sfânta Treime [A]: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi [31 mai 2026]

 Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi

Lecturi biblice: Exodul 34,4b-6.8-9; 2Corinteni 13,11-13; Evanghelia Ioan 3,16-18; lecturi biblice

Omilie

În prima duminică după timpul pascal, liturgia ne face să celebrăm solemnitatea Sfintei Treimi, ca și cum ne-ar cere să sintetizăm zilele precedente și să revenim din nou la Paște, căci Paștele conduce omul la o viață divină. A vorbi despre Treime înseamnă să vorbești despre „fața” sau „chipul” unui Dumnezeu care este extraordinar și fascinant [tremendum et fascinans, în latină], ce e de nepătruns, total „altul”, apropiat, separat și într-o relație intimă cu noi; este un „mister”. S-a spus că omul modern nu iubește misterul, căci este atras de manipulare, de calcul... Însă misterul Sfintei Treimi nu-l zdrobește pe om și nu-l umilește, dimpotrivă, îl înalță, pentru că ne permite să înțelegem intimitatea dintre Dumnezeu și omenire. În solemnitatea de astăzi, accentul este pus pe atributul divin al milostivirii. Prima lectură relatează noua „stabilire” a Alianței, după păcatul vițelului de aur: «Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr»” (Ex 34,6). Dumnezeu se revelează lui Moise ca un Dumnezeu milostiv. Evanghelia identifică cel mai mare dar al milostivirii divine – e Fiul său făcut om: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). A doua lectură constă în fragmentul final al Scrisorii către Corinteni [a doua], unde Dumnezeu este definit ca un Dumnezeu al păcii și al iubirii și este prezentat ca Treime: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (2Cor 13,13). Tema milostivirii lui Dumnezeu pătrunde întreaga liturgia de astăzi.

† Coborârea Duhului Sfânt [A] [Rusaliile]: Bucuria inimii de a trăi evanghelia mântuirii [24 mai 2026]

 

Limbi de foc.

Bucuria inimii de a trăi evanghelia mântuirii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,1-11; 1Corinteni 12,3b-7.12-13; Evanghelia Ioan 20,19-23; lecturi biblice

Omilie

Misterul Rusaliilor este rezumat în textele Scripturii de azi. Relatarea din Faptele Apostolilor, din fragmentul lui Paul și Evanghelia după Ioan vorbesc despre proiectul divin pentru omenire și despre chemarea Bisericii ca model și martor a ceea ce este chemată lumea să fie. Faptele Apostolilor deschide liturgia de astăzi: „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc […]. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi” (Fap 2,1-4). A doua lectură este reflecția apostolului Paul care prezintă acțiunea Duhului în Biserică ca comuniune, adică unitate în diversitate: „Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. […] Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun” (1Cor 12,4-5.7). În Evanghelia după Ioan ni se relatează unul dintre momentele în care apostolii l-au primit pe Duhul Sfânt, iar acest lucru se întâmplă tocmai într-una dintre aparițiile Domnului înviat în Cenacol, când ușile erau închise: „În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» […]. A suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (In 20,19.22), și i-a comunicat puterea de a ierta păcatele. E puterea preoțească, căci primim pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor: este semnul mântuirii!

† Duminica a 7-a a Paştelui [A]: Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii [17 mai 2026]

 Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan 17,1-11a; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile de astăzi au ca temă rugăciunea. După ce l-au văzut pe Isus înălțându-se la cer, apostolii s-au întors de pe muntele Măslinilor la Ierusalim și s-au urcat „în încăperea de sus”; erau cei Unsprezece și se rugau insistent: „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14). Scrisoarea lui Petru este adresată creștinilor persecutați, disprețuiți și acuzați de tot felul de rele de către necredincioși: „întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui!” (1Pt 4,13). Aceste comunități sunt răspândite în ținuturile nordice și estice ale Asiei Mici (adică, Turcia de astăzi). Petru îi îndeamnă să se sprijine reciproc și să rămână curajoși pentru „arătarea” gloriei. În Evanghelia după Ioan, Isus este în ajunul arestării și procesului său. Înainte de moartea sa, Domnul se roagă pentru discipolii săi, inclusiv pentru toți cei care au crezut de-a lungul secolelor: „Eu mă rog pentru ei. […] Pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi” (In 17,9). Isus se roagă – e rugăciunea sacerdotală sau preoțească. Se roagă pentru cei care l-au urmat și l-au însoțit și care sunt zguduiți, nedumeriți. Manifestarea gloriei lui Dumnezeu atinge punctul culminant în persoana Domnului, mai ales în momentul final al vieții și morții sale pe cruce. În acel moment, Isus, își dezvăluie iubirea infinită, arătând gloria sa, în cel care l-a trimis – Tatăl – pentru mântuirea lumii. Astfel comunicând gloria lui Dumnezeu discipolilor cu misiunea de a mărturisi în întreaga lume. Ei pot îndeplini această misiune întrucât se adună în comunitate, rugându-se, adoptând același relație pe care Isus a avut-o cu ei.

† Duminica a 6-a a Paştelui [A]: Duhul ne ajută și ne călăuzește conducându-ne la Dumnezeu [10 mai 2026]

 

Duhul ne ajută și ne călăuzește conducându-ne la Dumnezeu

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan 14,15-21; lecturi biblice

Omilie

În Liturgia Cuvântului de astăzi domină tema Duhului tratată în cele trei lecturi, fiecare din perspective diferite. Cristos cel înviat are puterea de a răspândi iubirea sa mântuitoare la toți oamenii, prin acțiunea Duhului Sfânt. Darul său se reînnoiește în celebrarea euharistică. Creștinii trag putere de a mărturisi iubirea lui Dumnezeu și de a îndura persecuții, așa cum Isus a îndurat patima. Prima lectură îl prezintă pe Duhul Sfânt în revărsarea sacramentală prin opera apostolilor: „Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt” (Fap 8,14-15). A doua lectură, Petru îi invită pe creștini la răbdare: „sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, dar cu blândeţe şi bună cuviinţă” (1Pt 3,15-16). Creștinii sunt chemați la speranță și răbdare. Evanghelia îl prezintă pe Duhul Sfânt ca o promisiune a lui Isus și ca darul Tatălui: „îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului” (In 14,16-17). Evanghelia ne dă o veste bună: Dumnezeu va trimite „un alt mângâietor”, un apărător, sfătuitor, unul care are grijă de noi: este Duhul Sfânt care ne ajută și ne călăuzește să trăim o viață orientată spre Domnul, să trăim fiecare zi simțind prezența lui Isus alături de noi! 

† Duminica a 5-a a Paştelui [A]: Domnul ne invită să mergem și să locuim cu el [3 mai 2026]

Ultima cină. 

Domnul ne invită să mergem și să locuim cu el

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,1-7; 1Petru 2,4-9; Evanghelia Ioan 14,1-12; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se concentrează asupra edificării „noului templu”, care îmbracă aspecte diferite în cele trei lecturi. În prima lectură este „noul templu” identificat cu Biserica în dinamismul său bazat pe darurile Duhului: „cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor […] se înmulţea foarte mult” (Fap 6,7). A doua lectură revine la aceeași temă a Bisericii ca „noul templu”, vorbind despre construirea unui „edificiu spiritual”, ai cărei „pietre vii” sunt credincioșii: „apropiaţi-vă de Domnul, piatra cea vie aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu! Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală” (1Pt 2,4-5). Evanghelia după Ioan vorbește despre „templul ceresc”, adică „casa Tatălui” în care Cristos a pregătit un loc pentru fiecare dintre noi: „în casa Tatălui meu sunt multe locuinţe” (In 14,2). Pe scurt: „noul templu” este Biserica, zidită și armonizată de Duh, prin distribuirea carismelor și a slujirilor. În centrul învățăturii de astăzi se află Biserica ca „noul templu”, considerată în dublul aspect, cel pământesc și cel ceresc.

† Duminica a 4-a a Paştelui [A]: Domnul este „păstorul cel bun” [26 aprilie 2026]

Poarta staulului.  

Domnul este „păstorul cel bun”

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Evanghelia Ioan 10,1-10; lecturi biblice

Omilie

Această a patra duminică a Paștelui devine ziua de rugăciune pentru vocații la preoție și chemări la viața consacrată. Vocația nu este doar o „afacere” a câtorva aleși. Chemarea Domnului este pentru toți: toți suntem martori și mesageri ai iubirii lui Dumnezeu în lume. Să înțelegem bine: nu ne trimite singuri, ci împreună și cu el, Cristos. Vocația este să devenim ucenici ai lui Isus, să participăm la misiunea sa de a vesti evanghelia la oamenii de astăzi. Liturgia prezintă în fiecare an tema păstorului. În timpul exodului din Egipt și al călătoriei prin deșert, Dumnezeu s-a arătat lui Israel ca păstor, conducându-și poporul către „țara promisă”. Cineva urmează păstorul atunci când ascultă de glasul său, i se supune și se lasă purtat pe căile sale. În acest timp pascal, cuvântul se îmbogățește cu noi simboluri simple, dar rodnice. Liturgia este dominată de imaginea păstorului. Predica pascală continuă să se concentreze asupra persoanei lui Isus, „bunul păstor”, care trăiește pentru turmă. Nu sperie pe nimeni, ci doar pe „hoți” și „tâlhari”. „Păstorul” și „poarta” stânei aparțin unei culturi arhaice pline de semnificații profunde. În Evanghelia după Ioan sunt o bogăție de metafore folosite pentru a ne transmite adevărul despre Isus, păstorul oilor: „cel care intră pe poartă este păstorul oilor; acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume” (In 10,2-3). Sfântul Petru ne invită să aprofundăm mesajul pascal și să intrăm în comunitatea creștină. Evreii fac parte din ea, dar trebuie să-și schimbe comportamentul, să se convertească, primindu-l ca „Domn” [Kyrios, în greacă] pe cel pe care l-au condamnat ca fiind un nelegiuit: „să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit” (Fap 2,36). Regretul și dorința de repararea marchează orientarea vieții, iar botezul simbolizează o imagine a învierii și a vieții celei noi. În a doua lectură, Petru ne cheamă să perseverăm: „suportaţi suferinţa […] la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui” (1Pt 2,20.21). Este o altă chemare la convertire, la o schimbare radicală a inimii, la o întoarcere la Isus înviat. Domnul nu a ripostat când a fost calomniat. Nu a răspuns cu răzbunare. În schimb, s-a încredințat lui Dumnezeu, judecătorul final al nedreptăți. Să ne apropiem de Domnul, păstorul și păzitorul vieți!

† Duminica a 3-a a Paştelui [A]: Biserica este prima martoră a învierii Domnului [19 aprilie 2026]

Isus împreună cu cei doi ucenici din Emaus. 

Biserica este prima martoră a învierii Domnului 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; 1Petru 1,17-21; Evanghelia Luca 24,13-35; lecturi biblice

Omilie

Paștele este evenimentul central al evangheliei: liturgia, mai ales în această perioadă, repetă continuu acest lucru. Nu a fost ușor pentru comunitatea apostolică să formuleze un mesaj convingător pe această temă, să susțină cu dovezi potrivite, dar, în cele din urmă, a reușit, având în vedere mesajul pascal care îl ocupă în Noul Testament. Predica din Faptele Apostolilor înfruntă tema învierii căutând dovezile scripturistice: „Pe Isus Nazarineanul […] pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii. Căci David spune cu privire la el: «Îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul, căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin»” (Fap 2,22-25). Pentru sfântul Petru, „învierea lui Isus Cristos din morți” este un „fapt” care nu are nevoie de validare: „prin el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu” (1Pt 1,21). În Evanghelia după Luca simțim o invitație de a depăși necredința și de a crede în învierea lui Isus: „«O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?» Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el” (Lc 24,25-27). Învierea Domnului din morți este elementul central al creștinismului: e un adevăr fundamental ce trebuie afirmat cu tărie! Biserica este prima martoră a învierii lui Isus!

† Duminica a 2-a a Paştelui [A]: Duminica milostivirii divine [12 aprilie 2026]

 Toma și Domnul.

Duminica milostivirii divine

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,42-47; 1Petru 1,3-9; Evanghelia Ioan 20,19-31 [A B C]; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este „Duminica milostivirii divine!” Textele biblice din a doua duminică a Paștelui ne invită să ne îndreptăm privirea spre misterul „milostivirii” ce se concentrează asupra comunității pascale, născută din experiența Celui înviat. Timpul pascal ne permite să reflectăm asupra învierii. În prima lectură, viața și activitatea comunității creștine mărturisesc „împărăția lui Dumnezeu” pe care Isus a inaugurat-o pe pământ: „fraţii erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42). În a doua lectură sfântul Petru vorbește explicit despre aceasta „milostivire”: „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi!” (1Pt 1,3-4). Această milostivire divină strălucește și în Evanghelia după Ioan când Cel înviat i-a spus lui Toma: „«Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele!» […] Toma a răspuns şi i-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!»” (In 20,27.28). Și l-a adorat. Întreaga liturgie răspândește vestea cea bună a învierii prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu!

† Duminica Floriilor [A]: Pe Golgota este „pomul vieții” – Cristos [29 martie 2026]

Isus intră triumfător în Ierusalim. 

Pe Golgota este „pomul vieții” – Cristos

Lecturi biblice: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei (Mt 27,11-61) [forma scurtă]; lecturi biblice

Omilie

Liturgia acestei duminici, ne face să intrăm în Săptămâna Sfântă, ce ne propune o bucurie și o durere. Suntem chemați să împărtășim bucuria lui Mesia, care intră triumfător în Ierusalim întâmpinat de poporul care agită „ramurile din copaci” (Mt 21,8) și strigau plini de bucurie: „Osana! Fiul lui David!” (Mt 21,9) [anul A]. Mulțimea îl laudă pe Isus recunoscându-l drept Mesia [Unsul sau Cristos], regele trimis de Dumnezeu. În a doua parte ni se prezintă drama zguduitoare a lui Isus care este judecat, biciuit și răstignit pe cruce să moară. Prima și a doua lectură sunt identice pentru toți cei trei ani. Este vorba despre Isaia (Is 50,4-7) unde Slujitorul lui Dumnezeu este prezentat în slujirea sa de suferință și întărit de ajutorul Domnului. A doua lectură este din Scrisoarea către Filipeni (Fil 2,6-11): e imnul cristologic al glorificării cerești a lui Isus, după umilința sa. Evanghelia după Matei este relatarea Patimilor lui Isus Cristos (Mt 27,11-61). Viața și misiunea Domnului au fost marcate de suferință. Încercările i-au arătat înclinația de a urma calea celor umili, slabi, păcătoși, ca să-i elibereze de frică, sărăcie, rău și să înceapă cu ei o existență de prieteni, egali, frați, în marea familie a fiilor lui Dumnezeu în care nu exista loc pentru puternici și stăpâni ai semenilor lor. Duminica Floriilor ne invită să ne reînnoim credința și să participăm la pătimirile și moartea Domnului, căci pe Golgota este „pomul vieții” – Cristos!

† Duminica a 5-a din Postul Mare [A]: Valorile evanghelice – învierea morților și viața veșnică [22 martie 2026]

Învierea lui Lazăr. 

Valorile evanghelice – învierea morților și viața veșnică

Lecturi biblice: Ezechiel 37,12-14; Romani 8,8-11; Evanghelia Ioan 11,1-45; [forma scurtată] Evanghelia In 11,3-7.17.20-27.33b-45; lecturi biblice

Omilie

În a cincea duminică din Postul Mare este tema învierii și a puterii lui Cristos asupra morții ca o ultimă imagine care se întipărește în mintea noastră înainte de a intra în timpul liturgic în care comemorăm Patimile lui Cristos. Conștientizarea limitelor noastre este una dintre experiențele constitutive ale umanității. În fiecare zi experimentăm faptul de a avea un sfârșit, o finitudine și incapacitatea noastră radicală de a găsi sensul ultim al lucrurilor și a evenimentelor, al vieții și al morții. Și totuși, lecturile de astăzi seamănă o speranță în căutarea chinuită a omului: speranța unei eliberări care nu se oprește nici măcar în fața celei mai arzătoare contradicții, care este misterul morții noastre. Textele biblice se „confruntă” cu învierea pornind de la o viziune profetică din Ezechiel, care deschide Liturgia Cuvântului cu anunțul explicit al învierii morților din mormintele: „iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu” (Ez 37,12). „Viziunea” este limitată la restaurarea lui Israel, dar deschide o perspectivă îndepărtată pe care autorul Cărții a doua a Macabeilor o va propune și va proclama credința în învierea morților și viața veșnică [„Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale” (2Mac 7,9)]. Înainte de a-și anunța învierea, Isus îl învie pe fiul văduvei din Nain (cf. Lc 7,14), pe fiica lui Iair (cf. Mc 5,41) și pe prietenul său Lazăr (cf. In 11). Acestea sunt doar preludii la marele eveniment – învierea Domnului – întrucât viața pe care o recuperează nu este definitivă: existența lor pământească a fost doar prelungită. E o victorie asupra morții, dar una de scurtă durată. Învierea creștinului trebuie să vină. Odată cu botezul, a intrat în lume nemurirea. Viața este aceeași cu cea care se va revela în „ziua de apoi”, căci Paul ne amintește: „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui, care locuieşte în voi” (Rom 8,11). Acestea sunt valorile evanghelice: învierea morților și viața veșnică!

† Duminica a 4-a din Postul Mare [A]: Domnul este lumină [15 martie 2026]

Orbul din naștere. 

Domnul este lumină

Lecturi biblice: 1Samuel 16,1b.6-7.10-13a; Efeseni 5,8-14; Evanghelia Ioan 9,1-41; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi se mișcă în jurul luminii și a întunericului, care exprimă condiția umană: lumina este identificată cu viața, iar întunericul cu moartea. E indicația importanță a relației dintre lumină și întuneric. E acțiunia morală ce îmbină diverse idei legate de „vedere”: vederea lui Dumnezeu, care scrutează gândurile cele mai intime ale omului; vederea ochilor umani, care ne permite să vedem creația; vederea credinței, care ne permite să-l vedem pe Domnul în semnele sale. E drumul spre lumina credinței, care este prezentată în cele trei lecturi ca o participare la luminozitatea ochilor lui Dumnezeu care caută să pătrundă cu privirea toate lucrurile. Unul dintre mesajele primei lecturi este că Dumnezeu se îngrijește din nou de bunăstarea poporului său trimițându-l pe profetul Samuel să-l ungă pe David ca regele lui Israel, pe care nu-l cunoaște încă în persoană: „Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David din acea zi încolo” (1Sam 16,13).  Înțelegem mai bine din a doua lectură când observăm că botezul era numit atunci „iluminare”. Nu e o lumină pur intelectuală, deoarece se traduce într-un stil de viață pe care apostolul Paul îl numește „lumină în Domnul”: „odinioară eraţi întuneric, acum însă, sunteți lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte fii ai luminii!” (Ef 5,8). A fi lumină înseamnă a avea puterea de a străluci și a răspândi lumină. În Evanghelia după Ioan, Domnul vindecă un om orb din naștere:  „Isus a văzut un om orb din naştere. A scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: «Du-te şi spală-te la piscina Siloe!» – care înseamnă «trimisul»” (In 9,1.6-7). În loc să celebreze fapta bună, conducătorii evreilor îl acuză pe Domnul că este o persoană rea, că e „un păcătos” (In 9,24). În centrul discuției se află întrebarea despre identitatea lui Isus. În evanghelie sunt unite prin contrastul dintre lumina și întunericul sub aspectul orbirii.