† Duminică a 12-a de peste an [A]: Domnul ne eliberează de orice teama umană [21 iunie 2026]

Isus învață! 

Domnul ne eliberează de orice teama umană

Lecturi biblice: Ieremia 20,10-13; Romani 5,12-15; Evanghelia Matei 10,26-33; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi pune accentul pe eliberarea de teama umană: e starea de neliniște așteptând, e anxietate, agitație causată de incertitudine. Prima lectură descrie slujirea profetului Ieremia chinuită și certituninea sa de a se putea baza pe ajutorul lui Dumnezeu: „Am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: «Învinuiţi-l şi-l vom învinui!» […] Domnul este cu mine ca un luptător puternic, de aceea, cei care mă urmăresc se vor poticni şi nu vor reuşi să mă biruie” (Ier 20,10.11). Evanghelia consemnează un îndemn al lui Isus către discipolii săi pe tema eliberării de frică: „Nu vă temeţi de oameni […] Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! […] Aşadar, nu vă temeţi!”  (Mt 10,26.28.31). A doua lectură prezintă rădăcina ultimă a oricărei eliberări căci harul care a fost revărsat asupra omenirii într-un mod supraabundent prin lucrarea lui Isus: „darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (Rom 5,15). Domnul ne eliberează de orice frică umană!

În lectura întâia (Ier 20,10-13), „am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: «Învinuiţi-l şi-l vom învinui!»” (v. 10). Profetul Ieremia a fost persecutat în timpul domniei regelui Ioiachim (609-598 î.C.) cu denunțuri, insinuări, calomnii și capcane pentru a-l doborî. El nu are niciun sprijin decât în ​​cel care îl trimite. Nu poate conta pe sprijin uman și nu poate ceda fricii. În cartea lui Ieremia găsim multe pagini ale unui jurnal spiritual: sunt Confesiunile lui Ieremia. Ele arată una dintre cele mai fine și sensibile și cele mai chinuite conștiințe din istorie. Dar „Domnul este cu mine ca un luptător puternic, de aceea, cei care mă urmăresc se vor poticni şi nu vor reuşi să mă biruie”  (v. 11). Ieremia se plânge adesea că a fost „sedus” de Dumnezeu. El suferă din cauza eșecului misiunii sale. Reflecția îl poartă pe profet la rugăciune: „Doamne Sabaot, tu care îl încerci pe cel drept, care observi rărunchii şi inima, fă-mă să văd răzbunarea ta împotriva lor, pentru că ţie ţi-am destăinuit cauza mea!” (v. 12). Ieremia însetează de iubire către Dumnezeu, dar se află închis într-un asediu al singurătății care îl condamnă la o izolare tragică. Știe, însă, că Dumnezeu va avea ultimul cuvânt de spus și, prin urmare, îi invită pe toți să-l laude: „Cântaţi Domnului, lăudaţi-l pe Domnul! Căci el eliberează sufletul celui nevoiaş din mâna răufăcătorilor!” (v. 13). Cântarea este de la liturgia comunitară celebrată în templu, așa cum lasă să se înțeleagă folosirea pluralului: „Cântați Domnului!” Cei care se roagă astfel știu că au obținut ceea ce cer (cf. Mc 11,24). Această „plângere” reflectă o adevărată cale de convertire: de la „îndoiala” asupra loialității lui Dumnezeu, exprimată în cuvintele: „M-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus, m-ai prins cu putere şi ai fost mai puternic!” (Ier 20,7), la mărturisirea laudei – „Cântaţi Domnului” (v. 13) –, fără a neglija suferința și încercările. Încrederea lui Ieremia este totală în Domnul care nu-i va abandona niciodată pe cei care se încred în el!

În lectura a doua (Rom 5,12-15), sfântul Paul afirmă că „printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi, prin păcat, moartea […] (care) a trecut la toţi oamenii” (v. 12). Păcatul e contagios pentru umanitate, pentru păgâni și pentru evrei deopotrivă: moartea este consecința păcatului și a domnit de la Adam până la Moise ce a primit de la Dumnezeu legea, chiar și asupra celor care nu păcătuiseră. Este un eșec complet! Păcatul lui Adam a făcut mult rău; dar Paul îl semnalează ca pe un întuneric care scoate în evidență lumina. Adam este figura a Celui care urma să vină, Cristos. Pentru apostol, cel mai important om din istoria mântuirii nu este Adam, ci Isus. Ora decisivă nu este aceea a păcatului originar, ci a victoriei pascale. Morala creștină nu este aceea a căderii, ci a învierii! „Dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (v. 15). E Paștele Domnului – victoria iubirii asupra morții și a păcatului; e trecerea de la o existență sfâșiată la o viață reconciliată; e libertatea mântuită; e candoarea originară recuperată! Darul harului care vine de la Isus este mult mai abundent decât consecințele căderii.

În Evanghelia după Matei (Mt 10,26-33), Isus spune ucenicilor săi: „Nu vă temeţi de oameni […] Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul şi sufletul” (v. 26.28). Cuvintele Domnului din discursul misionar sunt legate de o expresie repetată de trei ori: „Nu vă temeți!” Este o invitație la curaj: nu vă temeți deoarece Dumnezeu lucrează prin predicarea evangheliei și nici o forță umană nu-l poate opri. Persecutorii pot lua viața pământească, dar nu pot lua viața veșnică – e cea mai mare valoare. Dumnezeu Tatăl este atent la pericolele cu care se confruntă evanghelizatorii; nu-i scapă nimic, nici măcar moartea unei vrăbii lovite de praștia unui copil ce cade la pământ. Este nevoie de curaj și îndrăzneală pentru a proclama evanghelia! E „nebunie” numită „credință” de Isus. Toată lumea a cunoscut frica: frica de a nu fi „urmași”, de a fi înțeles greșit, de a fi ridiculizați, izolați, abandonați, persecutați, uciși. Domnul le spune urmașilor săi în misiune: „Nu vă temeți, eu sunt cu fiecare dintre voi!”

„Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va fi cunoscut!” (v. 26). Învățătura lui Isus și autenticitatea misiunii sale vor fi manifestate! Nimic din comportamentul plin de ură al adversarilor și persecutorilor nu va rămâne ascuns. „Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri!” (v. 27). Evanghelia, auzită în tăcerea rugăciunii sau în umbra bisericii, nu este o colecție de definiții: e puterea mântuirii cu rezonanțe multiple în viața personală și socială. Cuvântul Domnului este exploziv. Dar pentru a-l proclama de pe acoperișuri, trebuie mai întâi să-l ascultăm, noi înșine. Cum îi putem convinge pe ceilalți dacă nu suntem mai întâi convinși noi?

Isus, la judecata finală va fi în fața Tatălui: „Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri” (v. 32-33). Într-o societate ca a noastră, unde predomină bunăstarea, indiferența religioasă, ipocrizia, violența, tentația de a renega, să ducem evanghelia pe care Isus ne invită. Atunci vei continua să trăiești pentru generozitate, claritate, frumusețe, onestitate, transparență. Acesta va fi modul autentic de a vorbi despre Dumnezeu în lumină și de a-l predica de pe acoperișuri.

Să ne rugăm pentru noi să nu ne temem de oameni, căci suntem în „mâna” lui Dumnezeu!