Adventul - ca pregătire a Crăciunului

 

Copil privind lumânările de Advent

 

Cuvântul latin «adventus» înseamnă venire. Adventul e timpul de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului. Ţine 4 săptămâni. A fost introdus în secolele IV-VI. E timp de pregătire pentru dubla venire a lui Cristos: cea de la Crăciun şi cea de la sfârşitul lumii. Normele actuale pentru orânduirea anului liturgic caracterizează astfel perioada Adventului: „Perioada Adventului are o dublă natură: este timp de pregătire pentru solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni, şi totodată este timp în care, prin această amintire, minţile sunt călăuzite spre aşteptarea celei de-a doua veniri a lui Cristos, la sfârşitul timpurilor” (Norme privind Anul Liturgic şi Calendarul).

 

Împletirea croanei de Advent

Zilele de la începutul Adventului până la 17 decembrie, sunt dedicate în special venirii a doua a lui Cristos, cele dintre 17-24 decembrie sunt dedicate în special pregătirii Crăciunului, când se celebrează prima venire. Nu e timp de tristeţe, ci de profundă dorinţă după venirea Mântuitorului şi de pregătire spirituală în vederea acestei veniri. De aceea nu se omite aclamaţia de bucurie aleluia şi nu e vreo obligaţie în plus de post şi abstinenţă. Cum însă purificarea de păcat e cea mai bună pregătire spirituală, e normal ca Adventul să aibă o anumită nuanţă de pocăinţă, nu însă atât de pronunţată ca în Postul Mare. Ca semn de pocăinţă, culoarea veşmintelor liturgice în Advent este violetă.

 

Coroana de Advent

Imitând duminica a 5-a din Postul Mare (este munită Laetare), duminica a 3-a din Advent se numeşte Gaudete (Bucuraţi-vă) şi culoarea veşmintelor liturgice este tot roz.

 

Evreii sărbătoresc „Hanuka” [6-14 decembrie 2015]

Prima lumânare din menora se aprinde astăzi în casele evreiești (Adevarul - Timișoara – 06.12.2015).
 

 

Sărbătoarea Hanuka (în limba ebraică: חֲנֻכָּה) adică „Rededicarea”, „Inaugurarea” romanizată și ca Hanukah, Hanukkah, Chanuka, ori Chanukah, reprezintă „Sărbătoarea inaugurării” și mai este cunoscută ca „Sărbătoarea luminilor” (Hag haUrim). Este o sărbătoare care durează opt zile (25 Kislev – 3 Tevet), comemorând rededicarea Templului din Ierusalim în urma victoriei revoltei conduse de frații Macabei asupra monarhiei seleucide din Siria, care încerca să distrugă religia evreiască și să elenizeze popoarele de sub dominația sa. Principalele evenimente asociate cu Hanuka s-au desfășurat între 165-163 î.e.n., deși lupta armată a Macabeilor împotriva grecilor a continuat încă mulți ani, până când evreii din Ereț Israel și-au dobândit de facto independența. Hanuka este așadar o sărbătoare postbiblică. Este o sărbătoare minoră, în timpul căreia în iudaism munca și alte activități nu sunt interzise. În comunitățile mixte cei care se alătură Festivalului Luminii trebuie să fie în spirit de odihnă în ajunul zilei de Sâmbătă (de erev Șabat) la 5 Candele și în ajunul lunii noi (de erev Roș Hodeș) la 7 Candele, ocazii când luminarea candelelor începe puțin înainte de asfințit.

 

 

 

Reprezintă „Sărbătoarea inaugurării” și mai este cunoscută ca „Sărbătoarea luminilor” (Hag haUrim). Este o sărbătoare care durează opt zile (25 Kislev – 3 Tevet), comemorând rededicarea Templului din Ierusalim în urma victoriei revoltei conduse de frații Macabei asupra monarhiei seleucide din Siria, care încerca să distrugă religia evreiască și să elenizeze popoarele de sub dominația sa.

 

 

 

Menora (ebraică: מנורה) este un candelabru cu șapte brațe. Este unul dintre cele mai vechi simboluri ale poporului evreu. Menora este un simbol consacrat al statului Israel.

 

Despre acest obiect de cult religios mozaic se scrie următoarele în Vechiul Testament (Zaharia 4,2): „El mi-a zis: «Ce vezi?». Eu am spus: «M-am uitat și, iată, un candelabru cu totul din aur, cu un vas pe vârful lui. Erau șapte sfeșnice deasupra lui; erau șapte canale pentru sfeșnicele care erau pe vârful lui»” (cf. Exodul 25,31-40).

 

 



 

† Adormirea Maicii Domnului: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul” [omilie] (sâmbătă, 15 august 2015)

Adormirea Maicii Domnului

Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab: Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer şi a fost văzut chivotul alianţei lui în templul său. Şi s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. Ea era însărcinată; striga în chinurile naşterii, frământându-se să nască. Apoi a apărut un alt semn în cer: iată, un dragon ca de foc, mare, având şapte capete şi zece coarne, iar pe capete - şapte diademe. Coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Dragonul stătea înaintea Femeii care trebuia să nască pentru a devora copilul când va fi născut. Ea a născut un copil de parte bărbătească, care va păstori toate neamurile cu un sceptru de fier; copilul ei a fost răpit la Dumnezeu şi la tronul său, iar Femeia a fugit în pustiu, acolo unde i-a fost pregătit un loc de Dumnezeu. Şi s-a auzit un glas puternic în cer spunând: „Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său”.

 

1Corinteni 15,20-27a: Fraţilor, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine şi învierea din morţi. Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea, cei care sunt ai lui Cristos, la venirea lui, apoi va fi sfârşitul, când el va încredinţa împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi putere. Căci el trebuie să domnească până când va pune toţi duşmanii sub picioarele lui. Ultimul duşman care va fi nimicit este moartea. De fapt, „toate le-a supus sub picioarele lui”.

 

Evanghelia Luca 1,39-56: În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Omilie

 

În această sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, creștini se adună la sanctuarele dedicate sfintei Marii. Suntem toții în comuniune de lauda pentru a-i mulțumi Domnului. Maria a intrat cu trupul și cu sufletul în eternitate la Dumnezeu lângă Fiul său cel înviat. Este o sărbătoare unică la care toți creștinii sunt invitați.

 

Prima lectură este luată din Cartea Apocalipsei. Această carte a fost scrisă pentru creștinii persecutați. Din motive de securitate este scrisă într-un limbaj codificat pe care doar creștinii pot să-l înțeleagă. Autorul ne spune de un semn mare în ceruri: „o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele”. Maria nu este numită direct, dar noi am înțeles că despre ea este vorba aici.

 

Avem un al doilea semn; acesta este negativ: „un dragon ca de foc,… stătea înaintea Femeii care trebuia să nască pentru a devora copilul când va fi născut”. Ne gândim la masacrarea pruncilor nevinovați comandat de Irod după Crăciun. Copilul Isus a fost căutat spre a fi ucis. Este vorba despre o acțiune diabolică. Dar Dumnezeu protejează pe Fiul său, care trebuie să împlinească răscumpărarea tuturor oamenilor.

 

Dăruindu-ne acest semn, autorul se gândește la creștinii persecutați din cauza credinței lor în Cristos. Vor să-i forțeze ca să-l nege, dar ei refuză. Știu că nu trebuie să se teamă de cei care nu pot ucide decât trupul. Apocalipsa este un mesaj pentru toți creștinii, cei din trecut, dar și cei de astăzi. Ne invită să rezistăm la încercări: răul nu va avea ultimul cuvânt. Iubirea va triumfa. Prin fidelitatea sa, Maria a scăpat de capcanele vrăjmașului. Ea ne arată ce vrea Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

 

În a doua lectură nu se vorbește în mod direct de Maria. Dar în alegerea acestui text Biserica ne invită să vedem ce s-a întâmplat cu ea. Maria este prima care a beneficiat cu trup și sufletul de învierea lui Isus, „fiind începutul dintre ce-i morți”. Maria este primul act din această lungă înșiruire de oameni. Acesta înseamnă că toți suntem chemați la plinătatea vieții în Dumnezeu dincolo de moarte. Tot ceea ce i se opune lui Dumnezeu va fi distrus. Aceasta este victoria iubirii asupra urii și a violenței. Și Maria este „Maica milei”, care ne arată calea.

 

Evanghelia în această zi ne face să ne amintim de episodul vizitei Mariei la verișoara sa Elisabeta. Am auzit rugăciunea Magnificat și o parte din „Bucură-te, Marie”. Nici o altă pagină a Evangheliei nu conține mai multe cuvinte ale Mariei. Primul său strigăt în Magnificat este o laudă. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este o invitație la aducere de mulțumire. Celebrăm reușita unui mare proiect al lui Dumnezeu care vrea să salveze întreaga omenire.

 

Maria își amintește. Ea cântă lui Dumnezeu care își amintește „de promisiunea făcută părinților noștri”. Evanghelia lui Luca ne spune că ea păstra toate acestea în inima ei și le medita. În celebrarea Euharistiei noi ne alăturăm acestei laude a Mariei. Fiecare dintre noi poate spune mulțumesc pentru toate binecuvântările lui Dumnezeu care a marcat viețile noastre. De-a lungul existenței noastre, niciodată nu a încetat să se desfășoare „puterea brațului său” în favoarea noastră.

 

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ne arată viitorul care ne așteaptă. Asemenea Mariei, suntem chemați la cunoașterea gloriei pe lângă Tatăl. Glorificare Maicii Domnului anunță și pe a noastră. Ca și ea, putem să mulțumim lui Dumnezeu, care a privit la slujitorii săraci și pentru a-i ridica până la el. Această este vestea cea bună care trebuie strigată la toată lumea în timp și în contra timp.

 

Dar nu trebuie să ne facem iluzii: această glorie este rezervată celor care au o inimă săracă, celor care, asemenea Mariei, nu au alt sprijin decât în tandrețea și mila Tatălui: „i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor; i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale”.

 

Maria se adresează nouă cu un apel de maximă importanță: dacă vrem să împărtășim gloria pe care o primește Fiul său, trebuie să împărtășim sărăcia sa. Acesta este același mesaj pe care îl găsim în Evanghelia fericirilor: „Fericiți cei săraci cu inima”, cei care sunt complet deschiși la darul lui Dumnezeu. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului trebuie să reaprindă dorința noastră de a-l urma pe Cristos care vrea să ne conducă în Casa Tatălui. Marie, Maica îndurării, tu ești totdeauna acolo pentru noi să ne adresezi această recomandare: „Faceți tot ce vă va spune”. Amin.

 

 

(pr. Jean Compazieu [8 august 2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:
http://dimancheprochain.org/5380-homelie-de-la-fete-de-lassomption-de-marie/).

 

Sfântul Laurențiu a fost slujitorul sângelui sfânt al lui Cristos (10 aug.)

 

Astăzi, Biserica din Roma celebrează ziua triumfului lui Laurenţiu, ziua în care el a respins lumea Celui Rău. A strivit-o atunci când se înverşuna cu ură împotriva lui şi a dispreţuit-o atunci când îl ademenea cu linguşirile sale. Şi într-un caz, şi în celălalt, el l-a învins pe Satana care ridica persecuţia împotriva lui. Sfântul Laurenţiu era diacon al Bisericii din Roma. Acolo era slujitor al sângelui lui Cristos şi acolo, pentru numele lui Cristos, şi-a vărsat sângele. Fericitul apostol Ioan a expus în mod clar misterul Cinei Domnului, spunând: După cum Cristos şi-a dat viaţa pentru noi, tot aşa, şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi (1In 3,16).

 

Fraţilor, sfântul Laurenţiu a înţeles toate acestea. Le-a înţeles şi le-a pus în practică. Cu adevărat s-a achitat de ceea ce primise la această masă. L-a iubit pe Cristos în viaţa sa, l-a imitat în moartea sa.

 

Fraţilor, şi noi, dacă iubim cu adevărat, să imităm. Nu am putea să dăm în schimb un rod mai gustos al iubirii noastre decât prin imitarea lui Cristos, care a pătimit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să mergem pe urmele sale (1Pt 2,21). Cu această frază se pare că apostolul Petru aproape că a voit să spună că Cristos a pătimit numai pentru cei care merg pe urmele sale şi că pătimirea lui Cristos este de folos numai celor care îl urmează. Sfinţii martiri l-au urmat până la vărsarea sângelui, până la asemănarea cu el în pătimire. L-au urmat martirii, dar nu numai ei. De fapt, după ce ei au trecut, puntea nu a fost tăiată; nici nu a secat izvorul, după ce au băut ei.

 

Fraţilor, frumoasa grădină a Domnului are nu numai trandafirii martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera celor care trăiesc în căsătorie, violetele văduvelor. Nici o categorie de persoane nu trebuie să se îndoiască de chemarea proprie: Cristos a pătimit pentru toţi. Despre el s-a scris pe bună dreptate: El vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului (1Tim 2,4).

 

Aşadar, să încercăm să înţelegem în ce mod, în afară de vărsarea sângelui, în afară de încercarea pătimirii, trebuie să-l urmeze creştinul pe Cristos. Apostolul, vorbind despre Cristos Domnul, spune: Deşi din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu. Ce desăvârşire! S-a despuiat pe sine însuşi, luând chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor; s-a umilit pe sine (Fil 2,7-8). Ce umilinţă!

 

Cristos s-a umilit: iată, creştinule, exemplul care trebuie imitat. Cristos s-a făcut ascultător: tu de ce te umfli de mândrie? După ce a parcurs toate gradele acestei înjosiri, după ce a învins moartea, Cristos s-a înălţat la cer: să-l urmăm. Să-l ascultăm pe Apostolul care spune: Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu (Col 3,1).

 

 

(Din Predicile sfântului Augustin, episcop (Pred. 304, 1-4: PL 38, 1395-1397).

Sfântul Francisc li-a spus alor săi: „Fraților, vreau să vă trimit pe toți în Paradis!” („Porțiuncula”)

„Porțiuncula”.

 

Ceea ce a făcut celebru în toată lumea „Porțiuncula” este cu totul în special privilegiul indulgențelor care este „Iertare de la Assisi”. Milioane și milioane de suflete au trecut această „poatră a vieții veșnice” și și-au găsit pacea și iertarea în marea indulgență a „Porțiunculei”, a cărei sărbătoare se celebrează în dimineața zilei de 1 august și se încheie cu vecernia solemnă pe 2 august.

Aspectul religios mai important „Iertării din Assisi” este marele beneficiu spiritual pentru credincioși cu beneficiile sale: mărturisirea și împărtășirea euharistică. Mărturisire, precedată și însoțită de căință pentru păcatele comise și angajamentul de a modifica rău comis pentru a se apropia și mai aproape de starea evanghelică trăită de sfântul Francisc, stare de viață începută la „Porțiuncula”. Evenimentul iertării de la „Porțiuncula” rămâne o manifestare a infinite mile a lui Dumnezeu și un semn de zelului apostolic a sfântului Francisc de Assisi.



„Porțiuncula”.



Istorie

 

Acest moment deosebit, face amintirea unui fapt miraculos petrecut în anul 1216, când, într-o noapte, Sfântul Francisc, aflat în rugăciune în biserica numită „Porziuncola”, a cerut în extaz mântuitorului ca „tuturor celor care, cu sufletul căit şi mărturisiţi fiind vor veni în această biserică, să li se dăruiască iertarea cea bogată şi ştergerea deplină a tuturor pedepselor”. Această indulgenţă plenară a fost recunoscută de către papa Honoriu al III-lea, în cinstea acestui har pe care sfântul Francisc l-a trăit şi l-a mijlocit pentru toţi credincioşii. În acest sens, Sfântul din Assisi avea să exclame câteva zile mai târziu în faţa credincioşilor ce se adunaseră la Porțiuncula: „Fiii mei, doresc să vă trimit pe toţi în Paradis”.

Pentru a primi indulgenţa plenară, credinciosul trebuie să viziteze o biserică şi să recite Tatăl nostru şi Crezul, putând fi obţinută de la amiaza zilei de 1 august până a doua zi, 2 august. În cele 15 zile care preced sau care urmează solemnitatea „Iertării de la Assisi”, credincioşii, într-un spirit de căință autentică, trebuie îndeplinească cele trei condiţii obişnuite pentru dobândirea indulgenţei plenare: să fie spovediţi, să primească sfânta împărtăşanie şi să se roage după intenţiile sfântului părinte papa.

Marţea Grasă (Mardi Gras)

 

 

 

„Marțea Grasă” este celebrata în ultima zi dinaintea Postului Mare. În ţările catolice marţea dinaintea Miercurii Cenuşii este numită şi „marţea grasă” pentru a contrasta cu ziua care urmează acesteia şi marchează începutul postului, întrucât urmeaza o perioada de înfrânare și ascetism. Termenul vine din franceză şi înseamnă „marţea grasă”, făcând referire la ultima seară când se serveau mâncăruri bogate în grăsimi înainte de Postul Paştelui care începe în Miercurea Cenuşii. Este caracterizată de un exces de satisfacție și culminează cu Carnavalul – o revarsare exuberanța de muzică și dans.  Deși carnavalul de „Marțea Grasă” a devenit faimos mai ales în New Orleans și Rio de Janiero, acest eveniment de sunet și culoare își are originea, de fapt, în orașul Nice. Carnavalul de la Nice dureză aproape doua săptămâni și include parade, focuri de artificii, baluri mascate, o mulțime de spectacole. Cei care participă la festivităţi poartă măşti şi costume împodobite cu pene, în culorile „Mardi Gras”-ului: mov, verde și auriu. Au loc competiţii sportive, parade şi seri cu cântece şi dans.


Azi ne bucurăm în familie în jurul mesei bogate. Ne pregătim pentru mâine – Miercurea Cenușii. Povestiți copiilor voștri despre cum era când erați copii și vă pregăteați pentru a intra în Postul Mare.

(sursa: http://tecufamily.blogspot.ro/2011/03/mardi-gras-martea-grasa.html; http://www.diane.ro/2011/04/pastele-in-franta-traditii-si-obiceiuri.html).

 

Épiphanie (επιφάνια)

Adorarea Regilor Magi

Pe 6 ianuarie sărbătorim Épifanie, adică prezentarea lui Isus Regilor Magi.

Épifanie vine din grecescul Ἐπιφάνια; termenul a fost tradus în latină de apparitio, -onís (= apatiție, aspect).

În greacă modernă, επιφάνια înseamnă suprafaţă (pământ, de exemplu); în acest sens există în greacă veche (tot ceea ce apare la suprafata).

În Grecia, sărbătoarea poartă numele de Θεοφάνια. Théophanie, adică manifestarea lui Dumnezeu (Θέος, Théos) care a devenit omul în Isus.

Cu toate acestea, în Biserica Ortodoxă, se sărbătoreşte în această zi Botezul lui Isus în Iordan. Acest eveniment a avut loc cu treizeci de ani mai târziu. Preotul aruncă o cruce de lemn în apa foarte rece după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi.

 

Magii din Orient

Naşterea lui Isus a fost făcută cunoscută de doua Evanghelii: sfântul Matei (Mt 1,18-2,12) şi sfântul Luca (Lc 2,1-21). După Luca păstori vin la Isus să-i deie omagiul; după Matei sunt magi care-l adoră pe copilul Isus. Ajunși în fața nou-născutului i-au oferit daruri: aur destinat unui rege, tămâie ca unui Dumnezeu şi smirnă ca unui muritor. „Căzând la pământ, l-au adorat și, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie și smirnă” (Mt 2,11).  Textul biblic foloseşte termenul de mag (în greacă μάγος). Cunoscuți deja în Vechiul Testament (Ier 39,3), magii sunt membrii unei caste preoțești din Persia și astrologi. Contextul nu ne permite să precizăm cu certitudine nici numarul, nici numele și nici rangul lor. Traditia creștină îi consideră regi, în număr de trei – dupa darurile oferite – și îi numește: Gaspar, Melchior și Baltazar.

Termenul grec a fost utilizat într-un sens peiorativ: magician, magie, magic .

 

 

În Orientul antic, steaua era semnul unui zeu sau al unui rege divinizat. Matei a păstrat tradiția referitoare la o stea pentru a scoate în evidență calitatea regală și divină a lui Mesia. Tradiția rabinică interpretează profeția lui Balaam din Num 24,10 în sens mesianic. Astfel, steaua care apare la nașterea lui Isus este un semn din partea lui Dumnezeu că s-au împlinit timpurile mesianice.

† Epifania Domnului: Mântuitorul tuturor popoarelor (omilie)

Adorația magilor - de Peter Paul Rubens

 

Evanghelia – Matei 2,1-12: După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit şi întrebau: “Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui”. Când a auzit aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Atunci i-a adunat pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului şi a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. Ei i-au spus: “În Betleemul lui Iuda, căci aşa este scris de profet: Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va conduce poporul meu Israel“. Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul când li s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a spus: “Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, înştiinţaţi-mă şi pe mine ca să merg şi eu să mă închin lui”. După ce l-au ascultat pe rege, au plecat şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit, mergea înaintea lor, până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie şi smirnă. După ce au fost înştiinţaţi în vis să nu mai treacă pe la Irod, s-au întors pe alt drum în ţara lor.

 


Omilie

 

Astăzi în prelungirea Crăciunului celebrăm sărbătoarea Epifaniei Domnului. Referindu-ne la această sărbătoare ne gândim la vizita magilor făcută copilului Isus. Dar mulţi nu ştiu înţelesul acestui cuvânt. Trebuie să ştiţi că „epifanie” este o manifestare vii a prezenţei lui Dumnezeu. Ceea ce este ascuns devine evident. Dumnezeu se manifestă de-a lungul istoriei poporului său şi ea continuă şi astăzi.

 

Care este mesajul pe care îl găsim în cartea lui Isaia (prima lectură [Is 60,16]). Profetul se adresează unui popor care trăieşte într-o situaţie disperată; el anunță o veste bună: lucrurile se vor schimba; viitorul rămâne deschis; Dumnezeu va confirma alianța făcută cu David. Orașul Ierusalim va deveni centrul lumii. Națiunile vor veni la el nu ca să jefuiască dar să-i ofere comorile lor. Ei se recunosc ca „ispravnicii Domnului”: această mântuire pe care ei o poartă la toate popoarele.

 

Lectura a doua urmează drumul lui Paul spre Damasc. El a primit o revelaţie extraordinară: popoarele păgâne „sunt împreună-moștenitori, formează un singur trup și sunt împreună părtași ai promisiunii, în Cristos Isus, prin Evanghelie” (Ef 3,6). Mântuirea în Isus Cristos este oferită tuturor. Trebuie anunțată tuturor popoarelor.  Paul a participat la această misiune. A fost numit apostolul neamurilor. Prin scrisorile, discursurile şi călătoriile sale în lumea păgână, el va mărturisi aceasta iubire universala care este în Dumnezeu.

 

Evanghelia (Mt 2,1-12) ne spune despre magi care sunt pe drum pentru a se prosterna înaintea regelui iudeilor. Primii adoratori ai regelui Mesia sunt niște păgâni. Pentru a ajunge la Betleem au fost conduși de o stea apoi de Scripturi. Șefii religioşi, care erau familiarizaţi cu Biblia, i-au orientat spre acest oraș foarte aproape de Ierusalem. Ajunși în fața nou-născutului i-au oferit daruri: aur destinat unui rege, tămâie ca unui Dumnezeu, şi smirnă ca unui muritor. Ca și magii sunt chemaţi la iesle să-l întâmpinăm pe Domnul şi să-l adorăm.

 

Acești magi așa cum ne spune Evanghelia reprezintă toate naţiunile păgâne care vin să se închine lui Cristos Mântuitorul. Prin ei lumea păgână are acces la mântuire. Evanghelia ne spune că ei s-au pus la drum. Dar să nu uităm: Dumnezeu însuşi este cel care acționează în inima lor. Mai târziu, Domnul Cristos va spune: „Nimeni nu poate veni la mine dacă Tatăl, care m-a trimis, nu-l atrage la mine”. Această Evanghelie de Epifanie trebui să fie citită în lumina Rusaliilor. În acea zi, naţiunile adunate la Ierusalim vor descoperi credinţă anunţată în limba lor.

 

Acestă este sărbătoare Epifaniei: Dumnezeu se manifestă în această lume sub trăsăturile unui nou-născut. Acelaşi Dumnezeu continuă să se manifeste în lumea de astăzi. În ciuda sărăciei şi a păcatului membrilor săi, ea continuă să mărturisească anunțând Evanghelia până la „periferie”. În această sărbătoare, solidaritatea şi rugăciunea noastră sunt în mod special pentru comunităţile din Africa. Ele au nevoie de rugăciunile şi de ajutorul nostru material. Va fi o modalitate de a participa la evanghelizarea acestui continent.

 

Epifania este această mărturie extraordinare care ajunge prin Biserica tăcerii în Siria, în Irak, în Coreea de Nord şi în multe alte ţări. În închisorile lor sau în spatele unor sârme ghimpate, creştinii continuă să se roage pentru persecutori lor. Mulţi mor pentru faptul ei au îndrăznit să proclame că Dumnezeu există. Epifaniile, am putea menţiona și multe altele. În toate cazurile este prezenţa lui Dumnezeu care se manifestă sub variate şi diverse forme.

 

De aceea trebuie să depună mărturie de întunericul care înconjoară pământul nostru. Vom vedea săracii care devin mai săraci şi bogaţi care se tem de a pierde ceea ce ei cred că ar fi puterea lor, bogăţia lor. Că în această sărbătoare, speranţa predomină! Că toate popoarele, oamenii bogaţi şi săraci, au de recunoscut în acest mic copil, găsit de către magi, pe Mântuitorul lumii.

 

În această zi, ne întoarcem la legea ta, Doamne: „Lumina oamenilor, mergem spre tine. Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-ne!”

 

(pr. Jean Compazieu [06.01.2014]; trad. pr. Isidor Chinez; sură:
http://dimancheprochain.org/4875-homelie-de-la-fete-de-lepiphanie-2/).
 

Plugușorul... Un An Nou fericit – 2015!

Plugușorul ca la Moldoveni   

 

 

Un An Nou – 2015:
plin cu împliniri și pace în suflet!

 

Din an în an (Maicile de la Mănăstirea Camarzani)   

 

Din an în an

 

1. Din an în an sosesc mereu

la geam cu Moş Ajun.

E ger cumplit, e drumul greu,

da’i obicei străbun.

Azi cu strămoşii cânt în cor

colindul sfânt şi bun.

Tot Moş era şi-n vremea lor

bătrânul Moş Crăciun!

 

2. E sărbătoare şi e joc

în casa ta acum.

Dar sunt bordeie fără foc

şi mâine-i Moş Ajun!

Şi-acum te las, fii sănătos

şi vesel de Crăciun.

Dar nu uita când eşti voios:

române, să fii bun!

 

Musulmanii celebrează Kurban Bayramul - Sărbătoarea Sacrificiului [4 octombrie]

Sărbătoarea Sacrificiului

Musulmanii au două sărbători pe an. Nici una dintre ele nu poate fi asemănată cu Paştele sau Crăciunul pentru că semnificaţia lor este alta. Una dintre sărbători se numeşte Sărbătoarea Postului şi se sărbătoreşte la sfârşitul lunii de post Ramadan şi cealaltă sărbătoare se numeşte Sărbătoarea Sacrificiului, când mulţi dintre musulmani se află în pelerinaj la Mecca.

 

Credincioşii musulmani celebrează sâmbătă, 4 octombrie, Kurban Bayram - Sărbătoarea Sacrificiului. Aceasta este unul dintre cele mai importante evenimente religioase din religia islamică şi are loc la finalul pelerinajului anual organizat la locurile sfinte de la Mecca - Arabia Saudită.

 

Sărbătoarea comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Abraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate.

 

Coranul spune că pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismail, dar Creatorul, văzându-i determinarea şi neclintita credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului, ceremonie ce reconfirmă anual credinţa în Allah.

 

Cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului musulmanii sacrifică un animal în numele lui Dumnezeu, Cel Unic (o oaie sau un berbec sau o vacă sau o capră). Tradiţia sacrificării unui animal de către fiecare musulman adult şi înstărit a apărut în anul al II-lea al islamului, având semnificaţia unui gest de bunăvoinţă şi adorare a lui Allah, prinos de mulţumire şi recunoştinţă pentru împlinirea unor năzuinţe, credinciosul muslman oferind în dar nevoiaşilor 2/3 din animalul jerfit şi oprind pentru cina din familie doar 1/3 din Kurban.

În dimineaţa primei zile de sărbătoare musulmanii merg la moschee, unde împlinesc o rugăciune specială de sărbătoare şi se felicită cu întreaga comunitate. După care merg în vizită la părinţi, bunici, rude, profesori, cunoştinţe cărora le urează sărbători fericite.

 

Musulmanii servesc musafirii şi cunoscuţii cu tradiţionalele baclavale – prăjituri însiropate făcute acasă, dar şi cu alte dulciuri şi prăjituri. Copiii sărută în semn de respect şi apreciere mâinile părinţilor, bunicilor, profesorilor şi învăţătorilor lor, ale rudelor mai în vârstă.

 

Fiecare dintre aceste două sărbători sunt ocazii în care credinciosul să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările oferite de el, să fie mai aproape de el şi mai aproape de cei săraci, nevoiaşi şi neajutoraţi.

 

(Sursă:

http://islamulpentrucopii.wordpress.com/;

http://adevarul.ro/locale/constanta/musulmanii-celebreaza-kurban-bayramul-muftiul-iusuf-muurat-In-romania-sarbatorim-armonie-1_542e6f9c0d133766a8a1be72/index.html).

Sărbătoarea Yom Kippur [ziua ispășirii] în calendarul iudaic (3 oct.)

Yom Kippur 5775, י בתשרי תשע”ה





(foto: Gina Ștefan - Agerpres [arhiva])

 

Sărbătoarea Yom Kippur, cea mai importantă din calendarul iudaic se marchează în 2014 din seara zilei de 3 octombrie până în seara zilei următoare.

 

Yom Kippur înseamnă ziua ispășirii, a căinței, șansa de a regreta păcatele anului care a trecut. Are loc în a zecea zi a celei de-a șaptea luni a anului iudaic, denumită Tishri. În această zi se stă în sinagogă mai mult decât în orice altă zi și se spun rugăciuni către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Chiar și evreii care nu acordă o prea mare importanță respectării tradițiilor nu se duc la serviciu și merg la sinagogă.

Niciun fel de muncă nu este permisă iar credincioșii trebuie să se abțină de la a consuma alimente sau chiar apă. Este o zi de post negru încă de la apusul soarelui în ajunul zilei de Yom Kippur și până după miezul nopții în ziua sărbătorii propriu-zise. Ultima masă înainte de sărbătoare poartă denumirea simbolică de "Seudah Hamafseket" ("masa de încheiere"), la care se servesc numai mâncăruri ușoare.

 

Legile Talmudului vorbesc și de alte interdicții în această zi sfântă: spălatul rufelor sau spălatul propriului trup, folosirea produselor cosmetice, purtarea încălțămintei din piele, întreținerea de raporturi sexuale. Tradiția cere ca vestimentația să fie albă, simbolul purității și al curățirii de păcate.

Una dintre cele mai solemne și mai importante rugăciuni de Yom Kippur se recită în seara de ajun; numită Kol Nidrei ("toate jurămintele"), aceasta îl roagă pe Dumnezeu să îi elibereze pe evrei de jurămintele făcute către el.

Una dintre rugăciunile recurente este Al Khet ("pentru păcatele pe care le-am comis") și care semnifică mărturisirea păcatelor comise în timpul anului.

Ultimul serviciu de rugăciuni din aceasta zi se numește Neilah ("încuiere"), iar simbolistica sa se referă la faptul că Dumnezeu se pregătește, în această seară, să închidă porțile rugăciunii în fața anului trecut și să ia deciziile finale în legătură cu soarta fiecărui individ. Un segment important al sărbătorii este recitarea Cărții lui Iona, cel care a petrecut trei zile în burta unui pește uriaș. Mesajul poveștii biblice este acela că Dumnezeu le cere oamenilor să se căiască și să se întoarcă la el.

(Agerpres - Documentare: Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

(Sursă: http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/10/03/sarbatoarea-yom-kippur-in-calendarul-iudaic-12-27-25).