XIII (C): A-l urma pe Isus fără ezitări (omilie)



Te voi urma, Doamne...



Luca 9,51-62 - ⁵¹ Când a sosit timpul ca să fie luat din această lume, Isus s-a hotărât să meargă la Ierusalim. ⁵² A trimis înaintea lui nişte mesageri. Aceştia au pornit la drum şi au intrat într-un sat de samariteni, ca să pregătească cele necesare pentru venirea lui. ⁵³ Dar nu l-au primit, pentru că se îndrepta spre Ierusalim. ⁵⁴ Când ucenicii Iacob şi Ioan au văzut aceasta, au zis: "Doamne, vrei să cerem să cadă foc din cer ca să-i distrugă?" ⁵⁵ Dar Isus s-a întors şi i-a dojenit cu asprime. ⁵⁶ Şi au plecat în alt sat. ⁵⁷ Pe drum, un om i-a spus lui Isus: "Te voi urma oriunde te vei duce!" ⁵⁸ Isus i-a spus: "Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul". ⁵⁹ Isus a spus către un altul: "Urmează-mă!" Acesta i-a răspuns: "Îngăduie-mi, Doamne, să mă duc mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu". ⁶⁰ Dar Isus i-a zis: "Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor. Tu du-te şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu". ⁶¹ Un altul i-a zis: "Te voi urma, Doamne, dar mai întâi lasă-mă să-mi iau rămas bun de la ai mei". ⁶² Isus i-a răspuns: "Nimeni dintre cei care pun mâna pe plug şi se uită înapoi nu este bun pentru împărăţia lui Dumnezeu".

 

Omilie

 

Isus merge pe drumul spre Ierusalim (Lc 9,51), cu curaj şi hotărâre. Dar şi cu oboseală: „Şi-a făcut ca piatra chipul său”, spune textul grec. Luca a început povestirea misiunii publice a lui Isus în Galileea cu episodul refuzului nazaritenilor (Lc 4,16-30), acum introduce călătoria spre Ierusalim punând chiar de la început un refuz, cel al samaritenilor. Se pare că evanghelistul vrea să pună întreaga activitate a lui Isus sub semnul contrastului şi al refuzului. Isus este refuzat de către samariteni pe motiv politic şi rasial, care pentru el este cu totul străin. Isus a simţit în mod personal ce înseamnă să-ţi fie negată ospitalitatea pentru că eşti străin, dar la intoleranţa samaritenilor el nu răspunde – aşa cum ar fi voit ucenicii – cu pedeapsă, ci cu înţelegere. De reproşat trebuie să li se reproşeze mai degrabă ucenicilor, care încă nu au înţeles noutatea Învăţătorului, la rândul lor prizonieri ai acelor prejudecăţi care acum îi ofensează atât de mult.

 

 

De-a lungul drumului un om îi spune lui Isus că vrea să-l urmeze. Omul este deja conştient că urmarea presupune o viaţă de itinerant: „Oriunde ai merge”. Dar este ceva în pus ce trebuie să ştie: nu doar sărăcia îi este cerută, nici doar oboseala unei vieţi peregrine, ci nesiguranţa şi precaritatea.

 

Un al doilea dialog scurt este între Isus şi un om pe care el însuşi îl invită să-l urmeze. În faţa cererii lui Isus („urmează-mă”), acest om cere un răgaz. Răspunsul lui Isus este drastic: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. Vestirea Împărăţiei stă pe primul loc, înaintea tuturor, fără excepţii: este chiar înaintea legii. Cu aceasta, Isus nu intenţionează să abolească porunca legii, nici să o corecteze. Afirmă însă că a venit ceva care o depăşeşte. A venit Împărăţia lui Dumnezeu, al cărei primat nu admite tergiversări. Desigur este vorba despre un limbaj paradoxal. Nu este problema lui a îngropa sau nu pe cei dragi. Este problema lui a-ţi da seama că a sosit o noutate care face ca toate să pălească înaintea ei.

 

Un alt necunoscut este dispus să-l urmeze pe Isus, dar cere timp să-i salute pe cei din casă. Verbul grec înseamnă a-i saluta şi a-i lăsa. Isus răspunde cu un fel de proverb: „Cine a pus mâna pe plug şi apoi se uită înapoi, nu este apt pentru Împărăţia lui Dumnezeu”. Dacă agricultorul vrea să are are dreptul, nu poate însă să-şi permită să privească înapoi. Cu alte cuvinte, urmarea nu suportă amânare, nici distracţii, nici nostalgie, nici ieşiri de siguranţă. (don Bruno Maggioni [01.07.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).

Pr. Isidor Chinez (29.06.1983-29.06.2013) - 30 de ani de preoţie

La 29 iunie 1983 în Iaşi,

la Institutul Teologic Romano-Catolic ”Sfântul Iosif”,

am fost sfințit preot 

de către episcopul Iakob Antal.

 

Sfinţiri - Iasi - ITRC (29.06.1983)



Sfinţiri - Iasi - ITRC (29.06.1983)

Sfinţiri - Iasi - ITRC (29.06.1983)




Sfinţiri - Iasi - ITRC (29.06.1983)

Sfinţiri - Iasi - ITRC (29.06.1983)



Sfinţiri - Iasi - ITRC (29.06.1983)

Sfinţiri - Iasi - ITRC (29.06.1983)

Am activat ca vicar la Piatra Neamţ

(1 august 1983 - 31 iulie 1985),

 

 

Piatra Neamnț

 

 Oituz (1 august 1985 - 30 aprilie 1987),

 

Oituz

 

Oţeleni (1 mai 1987 - 31 iulie 1988),

 

Oțeleni - 1987 - Joia Verde

 

Oțeleni, 4 iulie 1999 - primiție pr. Feliciu Tiba
 

Bucureşti - Catredrala "Sfântul Iosif"

(1 august 1988 - 30 iunie 1990),

 

Pr. Isidor Chinez - 1989

 

secretar episcopal la Episcopia de Iaşi
și redactor la ”Lumina Creștinului” 

(1 iulie 1990 - 30 septembrie 1992),




Ioan Paul II și episcopul Petru Gherghel
 

Preasfințiții Ioan Robu
și Petru Gherghel (1991 - Roma)

 

student la Pontificia Università Lateranense, Accademia Alfonsiana,
Institutul Superior de Teologie Morală 

din Roma - Italia (1 octombrie 1992 - 30 iunie 1994),
 

  

Accademia Alfonsiană, Institutul Superior de Teologie Morală

In biserica Sf. Alfons Maria de Liguori (1993)

 

Capela - Colegiul Englez - Roma
 



În camera mea - Colegiul Englez - Roma (1993)

Noua mea cameră - Colegiul Englez (1994): 
Gata de treabă...

 

Eu cu pr. Vili Dancă - Colegiul Englez - Roma (1993)
 

secretar episcopal la Episcopia de Iaşi

şi profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi

(1 iulie 1994 - 30 septembrie 1995).



Episcopie - secretar
 

 

Paroh la Bijghir (BC)

(1 octombrie 1995 - 31 august 2003)

şi profesor invitat de teologie morală

la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif"

din Iaşi (1 octombrie 1999 - 31 august 2003).

 

 

Bijghir - conferirea Sfântului Mir (10.07.1999)

Bijghir - cu ministranții

Paroh la Izvoarele (IS)

(1 septembrie 2003 - 1 septembrie 2012),

decan de Valea Siretului (2004-2011)

şi profesor invitat de teologie morală la

Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif"

din Iaşi (1 septembrie 2003 - 30 septembrie 2009).

 

 

 

Izvoarele (IS)
conferirea Sfântului Mir (02.07.2006)

In biserică la Izvoarele (IS) (26.12.2008)

 

Acum sunt preot la Izvoarele (IS). Adresa actuală: Com. Răchiteni, 707297 – Izvoarele, jud. Iaşi; e-mail: i_chinez@yahoo.com, tel. 0232/713420; mobil mobil 0721/863838.

 

29 iunie: Sfinţii Petru şi Paul (omilie)

 

Sfinții Petru și Paul

 

Matei (16,13-19) - În timpul acela, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?”. Ei i-au răspuns: „Unii spun că este Ioan Botezătorul, alţii că este Ilie, alţii că este Ieremia sau unul din profeţi”. Isus i-a întrebat: „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?”. Luând cuvântul, Simon Petru a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!”. La rândul său, Isus, luând cuvântul, i-a spus: „Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi spun: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi puterea Celui Rău nu o va birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri”.

Omilie

Această sărbătoare, celebrată solemn în Biserica din Roma, s-a răspândit la toate comunităţile creştine. Tradiţia vrea ca Petru şi Paul să moară martiri în aceeaşi zi, 29 iunie a anului 67 sau 68, unul răstignit pe colina vaticană – poate în locul unde este astăzi biserica sf. Petru in Montorio, pe Gianicolo – şi celălalt, decapitat pe Via Ostiense. Ei sunt numiţi coloane ale Bisericii romane. Tertulian îi aminteşte ca pe cei care au dăruit la Roma învăţătura lor o dată cu sângele. De aceea, împreună cu Biserica din Orient (care îi sărbătoreşte imediat după Crăciun), putem să cântăm „mărire s-aducem lui Petru şi Paul, acestor două mari lumini ale Bisericii, care strălucesc pe firmamentul credinţei”.

 

Ei se întorc astăzi în adunările noastre liturgice şi continuă să predice împreună atât prin cuvintele lor care au ajuns la noi cât şi cu mărturia vieţii lor. Se întorc împreună, aproape ca să repete acea misiune veche: Isus, ne aminteşte Matei, i-a chemat pe ucenicii săi şi i-a trimis doi câte doi. Petru şi Paul, din îndepărtata Palestină, au fost trimişi în Europa până la Roma, ca să predice evanghelia. Erau foarte diferiţi unul de altul: „umilul pescar din Galileea”, primul, „rabin şi învăţător” celălalt, aşa cum cântă prefaţa Sf. Liturghii din această zi. Diferită a fost şi istoria lor de credinţă. Petru a fost chemat de Isus în timp se repara mrejele pe lacul Genezaret; era un simplu pescar care îşi desfăşura modest munca, adesea foarte grea. Cu toate acestea nu lipsea în sufletul său acea nelinişte a vieţii pentru care căuta un sens; simţea acea dorinţă puternică după o lume nouă în care să dispară indiferenţa şi duşmănia. Abia că acel Învăţător din Nazaret l-a chemat la o viaţă mai plină – să pescuiască oameni şi nu peşti – că Simon, „lăsând îndată mrejele, l-a urmat”. Îl găsim apoi printre cei doisprezece, cu temperamentul său de om înfocat şi sigur; chiar dacă a fost de ajuns glasul unei servitoare ca să-l poarte la trădare.

Humanae Vitae – Scrisoarea enciclică (de Paul al VI-lea) – PDF

http://isichi.files.wordpress.com/2013/06/humanae-vitae-scrisoarea-enciclicc483-de-paul-al-vi-lea.pdf

Am căutat iubirea... (de Costache Ioanid)



La masă în Betania -
Reflectoriul Centro Aletti Roma
(Marko Ivan Rupnik)

  

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: “Rămâi, eşti prea frumoasă!”
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

- Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat, drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
- Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…

- Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
- Eu… am şoptit în silă, eu… căutam iubirea…
- Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt…

                                               de Costache Ioanid

Spiritualitatea Inimii lui Isus (de Isidor Chinez, anul VI) – PDF

http://isichi.wordpress.com/2013/06/26/spiritualitatea-inimii-lui-isus-de-isidor-chinez-anul-vi-pdf/

Preasfânta Inimă a lui Isus



Spiritualitatea Inimii lui Isus (7)



Preasfânta Inimă lui Isus

 

b. Spiritutalitatea Inimii lui Isus în lumea de azi

 

 

Lumea de astăzi are deci nevoie de această spiritualitate. Dar în concret care-i starea lucrurilor? Apelează într-adevăr oameni la această spiritualitate pentru a-şi soluţiona în Cristos problemele lor?

 

Azi, cultul Inimii Preasfinte a lui Isus este într-un regres efectiv. Cercetările făcute în diferite țari ale Europei au dezvăluit o stare de indiferentism şi răceală, aşa încât se vorbește despre o criza a acestei forme de devoțiune[1].

 

Unii care în mod greşit au restrâns simbolismul Sfintei Inimi la semnificaţia iubirii simbolice, nu înțeleg motivele unui cult particular adus inimii fizice a lui Isus. Alţii nu acceptă în mod voluntar spiritualitatea reparării şi găsesc contrare spiritului timpurilor moderne exercițiile de pocăință pe care cultul Preasfintei Inimii le comportă. Însăşi iconografia, nu totdeauna fericită, a Inimii lui Isus este  obiectul refuzului din partea acelora care văd în această devoțiune o formă de sentimentalism. În sfârșit, un limbaj inexact şi scrieri care conţin o materie puțin fundamentată din punct de vedere teologic au favorizat starea de confuzie în care se află nu puţini credincioşi.

Arhitectul spaniol Antoni Gaudi - Sagrada Familia - Barcelona

 



Antoni Gaudi
(25.06.1852 – 07.06.1926)

 

Arhitectul spaniol Antoni Gaudi – catalanul supranumit "arhitectul lui Dumnezeu" – este sărbătorit de Google la 161 de ani de la naştere modificandu-și logo-ul pe pagina de start cu ajutorul unor desene care fac trimitere la principalele opere ale lui Gaudi. Antoni Gaudi este cunoscut în special pentru capodopera sa neterminată, catedrala Sagrada Familia.

 

Pe numele lui complet Antoni Placid Gaudi i Cornet, s-a nascut pe 25 iunie 1852 la Riudoms, sat situat la 4 km de Reus, provincia Tarragona (Catalonia).Cel mai mic dintre cei 5 copii ai familiei, Gaudi a avut parte de o sănătate precară în tinerețe care îi va forța și o retragere timpurie din activitate. A absolvit facultatea Barcelona Higher School of Architecture în 1878 și pentru a-și termina studiile a lucrat ca ucenic pentru arhitecți și constructori ca Leandre Serrallach, Joan Martorell, Emili Sala Cortés, Francisco de Paula del Villar y Lozano si Josep Fontserè.

 

Iubitor de arhitectură, natură şi religie, Antoni Gaudi s-a remarcat prin creaţiile gotice şi suprarealiste. Gaudi este cel mai de seama reprezentat al stilului Art Nouveau în arhitectura, un stil ușor de recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate, bucăților mari de fier și sticla de formă neregulata și prin natura puternic stilizată îi migăloasă.

Cântare de laudă la Sfântul Ioan Botezătorul

Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”, turnul-clopotnița și
Curtea Doamnească - Piatra Neamnț

 

 

Treizeci de ani de post și tacere
Nici fiarele munților nu pot răbda acestea!

 

 

Leul își amăgește foamea cu glasul răcnirii sale,
Iar copacii freamătă când adie vântul.

 

 

Dar tu nici nu freamăți, nici nu răcnești,

     nici nu suspini.
Nici tânguire, nici cântare nu glăsuiești în pustie!

 

Spune, oare om esti tu? Care e numele tău?
Voi-vei vreodată a grai cu vreun om?
 

 

"Glasul, glasul, glasul: Eu sunt glasul
Dar El Cuvântul lui Dumnezeu este.
Fost-am trimis să strig către fiii lui Israel:
Pocăiți-vă, o, noroade, căci, iată, El vine,
Aduceți roada bună la vreme,

     fiecare după a lui putere!
Iată, o, iată-L că vine!
O, minune a minunilor!
Focul din cer se ascunde în mijlocul apei!
Iată, Mielul lui Dumnezeu pășește printre lupi.
O, lupi, cu apa spălați firea voastră de lup!"

Madre del Redentor