† Duminica a 5-a din Postul Mare [A]: Valorile evanghelice – învierea morților și viața veșnică [22 martie 2026]

Învierea lui Lazăr. 

Valorile evanghelice – învierea morților și viața veșnică

Lecturi biblice: Ezechiel 37,12-14; Romani 8,8-11; Evanghelia Ioan 11,1-45; [forma scurtată] Evanghelia In 11,3-7.17.20-27.33b-45; lecturi biblice

Omilie

În a cincea duminică din Postul Mare este tema învierii și a puterii lui Cristos asupra morții ca o ultimă imagine care se întipărește în mintea noastră înainte de a intra în timpul liturgic în care comemorăm Patimile lui Cristos. Conștientizarea limitelor noastre este una dintre experiențele constitutive ale umanității. În fiecare zi experimentăm faptul de a avea un sfârșit [finitudine] și incapacitatea noastră radicală de a găsi sensul ultim al lucrurilor și a evenimentelor, al vieții și al morții. Și totuși, lecturile de astăzi seamănă o speranță în căutarea chinuită a omului: speranța unei eliberări care nu se oprește nici măcar în fața celei mai arzătoare contradicții, care este misterul morții noastre. Textele biblice se „confruntă” cu învierea pornind de la o viziune profetică din Ezechiel, care deschide Liturgia Cuvântului cu anunțul explicit al învierii morților din mormintele: „iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu” (Ez 37,12). „Viziunea” este limitată la restaurarea lui Israel, dar deschide o perspectivă îndepărtată pe care autorul Cărții a doua a Macabeilor o va propune și va proclama credința în învierea morților și viața veșnică [„Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale” (2Mac 7,9)]. Înainte de a-și anunța învierea, Isus îl învie pe fiul văduvei din Nain (cf. Lc 7,14), pe fiica lui Iair (cf. Mc 5,41) și pe prietenul său Lazăr (cf. In 11). Acestea sunt doar preludii la marele eveniment – învierea Domnului – întrucât viața pe care o recuperează nu este definitivă: existența lor pământească a fost doar prelungită. E o victorie asupra morții, dar una de scurtă durată. Învierea creștinului trebuie să vină. Odată cu botezul, a intrat în lume nemurirea. Viața este aceeași cu cea care se va revela în „ziua de apoi”, căci Paul ne amintește: „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui, care locuieşte în voi” (Rom 8,11). Acestea sunt valorile evanghelice: învierea morților și viața veșnică!

† Sfântul Iosif, soțul sfintei Fecioare Maria: Credință și speranță în Domnul [19 martie 2026]

 

The dream of saint Joseph (1642-1643) by Philippe de Champaigne; 

Collection The National Gallery, London - tumblr.com.

Credință și speranță în Domnul

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi – sfântul Iosif – lecturile biblice oferă spre meditație figura lui Iosif din diverse unghiuri. Prima lectură pune pe Iosif ca continuitate pe linia genealogică cu promisiunile către familia lui David ce le-au primit de la Dumnezeu, prin profetul Natan. Lui David i s-a spus: „când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia” (2Sam 7,12). Punând împreună Cartea lui Samuel cu cea a nașterii lui Cristos după Matei, vedem legătura dintre discendența lui David și Isus care primește titlul davidic, în virtutea genealogiei lui Iosif din casa regală a lui Iuda: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta” (Mt 1,20). În Scrisoarea către Romani, apostolul descrie paternitatea lui Abraham, care, în virtutea credinței sale, a fost numit tatăl multor neamuri: „părintele nostru, al tuturor – după cum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri»” (Rom 4,16-17). Paul continuă apoi: „sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (Rom 4,18). Asemenea lui Abraham, și Iosif din Nazaret experimentează o paternitate nu fizică, care nu este mai puțin autentică pentru că a fost trăită pe plan spiritual. Este credința și speranța în Domnul. Ea reflectă și personifică paternitatea divină.

† Duminica a 4-a din Postul Mare [A]: Domnul este lumină [15 martie 2026]

Orbul din naștere. 

Domnul este lumină

Lecturi biblice: 1Samuel 16,1b.6-7.10-13a; Efeseni 5,8-14; Evanghelia Ioan 9,1-41; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi se mișcă în jurul luminii și a întunericului, care exprimă condiția umană: lumina este identificată cu viața, iar întunericul cu moartea. E indicația importanță a relației dintre lumină și întuneric. E acțiunia morală ce îmbină diverse idei legate de „vedere”: vederea lui Dumnezeu, care scrutează gândurile cele mai intime ale omului; vederea ochilor umani, care ne permite să vedem creația; vederea credinței, care ne permite să-l vedem pe Domnul în semnele sale. E drumul spre lumina credinței, care este prezentată în cele trei lecturi ca o participare la luminozitatea ochilor lui Dumnezeu care caută să pătrundă cu privirea toate lucrurile. Unul dintre mesajele primei lecturi este că Dumnezeu se îngrijește din nou de bunăstarea poporului său trimițându-l pe profetul Samuel să-l ungă pe David ca regele lui Israel, pe care nu-l cunoaște încă în persoană: „Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David din acea zi încolo” (1Sam 16,13).  Înțelegem mai bine din a doua lectură când observăm că botezul era numit atunci „iluminare”. Nu e o lumină pur intelectuală, deoarece se traduce într-un stil de viață pe care apostolul Paul îl numește „lumină în Domnul”: „odinioară eraţi întuneric, acum însă, sunteți lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte fii ai luminii!” (Ef 5,8). A fi lumină înseamnă a avea puterea de a străluci și a răspândi lumină. În Evanghelia după Ioan, Domnul vindecă un om orb din naștere:  „Isus a văzut un om orb din naştere. A scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: «Du-te şi spală-te la piscina Siloe!» – care înseamnă «trimisul»” (In 9,1.6-7). În loc să celebreze fapta bună, conducătorii evreilor îl acuză pe Domnul că este o persoană rea, că e „un păcătos” (In 9,24). În centrul discuției se află întrebarea despre identitatea lui Isus. În evanghelie sunt unite prin contrastul dintre lumina și întunericul sub aspectul orbirii.

† Duminica a 3-a din Postul Mare [A]: Prin apă și Duh Sfânt suntem mântuiți [8 martie 2026]

 

Cristos și femeia samariteană de Ferdinand Georg Waldmülle.

Prin apă și Duh Sfânt suntem mântuiți

Lecturi biblice: Exod 17,3-7; Romani 5,1-2.5-8; Evanghelia Ioan 4,5-42 [forma scurta: Ioan 4,5-15.19b-26.39-42]; lecturi biblice

Omilie

În această duminică, lecturile se mișcă în jurul apei și duhului. Astăzi începe Evanghelia după Ioan cu femeia samariteancă (In 4,5-42), continuând cu vindecarea orbului (In 9,1-41) și învierea lui Lazăr (In 11,1-45) – cele trei evanghelii baptismale. Întâlnirea personală și sinceră cu Domnul aduce roade în cunoașterea de sine profundă, în acceptarea darului „apei vii”, care potolește orice altă sete, și într-o nouă relație cu Dumnezeu Tatăl, în duh și adevăr. Prima lectură vorbește despre apa care izvorăște în mod miraculos din stâncă: „ia în mână toiagul cu care ai lovit râul şi mergi; iată, eu voi sta înaintea ta acolo, pe stâncă, în Horeb; tu vei lovi stânca şi va ieşi din ea apă şi poporul va bea” (Ex 17,5-6). În a doua lectură, apostolul Paul vorbește despre Duhul care a fost revărsat în inimile noastre: „iar speranţa nu înşală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5). Evanghelia ia doi termeni, apa și Duhul, pentru a-i asocia într-o singură promisiune: „A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. […] Isus a răspuns şi i-a zis: «Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune ‚Dă-mi să beau!’, tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie». […] Însă vine ceasul […] când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr” (In 3,7.10.23). Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că la trimis pe Isus să ne descopere misterul Sfintei Treimi, căci suntem botezați „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt!”

† Duminica a 2-a din Postul Mare [A]: Să dăm ascultare Domnului! [1 martie 2026]

Cupola Bazilicii „Schimbarea la față” de pe muntele Tabor.

Să dăm ascultare Domnului!

Lecturi biblice: Geneză 12,1-4a; 2Timotei 1,8b-10; Evanghelia Matei 17,1-9; lecturi biblice

Omilie

Tema lecturilor din această duminică este întâlnirea cu Dumnezeu și se concentrează asupra „Schimbării la față” a lui Isus după Evanghelia lui Matei, care este însoțită de alte două lecturi, ce își propun să sublinieze caracterul gratuit nemeritat de om al luminii divine care intră în dimensiunea pământească. Totul începe cu inițiativa lui Dumnezeu. Primele două lecturi reprezintă contextul teologic al „Schimbării la față”. Acțiunea Domnului nu are antecedente umane. Abraham a fost chemat de Dumnezeu să devină un popor mare. Într-o zi, Dumnezeu „i-a vorbit lui Abram: «Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta! Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta»” (Gen 12,1-2). A doua lectură revine la tema darului gratuit al lui Dumnezeu, cu referire explicită la lumina și mântuirea prin evanghelie: „ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său şi pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor” (2Tim 1,9). Apostolul precizează că „proiectul” lui Dumnezeu există din veșnicie, dar a fost revelat abia odată cu venirea lui Isus. Evanghelia leagă lumina și mântuirea cu Domnul schimbat la față: „Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina (Mt 17,1-2). Pe munte, pentru o clipă, se întâmplă ceva diferit și neașteptat: vălul se deschide și ochii lor se confruntă cu chipul divin al lui Isus. O experiență care depășește greu, de nedescris; cuvintele devin sărace și nepotrivite; orizontul teologic se lărgește considerabil; oferta mântuirii se prezintă ca un dar gratuit, nemeritat din partea omului. Faptul că Isus, Fiul lui Dumnezeu, a acceptat experiența umilinței și a morții face ca gratuitatea divină să fie de neînțeles. Să dăm ascultare Domnului!

† Duminica 1 din Post Mare [A]: Tentațiile lui Isus [22 februarie 2026]

 

Ispitirea lui Cristos de către diavol (1860) de Félix-Joseph Barrias.

Tentațiile lui Isus

Lecturi biblice: Geneză 2,7-9; 3,1-7; Romani 5,12-19; forma prescurtată: Romani 5,12.17-19; Evanghelia Matei 4,1-11; lecturi biblice

Omilie

Postul Mare se deschide cu o meditație profundă asupra evenimentelor cruciale care îl au pe Adam și Cristos. Ambii sunt confruntați cu Satana și se află singuri în fața unei sugestii puternice. Să ne amintim că Adam în ebraică indică umanitatea în ansamblu ei, bărbat și femeie. Adam iese învins, în timp ce Cristos, prin exemplul personal, indică biruința. Dintr-un om a venit moartea, iar dintr-un om a venit viața: „darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (Rom 5,15), spune Paul în Scrisoarea către Romani. Evanghelie după Matei  iese în evidență dacă începem cu concluzia din Geneză, mai precis cu tripla sugestie pe care o simte femeia observând pomul din Eden: „femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor şi că pomul era de dorit, ca unul care dă înţelepciune” (Gen 3,6). Isus, în pustiu, se găsește în fața unei sugestii similare. Există un stimul ce privește nevoia fizică a foamei: „spune ca pietrele acestea să devină pâini!” (Mt 4,3). E o sugestie ce interesează privirea: „aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi […] şi te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră!»” (Mt 4,6); și alta ce privește voința de putere: „i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor şi i-a spus: «Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora»” (Mt 4,8-9). Isus îi răspunde prin cuvântul Domnului!... Și gata cu ispitirile, până în timpul patimii!...

† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Milostivirea primită de la Domnul [18 februarie 2026]

 

Impunerea cenușii.

Milostivirea primită de la Domnul

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice 

Omilie

Cu Miercurea Cenușii, intrăm în timpul liturgic al Postului Mare. Se deschide astfel „memoria” lui Cristos care a acceptat moartea pe cruce pentru a ne obține iertarea păcatelor de la Dumnezeu: e timp de har, favorabil pentru a ne întoarce la Dumnezeu. E binecuvântarea și milostivirea primită de la Domnul! Acum putem scoate cu ambele mâini din izvorul mântuirii și al vindecării, izvor inepuizabil care a ieșit din coasta Cristos cel răstignit: „iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!” (2Cor 6,2). Suntem în prezentul etern al liturgiei, contemporani generației de discipoli  care au celebrat Paștele cu Isus. Suntem contemporani ai acelor care pe Golgota au văzut apa și sângele curgând din coasta sa pentru a ne renaște din nou, a ne vindeca, a fi eliberați, hrăniți și potoliți de setea cuvântului divin. Profetul Ioel ne îndeamnă de două ori la întoarcerea la Dumnezeu: „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Ioel 2,12). Această atitudine este necesară pentru ca gestul penitențial să fie o adevărată renunțare și întoarcere radicală a întregii persoane spre Domnul. În Evanghelia după Matei e prezintă întâlnirea omului cu Dumnezeu. Pătrunde sub privirea unde omul se află înaintea Domnului în plinătatea adevărului său, indicând o condiție fundamentală pentru ca faptele umane de post, pomană și rugăciune să nu fie în zadar: „aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei” (Mt 6,1), căci Dumnezeu este cel care vă vede. E un avertisment adresat discipolului, pentru a-l face conștient de riscul de a face inutil drumul Postului Mare în atracțiile față de propria persoană. Înconjurat de lumina harului, contemplă însăși frumusetea lui Dumnezeu.