† Duminica a 7-a a Paştelui [A]: Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii [17 mai 2026]

 Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan 17,1-11a; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile de astăzi au ca temă rugăciunea. După ce l-au văzut pe Isus înălțându-se la cer, apostolii s-au întors de pe muntele Măslinilor la Ierusalim și s-au urcat în camera de sus, la etaj; erau cei Unsprezece și se rugau insistent: „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14). Scrisoarea lui Petru era adresată creștinilor persecutați, disprețuiți și acuzați de tot felul de rele de către necredincioși: „întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui!” (1Pt 4,13). Aceste comunități era răspândite în ținuturile nordice și estice ale Asiei Mici (adică Turcia de astăzi). Petru îi îndeamnă să se sprijine reciproc și să rămână curajoși pentru arătarea gloriei. În Evanghelia după Ioan, Isus este în ajunul arestării și procesului său. Înainte de moartea sa, Domnul se roagă pentru discipolii săi, inclusiv pentru toți cei care au crezut de-a lungul secolelor: „Eu mă rog pentru ei. […] Pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi” (In 17,9). Isus se roagă – e rugăciunea sacerdotală sau preoțească. Se roagă pentru cei care l-au urmat și l-au însoțit și care sunt zguduiți, nedumeriți. Manifestarea gloriei lui Dumnezeu atinge punctul culminant în persoana Domnului, mai ales în momentul final al vieții și morții sale pe cruce. În acel moment, Isus, își dezvăluie iubirea infinită, arătând gloria sa, în cel care l-a trimis – Tatăl – pentru mântuirea lumii. Astfel comunicând gloria lui Dumnezeu discipolilor cu misiunea de a mărturisi în întreaga lume. Ei pot îndeplini această misiune întrucât se adună în comunitate, rugându-se, adoptând același relație pe care Isus a avut-o cu ei.

† Înălțarea Domnului [A]: Puterea universală a Domnului [14 mai 2026]

L’Ascensione (1782) de Benjamin West; Tate Gallery, Londra. 

Puterea universală a Domnului

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 1,17-23; Evanghelia Matei 28,16-20; lecturi biblice

Omilie

Tema „înălțării” Domnului este cea a puterii universale a lui Isus: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt 28,18). E aspectul fundamental al misterului pascal: Cristos a învins păcatul și l-a supus puterii sale. Odată cu înălțarea la cer a lui Isus, se împlinește ceea ce este scris în psalm: „Aşa vorbeşte Domnul către Domnul meu: «Şezi la dreapta mea, până voi pune pe duşmanii tăi aşternut picioarelor tale»” (Ps 110,1). E o formulă de întronare şi exprimă o poziţie de prestigiu: participă la aceeaşi demnitate ca a persoanei la dreapta căreia se aşază. Înălțare este trecerea lui Isus de pe pământ la cer și a avut loc în dimineața zilei de Paști, fără spectatori sau martori: e intrarea „definitivă” în „locuința cerească”. Înălțarea este raza de lumină ce strălucește în mister ce are o semnificație exact ca cel al învierii: întoarcerea lui Isus în cer; din sărac și umil, umanitatea sa devine glorioasă, puternică, divină. Sfântul Ioan vorbește frecvent despre „înălțare” [„iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32; cf. In 3,14], „exaltare” sau „glorificare” [„a venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat” (In 12,23)]. În prima lectură, Luca, în Faptele Apostolilor, ne spune că Isus se înalță la cer de pe muntele Măslinilor [„atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor” (Fap 1,12)]: „sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (Fap 1,9). În a doua lectură, Paul, în Scrisoarea către Efeseni, își revarsă a lui cântare într-un imn de binecuvântare și de mulțumire adus lui Dumnezeu, care „ne-a binecuvântat” „pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri” (Ef 1,20). În Evanghelia după Matei, Domnul, înainte de a se înălța la cer, le încredințează discipolilor săi și întregii Biserici, misiunea de a duce mesajul mântuirii la toate popoarele: „Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: «Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i […]; eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!»” (Mt 28,18-20). Această misiune i-a lăsat pe apostoli puțin consternați, căci se simțeau nepregătiți. Le dă lor, ca și nouă creștinilor din toate timpurile, o siguranță și o tărie pe care nici o putere umană din lume nu le poate da. Să ne concentra asupra evenimentului „înălțării” Domnului.

† Duminica a 6-a a Paştelui [A]: Duhul ne ajută și ne călăuzește conducându-ne la Dumnezeu [10 mai 2026]

 

Duhul ne ajută și ne călăuzește conducându-ne la Dumnezeu

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan 14,15-21; lecturi biblice

Omilie

În Liturgia Cuvântului de astăzi domină tema Duhului tratată în cele trei lecturi, fiecare din perspective diferite. Cristos cel înviat are puterea de a răspândi iubirea sa mântuitoare la toți oamenii, prin acțiunea Duhului Sfânt. Darul său se reînnoiește în celebrarea euharistică. Creștinii trag putere de a mărturisi iubirea lui Dumnezeu și de a îndura persecuții, așa cum Isus a îndurat patima. Prima lectură îl prezintă pe Duhul Sfânt în revărsarea sacramentală prin opera apostolilor: „Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt” (Fap 8,14-15). A doua lectură, Petru îi invită pe creștini la răbdare: „sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, dar cu blândeţe şi bună cuviinţă” (1Pt 3,15-16). Creștinii sunt chemați la speranță și răbdare. Evanghelia îl prezintă pe Duhul Sfânt ca o promisiune a lui Isus și ca darul Tatălui: „îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului” (In 14,16-17). Evanghelia ne dă o veste bună: Dumnezeu va trimite „un alt mângâietor”, un apărător, sfătuitor, unul care are grijă de noi: este Duhul Sfânt care ne ajută și ne călăuzește să trăim o viață orientată spre Domnul, să trăim fiecare zi simțind prezența lui Isus alături de noi! 

† Duminica a 5-a a Paştelui [A]: Domnul ne invită să mergem și să locuim cu el [3 mai 2026]

Ultima cină. 

Domnul ne invită să mergem și să locuim cu el

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,1-7; 1Petru 2,4-9; Evanghelia Ioan 14,1-12; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se concentrează asupra edificării „noului templu”, care îmbracă aspecte diferite în cele trei lecturi. În prima lectură este „noul templu” identificat cu Biserica în dinamismul său bazat pe darurile Duhului: „cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor […] se înmulţea foarte mult” (Fap 6,7). A doua lectură revine la aceeași temă a Bisericii ca „noul templu”, vorbind despre construirea unui „edificiu spiritual”, ai cărei „pietre vii” sunt credincioșii: „apropiaţi-vă de Domnul, piatra cea vie aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu! Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală” (1Pt 2,4-5). Evanghelia după Ioan vorbește despre „templul ceresc”, adică „casa Tatălui” în care Cristos a pregătit un loc pentru fiecare dintre noi: „în casa Tatălui meu sunt multe locuinţe” (In 14,2). Pe scurt: „noul templu” este Biserica, zidită și armonizată de Duh, prin distribuirea carismelor și a slujirilor. În centrul învățăturii de astăzi se află Biserica ca „noul templu”, considerată în dublul aspect, cel pământesc și cel ceresc.

† Duminica a 4-a a Paştelui [A]: Domnul este „păstorul cel bun” [26 aprilie 2026]

Poarta staulului.  

Domnul este „păstorul cel bun”

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Evanghelia Ioan 10,1-10; lecturi biblice

Omilie

Această a patra duminică a Paștelui devine ziua de rugăciune pentru vocații la preoție și chemări la viața consacrată. Vocația nu este doar o „afacere” a câtorva aleși. Chemarea Domnului este pentru toți: toți suntem martori și mesageri ai iubirii lui Dumnezeu în lume. Să înțelegem bine: nu ne trimite singuri, ci împreună și cu el, Cristos. Vocația este să devenim ucenici ai lui Isus, să participăm la misiunea sa de a vesti evanghelia la oamenii de astăzi. Liturgia prezintă în fiecare an tema păstorului. În timpul exodului din Egipt și al călătoriei prin deșert, Dumnezeu s-a arătat lui Israel ca păstor, conducându-și poporul către „țara promisă”. Cineva urmează păstorul atunci când ascultă de glasul său, i se supune și se lasă purtat pe căile sale. În acest timp pascal, cuvântul se îmbogățește cu noi simboluri simple, dar rodnice. Liturgia este dominată de imaginea păstorului. Predica pascală continuă să se concentreze asupra persoanei lui Isus, „bunul păstor”, care trăiește pentru turmă. Nu sperie pe nimeni, ci doar pe „hoți” și „tâlhari”. „Păstorul” și „poarta” stânei aparțin unei culturi arhaice pline de semnificații profunde. În Evanghelia după Ioan sunt o bogăție de metafore folosite pentru a ne transmite adevărul despre Isus, păstorul oilor: „cel care intră pe poartă este păstorul oilor; acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume” (In 10,2-3). Sfântul Petru ne invită să aprofundăm mesajul pascal și să intrăm în comunitatea creștină. Evreii fac parte din ea, dar trebuie să-și schimbe comportamentul, să se convertească, primindu-l ca „Domn” [Kyrios, în greacă] pe cel pe care l-au condamnat ca fiind un nelegiuit: „să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit” (Fap 2,36). Regretul și dorința de repararea marchează orientarea vieții, iar botezul simbolizează o imagine a învierii și a vieții celei noi. În a doua lectură, Petru ne cheamă să perseverăm: „suportaţi suferinţa […] la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui” (1Pt 2,20.21). Este o altă chemare la convertire, la o schimbare radicală a inimii, la o întoarcere la Isus înviat. Domnul nu a ripostat când a fost calomniat. Nu a răspuns cu răzbunare. În schimb, s-a încredințat lui Dumnezeu, judecătorul final al nedreptăți. Să ne apropiem de Domnul, păstorul și păzitorul vieți!

† Duminica a 3-a a Paştelui [A]: Biserica este prima martoră a învierii Domnului [19 aprilie 2026]

Isus împreună cu cei doi ucenici din Emaus. 

Biserica este prima martoră a învierii Domnului 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; 1Petru 1,17-21; Evanghelia Luca 24,13-35; lecturi biblice

Omilie

Paștele este evenimentul central al evangheliei: liturgia, mai ales în această perioadă, repetă continuu acest lucru. Nu a fost ușor pentru comunitatea apostolică să formuleze un mesaj convingător pe această temă, să susțină cu dovezi potrivite, dar, în cele din urmă, a reușit, având în vedere mesajul pascal care îl ocupă în Noul Testament. Predica din Faptele Apostolilor înfruntă tema învierii căutând dovezile scripturistice: „Pe Isus Nazarineanul […] pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii. Căci David spune cu privire la el: «Îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul, căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin»” (Fap 2,22-25). Pentru sfântul Petru, „învierea lui Isus Cristos din morți” este un „fapt” care nu are nevoie de validare: „prin el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu” (1Pt 1,21). În Evanghelia după Luca simțim o invitație de a depăși necredința și de a crede în învierea lui Isus: „«O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?» Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el” (Lc 24,25-27). Învierea Domnului din morți este elementul central al creștinismului: e un adevăr fundamental ce trebuie afirmat cu tărie! Biserica este prima martoră a învierii lui Isus!

† Duminica a 2-a a Paştelui [A]: Duminica milostivirii divine [12 aprilie 2026]

 Toma și Domnul.

Duminica milostivirii divine

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,42-47; 1Petru 1,3-9; Evanghelia Ioan 20,19-31 [A B C]; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este „Duminica milostivirii divine!” Textele biblice din a doua duminică a Paștelui ne invită să ne îndreptăm privirea spre misterul „milostivirii” ce se concentrează asupra comunității pascale, născută din experiența Celui înviat. Timpul pascal ne permite să reflectăm asupra învierii. În prima lectură, viața și activitatea comunității creștine mărturisesc „împărăția lui Dumnezeu” pe care Isus a inaugurat-o pe pământ: „fraţii erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42). În a doua lectură sfântul Petru vorbește explicit despre aceasta „milostivire”: „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi!” (1Pt 1,3-4). Această milostivire divină strălucește și în Evanghelia după Ioan când Cel înviat i-a spus lui Toma: „«Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele!» […] Toma a răspuns şi i-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!»” (In 20,27.28). Și l-a adorat. Întreaga liturgie răspândește vestea cea bună a învierii prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu!