† Trupul și Sângele Domnului [A]: Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii (Joia Verde) [4 iunie 2026]

Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii

Lecturi biblice: Deuteronom 8,2-3.14b-16a; 1Corinteni 10,16-17; Evanghelia Ioan 6,51-58; lecturi biblice 

Omilie

Solemnitatea de astăzi ne propune misterul pâinii și al vinului, în diferite moduri. Prima lectură începe cu călătoria în deșert și amintește de darul „manei”: „te-a hrănit în pustiu cu mana pe care nu o cunoşteau părinţii tăi” (Dt 8,16). Evanghelia după Ioan relatează o parte din lungul discurs ținut de Isus în sinagoga din Cafarnaum despre darul „pâinii vieții” – e noua „mană”: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (In 6,51). A doua lectură se referă la tradiția creștină primară a „împărtășirii” cu Trupul și Sângele Domnului: „Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (1Cor 10,16). Euharistia este semnul unitații reciproce dintre Domnul și creștinii din toată lumea: e pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii!

† Sfânta Treime [A]: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi [31 mai 2026]

 Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi

Lecturi biblice: Exodul 34,4b-6.8-9; 2Corinteni 13,11-13; Evanghelia Ioan 3,16-18; lecturi biblice

Omilie

În prima duminică după timpul pascal, liturgia ne face să celebrăm solemnitatea Sfintei Treimi, ca și cum ne-ar cere să sintetizăm zilele precedente și să revenim din nou la Paște, căci Paștele conduce omul la o viață divină. A vorbi despre Treime înseamnă să vorbești despre „fața” sau „chipul” unui Dumnezeu care este extraordinar și fascinant [tremendum et fascinans, în latină], ce e de nepătruns, total „altul”, apropiat, separat și într-o relație intimă cu noi; este un „mister”. S-a spus că omul modern nu iubește misterul, căci este atras de manipulare, de calcul... Însă misterul Sfintei Treimi nu-l zdrobește pe om și nu-l umilește, dimpotrivă, îl înalță, pentru că ne permite să înțelegem intimitatea dintre Dumnezeu și omenire. În solemnitatea de astăzi, accentul este pus pe atributul divin al milostivirii. Prima lectură relatează noua „stabilire” a Alianței, după păcatul vițelului de aur: «Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr»” (Ex 34,6). Dumnezeu se revelează lui Moise ca un Dumnezeu milostiv. Evanghelia identifică cel mai mare dar al milostivirii divine – e Fiul său făcut om: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). A doua lectură constă în fragmentul final al Scrisorii către Corinteni [a doua], unde Dumnezeu este definit ca un Dumnezeu al păcii și al iubirii și este prezentat ca Treime: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (2Cor 13,13). Tema milostivirii lui Dumnezeu pătrunde întreaga liturgia de astăzi.

† Coborârea Duhului Sfânt [A] [Rusaliile]: Bucuria inimii de a trăi evanghelia mântuirii [24 mai 2026]

 

Limbi de foc.

Bucuria inimii de a trăi evanghelia mântuirii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,1-11; 1Corinteni 12,3b-7.12-13; Evanghelia Ioan 20,19-23; lecturi biblice

Omilie

Misterul Rusaliilor este rezumat în textele Scripturii de azi. Relatarea din Faptele Apostolilor, din fragmentul lui Paul și Evanghelia după Ioan vorbesc despre proiectul divin pentru omenire și despre chemarea Bisericii ca model și martor a ceea ce este chemată lumea să fie. Faptele Apostolilor deschide liturgia de astăzi: „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc […]. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi” (Fap 2,1-4). A doua lectură este reflecția apostolului Paul care prezintă acțiunea Duhului în Biserică ca comuniune, adică unitate în diversitate: „Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. […] Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun” (1Cor 12,4-5.7). În Evanghelia după Ioan ni se relatează unul dintre momentele în care apostolii l-au primit pe Duhul Sfânt, iar acest lucru se întâmplă tocmai într-una dintre aparițiile Domnului înviat în Cenacol, când ușile erau închise: „În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» […]. A suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (In 20,19.22), și i-a comunicat puterea de a ierta păcatele. E puterea preoțească, căci primim pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor: este semnul mântuirii!

† Duminica a 7-a a Paştelui [A]: Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii [17 mai 2026]

 Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan 17,1-11a; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile de astăzi au ca temă rugăciunea. După ce l-au văzut pe Isus înălțându-se la cer, apostolii s-au întors de pe muntele Măslinilor la Ierusalim și s-au urcat „în încăperea de sus”; erau cei Unsprezece și se rugau insistent: „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14). Scrisoarea lui Petru este adresată creștinilor persecutați, disprețuiți și acuzați de tot felul de rele de către necredincioși: „întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui!” (1Pt 4,13). Aceste comunități sunt răspândite în ținuturile nordice și estice ale Asiei Mici (adică, Turcia de astăzi). Petru îi îndeamnă să se sprijine reciproc și să rămână curajoși pentru „arătarea” gloriei. În Evanghelia după Ioan, Isus este în ajunul arestării și procesului său. Înainte de moartea sa, Domnul se roagă pentru discipolii săi, inclusiv pentru toți cei care au crezut de-a lungul secolelor: „Eu mă rog pentru ei. […] Pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi” (In 17,9). Isus se roagă – e rugăciunea sacerdotală sau preoțească. Se roagă pentru cei care l-au urmat și l-au însoțit și care sunt zguduiți, nedumeriți. Manifestarea gloriei lui Dumnezeu atinge punctul culminant în persoana Domnului, mai ales în momentul final al vieții și morții sale pe cruce. În acel moment, Isus, își dezvăluie iubirea infinită, arătând gloria sa, în cel care l-a trimis – Tatăl – pentru mântuirea lumii. Astfel comunicând gloria lui Dumnezeu discipolilor cu misiunea de a mărturisi în întreaga lume. Ei pot îndeplini această misiune întrucât se adună în comunitate, rugându-se, adoptând același relație pe care Isus a avut-o cu ei.

† Înălțarea Domnului [A]: Puterea universală a Domnului [14 mai 2026]

L’Ascensione (1782) de Benjamin West; Tate Gallery, Londra. 

Puterea universală a Domnului

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 1,17-23; Evanghelia Matei 28,16-20; lecturi biblice

Omilie

Tema „înălțării” Domnului este cea a puterii universale a lui Isus: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt 28,18). E aspectul fundamental al misterului pascal: Cristos a învins păcatul și l-a supus puterii sale. Odată cu înălțarea la cer a lui Isus, se împlinește ceea ce este scris în psalm: „Aşa vorbeşte Domnul către Domnul meu: «Şezi la dreapta mea, până voi pune pe duşmanii tăi aşternut picioarelor tale»” (Ps 110,1). E o formulă de întronare şi exprimă o poziţie de prestigiu: participă la aceeaşi demnitate ca a persoanei la dreapta căreia se aşază. Înălțare este trecerea lui Isus de pe pământ la cer și a avut loc în dimineața zilei de Paști, fără spectatori sau martori: e intrarea „definitivă” în „locuința cerească”. Înălțarea este raza de lumină ce strălucește în mister ce are o semnificație exact ca cel al învierii: întoarcerea lui Isus în cer; din sărac și umil, umanitatea sa devine glorioasă, puternică, divină. Sfântul Ioan vorbește frecvent despre „înălțare” [„iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32; cf. In 3,14], „exaltare” sau „glorificare” [„a venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat” (In 12,23)]. În prima lectură, Luca, în Faptele Apostolilor, ne spune că Isus se înalță la cer de pe muntele Măslinilor [„atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor” (Fap 1,12)]: „sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (Fap 1,9). În a doua lectură, Paul, în Scrisoarea către Efeseni, își revarsă a lui cântare într-un imn de binecuvântare și de mulțumire adus lui Dumnezeu, care „ne-a binecuvântat” „pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri” (Ef 1,20). În Evanghelia după Matei, Domnul, înainte de a se înălța la cer, le încredințează discipolilor săi și întregii Biserici, misiunea de a duce mesajul mântuirii la toate popoarele: „Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: «Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i […]; eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!»” (Mt 28,18-20). Această misiune i-a lăsat pe apostoli puțin consternați, căci se simțeau nepregătiți. Le dă lor, ca și nouă creștinilor din toate timpurile, o siguranță și o tărie pe care nici o putere umană din lume nu le poate da. Să ne concentra asupra evenimentului „înălțării” Domnului.

† Duminica a 6-a a Paştelui [A]: Duhul ne ajută și ne călăuzește conducându-ne la Dumnezeu [10 mai 2026]

 

Duhul ne ajută și ne călăuzește conducându-ne la Dumnezeu

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan 14,15-21; lecturi biblice

Omilie

În Liturgia Cuvântului de astăzi domină tema Duhului tratată în cele trei lecturi, fiecare din perspective diferite. Cristos cel înviat are puterea de a răspândi iubirea sa mântuitoare la toți oamenii, prin acțiunea Duhului Sfânt. Darul său se reînnoiește în celebrarea euharistică. Creștinii trag putere de a mărturisi iubirea lui Dumnezeu și de a îndura persecuții, așa cum Isus a îndurat patima. Prima lectură îl prezintă pe Duhul Sfânt în revărsarea sacramentală prin opera apostolilor: „Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt” (Fap 8,14-15). A doua lectură, Petru îi invită pe creștini la răbdare: „sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, dar cu blândeţe şi bună cuviinţă” (1Pt 3,15-16). Creștinii sunt chemați la speranță și răbdare. Evanghelia îl prezintă pe Duhul Sfânt ca o promisiune a lui Isus și ca darul Tatălui: „îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului” (In 14,16-17). Evanghelia ne dă o veste bună: Dumnezeu va trimite „un alt mângâietor”, un apărător, sfătuitor, unul care are grijă de noi: este Duhul Sfânt care ne ajută și ne călăuzește să trăim o viață orientată spre Domnul, să trăim fiecare zi simțind prezența lui Isus alături de noi! 

† Duminica a 5-a a Paştelui [A]: Domnul ne invită să mergem și să locuim cu el [3 mai 2026]

Ultima cină. 

Domnul ne invită să mergem și să locuim cu el

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,1-7; 1Petru 2,4-9; Evanghelia Ioan 14,1-12; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se concentrează asupra edificării „noului templu”, care îmbracă aspecte diferite în cele trei lecturi. În prima lectură este „noul templu” identificat cu Biserica în dinamismul său bazat pe darurile Duhului: „cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor […] se înmulţea foarte mult” (Fap 6,7). A doua lectură revine la aceeași temă a Bisericii ca „noul templu”, vorbind despre construirea unui „edificiu spiritual”, ai cărei „pietre vii” sunt credincioșii: „apropiaţi-vă de Domnul, piatra cea vie aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu! Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală” (1Pt 2,4-5). Evanghelia după Ioan vorbește despre „templul ceresc”, adică „casa Tatălui” în care Cristos a pregătit un loc pentru fiecare dintre noi: „în casa Tatălui meu sunt multe locuinţe” (In 14,2). Pe scurt: „noul templu” este Biserica, zidită și armonizată de Duh, prin distribuirea carismelor și a slujirilor. În centrul învățăturii de astăzi se află Biserica ca „noul templu”, considerată în dublul aspect, cel pământesc și cel ceresc.