† Pomenirea răposaților: Ziua speranţei în puterea rugăciunii [2 noiembrie 2026]

Ziua speranţei în puterea rugăciunii

Lecturi biblice: (prima Liturghie) Iob 19,1.23-27a; Romani 5,5-11; Evanghelia Ioan 6,37-40; lecturi biblice

Omilie

În această celebrare „Pomenirea tuturor credincioșilor răposați”, Biserica oferă texte biblice care vorbesc despre morți și ar fi mai bine să rămânem tăcuți în fața misterului morții. „În riturile funebre săvârşite pentru fiii săi, Biserica celebrează cu credinţă Misterul Pascal în speranţa încrezătoare că aceia care au devenit prin botez membrele lui Cristos mort şi înviat, prin moarte vor trece cu el la viaţă. Este necesar însă ca sufletele lor să fie purificate, înainte de a fi primite în cer cu sfinţii şi aleşii, în timp ce trupul aşteaptă fericita speranţă a venirii lui Cristos şi învierea morţilor”. Nu e o zi sumbră, întunecată, dar e o sărbăroare a cimitirelor, a florilor. Este o zi a speranţei în puterea rugăciunii. Cuvântul lui Dumnezeu ne autorizează să vorbim pentru că ne conduce dincolo de limitele lucrurilor vizibile.

† Toți Sfinții: Sfințenia este speranța noastră [1 noiembrie 2026]

Toți Sfinții - de Greg Marinaro.

Sfințenia este speranța noastră

Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

„Toți Sfinții” pe care liturgia o aduce în atenția credincioșilor este proclamarea învierii. Credincioșii sunt invitați să privească spre punctul de sosire care îi așteaptă, depășind neliniștile profunde și nesiguranța momentului prezent. Este o licărire de lumină care ajunge de la „mărturisitorii” trecutului la călătorii care nu au ajuns încă la sfârșitul drumului lor. „Colecta” sau „Rugăciunea zilei”, compusă de liturgiști, explică motivul celebrării cu aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”. O singură celebrare care îi cuprinde pe toți sfinții. Cele trei lecturi dezvoltă un discurs despre sfințenie și ne prezintă o imagine a sfințeniei, căci în Sfânta Scriptură, sfințenia nu este asociată cu miracole și nici fapte eroice extraordinare. În Biblie, „Cel Sfânt” este în primul rând Dumnezeu, numai el! Nu pentru că este atotputernic, ci pentru că el este „Altul” decât ființele umane și a voit să se lege cu o iubire fidelă, care nu dă greș nici măcar în fața infidelității omului. Desigur, toți suntem chemați la sfințenie. În timp ce Biserica terestră celebrează sfințenia atinsă în Biserica cerească, ea intenționează să înțeleagă mai profund propriul său mister, asemănător cu al „fericiților”: „Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!” (Mt 5,12). Dar, aici, jos, sfințenia este încă o realitate de început: trebuie să trecem dincolo de acest orizont pământesc pentru a contempla rodul ei deplin și matur. Sfințenia este singura noastră speranță!

† Duminica a 30-a de peste an [A]: Iubirea este criteriul de discernământ al credinciosului [25 octombrie 2026]

Isus, fariseii și Legea, de James Tissot (1836-1902). 

Iubirea este criteriul de discernământ al credinciosului

Lecturi biblice: Exod 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10; Evanghelia Matei 22,34-40; lecturi biblice 

Omilie

Tema lecturilor de astăzi va fi dificil s-o înțelegem fără a lua în seamă contextul istoric și cultural al textelor biblice, prezentate în liturgie. O privire superficială fuge de bogăția și profunzimea mesajului alianței divine despre iubirea plină de compasiune și fidelitate a lui Dumnezeu față de oameni, căci atinge inima revelației biblice despre definirea celei mai importante porunci dintre toate, căci este direcția voinței lui Dumnezeu. Isus reconduce la exigențele Domnului, la rădăcina unică a iubirii. Iubirea nu este o poruncă, deoarece iubirea nu poate fi poruncită prin „lege”. Prin urmare, cerința voinței lui Dumnezeu este un stil de viață inspirat de iubire, de neatins de cei care caută în „lege” voia Domnului. Pornind de la afirmația evanghelică a dublei iubiri – „să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! […] să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mt 22,37.39) –, cele două lecturi se concentrează asupra exigențelor iubirii. Prima lectură relatează câteva prevederi divine privind relațiile cu ceilalți, cu „străinii” – „să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti” (Ex 22,20) –, în timp ce a doua lectură indică prima manifestare a unei relații corecte cu Dumnezeu: „ei înşişi povestesc ce fel de primire am avut la voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu şi adevărat şi să-l aşteptaţi pe Fiul său din ceruri, pe care el l-a înviat din morţi, pe Isus, cel care ne mântuieşte” (1Tes 1,9-10). Toată învățătura este centrată pe evanghelie: să-l iubești pe Dumnezeu și pe aproapele ca pe tine însuți! Iubirea este criteriul de discernământul al credinciosului!

† Duminica a 29-a de peste an [A]: Restituiți „imaginea” lui Dumnezeu, căci lui îi aparțineți [18 octombrie 2026]

 

Dinarul lui Cezar - de James Tissot.

Restituiți „imaginea” lui Dumnezeu, căci lui îi aparțineți

Lecturi biblice: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21; lecturi biblice

Omilie

Există cuvinte biblice care au modelat istoria umanității – sunt cele din evanghelia de astăzi: „daţi-i […] Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (Mt 22,21). E „restituirea” Cezarului și a lui Dumnezeu, căci noua traducere a schimbat pe bună dreptate „a da” în „a restitui”. Prima lectură se concentrează asupra imperiului persan și evidențiază eliberarea poporului evreu după planul lui Dumnezeu: „Aşa vorbeşte Domnul către unsul său, Cirus, pe care l-am luat de mâna dreaptă” (Is 45,1). În lectura a doua, este noua Biserică a tesalonicienilor care trăiește în așteptarea întâlnirii cu Domnul printr-o credință vie exprimată prin fapte de caritate. Pentru acestea, apostolul Paul își exprimă recunoștința: „îi mulţumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toţi, aducându-ne aminte fără încetare în rugăciunile noastre […] de lucrarea credinţei voastre, de strădania iubirii şi de perseverenţa speranţei voastre în Isus Cristos” (1Tes 1,2-3). E dragostea, credința și nădejdea care nu sunt ușoare: sunt persecuții. Însă pentru perseverența lor, apostolul îi mulțumește lui Dumnezeu. Este „restituirea” a ceea ce îi aparține Domnului, căci noi înșine suntem „imaginea” lui Dumnezeu!

† Duminica a 28-a de peste an [A]: Domnul îi invită pe toți oamenii la mântuire [11 octombrie 2026]

 

Parabola nunții fiului regelui.

Domnul îi invită pe toți oamenii la mântuire

Lecturi biblice: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20;  Evanghelia Matei 22,1-14; lecturi biblice

Omilie

E sărbătoare, iar Domnul îi invită pe toți, buni și răi, la mântuire – întreaga omenire. Depinde de Biserică: a duce invitația lui Dumnezeu și oamenii să fie îmbrăcați în haina de nuntă, astfel încât sala să fie umplută complet. În Liturgia Cuvântului de astăzi, găsim o alegorie: un ospăț al bucuriei care, în evanghelie, capătă caracterul nunții. Dumnezeu pregătește pentru credincioșii săi un ospăț mare unde orice formă de tristețe și de doliu va fi ștearsă pentru totdeauna: „Domnul Sabaot va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese” (Is 25,6). Toate popoarele, fără limite rasiale sau culturale, sunt cuprinse în această promisiune. Parabola evanghelică precizează circumstanțele în care trebuie să aibă loc această convocare plină de bucurie, căci este nunta Fiului Regelui, adică cununia sa cu natura umană: Întruparea lui Isus. Apostolul Paul, în lectura a doua, descrie care trebuie să fie atitudinea de primire a omului: libertatea interioară capabilă să nu exagereze valoarea bogăției și nici povara sărăciei – „iar Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră după bogăţia gloriei sale în Cristos Isus” (Fil 4,19). Să medităm Cuvântul, alegoria ospățului, legătura dintre prima lectură și evanghelia! A plasa „împărăția lui Dumnezeu” în centru, înseamnă a deschide orizonturi noi pentru fiecare om, bărbat și femeie, și a face răspuns cheia de lectură a vieții.

† Duminica a 27-a de peste an [A]: Cu Domnul, viața noastră va rodi [4 octombrie 2026]

 

Lucrătorii viei – asasini.

Cu Domnul, viața noastră va rodi

Lecturi biblice: Isaia 5,1-7; Filipeni 4,6-9; Evanghelia Matei 21,33-43; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului prezintă astăzi o tematică puternică determinată de o alegorie care revine în prima lectură și în evanghelie: este vița de vie. Sensul învățăturii este clar: pentru Dumnezeu, Israel este o vie aleasă, îngrijită cu toată atenția: „Acum, locuitori ai Ierusalimului şi oameni ai lui Iuda: faceţi judecată între mine şi via mea! Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea şi nu am făcut? De ce, aşteptându-mă să facă struguri, a făcut aguridă?” (Is 5,3-4). Dezamăgește așteptările viticultorului, care este nevoit să-și abandoneze via. În parabola lui Isus se adaugă un detaliu de o importanță considerabilă – via este dată la alții: „Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori? I-au zis: «Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit»” (Mt 21,40-41). Este semnul mântuirii neamurilor, a păgânilor, după ce a fost respinsă de cei care au fost primii destinatari. E o alegorie a viei de vie, căci este imaginea centrală a liturgiei de astăzi. În a doua lectură, apostolul Paul îi  îndeamnă pe filipeni să nu se teamă căci Dumnezeu este de partea lor: „nu vă îngrijoraţi pentru nimic şi, în orice împrejurare, cereți cu insistenţă prin rugăciune, cu mulţumire […]. Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus” (Fil 4,6-7). Suntem în mâinile Domnului care ne ascultă. Cu el viața noastră va rodi!

† Duminica a 26-a de peste an [A]: Ascultarea Domnului [27 septembrie 2026]

Parabola celor doi fii.

Ascultarea Domnului

Lecturi biblice: Ezechiel 18,25-28; Filipeni 2,1-11; Evanghelia Matei 21,28-32; lecturi biblice

Omilie

Tema centrală de astăzi se concentrează pe ascultare, care este diferit de cel militar deoarece nu se limitează la simpla execuție, dar este înrădăcinat în raportul personal și în conștiința individuală, luminată de valori. Prima lectură intenționează să sublinieze semnificația faptelor umane în lumina responsabilității personale, atinsă de ascultarea sau neascultarea față de Alianță: „Ascultaţi, voi, casă a lui Israel: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte” (Ez 18,25).   Evanghelia după Matei conține o parabolă pe care Isus o spune conducătorilor din Ierusalim, demonstrând un model de ascultare ce corespunde așteptărilor lui Dumnezeu: „Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus. Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” I-au spus: «Primul»!” (Mt 21,28-31). A doua lectură zugrăvește imaginea ascultării lui Isus: „Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus! El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,5-8). Este exemplul cel mai elocvent al ascultării Domnului.