† Duminica a 33-a de peste an [A]: „Capitalul” lui Dumnezeu [15 noiembrie 2026]

 

Parabola talanților.

„Capitalul” lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Proverbe 31,10-13.19-20.30-31; 1Tesaloniceni 5,1-6; 1Tesaloniceni 5,1-6; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din ultimele duminici ale anului liturgic ne invită la meditație asupra realităților ultime. Astăzi este tema întâlnirii finale cu Dumnezeu. În prima lectură este personificată imagine feminină asupra fidelității și al angajamentului față de valorile lui Dumnezeu: „Femeia de valoare cine o poate găsi? […] Inima soţului ei se încrede […]; dar cea care se teme de Domnul, trebuie lăudată” (Prov 31,10.11.30). Parabola talanților insistă asupra așteptării responsabile, căci se deschid noi orizonturi, pe care credinciosul este chemat să le scruteze neobosit: „cel care primise cinci talanţi s-a dus, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci; la fel cel cu doi talanţi, a câştigat alţi doi; dar cel care primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns banii stăpânului său” (Mt 25,16-18). O avere încredințată responsabilității omului: trebuie s-o facem să crească! În a doua lectură, apostolul Paul revine asupra caracterului imprevizibil al parusiei, adică a doua venire a lui Isus: „Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. […] Aşadar, să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem” (1Tes 5,5.6). Este învățătura centrală a parabolei evanghelice: să fim vigilenți, căci Dumnezeu ne-a dat fiecăruia un „capital” de gestionat!

† Duminica a 32-a de peste an [A]: Credința care așteaptă [8 noiembrie 2026]

Parabola celor zece fecioare.

 Credința care așteaptă

Lecturi biblice: Înţelepciune 6,12-16; 1Tesaloniceni 4,13-18; Evanghelia Matei 25,1-13; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului prezintă întâlnirea dintre creștin și Dumnezeu sub imaginea întâlnirii dintre mire și mireasă. Verbul care leagă textele biblice este „a căuta”, „a porni la drum”, „a ieși să-l întâlnești”, așteptându-l. Lecturile acestei duminici prezintă căutarea Domnului ca o caracteristică esențială a credinciosului. Imaginea Vechiului Testament este aceea a înțelepciunii care „umblă căutându-i pe cei vrednici de ea, li se face văzută cu bunăvoinţă pe căi şi în orice gând le iese în întâmpinare” (Înț 6,16). Necesită un anumit grad de adeziune umană la valorile „împărăției lui Dumnezeu”. Suntem în ultimele duminici ale anului liturgic. Cuvântul Domnului ne invită să fim pregătiți pentru venirea lui Isus de la sfârșitul lumii. Dumnezeu va veni cu siguranță și îi va primi la ospățul nunții doar pe cei care l-au așteptat cu candelele aprinse, așa spune parabola celor zece tinere care veghează, așteptându-l pe mire: „Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!” (Mt 25,6). În lectura a doua, sfântul Paul le spune tesalonicenilor, care așteaptă cu nerăbdare sfârșitul timpurilor, cuvinte de mângâiere, fondate pe învierea lui Isus: „însuşi Domnul […] va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia […] ca să-l întâmpinăm pe Domnul […] astfel, vom fi cu Domnul pentru totdeauna” (1Tes 4,16.17). Este chemarea la întâlnirea cu Isus pentru a trăi veșnic cu el: este speranța noastră!

† Pomenirea răposaților: Ziua speranţei în puterea rugăciunii [2 noiembrie 2026]

Ziua speranţei în puterea rugăciunii

Lecturi biblice: (prima Liturghie) Iob 19,1.23-27a; Romani 5,5-11; Evanghelia Ioan 6,37-40; lecturi biblice

Omilie

În această celebrare „Pomenirea tuturor credincioșilor răposați”, Biserica oferă texte biblice care vorbesc despre morți și ar fi mai bine să rămânem tăcuți în fața misterului morții. „În riturile funebre săvârşite pentru fiii săi, Biserica celebrează cu credinţă Misterul Pascal în speranţa încrezătoare că aceia care au devenit prin botez membrele lui Cristos mort şi înviat, prin moarte vor trece cu el la viaţă. Este necesar însă ca sufletele lor să fie purificate, înainte de a fi primite în cer cu sfinţii şi aleşii, în timp ce trupul aşteaptă fericita speranţă a venirii lui Cristos şi învierea morţilor”. Nu e o zi sumbră, întunecată, dar e o sărbăroare a cimitirelor, a florilor. Este o zi a speranţei în puterea rugăciunii. Cuvântul lui Dumnezeu ne autorizează să vorbim pentru că ne conduce dincolo de limitele lucrurilor vizibile.

† Toți Sfinții: Sfințenia este speranța noastră [1 noiembrie 2026]

Toți Sfinții - de Greg Marinaro.

Sfințenia este speranța noastră

Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

„Toți Sfinții” pe care liturgia o aduce în atenția credincioșilor este proclamarea învierii. Credincioșii sunt invitați să privească spre punctul de sosire care îi așteaptă, depășind neliniștile profunde și nesiguranța momentului prezent. Este o licărire de lumină care ajunge de la „mărturisitorii” trecutului la călătorii care nu au ajuns încă la sfârșitul drumului lor. „Colecta” sau „Rugăciunea zilei”, compusă de liturgiști, explică motivul celebrării cu aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”. O singură celebrare care îi cuprinde pe toți sfinții. Cele trei lecturi dezvoltă un discurs despre sfințenie și ne prezintă o imagine a sfințeniei, căci în Sfânta Scriptură, sfințenia nu este asociată cu miracole și nici fapte eroice extraordinare. În Biblie, „Cel Sfânt” este în primul rând Dumnezeu, numai el! Nu pentru că este atotputernic, ci pentru că el este „Altul” decât ființele umane și a voit să se lege cu o iubire fidelă, care nu dă greș nici măcar în fața infidelității omului. Desigur, toți suntem chemați la sfințenie. În timp ce Biserica terestră celebrează sfințenia atinsă în Biserica cerească, ea intenționează să înțeleagă mai profund propriul său mister, asemănător cu al „fericiților”: „Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!” (Mt 5,12). Dar, aici, jos, sfințenia este încă o realitate de început: trebuie să trecem dincolo de acest orizont pământesc pentru a contempla rodul ei deplin și matur. Sfințenia este singura noastră speranță!

† Duminica a 30-a de peste an [A]: Iubirea este criteriul de discernământ al credinciosului [25 octombrie 2026]

Isus, fariseii și Legea, de James Tissot (1836-1902). 

Iubirea este criteriul de discernământ al credinciosului

Lecturi biblice: Exod 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10; Evanghelia Matei 22,34-40; lecturi biblice 

Omilie

Tema lecturilor de astăzi va fi dificil s-o înțelegem fără a lua în seamă contextul istoric și cultural al textelor biblice, prezentate în liturgie. O privire superficială fuge de bogăția și profunzimea mesajului alianței divine despre iubirea plină de compasiune și fidelitate a lui Dumnezeu față de oameni, căci atinge inima revelației biblice despre definirea celei mai importante porunci dintre toate, căci este direcția voinței lui Dumnezeu. Isus reconduce la exigențele Domnului, la rădăcina unică a iubirii. Iubirea nu este o poruncă, deoarece iubirea nu poate fi poruncită prin „lege”. Prin urmare, cerința voinței lui Dumnezeu este un stil de viață inspirat de iubire, de neatins de cei care caută în „lege” voia Domnului. Pornind de la afirmația evanghelică a dublei iubiri – „să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! […] să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mt 22,37.39) –, cele două lecturi se concentrează asupra exigențelor iubirii. Prima lectură relatează câteva prevederi divine privind relațiile cu ceilalți, cu „străinii” – „să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti” (Ex 22,20) –, în timp ce a doua lectură indică prima manifestare a unei relații corecte cu Dumnezeu: „ei înşişi povestesc ce fel de primire am avut la voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu şi adevărat şi să-l aşteptaţi pe Fiul său din ceruri, pe care el l-a înviat din morţi, pe Isus, cel care ne mântuieşte” (1Tes 1,9-10). Toată învățătura este centrată pe evanghelie: să-l iubești pe Dumnezeu și pe aproapele ca pe tine însuți! Iubirea este criteriul de discernământul al credinciosului!

† Duminica a 29-a de peste an [A]: Restituiți „imaginea” lui Dumnezeu, căci lui îi aparțineți [18 octombrie 2026]

 

Dinarul lui Cezar - de James Tissot.

Restituiți „imaginea” lui Dumnezeu, căci lui îi aparțineți

Lecturi biblice: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21; lecturi biblice

Omilie

Există cuvinte biblice care au modelat istoria umanității – sunt cele din evanghelia de astăzi: „daţi-i […] Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (Mt 22,21). E „restituirea” Cezarului și a lui Dumnezeu, căci noua traducere a schimbat pe bună dreptate „a da” în „a restitui”. Prima lectură se concentrează asupra imperiului persan și evidențiază eliberarea poporului evreu după planul lui Dumnezeu: „Aşa vorbeşte Domnul către unsul său, Cirus, pe care l-am luat de mâna dreaptă” (Is 45,1). În lectura a doua, este noua Biserică a tesalonicienilor care trăiește în așteptarea întâlnirii cu Domnul printr-o credință vie exprimată prin fapte de caritate. Pentru acestea, apostolul Paul își exprimă recunoștința: „îi mulţumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toţi, aducându-ne aminte fără încetare în rugăciunile noastre […] de lucrarea credinţei voastre, de strădania iubirii şi de perseverenţa speranţei voastre în Isus Cristos” (1Tes 1,2-3). E dragostea, credința și nădejdea care nu sunt ușoare: sunt persecuții. Însă pentru perseverența lor, apostolul îi mulțumește lui Dumnezeu. Este „restituirea” a ceea ce îi aparține Domnului, căci noi înșine suntem „imaginea” lui Dumnezeu!

† Duminica a 28-a de peste an [A]: Domnul îi invită pe toți oamenii la mântuire [11 octombrie 2026]

 

Parabola nunții fiului regelui.

Domnul îi invită pe toți oamenii la mântuire

Lecturi biblice: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20;  Evanghelia Matei 22,1-14; lecturi biblice

Omilie

E sărbătoare, iar Domnul îi invită pe toți, buni și răi, la mântuire – întreaga omenire. Depinde de Biserică: a duce invitația lui Dumnezeu și oamenii să fie îmbrăcați în haina de nuntă, astfel încât sala să fie umplută complet. În Liturgia Cuvântului de astăzi, găsim o alegorie: un ospăț al bucuriei care, în evanghelie, capătă caracterul nunții. Dumnezeu pregătește pentru credincioșii săi un ospăț mare unde orice formă de tristețe și de doliu va fi ștearsă pentru totdeauna: „Domnul Sabaot va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese” (Is 25,6). Toate popoarele, fără limite rasiale sau culturale, sunt cuprinse în această promisiune. Parabola evanghelică precizează circumstanțele în care trebuie să aibă loc această convocare plină de bucurie, căci este nunta Fiului Regelui, adică cununia sa cu natura umană: Întruparea lui Isus. Apostolul Paul, în lectura a doua, descrie care trebuie să fie atitudinea de primire a omului: libertatea interioară capabilă să nu exagereze valoarea bogăției și nici povara sărăciei – „iar Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră după bogăţia gloriei sale în Cristos Isus” (Fil 4,19). Să medităm Cuvântul, alegoria ospățului, legătura dintre prima lectură și evanghelia! A plasa „împărăția lui Dumnezeu” în centru, înseamnă a deschide orizonturi noi pentru fiecare om, bărbat și femeie, și a face răspuns cheia de lectură a vieții.