† Vinerea Sfântă: Crucea Domnului ce dă „viață” lumii [3 aprilie 2026]

 Isus își duce crucea până la Golgota.

Crucea Domnului ce dă „viață” lumii

Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9; Pătimirea după sfântul Ioan 18,1-19,42; lecturi biblice

Omilie

Încă din cele mai vechi timpuri, Biserica nu celebrează Sfânta Litughie astăzi şi mâine. Stă în contemplaţie. În Triduumului pascal creştinii contemplă glorioasa pătimire a Domnului. Trădarea lui Isus, prinderea, condamnarea, execuţia lui pe Golgota ne introduc în centrul misterului suferinţei şi morţii răscumpărătoare a Domnului. Azi Biserica celebrează moartea victorioasă a lui Cristos care comunică oamenilor mântuirea. Viaţa noastră îl costă pe Isus viaţa sa: ne-o oferă pe altarul crucii. Astfel putem face trecerea de la această lume a păcatului şi a morţii la viaţa lui Dumnezeu în Domnul prin Duhul Sfânt.

† Joia Sfântă [„in Coena Domini”]: „Slujirea” celorlalți [2 aprilie 2026]

Spălarea picioarelor. Mozaic – Mânăstirea „Regina Carmelului” (Snagov).

 „Slujirea” celorlalți

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Textele biblice pe care Biserica le oferă spre meditație în această Liturghie de seară, cunoscută sub numele de „Cina Domnului”, amintește de evenimentul Ultimei Cinei, de cuvintele și gesturile săvârșite de Cristos în acea ultimă seară a vieții sale pământești, compusă, prin referință, la cei doi Paști, cel evreiesc și cel creștin. Cartea Exodului care poruncește celebrarea ritului Paștelui, din generație în generație, ca memorial al eliberării din sclavie: „această zi să vă fie memorial şi să o celebraţi ca o sărbătoare a Domnului din generaţie în generaţiile voastre: ca hotărâre veşnică să o celebraţi!” (Ex 12,14). Prima Scrisoare către Corinteni unde apostolului Paul primește de la Domnul o poruncă pentru a perpetua în timp ritul Alianței celei noi. Moise spune poporului să celebreze acest „memorial” al eliberării din robia Egiptului. Cristos însuși spune: „Faceţi aceasta în amintirea mea!” (1Cor 11,24), în memoria mea. Evanghelia după Ioan relatează spălarea picioarelor: „s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins; apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins” (In 13,4-5). E o imagine vie a dăruirii proprii vieți ca culme a iubirii față de Dumnezeu și față de om. Evanghelistul Ioan nu relatează instituirea Euharistiei, ci exprimă același adevăr descriindu-l pe Isus în actul provocator, tulburător și șocant din punct de vedere psihic și afectiv de a deveni „slujitor” al tuturor.

Triduumul Pascal [2026]

 Triduumul Pascal 

Triduumul Pascal începe în după-amiaza Joii Sfinte, cu „Cina Domnului”, Vinerea Sfântă, cu citirea Patimii după Ioan și adorarea crucii, Sâmbăta Sfântă [e ziua a-liturgică – nu se face Liturghie] și Vigilia cu Duminica Învierii ce este suficientă pentru a ne da o idee de unde să începem și spre ce destinație ne îndreptăm în istoria mântuirii – spre Ziua Învierii.

a) La Liturghia de după-amiază, numită in Coena Domini, Biserica comemorează instituirea Euharistiei, Preoţia ministerială şi Porunca nouă a iubirii, lăsată de Isus discipolilor săi. Joia Sfântă este timpul „spălării picioarelor”: este un gest servil din partea lui Isus. Paștele Domnului începe cu „alții”, în fața cărora se „îngenunchează”, nu ca semn de umilință, ci în semn de slujire a vieții. Trăim pentru a fi „diaconi” [provenit din grecescul diakonos, care înseamnă „slujitor”] în istoria umanității: căci nu am trăit în zadar!

b) Vinerea Sfântă este ziua pătimirii şi răstignirii Domnului pe cruce. În fiecare an, stăm în tăcere în faţa lui Isus pironit pe lemnul. Misterul devine de nepătruns pentru raţiune! „Suntem puşi în faţa a ceva ce omeneşte ar putea să apară absurd: un Dumnezeu care nu numai că se face om […], dar moare pentru om” (Benedict al XVI-lea, Meditație, 8 aprilie 2009). „Atunci catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos” (Mc 15,38) și declară că s-a încheiat timpul „Legii Vechi” cu jertfele de animale, căci Isus a adus o jertfa desăvârșită prin trupul său înălțat pe cruce. Este o intervenție a lui Dumnezeu „marcând” jertfa Domnului. Liturgia Bisericii cântă din această zi: O Crux, ave, spes unica! – „Bucură-te, o, cruce, unică speranţă!”.

c) Marea tăcere din Sâmbăta Sfântă în aşteptarea învierii lui Isus! E ziua tăcerii și a morții lui Dumnezeu, ziua „odihnei Domnului”. În această zi, bisericile sunt despuiate, aproape goale. Nu sunt prevăzute rituri liturgice. Biserica veghează în rugăciune, împărtăşind aceleaşi sentimente de durere şi de încredere în Dumnezeu care îl va trimite pe Duhul Sfânt care să-l învie pe Isus. Prin înviere, este deschis mormântul morții și se anunță proiectul învierii pentru toți. E o inversare radicală: e „un cerul nou și un pământul nou” care acum ne sunt încredințate și un angajament nou, o mărturiei nouă, o dorință de a construi o lume nouă, unde relația dintre noi este acum posibilă, cu adevărat.

d) Numai așa putem celebra Paștele Domnului! Suntem împreună liberi cu ceilalți, conștienți că suntem „poporul lui Dumnezeu”: este condiția Paștelui, pentru că acesta este Pesaḥ – „Paștele” nostru care este Viață. Oriunde am fi, cu oricine suntem, chiar dacă suntem singuri – nu izolați – fiind oameni înviați și suntem „fii” ai învierii: suntem bărbați și femei ai viitorului care locuiesc prezentul, temporar, ce durează un timp limitat.

Cristos a înviat!... Și noi vom învia!

† Duminica Floriilor [A]: Pe Golgota este „pomul vieții” – Cristos [29 martie 2026]

Isus intră triumfător în Ierusalim. 

Pe Golgota este „pomul vieții” – Cristos

Lecturi biblice: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei (Mt 27,11-61) [forma scurtă]; lecturi biblice

Omilie

Liturgia acestei duminici, ne face să intrăm în Săptămâna Sfântă, ce ne propune o bucurie și o durere. Suntem chemați să împărtășim bucuria lui Mesia, care intră triumfător în Ierusalim întâmpinat de poporul care agită „ramurile din copaci” (Mt 21,8) și strigau plini de bucurie: „Osana! Fiul lui David!” (Mt 21,9) [anul A]. Mulțimea îl laudă pe Isus recunoscându-l drept Mesia [Unsul sau Cristos], regele trimis de Dumnezeu. În a doua parte ni se prezintă drama zguduitoare a lui Isus care este judecat, biciuit și răstignit pe cruce să moară. Prima și a doua lectură sunt identice pentru toți cei trei ani. Este vorba despre Isaia (Is 50,4-7) unde Slujitorul lui Dumnezeu este prezentat în slujirea sa de suferință și întărit de ajutorul Domnului. A doua lectură este din Scrisoarea către Filipeni (Fil 2,6-11): e imnul cristologic al glorificării cerești a lui Isus, după umilința sa. Evanghelia după Matei este relatarea Patimilor lui Isus Cristos (Mt 27,11-61). Viața și misiunea Domnului au fost marcate de suferință. Încercările i-au arătat înclinația de a urma calea celor umili, slabi, păcătoși, ca să-i elibereze de frică, sărăcie, rău și să înceapă cu ei o existență de prieteni, egali, frați, în marea familie a fiilor lui Dumnezeu în care nu exista loc pentru puternici și stăpâni ai semenilor lor. Duminica Floriilor ne invită să ne reînnoim credința și să participăm la pătimirile și moartea Domnului, căci pe Golgota este „pomul vieții” – Cristos!

† Buna-Vestire: Să-l imităm pe Domnul [25 martie 2026]

 

The Annunciation (1894) by Frederic James Shields; Collection Manchester Art Gallery, Manchester, United Kingdom - tumblr.jpg

Să-l imităm pe Domnul

Lecturi biblice: Isaia 7,10-14; 8,10c; Evrei 10,4-10; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Astăzi sărbătorim cu solemnitatea Buna-Vestire a Domnului.  S-ar putea numi „da”-ului Mariei: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). „Și Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,14). E o „celebrare unită cu al lui Cristos și a sfintei Fecioarei: Cuvântului care devine Fiul Mariei și Fecioara devine mama lui Dumnezeu” (Marialis Cultus 6).

† Duminica a 5-a din Postul Mare [A]: Valorile evanghelice – învierea morților și viața veșnică [22 martie 2026]

Învierea lui Lazăr. 

Valorile evanghelice – învierea morților și viața veșnică

Lecturi biblice: Ezechiel 37,12-14; Romani 8,8-11; Evanghelia Ioan 11,1-45; [forma scurtată] Evanghelia In 11,3-7.17.20-27.33b-45; lecturi biblice

Omilie

În a cincea duminică din Postul Mare este tema învierii și a puterii lui Cristos asupra morții ca o ultimă imagine care se întipărește în mintea noastră înainte de a intra în timpul liturgic în care comemorăm Patimile lui Cristos. Conștientizarea limitelor noastre este una dintre experiențele constitutive ale umanității. În fiecare zi experimentăm faptul de a avea un sfârșit, o finitudine și incapacitatea noastră radicală de a găsi sensul ultim al lucrurilor și a evenimentelor, al vieții și al morții. Și totuși, lecturile de astăzi seamănă o speranță în căutarea chinuită a omului: speranța unei eliberări care nu se oprește nici măcar în fața celei mai arzătoare contradicții, care este misterul morții noastre. Textele biblice se „confruntă” cu învierea pornind de la o viziune profetică din Ezechiel, care deschide Liturgia Cuvântului cu anunțul explicit al învierii morților din mormintele: „iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu” (Ez 37,12). „Viziunea” este limitată la restaurarea lui Israel, dar deschide o perspectivă îndepărtată pe care autorul Cărții a doua a Macabeilor o va propune și va proclama credința în învierea morților și viața veșnică [„Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale” (2Mac 7,9)]. Înainte de a-și anunța învierea, Isus îl învie pe fiul văduvei din Nain (cf. Lc 7,14), pe fiica lui Iair (cf. Mc 5,41) și pe prietenul său Lazăr (cf. In 11). Acestea sunt doar preludii la marele eveniment – învierea Domnului – întrucât viața pe care o recuperează nu este definitivă: existența lor pământească a fost doar prelungită. E o victorie asupra morții, dar una de scurtă durată. Învierea creștinului trebuie să vină. Odată cu botezul, a intrat în lume nemurirea. Viața este aceeași cu cea care se va revela în „ziua de apoi”, căci Paul ne amintește: „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui, care locuieşte în voi” (Rom 8,11). Acestea sunt valorile evanghelice: învierea morților și viața veșnică!

† Sfântul Iosif, soțul sfintei Fecioare Maria: Credință și speranță în Domnul [19 martie 2026]

 

The dream of saint Joseph (1642-1643) by Philippe de Champaigne; 

Collection The National Gallery, London - tumblr.com.

Credință și speranță în Domnul

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi – sfântul Iosif – lecturile biblice oferă spre meditație figura lui Iosif din diverse unghiuri. Prima lectură pune pe Iosif ca continuitate pe linia genealogică cu promisiunile către familia lui David ce le-au primit de la Dumnezeu, prin profetul Natan. Lui David i s-a spus: „când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia” (2Sam 7,12). Punând împreună Cartea lui Samuel cu cea a nașterii lui Cristos după Matei, vedem legătura dintre discendența lui David și Isus care primește titlul davidic, în virtutea genealogiei lui Iosif din casa regală a lui Iuda: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta” (Mt 1,20). În Scrisoarea către Romani, apostolul descrie paternitatea lui Abraham, care, în virtutea credinței sale, a fost numit tatăl multor neamuri: „părintele nostru, al tuturor – după cum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri»” (Rom 4,16-17). Paul continuă apoi: „sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (Rom 4,18). Asemenea lui Abraham, și Iosif din Nazaret experimentează o paternitate nu fizică, care nu este mai puțin autentică pentru că a fost trăită pe plan spiritual. Este credința și speranța în Domnul. Ea reflectă și personifică paternitatea divină.