† Duminica a 24-a de peste an [A]: Să mergem în logica iubirii și să iertăm [13 septembrie 2026]

Parabola iertării. 

Să mergem în logica iubirii și să iertăm

Lecturi biblice: Ben Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Evanghelia Matei 18,21-35; lecturi biblice 

Omilie

În liturgia de astăzi este tema iertării care atinge cele mai profunde coarde ale inimii și ale credinței. Este ușor pentru cei care se știu iubiți și îi iubesc pe ceilalți, dar este imposibil pentru cei lipsiți de capacitatea de a se bucura, a-i  iubi și a-i înțeleage pe ceilalți în slăbiciunea lor. Cuvântul lui Dumnezeu ne poartă pe calea milostivirii, mai întâi cea pe care o primim de la Tatăl, apoi pe cea pe care o putem oferi oamenilor. Comunitate umană nu poate exista fără iertare reciprocă. Prima lectură leagă iertarea lui Dumnezeu de iertarea fraternă, făcând-o dependentă de prima: „aminteşte-ţi de porunci şi nu-l urî pe aproapele, de alianţa Celui Preaînalt şi treci peste greșeli” (Sir 27,7). Evanghelia prezintă învățătura lui Isus despre iertare sub forma unei parabole și în concluzie: „Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă” (Mt 18,35). În a doua lectură, apostolul Paul prezintă romanilor viața creștină ca fiind determinată de moartea și învierea Domnului: „nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. […] Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Cristos, ca să fie Domn şi peste morţi şi peste vii” (Rom 14,7.9)… Domnul ne iertă greșelile, căci „activitatea specifică a lui Dumnezeu este să ne ierte”, cum spunea marele scriitor Péguy.

† Duminica a 23-a de peste an [A]: Biserica se roagă pentru cel care greșește [6 septembrie 2026]

 

Biserica în rugăciune.

Biserica se roagă pentru cel care greșește

Lecturi biblice: Ezechiel 33,7-9; Romani 13,8-10; Evanghelia Matei 18,15-20; lecturi biblice

Omilie

Astăzi liturgia își urmează cursul: e despre corectarea fraternă ce trebuie pusă cu prudența cuvenită, căci Biserica este aceea care se roagă pentru cei care greșesc. Prima lectură constă într-un oracol din profetul Ezechiel despre necesitatea de a-i avertiza pe cei răi cu privire la greșelile lor: „Fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea!” (Ez 33,7). Domnul le va da har dacă vor asculta pe cei care îi corectează. Evanghelia relatează învățătura lui Isus despre modul de a pune în aplicare corectarea fraternă: „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi […]. Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş!” (Mt 18,15-17). Adică excomunică-l, tratează-l ca pe un străin de turmă. Biserica se naște din raportul pe care omul reușește să-l stabilească cu Isus: „unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (Mt 18,20). A doua lectură revine la iubirea fraternă: este fundamental oricărei acțiuni creștine, căci „plinătatea Legii este iubirea” (Rom 13,10), le spune romanilor apostolul Paul.

† Duminica a 22-a de peste an [A]: Adevărul necesită renunțări și sacrificii [30 august 2026]

 Quo vadis? [Unde te duci?]

Adevărul necesită renunțări și sacrificii

Lecturi biblice: Ieremia 20,7-9; Romani 12,1-2; Evanghelia Matei 16,21-27; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului este definirea statutul omului lui Dumnezeu, al profetului și, mai ales, al creștinului. Profetul Ieremia și Isus semnalează două momente ale istoriei umane de umilință, dezamăgiri și insuccese, dar animate de aceeași credință de nezdruncinat. Mărturisirea lui Ieremia: „m-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus; m-ai prins cu putere şi ai fost mai puternic” (Ier 20,7), care a fost comparată cu prima veste a patimilor, pe care Domnul o adresează discipolilor, imediat după mărturisirea lui Petru: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!” (Mt 16,24). Rezistența profetului și a lui Petru sunt scandaloase în fața unei misiuni încredințate de Dumnezeu invitaților săi: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!” (Mt 16,22). Scandalul îi copleșește pe cei care se găsesc confruntați cu o imagine a lui Dumnezeu complet diferită și contemplată în mod obișnuit. Convertirea la adevăratul Dumnezeu este calea creștinului spre întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu „dacă noi credem”, ci „în care Dumnezeu credem”. Viața, așa cum subliniază apostolul Paul, se consumă într-o „jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”, care nu cere nimic pentru sine, ci așteaptă împlinirea proiectului Domnului, căci credința nu face viața și durerea mai acceptabile, ci deschide omul spre perspectiva în care poate găsi justificare sau mântuirea. Calea adevărului necesită renunțări și sacrificii!

† Duminica a 21-a de peste an [A]: Temelia Bisericii [23 august 2026]

 

Încredințarea cheilor.

Temelia Bisericii

Lecturi biblice: Isaia 22,19-23; Romani 11,33-36; Evanghelia Matei 16,13-20; lecturi biblice

Omilie

Punctul central al liturgiei de astăzi este „primatul” sfântului Petru și temelia Bisericii, văzute în slujirea unității. În prima lectură descrie transferul autorității unui funcționar regal nedemn ce e înlocuit cu unul mai bun decât el: „Te voi îndepărta din funcţia ta […] În ziua aceea îl voi chema pe slujitorul meu, Eliachim […] îl voi îmbrăca cu tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâna lui” (Is 22,19.20-21). Primește autoritate asupra întregii case a lui David. În Evanghelia după Matei, Isus recurge la o metaforă care îi conferă lui Simon puterea asupra Bisericii:  „Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Este o învestire religioasă. A doua lectură revindecă pentru Dumnezeu o libertate absolută de alegere și de decizie, deoarece nu există nimeni capabil să-l sfătuiască sau să-i cunoască gândurile: „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale!” (Rom 11,33). Paul își încheie cu un imn de laudă adus Domnului.

† Duminica a 20-a de peste an [A]: Deschiderea spre „împărăția lui Dumnezeu” [16 august 2026]

Isus și femeia cananeance

 Deschiderea spre „împărăția lui Dumnezeu”

Lecturi biblice: Isaia 56,1.6-7; Romani 11,13-15.29-32; Evanghelia Matei 15,21-28; lecturi biblice

Omilie

În centrul învățăturii de astăzi se află credința ce nu poate fi redusă la un singur popor, nici limitată la granițele naționale. Reflecția asupra acestui aspect fundamental omului nu este o exigentă care derivă dintr-o situația actuală, ci din însăși viața și credința noastră. „Dumnezeul este a tuturor” – e tema lecturilor. A fi „străin” este o caracteristică etnică și socială, dar mai presus de toate este o experiență antropologică, religioasă și face parte din ființa noastră umană credincioasă. Nimeni nu va fi exclus, anunță Isaia, nici măcar străinii: „pe fiii străinilor care se alipesc de Domnul ca să-i slujească […] îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune (Is 56,6.7). Străinii, care au aderat la „Alianță”, sunt acceptați de Dumnezeu la fel ca israeliții. Toate popoarele pământului sunt invitate să-l laude pe Domnul, repetă psalmistul. Evanghelia după Matei relatează minunea eliberării de diavol a fiicei femeii canaaneeance: „«Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!» […] «O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!»” (Mt 15,22.28). Ea crede în Isus! Când Paul scrie romanilor, „neamurile” sau păgânii intrase în Biserică să facă parte dintre credincioși, așa că apostolul încearcă să ofere sugestii practice noilor convertiți: „Vouă, neamurilor – vă spun –, întrucât eu sunt apostolul neamurilor, îmi laud slujirea […] Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să se îndure de toţi” (Rom 11,13.32). Toate popoarele străine – și romanii – au fost chemate să ia parte la beneficiile „Noii Alianțe”: „căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile […]; iar acum, […] aţi aflat îndurare” (Rom 11,29.30). Dumnezeu este pentru toți oamenii, așa ne spune Isaia, Paul și evanghelistul Matei. Este deschiderea spre „împărăția Domnului!”

† Adormirea Maicii Domnului: Un dar atât de minunat [15 august 2026]

Un dar atât de minunat

Lecturi biblice: Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturile biblice

Omilie

Este Adormirea Maicii Domnului. În tradiția religioasă, atât cea ortodoxă cât și cea catolică, Maria, mama lui Isus, nu a murit; ea a intrat în gloria lui Dumnezeu: tradus în mod obișnuit ca „înălțare la cer”. Niciun text din Biblie nu vorbește despre această învățătura considerată ca un adevăr care un poate fi pus le îndoială. Creștinii nu și-au putut imagina că Isus ar fi lăsat ca trupul mamei sale să se descompună în pământ. În anul 1950 pe 1 noiembrie, papa a proclamat dogma Adormirii Maicii Domnului, ratificând astfel o tradiție foarte veche. Maria a intrat cu trupul și sufletul în gloria lui Dumnezeu. Celebrând această sărbătoare, împărtășim bucuria Mariei și rugăciunea ei de laudă pentru un dar atât de minunat.

† Duminica a 19-a de peste an [A]: Proclamația identității divine a lui Isus – „Eu sunt!” [9 august 2026]

 

Isus umblă pe apă

Proclamația identității divine a lui Isus – „Eu sunt!”

Lecturi biblice: 1Regi 19,9a.11-13a; Romani 9,1-5; Evanghelia Matei 14,22-33; lecturi biblice

Omilie

Mesajul central al Vechiului și Noului Testament este prezența lui Dumnezeu în viața oamenilor și a popoarelor: e tema descoperirii Domnului, cu modalitățile pe care Dumnezeu le alege pentru a se revela și dispoziția omului destinate acestui mister. Prima lectură relatează experiența lui Ilie pe muntele Horeb, unde profetul cunoaște un nou aspect al revelației divine – e blânda adiere de dimineață, își aduce aminte Ilie: „a fost un sunet de linişte adâncă” (1Rg 19,12). Evanghelia după Matei se referă la semnul mesianic și revelator realizat de Isus care umblă pe mare [e lacul Genezaret] „Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” (Mt 14,27). Domnul înaintează cu comunitatea sa pe drumul credinței. Este proclamația identității divine a lui Isus: „Eu sunt”, căci „Dumnezeu i-a zis lui Moise: «Eu sunt cel care sunt!»” (Ex 3,14). A doua lectură se oprește la misterului respingerii lui Mesia de către Israel care nu a știut să accepte noua și provocatoarea revelație a lui Dumnezeului în persoana umană și divină a Fiului său întrupat: „sunt israeliţi, ale lor sunt înfierea şi gloria, alianţele şi Legea, cultul şi promisiunile; ai lor sunt patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Rom 9,4-5). Paul rostește un elogiul: „Dumnezeu binecuvântat în veci”. Se adresează bunătății și înțelepciunii Domnului.