[Duminica milostivirii]
Credinţa se întemeiază pe ascultarea cuvântului
pr. Isidor Chinez (7 aprilie 2024)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 4,32-35; 1Ioan 5,1-6; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi biblice
Omilie
Liturghia Cuvântului de astăzi, din timpul pascal, se concentrează pe evenimentul învierii: apariția Celui Înviat și viața primei comunități creștine. Prima lectură relatează un rezumat al stilului de viață al comunității: „mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet”; „aveau toate în comun” (Fap 4,32). Pentru Biserica primară, învierea lui Isus nu este doar un articol de credință, dar o forță creatoare de fraternitate. Evanghelia prezintă apariția lui Isus în cenaclu [în cei trei ani liturgici A B C]: în „prima zi a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul” (In 20,19-20). Cristos a înviat, dar oamenii, nu par a fi pe deplin convinși! Experiența apostolilor o dovedește: Toma lipsește… Sunt momente de crize, dar trebuie rezolvate într-o mărturisire de credință reînnoită. A doua lectură prezintă experienţa creştină ca o biruinţă asupra lumii obţinută prin credinţă: „aceasta este victoria cu care a învins lumea: credinţa noastră” (1In 5,4). Credința înseamnă a-l recunoaște pe Isus ca Fiului lui Dumnezeu. O legătura între cele trei lecturi este clară: anunțul Celui Înviat dă nașterea comunității creștine care învige lumea cu credința ei. Această credința se întemeiază pe ascultare cuvântului!
În prima lectură din Faptele Apostolilor (Fap 4,32-35), sfântul Luca vrea să arate că învierea lui Cristos are efecte răscolitoare profunde asupra vieții credincioșilor: „Mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci pe toate le aveau în comun. Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus şi ei toţi se bucurau de mult har” (v. 32-33). Apostolii devin curajoși, iar credincioșii, la rândul lor, se consideră frați: este o detașare eliberatoare de bunurile lumii și nu au nici o dificultate punându-se la dispoziția comunității pentru cei mai nevoiași. Luca relatează: creștinii „aveau în comun” bunurile. Împărtășirea este a diviza cu cineva ceva. Acest cuvânt simplu este suficient pentru a caracteriza prima comunitate creștină, însuflețită de o viață nouă în Duh Sfânt. Isus a înviat, iar noua sa viață îi „molipește” sau îi „contaminează” pe discipoli cu revărsarea Duhului: ei formează un nou tip de comunitate umană, ce se deosebește în mod izbitor de ceea ce știa lumea.
În lectura a doua (1In 5,1-6) textul de astăzi pare să se adreseze creștinilor care au fost botezați în noaptea de Paști și care au devenit, prin credință, fii ai lui Dumnezeu După ce a afirmat că oricine crede că Isus este Cristos, sfântul Ioan deduce consecința unei vieți noi: „oricine crede că Isus este Cristos este născut din Dumnezeu” (v. 1). Nu există fundament mai solid pe care să construim o nouă umanitate! „Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Şi aceasta este victoria cu care a învins lumea: credinţa noastră” (v. 4). Dacă suntem fiii unui singur Tată, indiferent de rasă, religie sau cultură în care ne-am născut și am crescut, toți suntem iubiți de Dumnezeu și chemați să revărsăm iubirea primită de la Tatăl asupra fraţii noştri. „Cine învinge lumea dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (v. 5). Expresia „acesta este cel care vine prin apă şi sânge, Isus Cristos. Nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge” (v. 6). Este tocmai o modalitate de a afirma umanitatea lui Isus. Cuvântul „vine prin apă şi sânge” spune despre „întruparea”; iar formula „nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge” vrea să spună nu doar evenimentul botezului simbolizat de apă, ci umilirea crucii exprimat de sânge. Este o mărturie de a primi umanitatea lui Isus. Credința în Domnul nu numai că cucerește „lumea”, răul, moartea, dar oferă omului darul „vieții veșnice”.
Evanghelia după Ioan (In 20,19-31) se concentrează asupra lui Toma și dificultățile de a înțelege învierea și de a crede în Isus înviat, pe care toți discipolii le-au avut de trecut. „Isus a stat în mijlocul lor și li-a spus: «Pace vouă»!” (v. 19). Este darul „păcii”, shalom, în ebraică! Îi face să tresară pe apostoli. Nu îi ceartă, dar vrea să-i întâlnească… Vine și stă în mijlocul lor: este o prezența ce se impune, îi adună, îi atrage și-i face să fie o comunitatea.
În această zi – prima zi a săptămânii – Isus dăruiește Duhul Sfânt discipolilor săi, așa cum a anunțat profetul Ezechiel: „voi pune duhul meu în voi şi veţi trăi” (Ez 37,14). Domnul „suflă” asupra ucenicilor săi și le spune: „primiți-l Duhul Sfânt!” (v. 22). Ioan a preluat în mod intenționat cuvântul din cartea Genezei: „Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nării suflare de viaţă şi omul a devenit fiinţă vie” (Gen 2,7). Așa cum a „suflat” Dumnezeu în om suflarea de viață, Isus inaugurează o nouă creație, sufând în om pe Duhul Sfânt. E reînnoirea creației! Făcând ecou, la a patra „rugăciune euharistică”, Biserica mulțumește pentru darul Duhului Sfânt, ca prim dar dat credincioșilor: „l-a trimis de la tine, Părinte, pe Duhul Sfânt ca pârgă a darului său credincioşilor” (Rugăciunea euharistică IV). Ierusalimul este cetatea tuturor promisiunilor, a darului Duhului: acolo s-a împlinit făgăduința făcută de profetul Ioel: „voi revărsa Duhul meu peste orice făptură; […] Oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit” (Il 3,1,5).
Misiunea pe care Isus o încredințează apostolilor este o misiune de pace și reconciliere: „«Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi». Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate»” (v. 21-23). Acest „suflu” împrăștiat peste discipolii săi este „respirația” lor și „respirația” lui Isus, atunci păcatele vor fi iertate. Domnul cere de la noi că având pe Duhul Sfânt să fim capabili de a ierta păcatele oamenilor.
„Însă Toma […] nu era cu ei când a venit Isus” (v. 24). Dar când Isus vine din nou – opt zile după – Toma îl vede: îi vede mâinile și pieptul; nu se atinge, nu pune degetul pentru verificare; dar îngenunchează și mărturiseşte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (v. 28). Isus nu demonstrează ca un mort care pare a fi încă în viață, ci sunt acțiunile „terapeutice” ale Domnului care are grijă de comunitatea moartă ce este chemată la viață. În scena relatată aici nu vorbim atât de mult despre Cel Înviat, ci mai degrabă despre drumul comunității către credința în Isus. Evanghelistul Ioan descrie starea comunității și acțiunile cu care Isus are grijă de ea.
Avem nevoie de milostivirea divină! „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” – este cea mai mare şi mai explicită mărturisire de credinţă din toate evangheliile! Experienţa de credinţă comportă o purificare a gândirii lui Toma: trebuie să se elibereze de pretenţia de a vedea. Relatarea reprezintă trecerea de la „semne” la predicarea evangheliei. Se deschide astfel timpul Bisericii, în care trăieşte generaţia noastră. Este calea normală a credinţei ce se întemeiază pe ascultarea cuvântului!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu