Adevărata istorie a sfintei Rita da Cascia

În limba italiană.

Sant' Agostino [film]

Sant' Agostino, part 1 (2009) [în italiană] 

 

Sant'Agostino, part 2 (2009) [în italiană]

 

Camil de Lellis era un om de o mare caritate...

 

„Camil de Lellis era un om de o mare caritate,

care avea milă şi compasiune
nu numai faţă de cei bolnavi şi muribunzi,
dar şi, în general, faţă de ceilalţi săraci şi nenorociţi”.

(Cicatelli S., Vita di P. Camillo de Lellis, Viterbo 1615).

Viața sfântului [14 iulie]:
http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/2572/Sf-Camil-de-Lellis-pr-.aspx

San Camillo - Una vita straordinaria

 

Camilo de Lellis, soldado de Cristo (acto 1) 

 

  Camilo de Lellis, soldado de Cristo (acto 2)

  



Fecioara la munte (Apariția sfintei Fecioare Maria la Lourdes - 11 februarie)

 

 

 

Fecioara la munte

 

Fecioara la munte pe stânci apăru,
Ea pleacă-a sa frunte, salut-o şi tu.

Ref: Ave, ave, ave Maria! (bis)

Copilei sfioase, pe când se ruga,
Şi gârlei spumoase, un nume şoptea.

Copila-l pronunţă, cu glas tremurând
Iar gârla-l anunţă, cu vuiet crescând.

Prin ţările toate, minunea se-afla,
Poporul în gloate, la stâncă venea.

A tuturor Mamă, iubeşte-acel loc;
Pe toţi Ea ne cheamă, ne-aşteaptă cu foc.

O, tu, Preacurată, priveşte-ne aici,
Arată-ne-ndată, că Mamă vei fi.

 



 

Life of Bernadette sainte Lourdes 

 (french - english)

  

Bernadette Soubirous réalisé par Jean Delannoy 

(film complet 1988) 

 

† Duminica a 2-a de peste an (C): Tu ne inviți la sărbătoare… [17 ianuarie 2016]



Isus la nunta din Cana Galileii [film].

Evanghelia Ioan 2,1-11: În acel timp, s-a făcut o nuntă în Cana Galileii şi mama lui Isus era acolo. A fost chemat şi Isus cu discipolii lui. Lipsind la un moment dat vinul, mama lui Isus i-a zis: „Nu mai au vin”. Dar Isus i-a spus: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu”. Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune”. Erau acolo şase vase de piatră puse pentru purificarea iudeilor, fiecare de două sau trei măsuri. Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă!” Iar ei le-au umplut până sus. Atunci le-a zis: „Scoateţi acum şi duceţi stolnicului nunţii!” Ei i-au dus. Când a gustat stolnicul apa devenită vin – şi el nu ştia de unde este, dar slujitorii care o aduseseră ştiau – stolnicul l-a chemat pe mire şi i-a spus: „Orice om pune mai întâi vinul cel mai bun, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu ai ţinut vinul bun până acum!” Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el.

Omilie

 

În această duminică, părăsim timpul sărbătorilor și intrăm în perioada timpului de peste an. Întâmpinăm pe Domnul care nu încetează să fie generos în iubirea sa și să ne împărtășească bucuria sa. Acesta este timpul de creștere și de maturitate spirituală. În această zi, textele biblice ne anunță că suntem invitați la nuntă. Este nunta lui Dumnezeu care face un alianță cu omenirea.

 

Prima lectură ne invită să intrăm într-un elan de entuziasm cu profetul. Se adresează încă unei comunități care este redusă la supravieţuitori. Ne-am recunoaște în această descriere: este bine să fii îngrijorat pentru Biserică; este drept că la baza este declinul în practica religioasă, lipsa preoţilor, diviziuni între creştini; acestea ne îngrijorează. Dar profetul intervine pentru a reaminti că Dumnezeu nu a încetat niciodată să ne iubească. El se prezintă la toți ca un soţ care este înflăcărat de iubire față de soţia sa. Puterea şi gloria sa se va manifesta în măsura în care ţările vecine se vor înflăcăra.

 

În a doua lectură, sfântul Paul ne amintește că nu suntem abandonați. Dacă comunitățile creștine se dezvoltă tocmai prin harul Duhul Sfânt o fac. El este mereu prezent și activ în inima acelora care sunt pe drumul misiunii. Asemenea apostolul Paul, putem face liste cu darurile Duhului Sfânt în biserica de astăzi. Oricare ar fi carisma fiecăruia, întotdeauna acționează el, Duhul Sfânt. Datorită harului lui, lucrarea misionară poate da roade.

 

Evanghelia arată pe Domnul prezent și activ în viața oamenilor. Vom descoperi până la ce punct vine să umple toate neajunsurile noastre: „Nu mai au vin”. Acest vin care lipsește este simbolul bucuriei, al iubirii și al sărbătorii. Această lipsă, pe care o constatăm și noi în fiecare zi în comunitățile noastre creștine și în lumea întreagă. Mulți suferă de violență, ură, terorism. Marie vede totul: n-au nici vin, nici nu se mai iubesc, n-au nici o speranță. Și, ca la Cana, ea vine să-i spună lui Isus. Ea nu încetează să ne trimită înapoi la el ca să facem tot ce ne va spune el.

 

Astăzi, ca şi înainte, Isus ne invită să scoatem apă. Această apă pe care trebuie să o scoatem este aceea viaţa a lui Dumnezeu, este iubirea sa; este acea apă vie pe care Isus a propus-o femeii din Samaria. Domnul nu încetează să ne umple cu altceva decât din această viață care este într-însul. Este suficient pentru a merge la izvor şi el va face totul. 600 de litri de vin nu este necesar pentru o nunta. S-ar fi îmbătat un sat întreg. Este o modalitate de a anunţa iubirea nebună a lui Dumnezeu care se dăruiește din belșug.

 

Citind această evanghelie, vedem bine că nu suntem la o nuntă obișnuită. Adevăratul mire este Isus. Adevărata mireasă este poporul său, este Israel. În curând va fi Biserica, fiecare dintre noi. Dumnezeu s-a căsătorit cu omenirea, și la bine și la rău. Oricare ar fi greșelile noastre, el rămâne mereu fidel alianței sale. În el găsim bucurie, pace și mai presus de toate iubire. El ne cere mereu să fim cu el pentru a ne învăța să creștem în iubirea sa. Cu el ne bucurăm din plin de darurile Duhului Sfânt. Putem să mulțumim pentru toate aceste minuni pe care el continuă să ni le umple.

 

În concluzie, Evanghelia ne spune că Isus „și-a manifestat gloria”, iar „discipolii lui au crezut în el”. Aici, doar este începutul. Manifestarea supremă a gloriei sale va avea loc în „Ceasul Crucii” sale. Semnul de la Cana anunță bucuria care se revarsă din Paștele său. Acest vin servit din abundență este un semn de noutate și de putere a Evangheliei. La Cana, Isus a schimbat apa în vin. Dar amintiți-vă că vrea să vă schimbe viețile noastre fără gust ca apa într-o viață bună și savuroasă cu un vin bun. Într-o zi va fi o mare surpriză. Ne gândeam că ar fi servit vinul cel bun primul. Încă o dată, pentru ultima dată, descoperim că Isus a ținut vinul cel mai bun pentru mai târziu și pentru totdeauna în vecii vecilor. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/5748-homelie-du-2eme-dimanche-du-temps-ordinaire/).

Sfânta Rita din Cascia – familia creștină

[în italiană, este subtitrat în limba spaniolă]

 

Sfânta Rita din Cascia (film - Rita de Cascia - 2004).

 

–  Cum se poate iubi un criminal? 

–  Fii alaturi de el. Încearcă să-l înțelegi pe soțul tău înainte de a pretinde ca el să te înteleagă pe tine. Poate tu ești unica lui speranța. Dumnezeu ne învața doar să iubim.


 

 

Rita s-a născut în anul 1381 într-un colţ îndepărtat al Umbriei, la Roccaporena. Crescută în teama faţă de Dumnezeu alături de bătrânii părinţi, le-a respectat în aşa măsură autoritatea, încât a renunţat la hotărârea de a se închide în mănăstire şi a acceptat să se unească în căsătorie cu un tânăr violent şi neastâmpărat, Paolo di Ferdinando. Biografiile sfintei ne prezintă un cadru de familie neobişnuit: o femeie blândă, ascultătoare, atentă să nu trezească susceptibilitatea soţului, ale cărui fapte rele le cunoaşte, dar suferă şi se roagă în tăcere.

Bunătatea sa a reuşit la sfârşit să înmoaie inima lui Paul, care şi-a schimbat viaţa şi obiceiurile fără a reuşi, totuşi, să dea uitării vechile ranchiune ale atâtor duşmani, pe care şi-i făcuse. Într-o seară a fost găsit ucis pe marginea drumului. Cei doi fii, deja mărişori, au jurat să-şi răzbune tatăl. Când Rita şi-a dat seama de inutilitatea eforturilor proprii de a le schimba părerea, a găsit curajul de a-l ruga pe Dumnezeu să-i cheme mai degrabă la sine, decât să permită a se păta prin crimă. Rugăciunea sa, de neînţeles din punct de vedere uman, a fost ascultată. Rămasă fără bărbat şi fără fii, Rita s-a dus să bată la poarta mănăstirii surorilor augustiniene din Cascia. Cererea sa nu a fost acceptată. 

Întoarsă la căminul gol, s-a rugat neîncetat celor trei sfinţi protectori ai săi, sfântul Ioan Botezătorul, sfântul Augustin şi sfântul Nicolae din Tolentino, şi, într-o noapte, s-a întâmplat minunea. Cei trei sfinţi i-au apărut, au invitat-o să-i urmeze, au deschis larg poarta mănăstirii, foarte asigurată cu zăvoare, şi au condus-o în mijlocul corului unde surorile de clauzură recitau rugăciunile utreniei. Rita a putut astfel să îmbrace haina augustinienelor, împlinind vechea dorinţă de dăruire totală lui Dumnezeu, dedicându-se pocăinţei, rugăciunii şi iubirii faţă de Cristos cel răstignit, care a asociat-o chiar în mod vizibil la patima sa, înfigându-i în frunte un spin. 
 

Acest stigmat miraculos, primit în timpul unui extaz, i-a marcat faţa cu o foarte dureroasă rană purulentă până la moarte, adică timp de paisprezece ani. Faima sfinţeniei sale a trecut dincolo de zidurile severului convent din Cascia. Rugăciunile Ritei au obţinut prodigioase vindecări şi convertiri. Pentru sine nu a cerut decât să ia asupra sa durerile, pe care le uşura aproapelui său. A murit în mănăstirea din Cascia în anul 1457 şi a fost canonizată în anul 1900.

Un episcop martir - Anton Durcovici, partea I

Memorialul durerii: „Un episcop martir - Anton Durcovici”.

Episod din cunoscutul documentar „Memorialul durerii”

realizat de doamna Lucia Hossu Longin.

Naşterea Domnului nostru Isus Cristos (The Nativity Story)

 

 The Nativity Story • O Holy Night • by Josh Groban

 

O călătorie spre originea celei mai mari povesti a istoriei, Povestea nativităţii, este gata să apară pentru prima dată pe marile ecrane, datorită unui eveniment cinematografic major.

Povestea nativităţii, produsă de New Line Cinema, narează călătoria extrem de solicitantă a doi oameni, Maria şi Iosif, o sarcină miraculoasă şi naşterea lui Isus, care va schimba realmente cursul istoriei. Dramaticul şi incitantul film urmăreşte călătoria plină de pericole a unui cuplu de tineri care sunt nevoiţi să-şi părăsească casa din Nazaret pentru a ajunge în Betleem, străvechea casă a lui Iosif, ca să participe la recensământul ordonat de Regele Irod. Este o călătorie de peste 100 de mile, străbătând locuri înşelătoare, cu atât mai dificile cu cât Maria este însărcinată în luna a noua.

New Line Cinema prezintă o producţie Temple Hill, Povestea nativităţii, în care joacă Keisha Castle-Hughes în rolul Mariei, pe Oscar Isaac în rolul lui Iosif şi pe nominalizata la Premiul Academiei, Shohreh Aghdashloo în rolul Elisabetei, mama lui Ioan Botezătorul.

Povestea nativităţii poate fi găsită ca atare în Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Luca din Noul Testament. Începe spre sfârşitul epocii dintre cele două testamente – care durează cam 100 de ani, între domnia lui Iuda Maccabeul şi naşterea lui Isus Cristos.

Povestea debutează cu Regele Irod (regele Iudeei în timpul domniei lui Cezar Augustus) şi frica sa de profeţia din Vechiul Testament, care îl anunţă pe Mesia. Înspăimântat că îşi va pierde regatul, acesta ordonă infamul masacru al inocenţilor – uciderea tuturor pruncilor de sex masculin mai mici de doi ani, din oraşul Betleem.

Mergând pe urma acestei profeţii, filmul se întoarce înapoi cu un an, la marele Templu din Ierusalim, unde Zaharia, un preot pios, are o viziune de la Dumnezeu care îl anunţă cum că soţia sa „îi va naşte un fiu care va deveni profet, pregătind calea Domnului”. Dat fiind că soţia lui Zaharia a trecut de vârsta la care poate avea copii, acesta îşi exprimă necredinţa şi este lovit de muţenie.

Între timp, în Nazaret, un orăşel oprimat de practicile de impozitare devastatoare ale Regelui Irod, adolescenta Maria este informată de părinţii săi cum că i-au aranjat căsătoria cu Iosif. Deprimată de ideea de a se căsători cu „un bărbat pe care de abia îl ştie, şi pe care nu îl iubeşte”, Maria se refugiază într-o veche livadă de măslini pentru a-şi aduna gândurile. Acolo, este vizitată de îngerul Gabriel, care îi spune că a fost aleasă de Dumnezeu să-i poarte în pântece fiul, pe care să îl numească Isus, şi că acesta va fi Salvatorul poporului său. Maria acceptă această idee, însă este copleşită de această bună-vestire şi nu are nici cea mai mică idee cum să le-o împărtăşească părinţilor săi.

Înapoi în Ierusalim, regele Irod începe să se înfricoşeze auzind de o profeţie conform căreia va apărea în curând un nou rege. Irod ordonă trupelor sale să ucidă pe oricine ar putea fi „acest om puternic, acest Mesia”.

În Persia, un alt grup de oameni urmăreşte profeţia, însă cu multă emoţie. Cei trei magi – Melchior, savantul, Gaspar, scepticul traducător şi Baltazar, astronomul etiopian – au cercetat documentele străvechi şi cred că e pe punctul de a avea loc un eveniment ceresc (ceea ce noi numim astăzi convergentă planetară), care va semnala naşterea lui Mesia. Melchior îşi convinge tovarăşii să pornească în lunga călătorie spre Iudeea, pe urmele „stelei”.

Între timp, în Nazaret, Maria, în efortul de a-şi înţelege situaţia, merge în vizită la verişoara ei Elisabeta, promiţându-le părinţilor ei că se va întoarce până la recoltat. Maria se simte uşurată că ceea ce i-a spus Gabriel este adevărat: Elisabeta este şi ea însărcinată în chip miraculos, dată fiind vârsta sa înaintată. Elisabeta o încurajează pe Maria şi îi împărtăşeşte bucuria. După naşterea lui Ioan Botezătorul, în urma căreia Zaharia îşi recapătă capacitatea de a vorbi, Maria este pregătită, emoţional vorbind, să se întoarcă în Nazaret.

Întoarcerea acasă este însă prea puţin primitoare: pe când se dă jos din căruţă în centrul oraşului Nazaret, i se deschide haina şi se vede clar că este însărcinată. Este dispreţuită de localnici şi o aşteaptă o confruntare dificilă cu Iosif şi cu părinţii ei, care nu o cred: „Ţi-a spus-o un înger? Că o să porţi în pântece pe Fiul lui Dumnezeu?” În noaptea următoare, Iosif are un vis în care este vizitat de îngerul Gabriel, care îi confirmă povestea Mariei. Iosif îi spune Mariei că o va sprijini, indiferent de ceea ce spun alţii: „Eşti soţia mea, sunt soţul tău. Aceasta este tot ceea ce trebuie să se ştie”. Este prima dată când Maria începe să realizeze că Iosif este, aşa cum a spus mama ei, „un om bun, un bărbat puternic”.

 

La scurt timp după aceea, în urma unui decret venit de la Roma, regele Irod ordonă tuturor să se întoarcă în oraşul în care s-au născut în vederea unui recensământ, crezând că prin această manevră ingenioasă va reuşi să-l descopere pe Mesia. Aceasta îi obligă pe Maria şi pe Iosif să înceapă o lungă călătorie spre oraşul natal al acestuia, Betleem. Străbătând trecători periculoase prin munţi, râuri care curg cu repeziciune şi deserturi golaşe, Iosif merge pe jos întreg drumul, făcând tot ce-i stă în puteri să-şi respecte promisiunea făcută părinţilor Mariei: „Vă voi proteja fiica şi copilul, cu întreaga-mi fiinţă”. Aprecierea pe care i-o arată Maria devine din ce în ce mai puternică.

Maria şi Iosif străbat Ierusalimul fără să fie depistaţi de soldaţii lui Irod, însă magii, în vestmintele lor somptuoase din mătase şi pe cămilele lor pline de ornamente sunt observaţi de soldaţi şi obligaţi să „ia cina” cu Regele. Acesta îi seduce printr-o masă bogată şi discută cu ei despre naşterea care urmează să aibă loc. Irod îi „încurajează” să găsească băiatul şi să se întoarcă apoi la el ca să-l înştiinţeze unde se află acesta, astfel încât „să poată şi el să i se închine”.

Maria şi Iosif ajung în Betleem exact când pe aceasta o apucă durerile facerii, însă nu găsesc nici un han şi nici o cameră. În cele din urmă, un păstor îi lasă să-i folosească staulul şi Isus se naşte în această grotă. În momentul în care se naşte, planetele formează un sir, creând impresia unei „stele” extrem de strălucitoare – un eveniment ceresc văzut de toată lumea – printre care şi de păstorii de pe câmp, care o urmează până în Betleem pentru a se închina pruncului. Magii sosesc şi ei la staul, cu daruri constând din aur, tămâie şi mir. Melchior este uimit să vadă că acest nou rege s-a născut într-un staul în loc de a se naşte într-un palat, declarând că „Cel mai mare dintre regi s-a născut în cel mai umil dintre locuri”.

Adânc mişcaţi, magii realizează că ar comite o greşeală să se întoarcă la Irod să-l înştiinţeze. Furios că magii nu au revenit la el, Irod ordonă masacrul inocenţilor. Pe când soldaţii lui Irod atacă Betleemul cu intenţii criminale, îngerul Gabriel îl avertizează pe Iosif: „Ridică-te, Iosife, ia pruncul şi pe mama lui…”. Maria, Iosif şi Isus scapă în ultimul moment, îndreptându-se spre Egipt şi împlinind profeţia.

*** Următoarele rânduri reprezintă contribuţia lui William J. Fulco, S.J., Ph. D. şi Decanul NEH în studii mediteraneenem de la Facultatea de Limbi Clasice si Arheologie a Universitătii Marymount Loyola.

Există două povestiri ale naşterii lui Isus în Noul Testament, una în Evanghelia după Matei şi una în Evanghelia după Luca. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că ambele evanghelii au fost scrise la scurt timp după anul 70 d. C., cam la 40 de ani după moartea lui Isus. Cele două versiuni nu sunt pe deplin compatibile. Deşi interesul Bisericii creştine timpurii fată de primii ani ai lui Isus a fost probabil puternic, este clar că se ştiau foarte puţine lucruri despre evenimentele petrecute în acei primi ani, aşa că povestirile s-au dezvoltat pe baza a ceea ce se numeşte midrash, o reconstrucţie uneori creatoare a evenimentelor care se bazează pe ceea ce se cunoaşte de fapt, pornind de la indicii luate din profeţi sau alte scrieri sacre.

Povestea copilăriei consemnată de Matei include o genealogie a lui Isus menită a arăta descendenta acestuia din Abraham prin David, situaţia dificilă cu care se confruntă Iosif când află că Maria, soţia sa, este însărcinată cu un copil care nu este al lui şi limpezirea confuziei în care se află prin intermediul visului, naşterea lui Isus în Betleem, vizita magilor, urmată de „uciderea inocenţilor” din ordinul lui Irod şi fuga sfintei familii în Egipt, pentru a scăpa cu viaţă.

Relatarea lui Luca este mai sofisticată şi include naşterea lui Ioan Botezătorul de către Elizabeta, verişoara Mariei, soţia lui Zaharia. Versiunea acestuia începe cu promisiunea naşterii Botezătorului, un dar aparte, dat fiind că până atunci mama sa, Elisabeta, fusese stearpă şi trece apoi la situaţia similară a Mariei. Îngerul Gabriel o anunţă că va naşte în mod miraculos întru Sfântul Duh. Cele două povesti se intersectează când Maria o vizitează pe Elizabeta, ocazie cu care Maria proclamă faimosul ei Magnificat.

Luca plasează şi el naşterea lui Isus în Betleem, însă o plasează în contextul recensământului roman care cere ca părinţii acestuia să se înregistreze în locul de origine al lui Iosif. În timp ce Matei povesteşte cum magii au venit la pruncul Isus, pentru a sublinia ideea că acesta urmează a fi Salvatorul tuturor popoarelor şi naţiilor, Luca, în stilul său personal, concepe naşterea pruncului într-un cadru umil, un staul, unde este vizitat de simpli păstori, accentuând ideea că Isus este de asemenea al săracilor şi al celor de jos.

Evangheliile după Marcu şi Ioan nu narează nimic despre prunc, ambele începând cu viaţa publică a lui Isus. Cu excepţia relatărilor din Matei şi Luca, copilăria lui Isus nu este menţionată nicăieri în Noul Testament, deşi este un subiect favorit în evangheliile aşa-numite apocrife sau necanonice. (Sursa: cf. http://www.cinemagia.ro/filme/the-nativity-story-povestea-nasterii-domnului-15887/).