Dumnezeu ne-a trimis în întunericul suferinţei ca să...

Episcopul Iuliu Hossu a scris în timpul detenţiei: 

„Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinţei 

pentru a da iertarea şi pentru a ne ruga pentru convertirea tuturor".

(fericitul ep. Iuliu Hossu [1885-1970]).

Creștinii în lume [din Scrisoarea către Diognet]

Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.

Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul. 

Trăiesc în trup, dar nu conform trupului. Își petrec viața pe pământ, dar cetățenia lor este cea din cer. Ascultă de legile stabilite, dar prin modul lor de a trăi sunt supe­riori legilor. Îi iubesc pe toți și sunt persecutați de toți. Sunt necunoscuți și totuși condamnați. Sunt trimiși la moarte, dar prin aceasta ei primesc viața. Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelșugare. Sunt disprețuiți, dar în dispreț își găsesc gloria lor. Sunt loviți în numele lor bun și între timp se dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultați și binecuvântează, sunt tratați cu mâr­șăvie și răspund cu cinste. Deși fac binele, sunt pedepsiți ca răufăcători; atunci când sunt pedepsiți, se bucură, ca și cum li s-ar da viața. Iudeii luptă împotriva lor, ca împo­triva unui neam străin, iar păgânii îi persecută. Dar cei care îi urăsc nu știu să spună motivul dușmăniei lor.

Într-un cuvânt, creștinii sunt în lume ceea ce este sufletul în trup. Sufletul se află în toate mădularele trupu­lui și creștinii sunt răspândiți în orașele lumii. Sufletul locuiește în trup, dar nu provine din trup. Și creștinii locuiesc în această lume, dar nu sunt din lume. Sufletul invizibil este închis într-un trup vizibil și creștinii sunt văzuți că locuiesc în lume, dar adevăratul lor cult adus lui Dumnezeu rămâne invizibil. Trupul, deși nu a primit nici o nedreptate, se năpustește cu ură și luptă împotriva sufletului, pentru că acesta îl împiedică să se bucure de plăcerile senzuale; tot așa, și lumea îi urăște pe creștini, deși nu a primit nici o insultă, numai pentru că aceștia se opun răului.

Chiar dacă este urât, sufletul iubește trupul și mădu­larele sale, tot așa, și creștinii îi iubesc pe cei care îi urăsc pe ei. Sufletul este închis în trup, dar, la rândul său, el susține trupul. Și creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei care sprijină lumea. Sufletul nemuritor locuiește într-un cort muritor, tot așa, și creștinii sunt ca niște pelerini în călătorie printre lucru­rile supuse stricăciunii, dar așteaptă incoruptibilitatea ce­rească. Sufletul, privat de mâncăruri și băuturi, devine mai bun. Tot așa, și creștinii, expuși chinurilor, cresc zi de zi ca număr. Dumnezeu i-a așezat într-un loc așa de nobil, pe care nu au permisiunea să-l părăsească.

Din Scrisoarea către Diognet (nr. 5-6: Funk 1, 317-321).

Dumnezeu se propune...

„Dumnezeu se propune, 

niciodată nu se impune;
El ne iluminează, 

niciodată nu ne orbește”.

(sursă: papa Francisc, 14 mai 2019:  https://twitter.com/Pontifex_it).

Este uimitor: papa Francisc sărută picioarele președintelui Sudanul de Sud!

Casa „Sfânta Marta”din Vatican: papa Francisc sărută picioarele președintelui Republicii Sudanul de Sud Salva Kiir Mayardit și vicepreședintelui desemnați prezenți, inclusiv Riek Machar și Rebecca Nyandeng De Mabio. Este un gest pentru a cere pace în țară la sfârșitul celor două zile de retragere spirituală pentru autoritățile civile și bisericești. (11 aprilie 2019). 

(sursă: Redazione Papaboys).

(sursă: Vatican News - Italiano - Papa Francesco - Leaders del Sud Sudan - 11 aprilie 2019; https://youtu.be/_H4R46hNkLs).

Nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit deja

Christ in Perspective (1950) by Salvador Dali.
(astăzi când a murit Salvador Dali [23 ianuarie 1989], Spania). 

 „Nu m-ai căuta / dacă nu m-ai fi găsit deja!”

 (Pascal, Le Mysière de Jésus).

„Isus va fi în agonie până la sfârșitul lumii: el nu poate să doarmă până în momentul acela!”

(Pascal, Le Mysière de Jésus).

Discursul în română ținut de Donald Tusk (polonez), preşedintele Consiliului European (10 ian. 2019)

Un sens suferinței

Înțeleptul Iob de Bonnat Leon Joseph.

„Nu poți da un sens suferinței întrucât suferința 

este mereu fără sens, 

nu se poate spune că boala este un har 

de vreme ce maladia debilitează 

și uneori dezumanizează, 

dar este necesar să căutăm un sens al vieții

chiar și în suferință 

și astfel poți deveni mai înțelept”. 

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7).

„Învaţă-ne să numărăm zilele noastre

ca să ajungem la înţelepciunea inimii”.

(Ps 90,12). 

Sunt în inima lui Dumnezeu

„Să nu spunem: am pe Dumnezeu în inimă, 

ci mai degrabă: sunt în inima lui Dumnezeu”.

(don Tonino Bello, episcop).

Mica speranță

Credința, speranța și caritatea - 
după Giambattista Tiepolo. 
Trei virtuți teologale: 
credința cu crucea și potirul, 

speranța, în verde și cu ancora, 

iar caritatea în roșu.

„Mica speranţă avansează între două surori 

şi nimeni nu vrea să o privească. 

Ea pune în mișcare orice lucru ea. 

Pentru că credinţa nu vedea decât ceea ce este ea. 

Caritate nu iubește decât ceea ce e. 

Dar ea iubeşte ceea ce va fi”. 

Charles Péguy [1873-1914].

Iubirea este a se dărui pe sine însuși altuia

„Iubirea este a se dărui pe sine însuși altuia,

pentru a se realiza pe deplin în identitatea sa”.

Madeleine Delbrêl (1904-1964).

Crucea – instrument de lucru

 „Cristos, regele ceresc și adevăratul agricultor, 

venind spre omenirea devastată de păcat, 

a luat un trup omenesc și, 

purtând crucea ca instrument de lucru, 

a desțelenit sufletul uscat și necultivat, 

a smuls spinii și mărăcinii spiritelor rele, 

a smuls neghina răului 

și a aruncat în foc toate paiele păcatului. 

A muncit-o astfel cu lemnul crucii 

și a plantat în ea grădina preafrumoasă a Duhului”. 

(sursă: http://www.ibreviary.com/m/breviario; sfântul Macariu, Omiliile 28: PG 34, 711).

În dialogul nu există învinși, ci numai câştigătorii

Zygmunt Bauman - unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului al XX-lea.

„Intrând într-un dialog înseamnă că 

ai depăși pragul de oglindă, 

arăți că înveți să te îmbogățești 

din diversitatea altuia.   

În dialogul nu există învinși, 

ci numai câştigătorii”. 

(Zygmunt Bauman [1925- 2017]).

Cădem şi ne ridicăm din nou...

 

A fost întrebat un cărugăr [monah]: 

„Ce faci în pustiu?”  

A răspuns: 

„Cădem şi ne ridicăm, 

cădem şi ne ridicăm, 

cădem din nou și iar ne ridicăm! 

Pentru a face viaţa noastră trebuie să fii umil

şi să găsești puterea pentru a începe din nou, fără să fii supărat!”  

 
(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez).

Sărbătoarea destinderii

„Dacă îl lăudăm pe 

Dumnezeu 

chiar în mijlocul întâmplărilor vieţii noastre, 

a conflictelor nerezolvate, 

scăpăm de sub puterea lor 

şi aflăm calmul şi destinderea. 

Sărbătoarea este expresia acestei destinderi în mijlocul unei lumi în care atâtea probleme sunt în aşteptarea soluţiilor”. 

(Grün Anselm, Invitaţie la seninătatea inimii [2002]).

Stați uniți...

„Stați uniți, dar nu prea aproape; 

coloanele din templu s-au clădit distanțate 

și stejarul și chiparosul nu cresc unul la umbra altuia”. 

(Kahlil Gibran, Profetul). 

Îngerul nostru păzitor

 

Îngerul păzitor (1656) - de Pietro da Cortona.

„Îngerul nostru nu doar este cu noi, dar îl vede pe Dumnezeu Tatăl. Este în legătură cu El. Este puntea de fiecare zi, de la ceasul în care ne trezim până când mergem la culcare, cel care ne însoțește și el însuși este o legătură între noi și Dumnezeu Tatăl. Îngerul este poarta cotidiană către transcendență, către întâlnirea cu Tatăl: îngerul mă ajută să merg pentru că îl vede pe Tatăl și cunoaște drumul. Să nu uităm de acești însoțitori de drum!” (papa Francisc – 2 octombrie 2018).

Prin pustiu...

„Uneori, viaţa noastră este aridă 

şi obositor deşertul pe care îl traversăm, 

dar dacă reușim să ținem privirea fixă spre țintă 

și să mergem împreună cu alții 

și pustiul își va deschide un drum înaintea noastră!”  

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez.).

Copacul cuvintelor

 

Un călător spune unui discipol al unui marelui maestru: 

„Am venit de departe pentru a-l asculta pe maestru, dar nu găsesc nimic extraordinar în cuvintele sale”. 

Discipolul  răspunde: 

„Nu asculta cuvintele sale. Ascultă-i mesajul!”

Și acesta replică: 

„Cum se face?” 

Răspunde discipolul: 

„Ia o fraza pe care ți-o spune el. 

Scutură bine până când toate cuvintele cad.

Ceea ce rămâne va inflama inima ta!” 

(parabola orientală)

Judo, Isus și rugăciunea

Poate știi că la judo [sport originar din Japonia] s-au eliminat loviturile, dar care face mișcări și procedee tehnice ale corpului de torsionare. Se utilizează forța adversarului pentru a-l trânti și a pune capăt luptei. Se domină ura și dorința de răzbunare care există în noi. Nu se adaugă la violență cu altă violență. 

Dar, Isus merge dincolo: ne invită să ne împăcăm și să iubim încă mai mult. El așa a făcut cu ucigașii săi. Care este secretul său? S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23,34).

Aș prefera să rămân mai bine cu Cristos, decât cu adevărul

Isus Cristos de John Howard Sanden.

„Sunt un fiu al timpului, un fiu al lipsei de credință și al dubiului de fiecare zi: sunt până în măduvă oaselor. Cât de multe chinuri crunte m-a costat și mă costă încă acea sete de credinţă care în sufletul meu este atât de puternică cu cât se găsesc multe argumente potrivnice! Totuși Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care mă simt absolut în pace. În acele clipe, se dă în mine o formă de simbol de credință în care totul pentru mine este clar și sfânt. Acel simbol este foarte simplu. Iată-l: a crede că nimic nu este mai frumos, mai profund, mai inteligent, mai curajos și mai desăvârșit decât Cristos. Și mi-o spun cu o iubire arzătoare că nu numai că nu există, dar nu poate fi. Mai mult: dacă unul mi-ar dovedi că Cristos îi în afara adevărului, mi-ar demonstra că într-adevăr nu este în Cristos adevărul, ei bine, aș prefera să rămân mai bine cu Cristos, decât cu adevărul”. 

(Dostoievski Feodor Mihailovici, Scrisoare din 20 februarie 1854; trad. Isidor Chinez).