Mărțișorul

Chiar de-i mic, neînsemnat,

Și de șnur stă agățat,
El vestește-n toată țara
Că sosește primăvara.

Martie e, așadar,

Prima luna-n calendar
Care-anunță-n toată țara
C-a sosit iar primăvara!

Și din prima zi, se știe,

E-un motiv de bucurie.
Mărțișoarele apar:
– Mici minuni aduse-n dar,
Prinse-n șnurul împletit
Sunt gata de oferit.

Bucurie și noroc

Aduc tuturor, pe loc!

(sursă: http://www.utilecopii.ro). 

 

Primavara

Watering the Garden - by Peder Mork Monsted

 

Un aer călduț, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatec și viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea –
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vânt
O veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrânul pământ
Își lăsă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o știe;
Sosește de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sărace, se-aude

un zvon care crește mereu.
Îl spun a pârâului unde
Îl cânta tot sufletul meu.

O floare albastră și crudă

se-nalță sfioasă spre soare
și câtă la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.

Tu soare, trimite lumina

în raze bogate spre noi
și fă să răsară-n grădină
frunzișul, pe arborii goi.

de Magda Isanos

Primăvară

A cunoaşte. A iubi.
Înc-o dată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.

Care-i drumul ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce înseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,

patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-o dată, iar şi iară,

a iubi e primvară.

(de Lucian Blaga, Poezii, Bucureşti 1962, p. 161-162).

Vestitorii primăverii

 

Dintr-alte ţări, de soare pline,
Pe unde-aţi fost şi voi străine,
Veniţi, dragi păsări, înapoi –
Veniţi cu bine!
De frunze şi de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiţi de voi.

În zarea cea de veci albastră
Nu v-a prins dragostea sihastră
De ce-aţi lăsat? Nu v-a fost dor
De ţara voastră?
N-aţi plâns văzând cum trece-n zbor
Spre miazănoapte nor de nor?

Voi aţi cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-aţi adus
De noi aminte!
Străinilor voi nu le-aţi spus,
Că doine ca a noastre nu-s?

Şi-acum veniţi cu drag în ţară!
Voi revedeţi câmpia iară;
Şi cuiburile voastre-n crâng!
E vară, vară!
Aş vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng!

Cu voi vin florile-n câmpie
Şi nopţile cu poezie
Şi vânturi line, calde ploi
Şi veselie!
Voi toate le luaţi cu voi
Şi iar le-aduceţi înapoi!

 

        de George Coşbuc