† Duminica a 23-a de peste an (C): Înțelepciunea lui Dumnezeu [8 septembrie 2019]

Isus vorbeste multimii...

 Înțelepciunea lui Dumnezeu

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (8 septembrie 2019) 

Lecturi: Înţelepciunii 9,13-18b; Filemon 9b-10.12-17; Evanghelia Luca 14,25-33; lecturi

Omilie

Cele trei lecturi biblice din această duminică ne descoperă înţelepciunea lui Dumnezeu care nu are nimic cu înțelepciunea acestei lumi. Spun despre iubirea înfăcărată a Domnului care vrea mântuirea tuturor oamenilor. Putem intitula această duminică sărbătoarea „Înțelepciunii lui Dumnezeu”, care știe să conducă omul să se înțeleagă pe sine însuși în istoria lumii, după planul Domnului.

Pentru înțelepciune, singurul Dumnezeu cunoaște secretele fericirii omului. Când omul pretinde să se descopere pe sine însuși, se angajează în mod inevitabil într-o direcție greșită: e lecția din grădina Eden, din paradisul pământesc, când Adam și Eva au păcătuit. Domnul descoperă poporului său și omenirii secretul fericirii. Despre aceasta vorbește lectura întâia din cartea Înțelepciunii (Înț 9,13-18b). Primul mesaj este o lecție de umilință: „Cine poate cunoaşte planul lui Dumnezeu şi cine se va gândi la ce vrea Domnul? Gândurile celor muritori sunt şovăielnice şi cugetările noastre, nesigure” (v. 13-14). Într-o lume care se mândrește cu marea „știință”, cuvântul lui Dumnezeu ne învață că „gândurile muritorilor sunt şovăielnice” dacă nu sunt luminate de sus cu darul înțelepciunii. Este o altă scară de valori în care se verifică realitatea creată. Toată știința lumii, fără înțelepciune, nu ne poate mântui. Singura înțelepciune a lui Dumnezeu „întreaptă căile celor de pe pământ”, îi instruiește pe oameni în ceea ce este plăcut Domnului.

Sfântul Grigore cel Mare (540-604), papă, doctor al Bisericii

 

Sfântul Grigore cel Mare de Francisco Goya.

„E sigur că funcţiile nu trebuie să fie căutate cu toată inima, dar e la fel de adevărat că trebuie să le acceptăm, dacă nu noi suntem cei care le căutăm. Când este vorba apoi de persoane supuse planurilor lui Dumnezeu şi care nu sunt atinse de păcatul încăpăţânării, răspunsul la chemarea responsabilităţii dă semnificaţie şi finalitate darurilor primite. Ţine de natura darului ca el să fie de folos mai mult pentru alţii decât pentru sine” [1].

Grigore, întotdeauna atent la planurile pe care Dumnezeu le are cu sine, a exercitat funcţiile cele mai înalte în Biserică şi, suplinind carenţele altora, a intervenit chiar şi în sectorul civil, dar cu conştiinţa clară că îşi împlineşte o datorie şi că este un simplu „slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu”.

Creştin încă de la naştere

S-a născut la Roma, în jurul anului 440, din familia nobilă Anici. Tatăl său, Gordoniu, senator, şi mama sa, Silvia, se bucurau de respectul comunităţii creştine şi, după moarte, au fost trecuţi în rândul sfinţilor. Două mătuşi, Tarsilla şi Emiliana, s-au consacrat ca fecioare, şi printre înaintaşii săi puteau fi număraţi doi papi, Felix al III-lea şi Agapit. S-ar putea spune foarte bine că micul Grigore a băut creştinismul o dată cu laptele matern. A frecventat cu mult folos şcoala, studiind literele şi specializându-se, apoi, în drept. Datorită poziţiei speciale sociale a familiei sale, el a fost destinat carierei, pe atunci prestigioase, de funcţionar imperial.