† Botezul Domnului (A): Botezul este realizarea dreptății [08.01.2017]

Evanghelia Matei 3,13-17: În acel timp, a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan încerca să-l oprească, spunându-i: „Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?” Răspunzând, Isus i-a zis: „Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea!” Atunci el l-a lăsat. După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui! Şi, iată, a fost un glas din ceruri care spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!”

Omilie

Duminică Botezul Domnului nu invită să redescoperim dimensiunea evanghelică a dreptății şi să o practicăm în mod concret zi de zi.

Nu este uşor să trecem de la „copilul Isus” și de la semne Crăciunlui care încă umplu Biserica, la Isus ce iese din Iordan, în timp ce este deschis pentru el cerul şi vede pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel venind asupra lui, în timp ce o voce din cer proclamă: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!” Este o scena pe care o ştim. Chiar și pe „pruncul Isus” deschizându-ne cerurile în acea noapte din Betleem pentru a anunța lumii naşterea Fiului lui Dumnezeu. Da, astăzi celebrăm pe copilul din Betleem, care este încă în ochii şi în inima noastră, în timp ce începe munca pentru care a venit pe pământ.

Omilie - Steaua mântuirii (Epifania Domnului) [6 ianuarie 2017]

Steaua mântuirii

(Epifania Domnului [anul A B C])

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 17:00 (6 ianuarie 2017)

Lecturi: Is 60,1-6; Ef 3,2-3.a 5-6; Mt 2,1-12.

Astăzi Biserica ne invită să celebrăm Epifania Domnului, adică „manifestarea” lui Dumnezeu înaintea popoarelor. O sărbătoare extraordinară care vesteşte că Mesia născut în grota de la Betleem nu este o comoară privată a lui Israel – poporul promisiunii – dar este pentru toţi. Magii vin din Orient tocmai pentru a arăta universalitatea mântuirii dăruite de Cristos. Sărbătoare Epifaniei ne invită să ne deschidem spre noi orizonturi.

În prima lectură, profetul Isaia (Is 60,1-6) ne anunță o veste bună. Mesajul său se adresează la deportaţii întorși din exil. Profetul prezintă visul dintotdeauna al lui Israel: „Ridică-te, Ierusalime!” Pentru a merge trebuie să te ridici, să te scoli din somn, să renunți la miile de comodități, să intri în deșertul nesigur unde sunt vipere otrăvitoare și scorpioni. „Ridică-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi gloria Domnului răsare deasupra ta!” (v. 1). Totul este lumină, claritate, auroră.

Dar ce se întâmplă? „Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi bezna, popoarele!” Toți acești oameni care nu știu nimic despre Dumnezeu! Iată, că toți se adună și vin spre tine, involuntar. Ei sunt conduși de Dumnezeu. Gloria Domnului a răsărit asupra Ierusalimului. Dar adevarata sa bogăție stă în altă parte, nu la răscrucea drumurilor comerciale din trecut. Dumnezeu este cel care cârmuiește întreagă lumea şi a făcut din Ierusalim speranţa tuturor popoarelor. Este prezenţă luminoasă a Domnului. Privind înainte, în ciuda ceții, urmând intuițiile unei inimi îndrăgostite de adevăr și frumusețe, poporul lui Dumnezeu vede farul care călăuzeşte şi atrage neamuri. „Vei fi învăluită de o mulţime de cămile, de cămile tinere din Madian şi din Efa; toţi din Saba vor veni şi vor aduce aur şi tămâie şi vor aduce laude Domnului” (v. 6). În Ierusalim va avea loc marea manifestare – epifania: este naşterea lui Isus Cristos. Evangheliştii vor vedea manifestarea lui Dumnezeu şi împlinirea profeţiei.

Steaua la fericiții magi persani

   
Voi ce-l aşteptaţi pe Domnul, doritori de a-l vedea,
Ridicaţi-vă privirea şi vedeţi pe cer o stea;
E o stea la drum pornită din dumnezeiesc îndemn
Să vestească bucurie şi să fie lumii semn.


Astru-n faţa cărui aştrii ceilalţi toţi pălesc şi pier
Vine să vestească lumii sfânt şi-nfricoşat mister:
Dumnezeu nemuritorul, îmbrăcat în trup de lut
Pe pământ, în sărăcia cea mai neagră, s-a născut.

Observând cu grijă cerul, cercetându-l ani şi ani,
Au zărit pe boltă steaua fericiţii magi persani;
De la marginile lumii au plecat din Răsărit
Şi, făcând o cale lungă, la Irod au poposit.


Şi intrând atunci la crudul rege din Ierusalim
Au grăit aşa: "O rege, negreşit am vrea să ştim
Unde-i regele puternic nou-născut în Israel?
Căci conduşi de-o stea anume, noi pornit-am către el.

Noi pe el îl recunoaştem ca stăpân în univers;
Când la stele porunceşte, stelele pornesc în mers.
Vreun rege mai puternic decât el în lume nu-i,
Vrem cu fruntea în ţărână să cădem în faţa lui.

El e regele Mesia, Salvatorul tuturor,
Ce-a voit din multe neamuri să-şi formeze un popor.
Prin credinţă ne socoatem lui Avram umili urmaşi,
De aceea către dânsul ne-ndreptăm ai noştri paşi".

Slavă, Pruncuşor, ce nu poţi încă vorbe să îngâni
Căci, chemând la tine magii, te descoperi la păgâni;
Slavă, Tată, care-n lume ai trimis un Salvator,
Duh Preasfânt, şi ţie slavă, închinare tuturor. Amin.

(sursă:http://www.ibreviary.com/m2/breviario.php?s=lodi).

† Epifania Domnului: „Universalizarea Evangheliei” [06.01.2017]

Evanghelia Matei 2,1-12: După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit şi întrebau, spunând: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm”. Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. Ei i-au spus: „În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet: «Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel»”. Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, făceţi-mi cunoscut şi mie ca să merg şi eu să-l ador!” După ce l-au ascultat pe rege, au plecat, şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat pe alt drum în ţara lor.

Omilie

Sărbătoare Epifaniei ne invită să ne deschidem spre noi orizonturi. Misterul lui Dumnezeu ce ne este oferit nu este doar a evreilor. Nu este numai pentru cei care se recunosc creştini. Este pentru toată omenirea. Toți pot, în toată libertatea, să descopere minunile iubirii, dreptăţii şi păcii pe care Dumnezeu ne-o oferă. Epifania este sărbătoarea tuturor celor care-l caută pe Dumnezeu. Sunt numeroși astăzi cei care îşi pun întrebări despre el.

În prima lectură, profetul Isaia ne anunță o veste bună. Mesajul său se adresează unei lungi procesiuni de deportaţi care sunt întorși din exil. Marea putere asupritoare a fost învinsă. Ierusalimul se poate reclădi. Gloria Domnului a răsărit asupra acestui oraş. Dar dacă te uiţi atent, vei vedea că Ierusalimul, de un timp, nu mai este la răscruce drumurilor comerciale din trecut. Splendoarea lui din trecut a fost uitată. Dar adevărata sa bogăție este în altă parte. Este Dumnezeu care cârmuiește lumea şi o face speranţa popoarelor. Este această prezenţă luminoasă a Domnului care reînvie strălucirea Bisericii.

Parohia mea este mistuită de plictiseală

Parohia mea e o parohie ca oricare alta. Toate parohiile seamănă între ele. Parohiile de astăzi, firește. Îi spuneam tocmai ieri părintelui din Norenfontes: binele și răul trebuie să-și țină cumpănă unul altuia, numai că centrul de greutate e plasat jos, prea jos. Sau, dacă vă place mai mult, se suprapun ca două lichide, cu densități diferite, fără să se amestece. Părintele mi-a râs în nas. E un preot bun, plin de bunăvoință, se poartă părintește, și trece, chiar și la arhiepiscopie, drept un liber cugetător, puțin cam periculos. Vorbele sale de duh stârnesc veselia preoților, iar dânsul le însoțește cu o privire ce s-ar vrea ascuțită dar pe care eu o găsesc de fapt atât de ștearsă, atât de obosită, că-mi vine să plâng.

Parohia mea este mistuită de plictiseală, acesta-i cuvântul. Ca și atâtea alte parohii! Plictiseala le mistuie sub ochii noștri, iar noi stăm și privim neputincioși. Poate că într-o zi ne va molipsi și pe noi, vom descoperi că și în noi s-a încuibat cancerul acesta. Se poate trăi multă vreme cu o asemenea boală.

(Bernanos G., Jurnalul unui preot de țară, Editura Allfa, București 1999, p. 9).

Sfințenia este harul...

Raoul Follereau și Madeleine Follereau.

„Sfinţenia este harul de a face

lucrurile cele mai umile sub semnul eternității”.

(Raoul Follereau [1903-1977]).

(sursă:http://citation-celebre.leparisien.fr).

Omilie - Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu [Anul Nou]

Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu

[anul A B C]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (1 ianuarie 2017)

Lecturi: Num 6,22-27; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21.

Astăzi celebrăm pe sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu. Este primul titlu pe care creştinii l-au dat Mariei. Este cea mai veche sărbătoarea mariană. Astăzi este Ziua Mondială de rugăciune pentru pace. Să încredințăm mamei lui Dumnezeu invocația noastră pentru pacea lumii dar și angajamentul nostru de a construi lumea plecând de la reînnoirea inimii și a familiei. Astăzi este și Anul Nou, zi în care ne urăm: „La mulți ani, multă sănătate, ani de fericire și bunecuvântare!” Bunecuvântarea care dăruiește pacea, lumina chipului divin, protecția părintească a lui Dumnezeu. Sfânta Maria este prima creştină care luminează drumul nostru în acest nou an.

În prima lectură luată din Cartea Numerilor (Num 6,22-27), găsim una dintre cele mai frumoase binecuvântări; este o binecuvântare pe care Dumnezeu a transmis-o poporului său; este rostită de preoți în templu asupra poporului după terminarea ceremoniilor liturgice. Dumnezeu vrea ca preoții poporul evreu să bunecuvânteze așa: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea!” De la simpla binecuvântare – Domnul „să te protejeze” – se trece la splendoarea luminoasă a „chipului” lui Dumnezeu și la invocarea darului „păcii”. Și noi știm că „pacea” – în ebraică shalóm – este pentru Biblie nu numai un dar, ci și „plinătatea” tuturor bunurilor. Israelul descoperă bucuria apropierii de Domnul.

Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii de papa Francisc (1 ianuarie 2017)

Nonviolența: stil al unei politici pentru pace

1. La începutul acestui nou an exprim urările mele sincere de pace popoarelor și națiunilor din lume, șefilor de stat și de guvern, precum și responsabililor comunităților religioase și ai diferitelor exprimări ale societății civile. Urez pace fiecărui bărbat, femeie, copilă și copilă și mă rog ca imaginea și asemănarea lui Dumnezeu în fiecare persoană să ne permită să ne recunoaștem reciproc da daruri sacre înzestrate cu o demnitate imensă. Mai ales în situațiile de conflict, să respectăm această „demnitate mai profundă”¹ și să facem din nonviolența activă stilul nostru de viață.

Acesta este Mesajul pentru a 50-a Zi Mondială a Păcii. În primul mesaj, fericitul papă Paul al VI-lea s-a adresat tuturor popoarelor, nu numai catolicilor, cu cuvinte foarte clare: „În sfârșit a reieșit foarte clar că pacea este unica și adevărata linie a progresului uman (nu tensiunile naționalismelor ambițioase, nu cuceririle violente, nu represiunile aducătoare de falsă ordine civilă)”. Avertiza cu privire la „pericolul de a crede că toate controversele internaționale nu sunt rezolvabile pe căile rațiunii, adică ale tratativelor întemeiate pe drept, dreptate, echitate, ci numai pe cele ale forțelor distructive și ucigătoare”. Dimpotrivă, citând Pacem in terris a predecesorului său sfântul Ioan al XXIII-lea, exalta „sensul și iubirea păcii întemeiate pe adevăr, pe dreptate, pe libertate, pe iubire”². Uimește actualitatea acestor cuvinte, care astăzi nu sunt mai puțin importante și urgente ca în urmă cu cincizeci de ani.

Cu această ocazie doresc să mă opresc asupra nonviolenței ca stil al unei politici de pace și îi cer lui Dumnezeu să ne ajute pe noi toți să ne inspirăm din nonviolență în profunzimea sentimentelor și valorile noastre personale. Caritatea și nonviolența să călăuzească modul în care ne tratăm unii pe alții în raporturile interpersonale, în cele sociale și în cele internaționale. Când știu să reziste în fața tentației răzbunării, victimele violenței pot să fie protagoniștii cei mai credibili ai proceselor nonviolente de construire a păcii. De la nivelul local și zilnic până la cel al ordinii mondiale fie ca nonviolența să devină stilul caracteristic al deciziilor noastre, al relațiilor noastre, al acțiunilor noastre, al politicii în toate formele sale.

O lume fărâmițată

2. Secolul trecut a fost devastat de două războaie mondiale ucigătoare, a cunoscut amenințarea războiului nuclear și un mare număr de alte conflicte, în timp ce astăzi din păcate ne confruntăm cu un teribil război mondial pe bucăți. Nu este ușor de a ști dacă lumea actualmente este mai mult sau mai puțin violentă decât a fost ieri, nici dacă mijloacele moderne de comunicare și mobilitatea care caracterizează epoca noastră ne fac mai conștienți de violență sau mai obișnuiți cu ea.

În orice caz, această violență care se exercită „pe bucăți”, în moduri și la niveluri diferite, provoacă suferințe enorme de care suntem foarte conștienți: războaie în diferite țări și continente; terorism, criminalitate și atacuri armate imprevizibile; abuzurile îndurate de migranți și de victimele traficului de persoane; devastarea mediului. În ce scop? Violența permite să se obțină obiective de valoare durabilă? Tot ceea ce obține nu este oare să dezlănțuie represalii și spirale de conflicte letale care aduc binefaceri numai câtorva „domni ai războiului”?

Violența nu este grija față de lumea noastră fărâmițată. A răspunde la violență cu violența conduce, în cea mai bună dintre ipoteze, la migrații forțate și la suferințe uriașe, pentru că mari cantități de resurse sunt destinate pentru scopuri militare și sustrase de la exigențele zilnice ale tinerilor, ale familiilor aflate în dificultate, ale bătrânilor, ale bolnavilor, ale marii majorități a locuitorilor lumii. În cel mai rău dintre cazuri poate duce la moartea, fizică și spirituală, a multora, dacă nu chiar a tuturor.

Vestea bună

3. Și Isus a trăit în timpuri de violență. El a învățat că adevăratul câmp de bătălie, în care se înfruntă violența și pacea, este inima umană: „Căci dinăuntru, adică din inima omului ies gândurile rele” (Mc 7,21). Însă mesajul lui Cristos, în fața acestei realități, oferă răspunsul în mod radical pozitiv: El a predicat neobosit iubirea necondiționată a lui Dumnezeu care primește și iartă și i-a învățat pe discipolii săi să-i iubească pe dușmani (cf. Mt 5,44) și să întoarcă obrazul celălalt (cf. Mt 5,39). Când i-a împiedicat pe cei care o acuzau pe adulteră ca s-o ucidă cu pietre (cf. In 8,1-11) și când, în noaptea dinainte de a muri, i-a spus lui Petru să pună înapoi în teacă sabia (cf. Mt 26,52), Isus a trasat calea nonviolenței, pe care a parcurs-o până la sfârșit, până la cruce, prin care a realizat pacea și a distrus dușmănia (cf. Ef 2,14-16). De aceea, cine primește Vestea Bună a lui Isus, știe să recunoască violența pe care o poartă în sine și se lasă vindecat de milostivirea lui Dumnezeu, devenind astfel la rândul său instrument de reconciliere, conform îndemnului sfântului Francisc de Assisi: „Pacea pe care o vestiți cu gura, s-o aveți și mai îmbelșugată în inimile voastre”³.