vineri, 24 septembrie 2021

† Duminica a 26-a de peste an [B]: Colaboratori ai dialogului [26 septembrie 2021]


Colaboratori ai dialogului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 septembrie 2021) 

Lecturi: Numerilor 11,25-29; Iacob 5,1-6; Evanghelia Marcu 9,38-43.45.47-48; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi ne invită să întreținem relații și să nu dorim să controlăm activitatea celorlalți. Este subliniată necesitatea ca creștinii să se deschidă dialogului și colaborării. Prima lectură relatează despre revărsarea duhului asupra celor șaptezeci de bătrâni aleși de Moise și asupra a doi care nu s-au prezentat la adunare: ei îl primesc și profețesc, stârnind mânia lui Iosue. O situație asemănătoare este în Evanghelie: un om alungă diavolii fără a fi integrat fizic în grupul ucenicilor, provocând indignarea apostolului Ioan. Și totuși Isus nu-l acuză că este vinovat: „nu-l opriţi, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi!” Nici Ioan, nici Iosue nu primesc consimțământul pe care îl așteptau. Cu totul altul! Cu inima deschisă, Moise și Isus, sunt o lumină ce răvășește inimile și mințile închise a lui Iosue și a lui Ioan. A doua lectură indică principalul obstacol în calea comunicării Duhului: bogăția este dispoziția celui plin de sine, sprijinindu-se nu pe ceea ce este Dumnezeu. Temele atinse de liturgie sunt două: e libertatea Duhului și necesitatea dialogului. E un „paharul cu apă” dat în numele Domnului!