Colaboratori ai dialogului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 septembrie 2021)
Lecturi: Numerilor 11,25-29; Iacob 5,1-6; Evanghelia Marcu 9,38-43.45.47-48; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi ne invită să întreținem relații și să nu dorim să controlăm activitatea celorlalți. Este subliniată necesitatea ca creștinii să se deschidă dialogului și colaborării. Prima lectură relatează despre revărsarea duhului asupra celor șaptezeci de bătrâni aleși de Moise și asupra a doi care nu s-au prezentat la adunare: ei îl primesc și profețesc, stârnind mânia lui Iosue. O situație asemănătoare este în Evanghelie: un om alungă diavolii fără a fi integrat fizic în grupul ucenicilor, provocând indignarea apostolului Ioan. Și totuși Isus nu-l acuză că este vinovat: „nu-l opriţi, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi!” Nici Ioan, nici Iosue nu primesc consimțământul pe care îl așteptau. Cu totul altul! Cu inima deschisă, Moise și Isus, sunt o lumină ce răvășește inimile și mințile închise a lui Iosue și a lui Ioan. A doua lectură indică principalul obstacol în calea comunicării Duhului: bogăția este dispoziția celui plin de sine, sprijinindu-se nu pe ceea ce este Dumnezeu. Temele atinse de liturgie sunt două: e libertatea Duhului și necesitatea dialogului. E un „paharul cu apă” dat în numele Domnului!
În prima lectură, Moise este obosit și dezamăgit, spune cartea Numerilor (Num 11,25-29). Evreii se plâng: s-au săturat de mană. Sunt atâția: „este imposibil să-i conduc singur”; nu mai poate să suporte „povoara poporului”. Convoacă șaptezeci de bătrâni cu vază pe care vrea să-i repartizeze cu responsabilități. Domnul ia din duhul lui Moise și le dă lor, celor șaptezeci. Dar doi intre ei nu s-au învrednicit să răspundă invitației: au rămas în tabără, nu s-au dus la cort ca să fie investiți cu autoritate. Au început să profețească împărtășind angajamentul de a guverna poporul. Tânărul Iosue se opune susținând că a profeți este rezervat câtorva și îi cere lui Moise să îi împiedice. Dar Moise calmează și liniștește nemulțumirea: „Eşti tu gelos pentru mine? De-ar fi tot poporul Domnului profeţi!” (v. 29). Este o lecție: „Oh, de-ar fi tot poporul profeți!” Prin urmare, exprimă dorința ca toți fiii lui Israel să poată fi într-o zi îndrumați de Duhul lui Dumnezeu și consideră profeția o îmbogățire pentru popor. Știe să citească libertatea Duhului. Dumnezeu este liber să-și aleagă intervențiile salvatoare: astfel acționează depășind planurile umane. Nu se poate închide Duhul, nici înăbuși lucrarea lui Dumnezeu în programele omenești. Se cere disponibilitate și libertate, în afara granițelor stabilite. Moise știe să vadă, în profeția lui Eldad și Medad, acțiunea Duhului care suflă unde vrea și cum vrea ridicându-și profeți, adică martori ai lui Dumnezeu, indicând calea. Nu ar trebui să fim geloși pentru darurile Domnului; acolo unde vedem un dar de la Dumnezeu, trebuie să ne bucurăm de el. Dacă ne pare rău, înseamnă că ne căutăm pe noi înșine, nu gloria lui Dumnezeu și slujirea aproapelui și a Bisericii. El este cel care acționează prin om. Să fim toleranți!
Se încheie scrisoarea lui Iacob (Iac 5,1-6) din care am citit cinci duminici. Sunt provocările sale, modul concret de a vedea viața creștină. Textul este prea sever ca al profeților din vechime. Nimeni nu condamnă bogăția așa cum o face el: „Ei, voi, bogaţilor! [….] Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre au fost roase de molii. Aurul vostru şi argintul au ruginit […]; va devora trupurile voastre ca focul” (v. 1-3). Bogăția este urmarea nedreptății, exploatării săracilor. Autorul își ridică glasul aspru împotriva bogaților care acumulează bunuri peste bunuri și îi constrâng pe lucrători la o viață mizerabilă; strigătul săracilor este auzit de Dumnezeu: „iată, plata pe care voi aţi reţinut-o de la lucrătorii […] strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns până la urechile Domnului Sabaot” (v. 4). Cuvinte dure adresate bogaților! „V-aţi îngrăşat pentru ziua masacrului! L-aţi osândit şi l-aţi ucis pe cel drept” (v. 5-6). Este anunțată judecata lui Dumnezeu: „plângeţi văitându-vă din cauza nenorocirilor care vor veni peste voi” (v. 1). Iacob vede posedare bunurilor acestei lumi ca o exigență a evangheliei la care creștinii trebuie să trăiască într-un mod sobru și solidar. Nu se poate trăi dezinteresat față de ceilalți!
În Evanghelia după Marcu (Mc 9,38-43.45.47-48) este o reacție a apostolului Ioan, care amintește de cea a lui Iosue: „am văzut pe unul care alunga diavoli în numele tău şi i-am interzis, pentru că nu ne urmează” (v. 38). Consideră anormal și intolerabil că un străin să alunge diavolii în numele lui Isus! Ioan își manifestă un sentiment de ostilitate. Este „fiul tunetului”, dar cu o inimă mică, mușcat de gelozie. Dar Isus respinge acest spirit de ranchiună: Lăsați-l! „Nu-l opriţi! […] Pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi!” (v. 39.40). Un astfel de om se comportă ca un exorcist, adică rugându-se să-i vindece pe cei posedați de diavol. Acea putere de a alunga demonii nu este o prerogativa exclusivă a apostolilor. Discipolii nu sunt stăpâni puterii Domnului. O pot face și alții, dacă o fac în numele lui Isus. Acest lucru nu ar fi posibil fără Duhul Domnului. Nimeni din Biserică nu poate avea monopol asupra Duhului. „Nu-i opriți” (v. 39), nu-i împiedicați! Isus simplifică viața: întreaga Evanghelie este un pahar cu apă. În fața răului, Domnul mângâie: opune răufăcătorului un pahar cu apă; și, apoi, încredere: cel rău nu va avea avantaj. Ridicați-vă ochii! Voi nu vedeți că „sămânța” Duhului este peste tot?... Pentru că toți sunt de-ai noștri…
Isus continuă să vorbească despre scandal. Sensul biblic al scandalului este obstacol, impediment, piatră de poticnire, care ne împiedică să continuăm direcția spre Domnul. Cristos afirmă că, pentru cei care împiedică pe cei mici să înainteze în credință, ar fi mai bine dacă s-ar fi aruncat în mare legat de gât cu o piatră de moară: „oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară […] şi ar fi aruncat în mare” (v. 42). Fiind târât pe fundul mării de o piatră foarte grea s-ar îneca fără nici o cale de ieșire. O afirmație teribilă, cutremurătoare, pronunțată de Isus, care ne face să înțelegem cât de grav este scandalul, adică împiedicarea cuiva în a accepta mântuirea care vine de la Domnul. Numai dacă pricepem ce înseamnă mântuirea pe care ne-a adus-o Isus prin moartea sa pe cruce, putem înțelege motivul afirmației atât de dure!
Surprinși și chiar șocați de violența cuvintelor lui Isus care ne cere să tăiem mâna, piciorul, ochiul! În realitate, nu este o mutilare. Ceea ce ni cere este să rupem radical obiceiurile care ne conduc spre păcat. Aceste imagini au fost adesea folosite pentru a zgudui conștiința celor neglijenți de îndatoririle față de Dumnezeu și față de aproapele și a trage concluzii cu privire la pedepsele iadului. Din gura lui Isus e o chemare să nu-și ruina propria viață și pe cea a altora. Această insistență asupra seriozității vieți nu trebuie înțeleasă greșit: nu e un anunț de osândire veșnică! E necesar deschiderea puterii dătătoare de viață a Evangheliei pentru a descoperi harul milostivirii mântuitoare, prin iubirea Domnului! E un „paharul cu apă” dat în numele lui Isus, căci, dat cu respect și atenție omului, devine speranța unei lumi mai bune deja aici pe pământ! E un gest de iubire – aparent de mică importanță – dar nu va rămâne fără rod, stabilindu-se o relație de încredere marcând începutul unui dialog, favorizând întâlnirea și comunicarea dintre oameni în umilință și caritate! E un „paharul cu apă”!... Sunt colaboratori ai dialogului!...
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu