pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (3 octombrie 2021)
Lecturi: Geneză 2,18-24; Evrei 2,9-11; Evanghelia Marcu 10,2-16; lecturi biblice
Omilie
Lecturile din această duminică ne propun tema căsătoriei și a familiei: este o veste de actualitate; este elogierea iubirii conjugale. În vremurile în care căsătoria este contestată de toate părțile, chiar dărâmată, în națiunile în care legislații civile acordă divorț cu multă ușurință celor care doresc, este bine să amintim creștinilor legea fundamentală a indisolubilității căsătoriei, adică este imposibil de desfăcut căsătoria. Rezultă din însăși natura iubirii conjugale. S-o încalci este același lucru ce zdruncină baza societății și provoacă o serie lungă de drame, cea mai dureroasă.
Prima lectură (Gen 2,18-24), prezintă planul lui Dumnezeu asupra familiei. Autorul cărții Genezei ne spune care este originea primei perechi umane: Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, astfel încât uniți în căsătorie să constituie un cuplu stabil. Este sensul chemării la căsătorie: e o relație de iubire indisolubilă, adică de nedesfăcut. Textul ne indică locul privilegiat pe care Dumnezeu l-a rezervat omului în univers: superior lumii materiale, dar distins de Domnul datorită duhului, care domină, transformă, înnobilează lucrarea sa: „Domnul Dumnezeu a plămădit din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum le va numi. […]. Omul a pus deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor fiinţelor câmpului” (v. 19-20). Dumnezeu l-a creat pe primul om, ce se simte singur: „omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui” (v. 20). De la naștere, ființa umană experimentează dependența radicală de ceilalți: nu a fost creată pentru singurătate. Omul, pentru a trăi, are nevoie de ajutor. Nimeni nu poate trăi singur. Cheia fericirii constă în ieșirea din „singurătate” pentru a se dărui altuia. „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui” (v. 18). Îi pregătește un însoțitor. Ne explică cum Dumnezeu a creat femeia printr-o imagine: „Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om” (v. 21-22). Textul nu învață inferioritatea femeii în comparație cu bărbatul, ci caracterul ei întregitor față de bărbat. Se trag dintr-o ființă de la început – din Adam – care vine despărțit sau despicat: femeia este luată din coastă, de la inimă. Prin urmare, bărbatul și femeia tind să afle unitatea originală prin unirea lor. Femeia stă în fața bărbatului într-un mod întregitor [complementar], permițându-i să depășească singurătatea. Bărbatul își exprimă bucuria în primul poem al umanității: „aceasta [...] este os din oasele mele şi carne din carnea mea” (v. 23). Cel puțin la început, omul pare să observe cu entuziasm această descoperire. Acesta este izvorul iubirii! Acesta este sensul căsătoriei! În gândirea Creatorului „va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup” (v. 24). Dumnezeu s-a gândit la familie. Dacă familia este gândită de Domnul în acest fel, rezultă că fiecare dată când omul se îndepărtează de planul lui Dumnezeu, li se înmulțește necazurile, suferințele, amărăciunea, dezechilibrele. Astăzi în societate este logica absurdului, a egoismului… Acest mod de gândire nu are decât roade amare. Să nu uităm acest lucru! Să ne convertim!...
Se începe Scrisoarea către Evrei – în lectura a doua – pe care o vom citi șapte duminici, până la sfârșitul anului liturgic. Textul (Evr 2,9-11) trimite la originea comună: „şi cel care sfinţeşte, şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine” (v. 11). Suntem salvați prin mijlocirea lui Isus pentru că el a luat umanitatea noastră. Pentru a duce la îndeplinire planul divin, el și-a luat condiția de om, a suferit pătimirea și moartea înainte de a ajunge la înviere. Textul afirmă că numai cel care au trecut prin toate încercările vieții poate să intre în glorie. Domnul a devenit desăvârșit prin patima și moartea sa pe cruce: „Isus, pentru că a suferit moartea, este «încununat cu măreţie şi cinste», întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om” (v. 9). Este omul perfect care îi călăuzește pe frații săi spre desăvârșire. Cu întruparea, Cristos s-a făcut om, „uitând” de demnitatea de Fiu al lui Dumnezeu: de aceea este adevărat că el aparține propriei noastre rase sau neam și este solidar cu toți oamenii. Cu răscumpărarea, el cunoștea durerea și moartea, „meritând” astfel învierea și încoronarea glorioasă. El a dat tuturor oamenilor posibilitatea de a fi asociați cu el la triumful său. Continuă să sufere, să moară, să învie în fiecare persoană a celui botezat și chiar în fiecare om. Este misterul credinței capabilă să susțină curajul și speranța noastră!...
În Evanghelia după Marcu (Mc 10,2-16), în drumul său spre Ierusalim, unde va înfrunta patimile, Isus este pus la încercare de farisei într-o problemă foarte arzătoare legată de căsătorie: „ca să-l pună la încercare, îl întrebau dacă îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia” (v. 2). O întrebare vicleană, care ar dori să-l arunce pe Isus în polemică – foarte vie la acea vreme între școlilor rabinice – despre limitele și cazurile de divorț. Îi cere Domnului să se pronunțe asupra unei întrebări care l-a costat capul pe Ioan Botezătorul: „nu-ți este permis s-o iei pe soția fratelui tău” (Mc 6,18), îi spune lui Irod Antipa. Isus nu cade în capcană. Aduce problema nu cum și-o imaginaseră interlocutorii săi. Domnul răspunde: „Ce v-a poruncit Moise?” „Moise a permis să scrie un act de despărţire şi s-o lase”. Atunci Isus le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta”. Este problema inimii – duritatea inimii, sclerocardia, în greacă. Este o boală teribilă cunoscută sub numele de sclerocardie. Întărirea inimii – pe care Isus o reproșează fariseilor – este renunțarea la căutarea și cunoașterea puterii binelui. Fariseii se opresc la pragul de „interzis” sau „permis”, așa cum legea lui Moise „consimte” – a permis – actul de despărțire. Dar nu așa a fost la începutul creației. Răspunsul Domnului este surprinzător și se referă la intențiile Creatorului de la începutul omenirii, când bărbatul și femeia au ieșit din mâinile lui Dumnezeu: „la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (v. 6-9). Răspunsul pe care îl dă Isus fariseilor este clar și lasă respirația suspendată pentru toată lumea. Pentru Domnul idealul nu se află în ciudățeniile fariseilor, ci în misterul Creatorului ce a legat în căsătorie două persoane: una cu cealaltă, „astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup”. În cele din urmă, el – Dumnezeu – rămâne garantul acestei taine! Evanghelistul continuă să spună că Isus răspunde fără ezitare: „ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” Deci, căsătoria este imposibil de desfăcut. Cu acest răspuns, Domnul vrea să înțelegem că familia este o unitate voită de Dumnezeu și, prin urmare, omul nu trebuie să îndrăznească niciodată să separe ceea ce Dumnezeu a unit. Discipolii rămân impresionați și „acasă”, l-au întrebat din nou cu privire la acest subiect. Răspunsul este clar: „oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter” (v. 11-12). Observăm că Isus apără până la capăt unitatea familiei!
Vedeți! Câți dintre cei care ascultă cred că este vorba despre căsătoria creștină „una, fidelă și pentru totdeauna”? Noi, toți, credem! Să ne ajute Dumnezeu în credința noastră!...
bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu