† Duminică a 15-a de peste an (A): Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu [16 iulie 2017]

Semănătorul este Cristos!

Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (16 iulie 2017)

Lecturi: Isaia 55,10-11; Romani 8,18-23; Evanghelia Matei 13,1-23.

Omilie

O duminică „excesiv de optimistă”. Suntem în biserică pentru a ne pune în ascultarea Domnului, care ne spune despre ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem în ascultare… În ciuda eșecurilor, sămânța semănată de Cristos în lume se va ridica înlăturând toate obstacolele (evanghelia). Însuși universul – care trece prin durerile nașterii – merge spre „libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (lectura a doua).

Prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 55,10-11) se adresează credincioşilor care se îndoiesc și nu au încredere în Domnul și în realizarea promisiunii făcute de profeţi. Au fost deportați în exil. Profetul le aduce un mesaj de consolare: anunță și pregătește sfârșitul imediat al exilului babilonic (587-538 î. C.). Asemenea ploii și zăpezii care au făcut pământul productiv și au dat semințelor rod, tot așa Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă cu o eficacitate absolută, nu revine fără să aducă rod. Optimismul se subînțelege.

Este important pentru noi ascultarea acestui cuvânt. Dumnezeu nu ne cere decât să ni se alăture. În cele din urmă, Isus se va prezenta ca și „Cuvânt” al Domnului: „Cuvântul care s-a făcut trup!” Nu se întoarce la Tatăl „fără rezultat...”, fără să realizeze slujirea de reconciliere, de împăcare.

Această veste bună o citim și în Scrisoarea către Romani din lectură a doua (Rom 8,18-23). Sfântul Paul ne amintește că întreaga creație așteaptă cu înfrigurare să se realizeze planul de mântuire pregătit de Dumnezeu pentru toți oamenii. Creația s-a ruinat în urma păcatului. Cuvântul divin vine să schimbe inima omului. Este ca într-o naștere cu durerile sale, care cere să reconsiderăm toate schemele, interpretările existenței noastre. Se exprimă vitalitatea în sânul acestei lumi: „Cristos care este totul în toate” (Col 3,11). Scrisoare ne spune că Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om credincios” (Rom 1,16). Este important să fim convinşi că puterea vitală prezentă în Cuvântul lui Dumnezeu este capabilă să schimbe lumea în geamăt și în durerile suferinței unei noi nașterii. 

După ce a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu (Mt 5-7) și despre proclamarea în fața lumii (Mt 10), evanghelistul trece la întrebarea despre misterul împărăției (Mt 13): pentru ce Împărăția – adică Biserica – nu este acceptată de către toți cei din Israel? Răspunsul este acesta: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor, dar acelora nu le-a fost dat” (Mt 13,11). Mai este o altă problemă a comunității: pentru ce atâția care au primit Împărăția și după aceea au abandonat-o? Răspunsul este în parabola semănătorului și explicația ei din Evanghelia de astăzi după sfântul Matei (Mt 13,1-23).

Este un Dumnezeu care „iese” pentru că a ales să însămânțeze pământul. Această sămânță este Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl revarsă cu o generozitate extraordinară. Isus nu face discursuri lungi şi complicate, ci se foloseşte de mici parabole – creaţii sapienţiale şi literare –  care se nasc din capacitatea sa de a privi realitatea vieții. Parabola este un gen literar mult folosit în Biblie, în literatura rabinică şi în textele sacre din toate religiile antice pentru a transmite prin imagini sugestive învăţături înalte ce nu pot fi explicate în mod direct. Pentru a le înţelege, este nevoie de dispoziţia inimii: a asculta cu inima.

Primul personaj care apare în parabolă este semănătorul, adică Cristos. Ceea ce este izbitor este faptul că se aruncă sămânţa peste tot, pe pământ bun şi pe pământul rău. Nu se face distincţie între parcele. Conform uzanţelor palestiniene semănatul avea loc înainte ca terenul să fie arat: agricultorul arunca sămânţă peste tot. Citind parabola se vede că se adresează predicatorilor evangheliei: nu au dreptul de a alege unde să semene sămânța şi unde nu.

Semănătorul lucrează de zor dar sămânţa aruncată cade în locuri diferite, de aceea şi soarta ei este diferită. Astfel – spune Isus – o parte din sămânță a căzut de-a lungul drumului, în solul pietruit, în solul cu buruieni și o altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci.

Cele patru feluri de teren, despre care vorbeşte Isus, reprezintă inima omului: sunt patru răspunsuri posibile date Cuvântului lui Dumnezeu. Fiecare din noi este un teren bun sau rău. Avem un om cu o inima dură: refuză Cuvântul, nu-l interesează. Al doilea teren este lipsit de profunzime: acceptă Cuvântul cu bucurie, dar până într-o zi, când totul încetează. Al treilea teren este invadat de buruieni: când ne lăsăm copleşiţi de grijile vieţii şi seducțiile bogăţiilor. Apoi avem un pământ bun. Bobul poate să prindă rădăcini şi să crească. Pe un astfel de acest teren omul rămâne deschis Cuvântului lui Dumnezeu. Se hrănește în fiecare zi şi îl pune în practică.

Aceasta este explicaţia dată de Isus dar poate fi şi prima predică despre parabola semănătorului care circula în comunitatea primilor creştini. Sunt roadele convertirii, al transformării întregii vieți. Este necesar să interiorizezi Cuvântul, „să-l rumegi” cu atenţie, apoi să perseverezi în ascultare luptând împotriva idolilor seducători, ca adunarea bogăţiilor. Mai este necesar să fim conştienţi că Cuvântul este totdeauna eficace şi niciodată nu ne lasă aşa cum era deja când a venit. În faţa Cuvântului lui Dumnezeu nu putem sta neutri şi indiferenţi: ori îl primim şi ne convertim, ori – dacă este respins – împietreşte inima celui care îl refuză. Ori îl primim, ori îl refuzăm?! Una din două…

Să-i mulțumim lui Dumnezeu și ajutați de el să nu uităm niciodată că sămânţa cea mai importantă este speranţă că vom aduce roade. Așa să ne ajute Dumnezeu!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

Sămânța Bunei Vestiri [XV TPA (A) - duminică, 16.07. 2017]

Evanghelia Matei 13,1-23: În ziua aceea, ieşind Isus din casă, s-a aşezat pe ţărmul mării. S-a adunat lângă el o mulţime atât de mare încât el s-a urcat să se aşeze în barcă şi toată mulţimea stătea pe ţărm, iar el le spunea multe în parabole: „Iată, semănătorul a ieşit să semene! Şi, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Venind păsările cerului, au mâncat-o. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc; iar când soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii, crescând, au înăbuşit-o. Iar alta a căzut în pământ bun şi a dat rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci. Cine are urechi, să asculte!” Apropiindu-se, discipolii i-au spus: „De ce le vorbeşti în parabole?” Iar el, răspunzând, le-a zis: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor, dar acelora nu le-a fost dat, căci celui care are i se va da şi-i va prisosi, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole, pentru ca văzând să nu vadă şi auzind să nu audă, nici să nu înțeleagă şi să se împlinească profeţia lui Isaia care spune: «De ascultat veţi asculta, dar nu veţi înţelege şi de privit veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor a devenit insensibilă, urechile lor cu greu aud, iar ochii şi i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă, iar eu să-i vindec”.  Însă fericiţi sunt ochii voştri pentru că văd şi urechile voastre pentru că aud! Adevăr vă spun: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi şi n-au văzut şi să audă ce auziţi şi n-au auzit. Aşadar, ascultaţi parabola semănătorului! Oricine ascultă cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine Cel Rău şi răpeşte ceea ce a fost semănat în inima lui: acesta este ce s-a semănat de-a lungul drumului. Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie, dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o persecuţie din cauza cuvântului, imediat se scandalizează. Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija acestei lumi şi pofta amăgitoare a bogăţiei înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. Iar ce a fost semănat în pământ bun este acela care ascultă cuvântul şi-l înţelege. Acesta aduce rod şi face care o sută, care şaizeci, care treizeci”.

Omilie

Lecturile biblice din această duminică ne aduce un mesaj de speranţă. În această lume care este a noastră avem trebuință de ceva. Mai întâi avem un fragment din cartea lui Isaia. El se adresează credincioşilor care se îndoiesc pentru că ei nu văd deloc realizarea promisiunea făcută de profeţi. Pentru ei, totul merge rău şi încep să dispere. Au fost deportați în exil într-o ţară străină. Apoi profetul le aduce un mesaj de alinare. Pentru aceasta, folosește o comparaţie pe care toată lumea poate s-o înțeleagă: când ploaia şi zăpadă îmbibă pământul, seminţa nu poate decât să producă și să dea pâine celui care mănâncă. Tot astfel cuvântul lui Dumnezeu nu revine fără să producă rezultate. Își îndeplineşte misiunea sa mereu. Face ceea ce vrea Dumnezeu.

Ne aparține nouă să tragem consecinţa: ceea ce este important pentru noi este cu adevărat ascultarea acestui cuvânt. Dacă Dumnezeu ne vorbeşte astfel este pentru fericirea noastră. Nu cere decât să ni se alăture, dar nu va forţa poarta noastră, căci el respectă libertatea noastră. Mai târziu, Cristos se va prezenta ca și „Cuvântul” lui Dumnezeu. Slujirea sa, ministerul său va fi reconciliere. „Cuvântul care s-a făcut trup” nu se întoarce la Tatăl „fără rezultat...” fără să realizeze ministerul său de reconciliere.

De asemenea această veste bună o citim în Scrisoarea către Romani din lectură a doua. Cuvântul lui Dumnezeu vine să schimbe inima omului. Acesta tinde să reconstituie Creația care s-a dezintegrat ca urmare a păcatului. Această scrisoare ne spune că Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om credincios” (Rom 1,16). Este foarte important să fim convinşi de această putere vitală prezentă în Cuvântul lui Dumnezeu. Isus face comparație cu o sămânţă. Ea nu are nimic foarte impresionant. Şi totuşi are o capacitate remarcabilă de viaţă. Are capacitatea de a da naştere la o plantă mare în ciuda obstacolelor cu care se confruntă. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu este o forță vitală capabilă să schimbe lumea.

În Evanghelie, Isus spune parabolă semănătorului. Această relatare, o ştim bine pentru că am auzit-o de multe ori. Dar nu trebuie să citim ca o lecţie de agricultură. Această Evanghelie ne spune mai întâi de Dumnezeu şi de noi. Un Dumnezeu care „iese” pentru că el a ales să însămânțeze pământul. Această sămânță este Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul care ne spune toată iubirea lui Dumnezeu pentru lume. Dumnezeu îl revarsă cu o generozitate extraordinare. Caută să meargă în întâmpinarea tuturor oamenilor de pe tot pământul, inclusiv în cele mai disperate situații.  Mesajul său de mântuire este necesar să fie proclamat în întreaga lume. Să nu uităm că cuvintele lui Isus sunt cele de Viaţa veşnică.

Evanghelia ne spune despre patru terenuri diferite, la marginea drumului la solul pietruit, de la solul cu buruieni şi, în final, la terenul bun. Fiecare din noi este pe un teren bun sau rău. Pe de o parte, avem un om cu o inima dură. El refuză Cuvântul lui Dumnezeu, căci nu-l interesează. Al doilea teren este lipsit de profunzime. Acceptă Cuvântul cu bucurie, dar până într-o zi, când totul se opreşte. Al treilea teren este invadat de buruieni. Este atunci când ne lăsăm copleşiţi de grijile vieţii şi seducțiile bogăţiilor. Avem capcane acolo care ne abat de la Dumnezeu.

Apoi avem un pământ bun. Bobul poate să prindă rădăcini şi să crească. Pe acest teren omul rămâne deschis Cuvântului lui Dumnezeu. Se hrănește în fiecare zi şi îl pune în practică pentru toată viaţa sa. Pe un teren fertil, nu poate să producă decât numai rod. Aceste roade sunt convertirea, transformarea întregii vieți. Sunt mulţi cei care pot spune: „El mi-a schimbat viaţa”. Când Duhul Sfânt este acolo, rezultatul este extraordinar.

În urma lui Cristos, suntem trimiși pentru a fi semănători de veste bună și pentru a le propune Evanghelia oamenilor de astăzi. Avem tendinţa de a ne plânge că bisericile noastre sunt goale, în timp ce supermarketurile sunt pline. A fi misionar este a ne duce pe terenuri tuturor, spre credincioşi dar și spre necredincioşi sau rău credincioşi. Cristos vrea să ne salveze pe toți. În urma sa şi cu el, suntem trimișii să semănăm din belşug. El nu pretind să ne convingă dar de a spune și de a mărturisi credinţa care este în noi. Chiar dacă nu vedem rezultate, nimic nu ne poate împiedica să aducă roade bune Cuvântul lui Dumnezeu.

Adunându-ne în biserică, primim hrana care ne dă tărie şi curaj pentru această misiune. Noi te implorăm pe tine, Doamne: ajută-ne să nu uităm niciodată că semânţa cea mai importantă este speranţă. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2014]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/4582-homelie-du-15eme-dimanche-du-temps-ordinaire-2/).

Lucraţi la sfințirea lumii

Lucraţi la sfințirea lumii, fără cuvinte, în linişte…

duceţi Evanghelia nu predicând-o cu gura
ci predicând-o cu exemplul,
nu vestind-o, ci trăind-o.

(Charles de Foucauld).

Ca pâine a vieţii

Ca pâine a vieţii,
ca sânge al iertării,
ca jertfă curată,
am fost dăruit.
Iubirea eternă,
cu braţele-ntinse,
m-a dat tuturora.
Dar tu... m-ai primit?


Din ţară în ţară,
din poartă în poartă,
din inimi în inimi
am binevestit.
Şi-acum când e vremea
să-nchid uşa vieţii,
te-ntreb înc-o dată:
dar tu... m-ai primit?


Zadarnic vei bate
la poarta închisă,
când aspru în noapte
vei fi izgonit.
„Primeşte-mă, Doamne!”
Striga-vei cu lacrimi.
Şi Eu voi răspunde:
„Dar tu... m-ai primit?”


Costache Ioanid

Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului

„Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului,

pentru ca să urce până la el”.

(Michelangelo Buonarroti).

„Iubirea este sfânta împărtășanie

pe care ar trebui să o primim în genunchi,

cu aceste cuvinte de umilință în inima și pe buze:

«Domine, non sunt dignum»”.

(Oscar Wilde).

„Iubirea e o comoara rară,

strălucind fără pereche doar în inimile bune,

doar în sufletele adânci”.

(Khalil Gibran).

Iubirea divina cuprinde fiecare ființă

Iubirea divină este asemenea unei forțe atmosferice
care înconjoară și cuprinde fiecare ființă apăsând asupra ei.
Asediază fiecare om, vrea să-l cuprindă.
Caută să-și croiască o deschizătură,
să-și găsească calea care duce spre inimă
și-i permite să pătrundă peste tot.
Diferența între păcătos și sfânt
este că păcătosul își închide inima iubirii,
în timp ce sfântul se deschide acestei iubiri.
Dar este vorba de aceeasi iubire, de aceeași forță.
Unul o respinge, altul o acceptă.
Nu există acceptare fără un har,
dar harul nu se măsoară.

(Un moine de l'Eglise d'Orient, Amour sans limites).