vineri, 14 iulie 2017

Sămânța Bunei Vestiri [XV TPA (A) - duminică, 16.07. 2017]



Evanghelia Matei 13,1-23: În ziua aceea, ieşind Isus din casă, s-a aşezat pe ţărmul mării. S-a adunat lângă el o mulţime atât de mare încât el s-a urcat să se aşeze în barcă şi toată mulţimea stătea pe ţărm, iar el le spunea multe în parabole: „Iată, semănătorul a ieşit să semene! Şi, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Venind păsările cerului, au mâncat-o. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc; iar când soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii, crescând, au înăbuşit-o. Iar alta a căzut în pământ bun şi a dat rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci. Cine are urechi, să asculte!” Apropiindu-se, discipolii i-au spus: „De ce le vorbeşti în parabole?” Iar el, răspunzând, le-a zis: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor, dar acelora nu le-a fost dat, căci celui care are i se va da şi-i va prisosi, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole, pentru ca văzând să nu vadă şi auzind să nu audă, nici să nu înțeleagă şi să se împlinească profeţia lui Isaia care spune: «De ascultat veţi asculta, dar nu veţi înţelege şi de privit veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor a devenit insensibilă, urechile lor cu greu aud, iar ochii şi i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă, iar eu să-i vindec”.  Însă fericiţi sunt ochii voştri pentru că văd şi urechile voastre pentru că aud! Adevăr vă spun: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi şi n-au văzut şi să audă ce auziţi şi n-au auzit. Aşadar, ascultaţi parabola semănătorului! Oricine ascultă cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine Cel Rău şi răpeşte ceea ce a fost semănat în inima lui: acesta este ce s-a semănat de-a lungul drumului. Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie, dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o persecuţie din cauza cuvântului, imediat se scandalizează. Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija acestei lumi şi pofta amăgitoare a bogăţiei înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. Iar ce a fost semănat în pământ bun este acela care ascultă cuvântul şi-l înţelege. Acesta aduce rod şi face care o sută, care şaizeci, care treizeci”.

Omilie

Lecturile biblice din această duminică ne aduce un mesaj de speranţă. În această lume care este a noastră avem trebuință de ceva. Mai întâi avem un fragment din cartea lui Isaia. El se adresează credincioşilor care se îndoiesc pentru că ei nu văd deloc realizarea promisiunea făcută de profeţi. Pentru ei, totul merge rău şi încep să dispere. Au fost deportați în exil într-o ţară străină. Apoi profetul le aduce un mesaj de alinare. Pentru aceasta, folosește o comparaţie pe care toată lumea poate s-o înțeleagă: când ploaia şi zăpadă îmbibă pământul, seminţa nu poate decât să producă și să dea pâine celui care mănâncă. Tot astfel cuvântul lui Dumnezeu nu revine fără să producă rezultate. Își îndeplineşte misiunea sa mereu. Face ceea ce vrea Dumnezeu.

Ne aparține nouă să tragem consecinţa: ceea ce este important pentru noi este cu adevărat ascultarea acestui cuvânt. Dacă Dumnezeu ne vorbeşte astfel este pentru fericirea noastră. Nu cere decât să ni se alăture, dar nu va forţa poarta noastră, căci el respectă libertatea noastră. Mai târziu, Cristos se va prezenta ca și „Cuvântul” lui Dumnezeu. Slujirea sa, ministerul său va fi reconciliere. „Cuvântul care s-a făcut trup” nu se întoarce la Tatăl „fără rezultat...” fără să realizeze ministerul său de reconciliere.

De asemenea această veste bună o citim în Scrisoarea către Romani din lectură a doua. Cuvântul lui Dumnezeu vine să schimbe inima omului. Acesta tinde să reconstituie Creația care s-a dezintegrat ca urmare a păcatului. Această scrisoare ne spune că Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om credincios” (Rom 1,16). Este foarte important să fim convinşi de această putere vitală prezentă în Cuvântul lui Dumnezeu. Isus face comparație cu o sămânţă. Ea nu are nimic foarte impresionant. Şi totuşi are o capacitate remarcabilă de viaţă. Are capacitatea de a da naştere la o plantă mare în ciuda obstacolelor cu care se confruntă. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu este o forță vitală capabilă să schimbe lumea.

În Evanghelie, Isus spune parabolă semănătorului. Această relatare, o ştim bine pentru că am auzit-o de multe ori. Dar nu trebuie să citim ca o lecţie de agricultură. Această Evanghelie ne spune mai întâi de Dumnezeu şi de noi. Un Dumnezeu care „iese” pentru că el a ales să însămânțeze pământul. Această sămânță este Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul care ne spune toată iubirea lui Dumnezeu pentru lume. Dumnezeu îl revarsă cu o generozitate extraordinare. Caută să meargă în întâmpinarea tuturor oamenilor de pe tot pământul, inclusiv în cele mai disperate situații.  Mesajul său de mântuire este necesar să fie proclamat în întreaga lume. Să nu uităm că cuvintele lui Isus sunt cele de Viaţa veşnică.

Evanghelia ne spune despre patru terenuri diferite, la marginea drumului la solul pietruit, de la solul cu buruieni şi, în final, la terenul bun. Fiecare din noi este pe un teren bun sau rău. Pe de o parte, avem un om cu o inima dură. El refuză Cuvântul lui Dumnezeu, căci nu-l interesează. Al doilea teren este lipsit de profunzime. Acceptă Cuvântul cu bucurie, dar până într-o zi, când totul se opreşte. Al treilea teren este invadat de buruieni. Este atunci când ne lăsăm copleşiţi de grijile vieţii şi seducțiile bogăţiilor. Avem capcane acolo care ne abat de la Dumnezeu.

Apoi avem un pământ bun. Bobul poate să prindă rădăcini şi să crească. Pe acest teren omul rămâne deschis Cuvântului lui Dumnezeu. Se hrănește în fiecare zi şi îl pune în practică pentru toată viaţa sa. Pe un teren fertil, nu poate să producă decât numai rod. Aceste roade sunt convertirea, transformarea întregii vieți. Sunt mulţi cei care pot spune: „El mi-a schimbat viaţa”. Când Duhul Sfânt este acolo, rezultatul este extraordinar.

În urma lui Cristos, suntem trimiși pentru a fi semănători de veste bună și pentru a le propune Evanghelia oamenilor de astăzi. Avem tendinţa de a ne plânge că bisericile noastre sunt goale, în timp ce supermarketurile sunt pline. A fi misionar este a ne duce pe terenuri tuturor, spre credincioşi dar și spre necredincioşi sau rău credincioşi. Cristos vrea să ne salveze pe toți. În urma sa şi cu el, suntem trimișii să semănăm din belşug. El nu pretind să ne convingă dar de a spune și de a mărturisi credinţa care este în noi. Chiar dacă nu vedem rezultate, nimic nu ne poate împiedica să aducă roade bune Cuvântul lui Dumnezeu.

Adunându-ne în biserică, primim hrana care ne dă tărie şi curaj pentru această misiune. Noi te implorăm pe tine, Doamne: ajută-ne să nu uităm niciodată că semânţa cea mai importantă este speranţă. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2014]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/4582-homelie-du-15eme-dimanche-du-temps-ordinaire-2/).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu