† Sfânta Maria, mama lui Dumnezeu [Anul Nou]: Misterul maternității divine a Mariei [1 ianuarie 2026]

 Misterul maternității divine a Mariei

Lecturi biblice: Numeri 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21.

Omilie

Creștinii au legat sărbătorile la început de an cu o motivație a credinței. Înainte de Conciliu Vatican al II-lea se celebra „circumcizia lui Isus” opt zile după nașterea sa (cf. Lc 2,21). Apoi, această zi este dedicată „Mariei, mama lui Dumnezeu”, și începând cu 1 ianuarie 1968, prin voința papei Paul al VI-lea, a devenit „Ziua Mondială de rugăciune pentru Pace”. Lecturile biblice reflectă diverse teme: binecuvântarea pentru începutul noului an cu pace [prima lectură]; Maria, modelul oricărei mame și a discipolului [în evanghelia de astăzi]; reflectăm asupra timpului și a plinătății de care vorbește apostolul Paul – „când a venit împlinirea timpului” (Gal 4,4) – și cu filiațiunea divină [a doua lectură]; uimirea păstorilor în fața iubirii lui Dumnezeu și cu numele cu care Domnul vrea să fie identificat și invocat – Isus, căci „Dumnezeu salvează” [evanghelia]. Zilele omului și timpul lui Dumnezeu sunt împletite făcând să te naști și să mori într-un timp favorabil, un loc potrivit și binecuvântat. Să ne ajute sfânta Maria, tot timpul anului, cu har și cu pace de la Dumnezeu, prin Fiul său.

† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif [A]: Viața de căsătorie trăită în credință [28 decembrie 2025]

Fuga in Egipt - de Draghici Catalin.

Viața de căsătorie trăită în credință

Lecturi biblice: Ben Sirah 3,3-7.14-17a; Coloseni 3,12-21; Evanghelia Matei 2,13-15.19-23; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea Sfintei Familii cade în timpul Crăciunului. Celebrând nașterea Domnului, gândurile comunității creștine se îndreaptă în mod natural către familia care l-a primit pe Isus pentru prima dată. Nu este o coincidență faptul că liturgia de astăzi se deschide cu un text din Ben Sirah dedicat tocmai relației dintre părinți și copii. În a doua lectură, apostolul Paul descrie familia creștină ca o mică comunitate vindecată de cuvântul Domnului. Evanghelia după Matei se concentrează asupra vieții familiei lui Iosif, Mariei și a lui Isus cu deschiderea la voința lui Dumnezeu. Lecturile sunt structurate în jurul temei familiei: se concentrează pe îndatoririle copiilor față de părinții lor [prima lectură] și descrie familia creștină în totalitatea relațiilor sale [lectura a doua]; în cele din urmă, evanghelia se focalizează doar pe viața de căsătorie trăită în credință.

† Sfântul Ioan, apostol, evanghelist: E contemplație la mormântul Domnului [27 decembrie 2025]

 

Sfântul Ioan, apostol, evanghelist.

E contemplație la mormântul Domnului

Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4; Evanghelia Ioan 20,1a.2-8; lecturi biblice

Omilie

Să meditam asupra figurii sfântului Ioan, apostol și evanghelist, pentru a descoperi mărturia sa de viață și un mesaj pentru noi. În sărbătoarea sfântului Ioan, Biserica ne oferă două texte din scrierile sale, care ne conduc la tema „uceniciei”: e calea pe care a urmat-o cu sârguință acest sfânt. Dacă am vrea să identificăm esența „uceniciei” după Ioan, am putea spune că aceasta constă în definiția pe care el o folosește pentru sine în evanghelia de astăzi: discipolul „pe care îl iubea Isus” (In 20,2). Aceasta înseamnă că nu numai că l-a iubit pe Cristos, dar s-a lăsat iubit. Pe scurt, e aceeași „ucenicie” ca la Maria: la propunerea îngerului Gabriel acceptă să se lase iubită, adică să se lase liberă de a acționa asupra sa – „iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Să trecem la lecturile de astăzi. „Ucenicia” creștină este prezentată de apostolul Ioan pe două direcții, și anume: două niveluri de cunoaștere atât în ​​prima lectură, cât și în evanghelie. Să observăm detaliile, căci este contemplație la mormântul Domnului!

† Sfântul Ștefan, primul martir: Este noutatea creștinismului [26 decembrie 2025]

 

Martyrdom of St. Stephen - Copy after Charles Lebrun.

Este noutatea creștinismului

Lecturi biblice: Fapte 6,8-10; 7,54-60; Evanghelia Matei 10,5.17-22; lecturi biblice

Omilie

În fiecare an suntem surprinşi de frumuseţea zilei de Nașterea Domnului şi că a doua zi urmează culoarea roşie, a sângelui: e primului martir, sfântul Ştefan. Este prima naştere a omului pentru cer. Liturgia Bisericii este realistă. Bucuria şi durerea exprimate în viaţa lui Isus continuă în istoria Bisericii și a martorilor săi. Încă nu am terminat de sărbătorit bucuria nașterii pruncului când liturgia ne cufundă în misterul morții. Astăzi rămânem uluiți în fața unei gloate înfuriate, înarmată cu pietre, care ucide un martor al credinței în Isus Cristos. Liturgia ne propune un convertit care provine din lumea grecilor: „crescând numărul discipolilora, eleniştii murmurau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi. […]  I-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip” (Fap 6,1.5) și pe alții, până la șapte diaconi. Ștefan l-a recunoscut pe Isus ca Mesia. Acum discută cu „fiii lui Abraham” pentru a-i convinge că omul pe care l-au ucis este Mesia, mult așteptat de ei; cei care îl așteptau cu neliniște și ardoare pe Mesia au ajuns să-l răstignească. „S-au ridicat […] ca să discute cu Ștefan, dar nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (Fap 6,9.10). Este rodul Duhului Sfânt, focul Rusalilor; este noutatea creștinismului!

† Nașterea Domnului – ziua: Manifestarea harului și adevărului lui Dumnezeu în „Cuvânt” [25 decembrie 2025]

 

Manifestarea harului și adevărului lui Dumnezeu în „Cuvânt”

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; Evanghelia Ioan 1,1-18; lecturi biblice

Omilie

Nașterea lui Isus este „Cuvântul” lui Dumnezeu întrupat [Logos-ul – în greacă]. Domnul a intrat în lume pentru a ne mântui. Devenind „fiu” al lui Dumnezeu, omul se poate întoarce către Dumnezeu și îl poate numi „Tată”. Nașterea Domnului este manifestarea lui Emanuel, adică Dumnezeu-cu-noi. Atenția este concentrată asupra lui Isus ca vestitor al mântuirii ce trebuie să ajungă la întreaga omenire. Liturgia de astăzi reprezintă punctul culminant al sărbătorii nașterii cu textele provocatoare. Prima lectură este luată din cartea profetului Isaia și anunță vestea mântuirii ce este aproape. Deși Israel rămâne principalul destinatar al acestei vestiri, ea are un caracter universal: „Domnul şi-a descoperit braţul său cel sfânt înaintea tuturor popoarelor, căci au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru” (Is 52,10). Textul evanghelic este luat din prologul sfântului Ioan, care subliniază natura divină a pruncului, afirmând că el există chiar înainte de nașterea sa: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu” (In 1,1-2). A doua lectură este luată din prefața Scrisoarii către Evrei care reia tema divinității lui Cristos și lucrării sale de răscumpărare: „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul. […] Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale […] a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri” (Evr 1,1-2.3). Să medităm la aceste evenimente, cu credință.

† Nașterea Domnului – noapte: Să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu [24 decembrie 2025]

 

Să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu

Lecturi biblice: Isaia 9,2-4.6-7; Tit 2,11-14; Evanghelia Luca 2,1-14.

Omilie

Liturgia Nașterii Domnului din această noapte prezintă trei texte biblice unite între ele de contrastul dintre întuneric și lumină. Prima lectură vorbește despre un popor care umblă în întuneric și despre lumina care strălucește asupra lor: „Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: «sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii»” (Is 9,6). Evanghelia relatează nașterea lui Isus, care a avut loc noaptea, dar o noapte al cărei întuneric este sfâșiat de o deschidere largă de lumina gloriei lui Dumnezeu: „Le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină. […] Îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi, […] astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul»” (Lc 2,9.10.11). A doua lectură prezintă același contrast dintre lumină și întuneric, transferând-o pe plan spiritual, opunând impietatea și dorințele lumești virtuților precum dreptatea, sobrietatea, evlavia: „harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor; ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, ca să trăim […] în cumpătare, dreptate şi pietate, […] când se va arăta gloria marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos” (Tit 2,11.12.13). Trebuie să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu!

† Duminica a 4-a din Advent [A]: Prima venire a lui Mesia – „Dumnezeu mântuiește!” [21 decembrie 2025]

 

Anunțul făcut lui Iosif de Daniele Crespi.

[Saint Joseph’s dream (Kunsthstorisches_Museum_Wien)].

Prima venire a lui Mesia – „Dumnezeu mântuiește!”

Lecturi biblice: Isaia 7,10-14; Romani 1,1-7; Evanghelia Matei 1,18-24; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se concentrează în întregime asupra „primei veniri” a lui Mesia, adică nașterea umană a lui Isus. Prima lectură prezintă „Cartea lui Emanuel” [Isaia cap 1-12], ce conține oracole mesianice, unde profetul îi anunță pe regele Ahaz cu un semn divin constând în nașterea unui principe moștenitor: „însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel»” (Is 7,14). Evanghelia după Matei, bazată pe aceeași profeție, îl identifică pe principele moștenitor în persoana lui Isus, născut pe linia regală a lui David: „mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. […] Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: «Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel», care, tradus, înseamnă: «Dumnezeu-cu-noi»” (Mt 1,18.22-23). Apostolul Paul plasează nașterea Domnului în cadrul general al Scripturii, care se împlinesc astfel în el: „Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească evanghelia lui Dumnezeu, pe care o promisese de mai înainte prin profeţii săi în Sfintele Scripturi, despre Fiul său născut după trup din descendenţa lui David, rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere, după Duhul sfinţeniei prin învierea din morţi” (Rom 1,1-4). Adevărata sa identitate a Fiului lui Dumnezeu a fost revelată în ziua de Paște: Isus a înviat din morți. Paul este chemat să-l proclame în fața tuturor neamurilor, a păgânilor, precum sunt cei din Roma. Este prima venire a lui Mesia, căci „Dumnezeu mântuiește!”

† Duminica a 3-a din Advent [A]: Venirea Domnului este aproape: să ne bucurăm! [14 decembrie 2025]

 

Ioan Botezătorul în închisoare.

Venirea Domnului este aproape: să ne bucurăm!

Lecturi biblice: Isaia 35,1-6a.10; Iacob 5,7-10; Evanghelia Matei 11,2-11; lecturi biblice

Omilie

La intrarea în liturgie stă un text luat din Scrisoarea către Filipeni în care apostolul Paul ne îndeamnă să ne bucurăm: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Domnul este aproape!” (Fil 4,4-5). „Bucură-te” este un termen folosit de îngerul Gabriel când a salutat-o ​​pe Maria la „Buna-Vestire”: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Însă apostolul motivează afirmând: „Domnul este aproape!”. Această duminică a treia din Advent este numită gaudete în latină, adică „bucurați-vă”, căci Domnul este aproape! În lecturi este cheiea de a înțelege verbul „a veni”, destinat Domnului și darurilor sale de mântuire. Profetul Isaia anunță „venirea” lui Dumnezeu, adică intrarea în lume a gloriei Domnului, care aduce renașterea naturii și vindecarea omenirii. Evanghelia se concentrează asupra întrebării a celui „care va veni” – Mesia – și asupra semnelor de renaștere care însoțesc venirea. A doua lectură reia tema „venirii” lui Dumnezeu în lume și o asociază cu capacitatea de așteptare răbdătoare, care trebuie să caracterizeze comunitatea creștină, fără a se descuraja sau fără oboseală, știind că venirea Domnului este aproape, chiar dacă nu poate fi calculată după criteriile timpului și ale așteptării omului. Domnul va veni și tot adevărul va ieși la lumină!

Profeții sunt cei care citesc istoria lumii din perspectiva lui Dumnezeu. În lectura întâia,  profetul Isaia (Is 35,1-6a.10) descrie sfârșitului acestei mici „apocalipse” [cap. 34-35]. În urma separării națiunilor, Israelul va avea libertate: e întoarcerea tuturor celor risipiți în patria lor. Chiar și deșertul va înflori și va fi acoperit de o mare vegetație, egală cu cea din regiunile de coastă: „Să tresalte de bucurie pustiul şi pământul uscat; să se veselească stepa şi să înflorească precum trandafirul! […] Vor vedea gloria Domnului”(v. 1.2). E evenimentul manifestării măreției lui Dumnezeu! Profetul descriere mântuirea lui Israel. Imaginile sunt: deșertul înflorit, cântecul vesel, viziunea gloriei Domnului, la fel ca și deschiderea ochilor orbilor și vindecarea șchiopilor: „atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa; atunci şchiopul va sări ca un cerb” (v. 5-6). Ceea ce este diferit în reformularea tradiției sunt imaginile întoarcerii în Sion care au fost extinsă mult dincolo de situația istorică concretă: este „drumul larg” numit „calea sfântă” – „cei eliberaţi de Domnul se vor întoarce şi vor veni în Sion cu strigăte de bucurie; o veselie fără sfârşit va coborî asupra lor, bucuria şi veselia îi vor urma, iar amărăciunea şi suspinul se vor îndepărta” (v. 10). Salvarea nu este pur și simplu eliberarea din captivitatea babiloniană, ci mai degrabă o participare la noua creație a lui Dumnezeu. Profetul preia această temă: „tristețea și plânsul vor dispărea”. Nici o frică! Curaj celor descurajați! Dumnezeu va veni, îi va doborî pe adversari și îi va salva pe ai săi. Atunci vor dispărea chiar și bolile, pentru că natura va fi reînnoită complet. Este „calea sfântă” în atmosferă de Advent! Fecioara Maria, așa cum a „purtat” mântuirea lumii, îi va conduce pe oameni la Isus, întrucât venirea sa face să strălucească asupra lor fericirea veșnică. Domnul îi va prezinta Tatălui în „ziua de apoi”, când el va veni în gloria sa și va aduce „răsplata” divină.

În lectura a doua este îndemnul apostolului Iacob (Iac 5,7-10): „fiţi îndelung răbdători până la venirea Domnului!” (v. 1). Trăim într-o lume în care urmărirea binelui este ucisă de stăpânii profitului cu forța brutală a armelor sau violența legii construite după măsura lor. Este nevoie de înțelepciune și multă răbdare, înțelese nu ca resemnare, ci ca rezistență și perseverență hotărâtă, mai ales în timpuri dificile precum ale noastre. Acest lucru nu este imposibil. Timpul nostru ne oferă nenumărate exemple de oameni care rezistă până la moarte: sunt indicatoare de lumini în noapte, până când se face ziuă. Apostolul ne prezintă figura agricultorului: el lucrează pământul cu răbdare, așteptând roadele care vor veni, după ce „ploile timpurii și târzii” au irigat ogorul. Continuă să semene cu răbdare, chiar și după o furtună devastatoare. „Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape!” (v. 8). Este perseverența răbdătoare a creștinului!  E un act de curaj și tărie ce este înrădăcinat într-o inimă locuită de Duhul Sfânt.

În Evanghelia după Matei (Mt 11,2-11), Ioan Botezătorul este închis în fortificația Maherus [Machaerus][1], situat pe vârful unei coline înalte (1.100 m), din actuala Iordanie, la 25 km de la varsarea râului Iordan, în estul Mării Moarte, pentru că i-a spus lui Irod Antipa adevăruri despre relația sa ilegitimă cu Irodiada, soția fratelui său, Filip. Ioan trece printr-o criză de credință. În închisoare, se bucura de o anumită libertate pentru că Irod îl stima: putea să-și vadă ucenicii și care îi spuneau ce a zis și ce a făcut Isus. Dar nu părea să fie în conformitate cu mesajul și tipul de mesianism imaginat de Ioan. Anunțase „împărăția lui Dumnezeu” foarte aproape, dar o văzuse dur: „securea este deja pusă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc. […] El are în mână lopata de vânturat şi va curăţa aria: grâul îl va aduna în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge” (Mt 4,11.12). E „ziua judecății!” Dar Isus intră în casele oamenilor, mânca cu păcătoșii, un lucru nemaiauzit: amintiți-vă că legea interzicea și salutul. Pentru evrei, a mânca împreună la aceeași masă avea o valoare simbolică ce mărturisea prietenia, iubirea, împărtășirea vieții cu altul. Și cum poate Isus să fie Mesia dacă nu respectă regulile religioase? Cum să restabilească ordinea și să ceară dreptate dacă își permite să se împrietenească cu păcătoșii? Aceste întrebări erau prezente în mintea lui Ioan. Își trimite discipolii la Isus cu o problemă de nesiguranță: „Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?” (v. 3). Domnul nu îi răspunde direct; îi amintește de semnele miraculoase culminând cu săracii, umiliții și marginalizații și citează o serie de vindecări: „atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie” (v. 5-6). E profetul Isaia, din prima lectură. Isus încheie: „Fericit este cel care nu se scandalizează de mine!” (v. 6). E iubire scandaloasă, care, în loc să-i ardă pe păcătoși, așa cum a anunțat Ioan, se așază la masă cu ei... Domnul nu aduce pedeapsa lui Dumnezeu, ci milostivirea sa. Avem tendința să ne facem propria idee despre Dumnezeu!...

Isus amintește despre Ioan Botezătorul, de profețiile sale și de mesajul său plin de bucurie: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu?” (v. 7). Domnul laudă statornicia și austeritatea lui Ioan: nu e o trestie, nu e îmbrăcat în „haine moi”; e candela la lumina căreia ascultătorii săi au vrut să se bucure puțin: e „făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui” (In 5,35). El este în fruntea profeților, căci are „duhul lui Ilie” și îl anunță pe Isus. Nu este suficient să ne oprim la Ioan; trebuie să mergem la Domnul, pentru că „cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (v. 11). Discipolul lui Isus este mai mare decât Ioan Botezătorul, pentru că era din „Vechea Alianță”. Cristos a venit să „slujească” și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți! Să ne bucurăm de „venirea” lui, căci este „aproape!”

---

[1] Maherus [mαχαιροῦς, din greacă veche este tradus „sabie” de lupta, avand lama puțin inconvoiata] este o fortificație aflată într-o zonă înaltă, pe un deal unde invaziile din est puteau fi observate cu ușurință de acolo (Machaerus Panorama - Maherus - Wikipedia).

† Neprihănita Zămislire [A B C]: „Înveselește-te, o plină de har!” [8 decembrie 2025]

 

„Înveselește-te, o plină de har!”

Lecturi biblice: Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilia

Lecturile de astăzi ne oferă spre meditație una dintre cele mai profunde texte din întreaga Scriptură. Prima lectură ne conduce la un eveniment care ne duce înapoi, la origine, unde o femeie este anunțată ca imagine a unei vrăjmășii înverșunate: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen 3,15). Paul,  în Scrisoarea către Efeseni, prezintă planul mântuirii în care toți suntem predestinați să fim imaculați în iubire: în Cristos, suntem „sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (Ef 1,4). Evanghelia după Luca relatează fragmentul „Bunei-Vestiri”, unde îngerul Gabriel folosește o expresie foarte importantă care exprimă semnificația „plină de har”: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Ne vom concentra în încercarea de a înțelege sensul „neprihănitei zămisliri” în textele biblice de azi. Sărbătoarea Neprihănitei Zămislirii a Mariei datează încă din Evul Mediu și era celebrată în toată Europa pe 8 decembrie. Definiția dogmei a avut loc pe 8 decembrie 1854, prin bula papală Ineffabilis Deus [„Dumnezeu Cel inefabil”, adică Dumnezeu care nu poate fi exprimat în cuvinte] a papei Pius al IX-lea. Maria a fost răscumpărată de la zămislirea ei, mărturisește papa: „Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” [Denzinger H., Schönmetzer A., (=DS) 2803]. Neprihănita zămislire manifestă iubirea gratuită a lui Dumnezeu, deoarece a fost o inițiativă divină și nu un merit al Mariei, ci al lui Cristos. De fapt, „împodobită încă din prima clipă a zămislirii sale cu strălucirea unei sfințenii unice” (Lumen Gentium [=LG] 56), îi vine în întregime de la Cristos. Ea a fost „răscumpărată în mod atât de sublim în vederea meritelor Fiului ei” (LG 53) (cf. Catehismul Bisericii Catolice 491-492). Învățătura afirmă că Maria nu a fost niciodată sub stăpânirea păcatului din primul moment al existenței sale în sânul mamei. E un har derivat din aplicarea cu anticipație [înainte de termenul stabilit] de evenimentului crucii lui Isus, pentru un scop legat de planul maternității divine. Sărbătoarea de astăzi este un act de recunoștință și de mulțumire față de Dumnezeu care a făcut lucrurile mărețe în Fecioara Maria. Solemnitatea Mariei semnifică întoarcerea la creația originară, la promisiunea lui Dumnezeu și la încrederea în om.

† Duminica a 2-a din Advent [A]: Convertiţi-vă! [7 decembrie 2025]

 Convertiţi-vă!

Lecturi biblice: Isaia 11,1-10; Romani 15,4-9; Evanghelia Matei 3,1-12; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântul de astăzi este o chemare la convertire, al cărei rezultat este pacea cu Dumnezeu, cu omul și cu orice făptură. Mai precis, convertirea este o dispoziție umană care permite Duhului Sfânt să lucreze miracolul păcii. Cei doi termeni – convertire și Duh – dobândesc, în cele trei texte ale liturgiei, semnificații diferite: în prima lectură este descrisă creația adusă la pace prin prezența Duhului în timpul mesianic: „în ziua aceea, va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui; se va odihni peste el Duhul Domnului”  (Is 11,1-2). Scrisoarea către Romani își focalizează în această lume pacificarea relațiilor trăite după modelul lui Cristos: „primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Cristos v-a primit pe voi, spre gloria lui Dumnezeu!” (Rom 15,7). Textul din Evanghelia după Matei, prin lucrarea lui Ioan Botezătorul, trasează calea spre convertire: „a venit Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iudeii; el zicea: «Convertiţi-vă!»” (Mt 3,1-2). E drumul pe care merge Isus: o viață simplă și sobră, „pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Mt 3,2).