† Duminica Învierii – Paștele: Proclamarea mântuirii – viața plină de bucurie învierii [31 martie 2024]

Petru și Ioan la mormântul gol.

 Proclamarea mântuirii – viața plină de bucurie învierii

pr. Isidor Chinez (31 martie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9; lecturi biblice

Omilie

Învierea este viața plină de bucurie; este proclamarea mântuirii oamenilor, care își are rădăcinile într-un fapt istoric verificat și constatat. Astăzi este ziua învierii, ziua de Paști. Suntem chemați să reflectăm „cu genunchii minții plecați” la misterul istoric declarat și celebrat în liturgie. Cuvântul Domnului din ziua de Paști este caracterizată de relatarea evanghelică a mormântului gol (cf. In 20,1-9), care însoțit de textul din Fapte Apostolilor (cf. Fap 10,34.37-43) în care Petru mărturisește solemn, în casa lui Corneliu, că Isus a înviat din morți și oricine crede în el obține iertarea păcatelor. În a doua lectură apostolul Paul îi îndeamnă pe creștini să-și alipească strâns inima de cele cerești: „căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ” (Col 3,1-2). Faptele bune nu pot lipsi: sunt o manifestare a vieții celei noi, sunt semne ale prezenței sale. Paștele este semnul bucuriei pentru cer ce se revarsă pe pământ. Să lăsăm să izbucnească bucuria și să strălucească în noi gloria celui înviat!

Pe Cruce, Dumnezeu a ales tragicul de Tereza-Brîndușa Palade [6 aprilie 2012]

 

        Isus și-a dus crucea pe umeri, de  Anatoly Shumkin.

De multe ori, creştinismul a fost asociat cu filozofia stoică din Antichitate. În fapt, se pot stabili anumite corespondenţe între terapia filozofică prin „exerciţii spirituale“ a lui Epictet şi Marc Aureliu şi versiunea creştină a exerciţiilor spirituale, canonizată în Occident de către sfântul Ignaţiu de Loyola. Detaşarea „filozofică“ faţă de propria viaţă, în perspectiva imensităţii lumii, antrenarea atenţiei pentru a rămâne concentrată asupra clipei de faţă, meditaţia in articulo mortis pentru dobândirea discernământului asupra celor mai înţelepte alegeri, practica examenului de conştiinţă pentru obţinerea auto-controlului, exerciţiul meditativ cu sprijinul imaginaţiei şi al reflecţiei discursive – toate aceste practici sunt comune atât tradiţiei stoice, cât şi spiritualităţii creştine (aceste practici au fost răspândite în creştinismul occidental mai ales datorită Exerciţiilor spirituale ale sfântul Ignaţiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit).

† Vinerea Sfântă: O, Cruce Sfântă, tu ne vei salva [29 martie 2024]

 O, Cruce Sfântă, tu ne vei salva

pr. Isidor Chinez (29 martie 2024) 

Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9;  Patima Domnului după Ioan 18,1-19,42; lecturi biblice

Omilie

Încă din cele mai vechi timpuri, Biserica nu celebrează Sfânta Litughie astăzi şi mâine. Stă în contemplaţie. În Triduum-ul Pascal creştinii meditează îndelung  cu emoție și admirație glorioasa pătimire a Domnului. Trădarea lui Isus, prinderea, condamnarea, execuţia lui pe vârful Golgotei ne introduc în centrul misterului suferinţei şi morţii răscumpărătoare. Biserica celebrează moartea victorioasă a lui Cristos care comunică oamenilor mântuirea. Liturgia de astăzi se află în întregime sub cuvintele acestea [pe care mare preot Caiafa le-a spus]: „este mai bine să moară un singur om pentru popor” (In 18,14). Împărtășim caracterul acestei observații: o, Cruce Sfântă, tu ne vei salva!

† Joia Sfântă: Faceți aceasta în „amintirea” mea [28 martie 2024]

 

Isus, învățătorul, slujind de Del Parson.

Faceți aceasta în „amintirea” mea

pr. Isidor Chinez (28 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Suntem în Triduum-ul Pascal. Este culmea anului liturgic ce începe cu Joia Sfântă, Vinerea, Sâmbătă și se termină în Duminica Învierii. Biserica sărbătorește și retrăiește Misterul Pascal al lui Cristos, adică moartea și învierea lui, și ne invită să ne întoarcem la izvorul credinței: Isus mort pentru păcatele noastre și înviat pentru a ne da viața divină și a ne face fii ai lui Dumnezeu prin botez.

Celebrăm Joia Sfântă dedicată „amintirii” sau „memoriei” ultimei cine a Domnului. Dintre numeroasele nume cu care a fost numită Euharistia, „frângerea pâinii” este cea care exprimă cel mai bine sensul și bogăția sacramentului. De ce primii creștini arătau admirație deosebită față de această expresie? Câte amintiri sau emoții trezesc?!... Masa poporului evreu începea totdeauna cu binecuvântarea pâinii. Capul familiei lua în mâinile sale o pâine, frângând-o le-a dat celor care stăteau împreună la masă. Nu putea fi mâncată înainte de a fi ruptă în bucăți și împărțită la toți cei prezenți. În această seară, la Ierusalim, s-a dat o semnificație nouă. În timpul ultimei cine, Domnul a luat pâinea, a mulțumit, a frânt-o și a dat-o discipolilor său zicând: „Acesta sunt eu. Luați și mâncați! Faceți aceasta în «amintirea» mea!” Cuvinte greu de înțeles!... Ucenicii le-au descoperit abia după Paști, căci este un mister. La sfârșitul „zilei”, Domnul rezumase în acel gest întreaga sa viață dată ca jertfă: el nu jertfise altceva decât pe el însuși. Este „consemnarea” sa ca persoana drept aliment: pâine care „se frânge” din iubire față de toți oamenii.

† Duminica Floriilor [B]: Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii [24 martie 2024]

 Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii

pr. Isidor Chinez (24 martie 2024) 

Lecturi biblice: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; (forma scurtă) Evanghelia Marcu (Mc 15,1-47); lecturi biblice

Omilie

Astăzi intrăm în Săptămâna Sfântă. Celebrăm Duminica Floriilor. În lectură este Patima Domnului în relatarea Evangheliei după Marcu. Profetul Isaia își îndeplinește misiunea: o anticipă pe cea a lui Cristos – „spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba; nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (Is 50,6). Imnul cristologic din Scrisoarea către Filipeni ne invită să intrăm în sufletul lui Isus, să înțelegem „sentimentele” care îl însoțesc în tragicul eveniment: Domnul „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om; s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,7-8). Este Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii!

† Sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria: „Darul” de noi înșine – practicându-l cu credință [19 martie 2024]

Visul lui Iosif.

„Darul” de noi înșine – practicându-l cu credință

pr. Isidor Chinez (19 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22;  Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice 

Omilie

Astăzi celebrăm solemnitatea sfântului Iosif. „Rugăciunea zilei” sau „colecta” este o implorare de la Dumnezeu, ca Biserica să păstreze şi să facă rodnice „misterele mântuirii” în această lume: „Dumnezeule atotputernic, care ai binevoit să încredinţezi ocrotirii fidele a sfântului Iosif începutul misterelor mântuirii, dă-i Bisericii tale harul, ca, prin mijlocirea lui, să le păstreze cu credinţă şi să lucreze cu râvnă pentru împlinirea lor”. Care sunt aceste misterele mântuirii? Ne spune „prefaţa” liturgiei: sfântul Iosif a fost ales „să fie soţ al sfintei Fecioare Maria” și chemat să devină „slujitor credincios și înțelept” al sfintei Familii­­­­­­­­­­­­­­­­ „ca să-l ocrotească cu iubire și grijă părintească pe Fiul ­­­­­­­­unul-născut, zămislit prin adumbrirea Duhului Sfânt”, aşa cum spune evanghelia. Să luăm lecturile și să le analizăm. Este „darul” de noi înșine, pe care practicându-l cu credință, vom deveni asemenea lui!

† Duminica a 5-a din Post Mare [B]: „Noua alianță” [17 martie 2024]

 

„Dacă bobul de grâu nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult”!

„Noua alianță”

pr. Isidor Chinez (17 martie 2024) 

Lecturi biblice: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia de astăzi prezintă sensul vieții deja evocat în lecturile din săptămâna trecută. Este drumului parcus din timpul Postului Mare; este „noua alianță” pe care o anunță profetul Ieremia: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (Ier 31,33). Aceasta va fi a „Fiului Omului” – precizează sfântul evanghelist Ioan – reprezentând moartea lui Isus pe cruce sub imaginea unei semințe: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Trebuie să moară ca să da naștere unei noi existențe: este viața care trece prin moarte; este glorificarea urmată de ridicarea pe o cruce; este „ceasul” „Fiului Omului”! Nu este experiența pe care Isus o acceptă pasiv, ci făcând apel la toată puterea sa sufletească și la încrederea lui în Dumnezeu Tatăl. A doua lectură se referă la moartea Domnului, trăită de el în mod uman: „în zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). Este „credința” lui în Dumnezeu și cauza mântuirii. Pătimirea este calea pentru atingerea scopului care este învierea. Îi pune la încercare ascultarea: aderarea la voința divină. A accepta înseamnă a te abandona înțelepciunii și bunătății Tatălui care sta la originea misiunii sale. Este „noua alianță”: manifestarea iubirii și a solidarității sale cu noi!

† Duminica a 4-a din Post [B]: Privirea spre Cristos înălțat pe cruce [10 martie 2024]

 Isus cu Nicodim.

Privirea spre Cristos înălțat pe cruce

pr. Isidor Chinez (10 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Cronici 36,14-16.19-23; Efeseni 2,4-10;  Evanghelia Ioan 3,14-21; lecturi biblice  

Omilie

Citind istoria mântuirii din Sfânta Scriptură un fir roșu o străbate: învecinarea sau apropierea continuă a lui Dumnezeu și răzvrătirea umană. Astăzi liturgia poate fi sintetizată într-o afirmație simplă: viitorul omului este determinat de dispoziţia lui de credinţă sau de septicism. Este o invitație universală la mântuirea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor, fără a o impune: „lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (In 3,19). Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, pe care îl dă la toți, chiar și celor care îl resping. În prima lectură „toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit infidelităţile […]; au profanat casa Domnului” (2Cr 36,14). De aceea, Dumnezeu îi trimite captivi în Babilon. Prima lectură și evanghelia sunt cei doi polii în jurul cărora se construiește liturgia de astăzi: Domnul trimite un mesaj de mântuire, iar omenirea îl poate primi sau nu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său […] în lume nu ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 2,16.17). A doua lectură se concentrează asupra gloriei pe  care o așteaptă omenirea: „noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune” (Ef 2,10). Este o invitație de a face parte din „împărăție”: Dumnezeu „fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi” (Ef 2,4.5). Este o privire de credință spre Domnul înălțat pe cruce!

† Duminica a 3-a din Post [B]: Domnul care se dăruiește [3 martie 2024]

 

Alungarea vânzătorilor din templu.

Domnul care se dăruiește

pr. Isidor Chinez (3 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 20,1-17; [forma prescurtată – Exod 20,1-3.7-8.12-17; 1Corinteni 1,22-25; Evanghelia Ioan 2,13-25; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi este dedicată „templului”, locul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul evreilor. Sunt „drepturile lui Dumnezeu” exprimate în Decalog, apoi preluate de Isus în mustrarea aspră adresată vânzătorilor din templu. Problema sfințeniei templului este depășită de învierea lui Isus după moartea sa pe cruce: din acel moment templul nu mai este o clădire de pietre, așezate într-un anumit loc de pe pământ, ci „trupul Domnului”, adică adunarea creștină care se roagă și îl laudă pe Dumnezeu, oriunde s-ar afla. Prima lectură ne cere să fim fideli Domnului în spiritul legii: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine!” (Ex 20,2-3). După învierea lui Isus, sfântul Paul explică, în a doua lectură, nebunia crucii mai valoroasă decât înțelepciunea oamenilor. Crucea, simbolul morții și al distrugerii, este chiar mijlocul prin care viața a irupt în lume. Paul ne invită să privim crucea ca pe un izvor de înțelepciune și putere mântuitoare: „noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, […] puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,23.24). Nașterea „noului templu” apare de nedespărțit de înțelepciunea crucii ca inima credinței creştine, spune apostolul. În Evanghelia după Ioan, scena templului afirmă autoritatea lui Isus la începutul slujirii sale, bazată pe identitatea sa ca Fiu al lui Dumnezeu. Cristos se prezintă ca adevăratul templu al prezenței lui Dumnezeu în lume: este Domnul care se dăruiește!