† Duminica a 26-a de peste an (A): A ne schimba viața [1 octombrie 2017]

„Fiule, du-te azi şi lucrează în via mea!”

A ne schimba viața

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (1 octombrie 2017)

Lecturi: Ezechiel 18,25-28; Filipeni 2,1-11; Evanghelia Matei 21,28-32.

Omilie

Dumnezeu ne oferă tuturor posibilitatea de a ne schimba viața. Astăzi evanghelia ne propune parabola „celor doi fii” cu care Domnul cere poporului să se întrebe asupra legăturii vieții lor cu Dumnezeu. Chiar fiilor care uneori nu au voință să muncească în via Domnului au posibilitatea să se schimbe. Acesta este mesajul de speranță pe care îl prezintă liturgia de astăzi.

Profetul Ezechiel (Ez 18,25-28), din prima lectură, se adresează unui popor deportat și împrăştiat într-o țară păgână (587 î. C.): e prăbușirea tuturor instituțiilor, distrugerea cetății sfinte, deportarea, apusul tragic a tot ce este națiune, dinastie regală, cultul, templul… Și printre deportați se strecoară acest plânset deprimant: „Domnul ne-a dezamăgit, nu ne-a apărat”. Exilul se prelungeşte. Copiii celor deportaţi – născuţi în sclavia babiloniană – se plâng împotriva lui Dumnezeu pentru că – aşa cum gândesc ei – trebuie să plătească pentru vinovățiile care n-au fost comise de ei şi să suporte nelegiuirea părinţilor lor. Ar fi trebuit să recompenseze pe cei buni și să pedepsească pe cei răi – spuneau ei. Dumnezeu este pus sub acuzație. „Voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă». Ascultaţi, voi, casă a lui Israel: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte” (v. 25). Voi criticați pe Dumnezeu, însă judecați după vederile voastre înguste și scurte! Profetul, în numele Domnului, explică că lucrurile nu stau aşa cum gândesc ei, pentru că fiecare plăteşte pentru acţiunile sale fie bune, fie rele și le amintește la fiecare responsabilitățile sale. Este fundamental răspunsul de convertire pe care cuvântul Domnului îl cere. „Dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască” (v. 26). Ezechiel vorbește despre retribuția dreptului și pedeapsa celui rău. Noțiunea de „convertire” este strict personală și se exprimă cu claritate aici. Profetul invită să înceteze de a mai judeca modul lui Dumnezeu de a se comporta şi de a se cercetă mai degrabă pe ei înşişi. Mai puţine frunze şi mai multe roade. Cu alte cuvinte, mai puţine judecăţi temerare şi mai multe fapte sfinte. Suntem chemaţi cu toţi pentru a ne orienta viața spre Domnul şi să-l urmăm din toată inima.

„Du-te și lucrează în vie” [XXVI TPA (A) - duminică, 01.10.2017]

Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!... 

Evanghelia Matei 21,28-32: În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus. Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” I-au spus: „Primul”. Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el”.

Omilie

Textele biblice din această duminică denunţă incoerența ce poate există în judecăţile noastre după cum ce se întâmplă în timpul lui Ezechiel din prima lectură. Profetul se adresează unui popor deportat din ţara natală. Poporul evreu a fost împrăştiat printre păgâni. Mulţi cred că este din cauza greşelilor făcute de generaţiile precedente ca să sufere o astfel de catastrofa. Profetul reacţionează împotriva acestei mentalitate: amintește fiecăruia de responsabilităţile sale. Aceasta este important și pentru noi. Suntem chemaţi toţi pentru a ne orienta viaţa noastră spre Domnul şi să-l urmăm.

În a doua lectură, sfântul Paul ne dă câteva detalii în ceea ce trebuie să fie această convertire. Ne vorbeşte despre viaţă frăţească, umilință şi chiar înjosire. Modelul nostru trebuie să fie Cristos: acceptarea morții din iubire față de fraţii săi. Această este atitudine ce i-a adus triumful. El vrea să ne asocieze pe noi toți la triumful peste moarte şi păcat. Noi toți suntem orientați spre mântuirea şi viaţa oamenilor având aceleaşi sentimente pe care el le-a avut.

Dar citind Evanghelia din ziua de astăzi, vedea destul de bine că nu a obținut vreun profit, cel puțin pentru unii. Astăzi, Isus se adresează unor oameni care pretind să fie cei mai buni; se consideră a fi elita poporului. Este adevărat că respectă legea până la ultimul detaliu. Dar în spatele acest paravan se ascund perfecți scrupuloşi. Isus denunţă o gravă infidelitate esențială la Cuvântul lui Dumnezeu: ei sunt convinşi de calitățile lor religioase; s-au închis la apelurile la convertire a lui Ioan Botezătorul şi acelea ale lui Isus. În plus, ei nu au decât dispreţ față de păcătoși.

Sfinții arhangheli Mihail, Gabriel, Rafael

„Atunci când arhanghelii vin la noi

pentru vreo misiune,

iau și numele misiunii pe care o exercită.

Astfel, Mihail înseamnă:

Cine este ca Dumnezeu?;

Gabriel: Purerea lui Dumnezeu

și Rafael: Medicamentul lui Dumnezeu”

(sfântul Grigore cel Mare).

„Iubirea este în sfânta împărtășanie

Sfânta Împărtășanie (1958) de Ariel Agemian.

„Iubirea este în sfânta împărtășanie

pe care ar trebui să o primim în genunchi,

cu aceste cuvinte de umilință în inima și pe buze:

«Domine, non sunt dignum»”

[Doamne, nu sunt vrednic]”.

(Oscar Wilde).

Preotul după sfantul Ioan Vianney (1786-1859)

Preot  Jacques Hamel.

„Preotul nu este preot

pentru el însuşi –

el este pentru tine, Doamne.

După Dumnezeu, preotul este totul”.

(sfântul Ioan Vianney).

Domnul este bun și primește ultimul ca primul

Pelerini etiopieni la o ceremonie a focului sfânt în Paştele ortodox la Deir al-Sultan în mânăstirea din Ierusalim, Israel (AFP) [30.04.2016].

„Cine iubește pe Domnul se bucură în această sărbătoare frumoasă și luminoasă!

Slujitorul fidel intră vesel în bucuria Domnului său!
Cine a așteptat această zi în penitenţă acum primeşte răsplata.
Cine a sosit după ora nouă, să fie vesel dând mulțumire. 
Cine a ajuns după ora doisprezece, să nu se îndoească, nu vă avea nici o daună.
Cine a întârziat până la ora trei după amiază, să vină fără ezitare. 
Cine a sosit la ora cinci, să nu creadă că a venit prea târziu, 
Pentru că Domnul este bun și primește ultimul ca primul.
Îngăduie odihnă lucrătorului de la ora cinci ca aceea de la prima oră.
Își face milă de ultimul și premiază pe primul. 
Primului dă, ultimului îi dăruiește.
Apreciază faptele fiecăruia, laudă fiecare intenţie.
Intrați cu toții, deci, în bucuria Domnului nostru; 
primii și al doilea, primiți toți răsplata;
cei bogați și cei săraci, dansați împreună;
fie că ați postit, fie că ați fost la sărbătoare, 
să fiți cu toții în bucurie, cinstiți-l în această zi!
Banchetul este gata, bucurați-vă cu toții!
Hrana este abundentă, ajunge pentru toți, 
nimeni să nu meargă flămând.
Gustați toți din banchetul credinței.
Gustați toți din dărnicia bunătății sale.
Nimeni să nu plângă de mizeria sa:
împărăția lui Dumnezeu este deschisă tuturor.
Niciunul nu se teme de moarte, 
deoarece moartea Salvatorului ne-a eliberat.
Dominat de moarte, el a stins-o.
Cristos a înviat și domnește viața. 
Lui să-i fie glorie și putere în vecii veciilor. Amin.

(Vestirea pascală a Bisericii orientale; tradus din limba italiană de pr. Isidor Chinez).

† Duminica a 25-a de peste an (A): Milostivire nu meritocrație [24 septembrie 2017]

Mergeți și voi în via mea!

Milostivire nu meritocrație

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 septembrie 2017)

Lecturi: Isaia 55,6-9; Filipeni 1,20c-24.27a; Evanghelia Matei 20,1-16a. 

Omilie

Texte biblice de astăzi sunt purtătorii speranţei: ne spun despre iubirea gratuită a lui Dumnezeu care ne este oferită tuturor fără nici un merit din partea noastră. Venind la liturghie am ascultat pe Cristos care ne spune: „Veniți şi voi în via mea!” Dar să nu vă gândiți că această muncă ne dă „dreptul” la Dumnezeu, sus în cer. Isus ne răspunde astăzi cu o parabolă – a lucrătorilor din „ultima oră” (Mt 20) – pe care o interpretează nu cu mentalitatea noastră, ci cu mentalitatea lui Dumnezeu. Este milostivire nu meritocrație. Meritocrație este sistemul în care se aleg persoanele înzestrate, cu scopul de a fi promovate pe baza realizărilor obținute. Milostivirea este calitatea de a fi darnic, generos, îndurător. Și cine este mai îndurător ca Dumnezeu?!

Muncitorii de la ultima ora [XXV TPA (A) - duminică, 24.09.2017]

Mergeți voi în via mea...

Evanghelia Matei 20,1-16a: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să tocmească lucrători în via sa. După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. Ieşind la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă şi le-a spus: «Mergeţi şi voi în vie şi ceea ce este drept vă voi da!” Iar ei au plecat. Din nou a ieşit pe la ceasul al şaselea şi la al nouălea şi a făcut la fel. Apoi a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea şi a găsit pe alţii stând şi le-a spus: «De ce staţi aici toată ziua degeaba?» I-au spus: «Pentru că nimeni nu ne-a tocmit». El le-a zis: «Mergeţi şi voi în vie!» Când s-a lăsat seara stăpânul viei a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi». Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei câte un dinar. Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei, zicând: «Aceştia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei şi arşiţa”. Dar el, răspunzând unuia dintre ei, a zis: «Prietene, nu te nedreptăţesc. Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca şi ţie. Nu-mi este permis oare să fac ceea ce vreau cu ceea ce este al mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?» Astfel, ultimii vor fi primii”.

Omilie

Aceste texte biblice pe care le-am auzit sunt purtătorii speranţei. Ne spun despre iubirea gratuită a lui Dumnezeu care este oferită nouă tuturor fără nici un merit din partea noastră. Chiar şi atunci când totul merge prost, el este acolo. Este ceea ce e anunţat de Isaia profetul – în prima lectură – ce se adresează unui popor foarte încercat de un lung exil. Dumnezeu îl invită să se hrănească din Cuvântul său la o sărbătoare unde totul este gratuit.

Domnul vrea să fie aproape de toți. Dar el trebuie să fie căutat, invocat şi dorit. Cheamă păcătoșii, care suntem noi, pentru a ne converti de la gândirea şi purtarea lor cea rea. Suntem cu toţii invitaţi să revenim la Dumnezeu, care este bogat în iertare și milostivire. Sfințenia şi transcendenţa sa îl plasează la o imensă distanţă între cer şi pământ. Păcatul a adâncit această distanță între om şi Dumnezeu de trei ori sfânt. Dar Dumnezeu nu încetează să facă primul pas spre noi. Iubirea sa este întotdeauna oferită nouă. Astfel ne apropie de el cu gândurile şi căile sale.

Evanghelia este întotdeauna tânără

„Sunteţi în stare să daţi vigoare din nou lumii,

da sau nu?

Evanghelia este întotdeauna tânără,

îmbătrâniţi sunteţi voi”. 

(Bernanos G., I grandi cimiteri sotto la luna, Arnoldo Mondadori Editore, Milano 1980, 250).

Există Dumnezeu

Sfânta Treime (1620) - by Hendrick van Balen. 

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare, 

un lut de sine însuși frământat.
Ci ne-a zidit o Forță creatoare,
o-Nțelepciune fără de hotare.
Există Dumnezeu cu-adevărat! 

Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh și-o libertate
Și-o inima ce pentru ceruri bate.
Există Dumnezeu cu-adevărat! 

N-ar fi simțit în veci de veci țarina
Surâsul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstăpânul mâna
să umple-n noi de simțământ fântâna-
Există Dumnezeu cu-adevărat! 

Avem cu noi Scriptura ca dovadă,
avem minuni și semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu să-l vadă
să stea în fața lui pe baricadă!
Există Dumnezeu cu-adevărat! 

Nu-i calea noastra veșnic însorită,
nu-i viața totdeauna un palat.
Dar o trăim, căci merită trăită,
când, peste lumea asta mărginită,
Există Dumnezeu cu-adevărat! 

Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevăr s-a revelat.
Isus e-n noi, lumini și iubire.
Iar moartea e un sbor spre nemurire.
Există Dumnezeu! Ce minunat!

Costache Ioanid (1912-1987)

(sursă: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/ioanid.php).

Lichefierea sângelui sfântului Ianuariu în catedrala din Napoli (19 septembrie 2017)

Sfântul Ianuariu († 305) „episcop de Benevento, a suferit martiriul la Napoli, împreună cu însoţitorii săi, în timpul persecuţiei lui Diocleţian”. Este patronul oraşului Napoli. Condamnat „ad bestias” în amfiteatrul din Pozzuoli, împreună cu tovarăşii de credinţă, din cauza întârzierii unui judecător, ar fi fost decapitat şi nu dat ca hrană fiarelor pentru distracţia gratuită şi macabră a păgânilor. După mai bine de un secol, în anul 432, cu ocazia mutării relicvelor de la Pozzuoli la Napoli, o femeie ar fi încredinţat episcopului Ioan două vase conţinând sângele închegat al sfântului Ianuariu. Drept garanţie a afirmaţiei femeii sângele s-a lichefiat în faţa ochilor episcopului şi a unei mari mulţimi de credincioşi. Evenimentul singular de atunci se repetă în mod constant în fiecare an în anumite zile, adică în sâmbăta care precede prima duminică din mai şi în cele opt zile succesive; la 16 decembrie şi la 19 septembrie şi pe toată durata octavei celebrărilor în cinstea sa. Mărturiile acestui fenomen încep din anul 1329 şi sunt atât de numeroase şi concordante, încât nu pot fi puse la îndoială. (cf. sursă: http://ercis.ro/liturgie/sfantzi.asp). 

Miracolul s-a făcut și astăzi: lichefierea sângelui sfântului Ianuariu în catedrala [dom] din Napoli (19 septembrie 2017).

sursă: (video)
http://www.napolitoday.it/cronaca/miracolo-san-gennaro-video-19-settembre-2017.html

Calvarul este fântâna carității, apeductul speranței, izvorul credinței

„Calvarul este caseta în care

se concentrează toată iubirea lui Dumnezeu.

Crucea este cea mai mare manifestare,

este epifania cea mai înaltă

a dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

El a trimis Fiul său pe cruce pentru că a luat păcatele,

ne-a răscumpărat, ne face curați.

Calvarul este nu numai fântâna carității,

nu este numai apeductul speranţei,

dar și este izvorul credinţei”.

(Tonino Bello [1935-1993]).

† Duminica a 24-a de peste an (A): O comunitate de oameni iertaţi care iartă [17 septembrie 2017]

Iertarea creștină.

O comunitate de oameni iertaţi care iartă  

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (17 septembrie 2017)

Lecturi: Ben Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Evanghelia Matei 18,21-35.

Omilie

Liturgia cuvântului din această duminică ne învață tema iertării; este vorba despre  importanța crucială a iertării. Iertarea este esențială pentru o comunitate creștină.

În lectura întâia (Sir 27,30-28,7) citim din Ben Sirach: „Ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos se lasă stăpânit de ele” (v. 30). Este un fragment dintr-o carte de înțelepciune ce vrea să transmită idealul vieții tradiționale religioase la o comunitate ebraică din Egipt, din secolul al 2-lea î. C., mult fascinată de cultura greacă. Scrierea cărții este în jurul anului 185 î. C. Autorul denunţă răzbunare şi recomandă iertarea. Înțeleptul învață legea fundamentală prin care familia și comunitatea continuă să rămână în picioare: este legea iertării. „Iartă-i aproapelui tău nedreptatea!” (v. 2). Sunt condamnate ura ascunsă și răzbunarea și lăudate iertarea și milostivirea. Dumnezeu nu acceptă absurditatea mâniei inimii umane (v. 3). Cine neagă iertarea semenului său, acela poate să obțină iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele sale? Nicidecum. Supărarea şi mânia, nu numai că duc la distrugerea raporturilor umane, ci rup şi alianţa cu Dumnezeu împiedicând iertarea divină.

Iartă de șaptezeci de ori câte șapte [XXIV TPA (A) - duminică, 17.09.2017]

Parabola talanților.

Evanghelia Matei 18,21-35: În acel timp, Petru, apropiindu-se, i-a zis lui Isus: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. Dar ieşind, servitorul acela s-a găsit cu unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora zicându-i: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!” Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au povestit stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?” Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”.

Omilie

Lecturile biblice din această duminică ne vorbesc despre iertare. Ei bine, înainte de venirea lui Isus, Ben Sirach scria: „Ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos se lasă stăpânit de ele”. Autorul denunţă răzbunare şi recomandă iertarea. Este o lupta zilnică împotriva tendinţele noastre naturale. Dar Biblia ne spune că Dumnezeu nu va ierta niciodată dacă noi înșine nu i-am iertat pe alţii.

Apostolul Petru se gândea că este prea generos iertând până la şapte ori (şapte este o cifră simbolică care înseamnă „fără limite”). Dar Isus merge mai departe: el ne spune că trebuie să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte. Măsura iertării este a fi fără măsură. Adevărata iertarea nu se numără; întotdeauna vom avea de iertat şi de a fi iertați. Cristos nu tolerează concesii pe acest punct: este absolut obligatorul să ne iertăm. Pentru a ajunge la acest lucru trebuie să ne întoarcem spre crucea lui Isus: dat în mâinile oamenilor, torturat, batjocorit fără milă şi dat la moarte, el iartă. Numai el poate să ne dea puterea şi curajul de a merge tot drumul după iertare.

Stabat mater dolorosa

Stabat mater dolorósa
juxta Crucem lacrimósa,
dum pendébat Fílius.

Cuius ánimam geméntem,
contristátam et doléntem
pertransívit gládius.

O quam tristis et afflícta
fuit illa benedícta,
mater Unigéniti!

„Cele trei cruci” de Rembrandt

The three crosses (1653) - by Rembrandt

Un renumit tablou al lui Rembrandt van Rijn: „Cele trei cruci” (The three crosses). Nu este deosebit doar prin maniera în care a fost realizat – respectiv gravarea părţii metalice prin scrijelire – dar mai ales printr-un detaliu, la prima vedere nesemnificativ: un fascicul de lumină – reprezentând lumina lui Dumnezeu din cer – străpunge cerul întunecat și luminează figura lui Isus răstignit, singurul învăluit de lumină din toată scena. Privirea oricui se afla în faţa tabloului este cu siguranţă captată în primul rând de crucea pe care moare Cristos.  Apoi, privind în jurul crucii, pot fi văzute numeroase alte chipuri care parcă sunt ascunse de lumina obscură, soldaţi, preoţi, femei, ucenici, cu reacţii dintre cele mai diverse, toate trăsăturile chipurilor trimiţând însă la un numitor comun, care ar voi să exprime spaima în faţa îngrozitoarei crime de a-l fi crucificat pe însuşi Fiul lui Dumnezeu. Lumina din centrul tabloului se pierde parcă spre extremitățile sale. Cel care este însă curios, poate descoperi într-un colţ întunecat o figură în ceaţă, parcă nedefinită, ascunsă în umbră. Unii critici de artă afirmă că este o reprezentare a lui Rembrandt însuşi – ştiută fiind mai ales pasiunea lui pentru autoportrete, căci s-au păstrat peste 90 autoportrete – prin care el ar recunoaşte că prin păcatele sale a contribuit şi el la crucificarea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar, cred eu, acest chip din umbră poate fi oricine dintre noi.

Artistul ar fi intenționat să realizeze contrastul dintre lumina cerească și întunericul înconjurător. Alterarea dramatică vine din intenția artistului de a crea „lumina cerească”. 

Rembrandt a fost inspirat de textul de la Matei 27,46 atunci când Cristos a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”.  

Această gravură este considerată „una dintre cele mai dinamice tablouri făcute vreodată”. 

Sfântul și trăsura

Într-o zi, sfântul Francisc de Sales (1567-1622) se afla în Franța pentru o misiune diplomatică, timis de principele său. S-a apropiat de el un anticlerical înfocat, zicându-i: 

– Monseniore, aș vrea să știu dacă apostolii mergeau în trăsură, așa cum mergeți dumneavoastră. 

– Cu siguranță, când aveau ocazia…

– Puteți dumneavoastră să mi-o demonstrați cu Biblia în mână?

– Bucuros. Nu vă amintiți de diaconul Filip care a urcat în trăsură alături de servitorul reginei Candace?

– Acceea, însă, nu era trăsura lui Filip, ci aparținea curții reginei din Etiopia.

– Exact, ca și în cazul meu… De fapt, trăsura de care mă folosesc acum nu este a mea, ci a principelui meu. (Angelo de Simone, Francisc de Assisi, Pauline, București 2000, 5).

Prizonierul tăcerii

Locuiesc în cuvântul din care – am ieșit
și nu reusesc să pun temelia la casă,
din războaiele pierdute mă-ntorc osândit,
înălțimea din suflet este iar tot mai joasă.

Locuiesc în mușcătura iubirii de frate –
prizonier al tăcerii dintre doua statui –
cu restul de zile cărate în spate,
rătăcesc prin noaptea din inima lui.

Locuiesc într-o clipă cu zăvorul la ușă,
în singurătatea ce mă ține în ger;
cu răbdarea țintuită-n cătușă –
de glonțul din strigăt azi am să pier.

Victor Munteanu

(sursă:http://www.onestiexpres.ro/actualitatea-literara-tacerea-si-cuvantul.html).

Tăcerea celor sinceri...

„În acesată lume nu trebuie

să te temi de cuvintele celor răi,

ci de tăcerea celor onești”.

(Martin Luther King).

† Duminica a 23-a de peste an (A): Când greșesc, sunt îndreptat [10 septembrie 2017]

Când greșesc, sunt îndreptat

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (10 septembrie 2017)

Lecturi: Ezechiel 33,7-9; Romani 13,8-10; Evanghelia Matei 18,15-20. 

Omilie

Cuvântul Domnului pe care îl ascultăm în aceste duminicii ne invită să reflectăm asupra vieții noastre de creștini într-o comunitate de credință: în parohie, în familie, în grupurile diverse. Domnul în Evanghelia de astăzi ne spune: „unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” și ne propune un aspect important al vieții noastre: îndreptarea fraternă. În alte cuvinte: creștinii adevărați se ajută. Când greșesc, au curajul să se corecteze împreună.

În prima lectură din profetul Ezechiel (Ez 33,7-9), Dumnezeu nu renunţă la proiectul său de restaurare şi mântuire. Ierusalimul este amenințat de dominaţia babilonienilor care îi duc în exil sub Nabucodonosor (587 î. Cr.). Dar Dumnezeu oferă încă o șansă Israelului trimițându-l pe profetul Ezechiel pentru a-l avertiza continuând să amintească izgoniților din tară – fără cetăți, fără ziduri – propunerile Domnului: primeşte misiunea de „străjer” al casei lui Israel. „Fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea!” (v. 7). Definiția profetului este de a fi o „sentinelă”. Dumnezeu îi cere să fie atent veghind asupra poporului și avertizându-l pe cel care greșește; nu cere spionarea, nici supravegherea. Are datoria dificilă de a sfătui și chiar are autoritate. Sentinela deosebește semnele ascunse, urmele greu de înțeles, zorile vieții, apusurile morții, pentru a comunica poporului responsabilitatea sa. Trebuie să vegheze şi să aibă un echilibru remarcabil, pentru a nu cădea în una dintre cele două extreme opuse: sau să subevalueze mişcarea suspectă, care ar putea să coste scump întreaga comunitate; sau să creeze panică şi să dea alarma la orice mişcare de frunze. Dumnezeu, prin profet, ne aminteşte şi nouă datoria de a fi străjeri vigilenți pentru a-i salva pe fraţii noștri. „Când îi voi spune celui rău: «Răule, vei muri!», […] cel rău, va muri din cauza nelegiuirii sale, […], iar eu voi căuta sângele lui din mâna ta!” (v. 8). Să fim atenţi! Mântuirea noastră este strict legată de cea a persoanelor pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat. Misiunea Bisericii este de a salva lumea întreagă.

Corectarea fraternă [XXIII TPA (A) - duminică, 10.09.2017]

Evanghelia Matei 18,15-20: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, «pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori!» Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş! Adevăr vă spun: tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer. Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor”.

Omilie

Textele biblice din această zi tind să ne ajute să trăim mai bine în Biserică. Acestea ne vorbesc despre corectarea fraternă care este o componentă a vieţii comunității. În prima lectură, citim că profetul Ezechiel primeşte misiunea de paznic pentru Casa lui Israel. Dumnezeu nu cere spionarea nici supravegherea celor care sunt aproape. Simplu, îi cere să fie atent. Adevăratul străjer veghează peste alții, mai ales asupra acelora care riscă să-și orienteze viața pe căile decăderii. Misiunea Bisericii, misiunea noastră, este nu a salva, dar a salva lumea întreagă.

Nașterea sfintei Fecioare Maria (8 septembrie)

Liturgia ne determină să-i cerem lui Dumnezeu ca sărbătoarea Naşterii sfintei Fecioare să sporească pacea din inimile noastre. Şi ea este, efectiv, o sărbătoare care sporeşte pacea, deoarece ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Naşterea Mariei este semnul că Dumnezeu ne-a pregătit mântuirea: pentru aceasta a pregătit trupul şi sufletul mamei lui Isus, care este şi mama noastră.

Sfântul Paul, în Scrisoarea către Romani, scrie: „Pe aceia pe care i-a ştiut mai dinainte, i- a şi predestinat să poarte chipul Fiului său” (8,29). Acest lucru este adevărat în mod special pentru Fecioara sfântă, predestinată să fie conformă cu imaginea Fiului lui Dumnezeu şi Fiul ei. Dar Dumnezeu a predispus ca toate lucrurile să fie conforme cu această intenţie: „Ştim că Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el”, găsim scris ceva mai înainte în aceeaşi scrisoare.

Dumnezeu a pregătit toate generaţiile umane în vederea naşterii Mariei, în vederea naşterii lui Isus şi, în acelaşi timp, a acţionat cu mijloace supranaturale.

Şi în evanghelia de astăzi se poate spune că apare fie partea naturală, fie cea supranaturală, ambele necesare pentru naşterea Mariei.

Această lungă serie de generaţii, aşa de monotonă în lectură, este, în realitate, o sinteză a unei istorii vii, din care nu lipsesc păcătoşii, care a fost orânduită de Dumnezeu în vederea naşterii Mariei şi a lui Isus.

La sfârşit, însă, planul lui Dumnezeu s-a realizat prin mijloace extraordinare, neaşteptate: Iosif nu înţelege ce se petrece, deoarece totul este lucrarea Duhului Sfânt. Nu sunt suficiente, deci, generaţiile umane care se succed în timp pentru împlinirea planului lui Dumnezeu: este necesară intervenţia Duhului Sfânt.

Totul ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu: iubirea lui Dumnezeu creator, iubirea lui Dumnezeu mântuitor.

Astăzi trebuie, mai mult ca oricând, să-i aducem lui Dumnezeu recunoştinţa noastră, bucuria noastră, pentru că el a iubit-o pe Maria şi ne-a iubit şi pe noi.

(Chinez Isidor, Reflecții).

Zbor de cocori

Toamnă mă conjuga la timpul trecut
mă întreabă de tata, de mama,
eu îi spun că din mers i-am pierdut,
c-am trait fără băgare de seamă.

Toamna m-a închis în hotarele ei,
mă număra printre frunzele moarte,
ascunsă e cu legătura de chei
prizonier să fiu slavei deșarte.

Adâncă e taina în umbrele sale
și-n noaptea ce mă poartă pe drum.
Din întâmplarea postata în cale
a început să iasă o dâră de fum.

Dă Doamne veacul mai tare
să-și bată răbdarea tobele-n mine,
căci Adevărul a fost dat la casare
și-nlocuit cu un urlet de câine!

Victor Munteanu

(sursă:http://www.onestiexpres.ro/actualitatea-literara-tacerea-si-cuvantul.html).

Pilat se spală pe mâini...

Pontiu Pilat se spală pe mâini.

„Atitudinea lui Pilat de a se spăla pe mâini,

de a rămâne dezinteresat,...

şi a succesorilor săi,

în viziunea creştină este păcat de omisiune,

este refuz de a face binele”.

(card. Angelo Comastri).

Comunitatea din Bose este formată din laici (călugări și călugărițe)

„Pe o colină din apropiere de orașul Biela”, scria un vizitator al comunității în 1970, „un grup de creștini de confesiuni diverse a ocupat de doi ani câteva căsuțe pe care le-a părăsit micul nucleu de locuitori migrați la oraș. Sunt case doar dacă vrem să le spune astfel: vântul bate printre crăpături iar ceața care le învăluie pare că le ascunde și le duce cu sine. Nu există nici măcar lumină electrică. Există credința paradoxală a acestor prieteni care își propun să pregătească, într-o sărăcie lucie, creștinismul de mâine” (pr. Ernesto Balducci, «Diario dell’esodo»).

Papa Francisc și Enzo Bianchi.

Potrivit sitului oficial, Comunitatea din Bose este formată din laici consacrați care, provenind din diferite Biserici creștine, îl caută pe Dumnezeu prin trăirea voturilor de ascultare, sărăcie și castitate. Înființată de Enzo Bianchi în 8 decembrie 1965, ziua încheierii Conciliului Vatican II, Comunitatea a primit aprobarea pentru prima regulă monastică în 1973, fiind recunoscută canonic de Episcopul de Biela în anul 2000 prin aprobarea statutului și a regulii monastice. Modificările statutului au fost aprobate canonic de Episcopul locului în 2010. În prezent, Comunitatea numără aproximativ 90 de membri, bărbați și femei de diferite confesiuni din mai multe țări. (sursă:  Radio Vatican - 2017).