vineri, 6 noiembrie 2026

† Duminica a 32-a de peste an [A]: Credința care așteaptă [8 noiembrie 2026]

Parabola celor zece fecioare.
 Credința care așteaptă

Lecturi biblice: Înţelepciune 6,12-16; 1Tesaloniceni 4,13-18; Evanghelia Matei 25,1-13; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului prezintă întâlnirea dintre creștin și Dumnezeu sub imaginea întâlnirii dintre mire și mireasă. Verbul care leagă textele biblice este „a căuta”, „a porni la drum”, „a ieși să-l întâlnești” așteptând. Lecturile acestei duminici prezintă căutarea Domnului ca o caracteristică esențială a credinciosului. Imaginea Vechiului Testament este aceea a înțelepciunii care „umblă căutându-i pe cei vrednici de ea, li se face văzută cu bunăvoinţă pe căi şi în orice gând le iese în întâmpinare” (Înț 6,16). Necesită un anumit grad de adeziune umană la valorile „împărăției lui Dumnezeu”. Suntem în ultimele duminici ale anului liturgic. Cuvântul Domnului ne invită să fim pregătiți pentru venirea lui Isus de la sfârșitul lumii. Dumnezeu va veni cu siguranță și îi va primi la ospățul nunții doar pe cei care l-au așteptat cu candelele aprinse, așa spune parabola celor zece tinere care veghează, așteptându-l pe mire: „Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!” (Mt 25,6). În lectura a doua, sfântul Paul le spune tesalonicenilor, care așteaptă cu nerăbdare sfârșitul timpurilor, cuvinte de mângâiere, fondate pe învierea lui Isus: „însuşi Domnul […] va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia […] ca să-l întâmpinăm pe Domnul […] astfel, vom fi cu Domnul pentru totdeauna” (1Tes 4,16.17). Este chemarea la întâlnirea cu Isus pentru a trăi veșnic cu el. E speranța noastră!

duminică, 1 noiembrie 2026

† Pomenirea răposaților: Ziua speranţei în puterea rugăciunii [2 noiembrie 2026]

Ziua speranţei în puterea rugăciunii

Lecturi biblice: (prima Liturghie) Iob 19,1.23-27a; Romani 5,5-11; Evanghelia Ioan 6,37-40; lecturi biblice

Omilie

În această celebrare „Pomenirea tuturor credincioșilor răposați”, Biserica oferă texte biblice care vorbesc despre morți și ar fi mai bine să rămânem tăcuți în fața misterului morții. „În riturile funebre săvârşite pentru fiii săi, Biserica celebrează cu credinţă Misterul Pascal în speranţa încrezătoare că aceia care au devenit prin botez membrele lui Cristos mort şi înviat, prin moarte vor trece cu el la viaţă. Este necesar însă ca sufletele lor să fie purificate, înainte de a fi primite în cer cu sfinţii şi aleşii, în timp ce trupul aşteaptă fericita speranţă a venirii lui Cristos şi învierea morţilor”. Nu e o zi sumbră, întunecată, dar e o sărbăroare a cimitirelor, a florilor. Este o zi a speranţei în puterea rugăciunii. Cuvântul lui Dumnezeu ne autorizează să vorbim pentru că ne conduce dincolo de limitele lucrurilor vizibile.