† Duminica 1 din Advent (C): Așteptându-l pe Domnul [2 decembrie 2018]

„Ridicați-vă capul!”

Așteptându-l pe Domnul

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 decembrie 2018)

Lecturi: Ieremia 33,14-16; 1Tesaloniceni 3,12-4,2; Evanghelia Luca 21,25-28.34-36; lecturi. 

Omilie

Cu această duminică începe un an nou liturgic şi, odată cu el, începe Adventul, care înseamnă „venire”. Este un timp liturgic în care ne pregătim să celebrăm un eveniment fundamental: întruparea Domnului, dar privind însă la întâlnirea cu Dumnezeul istoriei de la sfârșitul timpului. Ne îndreptăm ochii spre viitor cu speranța în darul mântuirii pe care poți să-l aștepți. Darul nu poate fi pretins și nu se merită, altfel nu ar fi cadou. Darul se poate doar aștepta. A aştepta nu este uşor. Avem nevoie de răbdare. Suntem îndemnaţi să privim numai înainte, spre viitor, spre noul eveniment al harului și al binecuvântării cereşti. Cele trei lecturi din liturgia Adventului sunt dominate de această venire și așteptare cu speranța întâlnirii cu Domnul.

Iubirea este a se dărui pe sine însuși altuia

„Iubirea este a se dărui pe sine însuși altuia,

pentru a se realiza pe deplin în identitatea sa”.

Madeleine Delbrêl (1904-1964).

Crucea – instrument de lucru

 „Cristos, regele ceresc și adevăratul agricultor, 

venind spre omenirea devastată de păcat, 

a luat un trup omenesc și, 

purtând crucea ca instrument de lucru, 

a desțelenit sufletul uscat și necultivat, 

a smuls spinii și mărăcinii spiritelor rele, 

a smuls neghina răului 

și a aruncat în foc toate paiele păcatului. 

A muncit-o astfel cu lemnul crucii 

și a plantat în ea grădina preafrumoasă a Duhului”. 

(sursă: http://www.ibreviary.com/m/breviario; sfântul Macariu, Omiliile 28: PG 34, 711).

Important este de a merge...

Claudio Baglioni.

„Bine ați venit 

la jumătatea acestei călătorii 

ce nu are nici o țintă. 

Pentru că nu-i important unde te duci. Singurul lucru care contează 

este de a merge. 

La revedere, voi toți, care sunteți pe drum. 

Ne vom întâlni din nou în curând undeva”. 

(sursă: https://twitter.com/ClaudioBaglioni; trad. Isidor Chinez).

† Cristos, Regele Universului (B): Cristos Rege în veci [25 noiembrie 2018]

Pantokrator în Domul din Cefalu (Sicilia, Italia).

Cristos Rege în veci

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (25 noiembrie 2018) 

Lecturi: Daniel 7,13-14; Apocalips 1,5-8; Evanghelia Ioan 18,33b-37; lecturi

Omilie

În această duminică celebrăm pe Cristos, Regele Universului, adică sărbătoarea domniei asupra lumii, asupra creaţiei, asupra oamenilor, asupra istoriei. Regalitatea lui nu are nimic din cele ale lumii. Când sărbătorim pe Regele Cristos, ne referim la cu totul altceva. Cele trei lecturi ne vorbesc despre acest rege. Regalitatea este prefigurată în textul profetului Daniel: „Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia”. În evanghelie regalitatea lui Isus este afirmată în termeni categorici. Întreabă Pilat: „Așadar, tu ești rege?” Isus răspunde: „Împărăția mea nu este de aici”. A doua lectură din Apocalips confirmă și cântă regalitatea lui Cristos: „Lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin!” În același timp, și creștinii sunt părtași la regalitatea lui Isus: „ne-a făcut o împărăție [o regalitate], preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său” (Ap 1,6).

Con­tează mai mult ceea ce este în minte decât ceea ce este purtat în sân

Prezentarea Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie).

„Maria este fericită pentru că 
a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-a păstrat. 
A păstrat mai mult adevărul în mintea sa
decât trupul în sânul său. 
Cristos este adevăr, Cristos este trup; 
Cristos este adevăr în mintea Mariei, 
Cristos este trup în sânul Mariei. 
Con­tează mai mult ceea ce este în minte
decât ceea ce este purtat în sân. 
Sfântă este Maria, fericită este Maria, 
dar Biserica este mai mult decât Fecioara Maria”.

(din Predicile sfântului Augustin, episcop; Pred. 25, 7-8: PL 46, 937-938).

Inima râvneşte întâi plăcerea

Christ in perspective (1950) – de Salvador Dali.

Inima râvneşte întâi plăcerea –
Şi-apoi, viaţă scutită de griji şi de nevoi –
Şi-apoi, fel de fel de leacuri şi de creme moi
Care uşurează şi vindecă durerea.

Şi-apoi, somn liniştit şi dulce –

Şi-apoi, de va fi-ascultată ruga sa
De Cel care-o judecă de pe Cruce,
Libertatea de-a muri cum vrea.

de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte.

(sursă: http://subiecte.citatepedia.ro).

În dialogul nu există învinși, ci numai câştigătorii

Zygmunt Bauman - unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului al XX-lea.

„Intrând într-un dialog înseamnă că 

ai depăși pragul de oglindă, 

arăți că înveți să te îmbogățești 

din diversitatea altuia.   

În dialogul nu există învinși, 

ci numai câştigătorii”. 

(Zygmunt Bauman [1925- 2017]).

† Duminica a 33-a de peste an (B): Isus este aproape de noi [18 noiembrie 2018]

Fiul Omului! - de Bernardette Lopez.

Isus este aproape de noi

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (18 noiembrie 2018)

 

Lecturi: Daniel 12,1-3; Evrei 10,11-14.18; Evanghelia Marcu 13,24-32; lecturi

Omilie

La sfârșitul anului liturgic liturgia bisericii ne oferă speranță. Daniel privea spre viitor profetizând: „în acel timp, va fi salvat oricine va fi găsit scris în carte” vieții. În discursul despre ultimele lucruri [escatologic], Isus vede împlinindu-se profețiile din Vechiul Testament: „Fiul Omului… va aduna pe toţi aleşii săi”. Autorul Scrisorii către Evrei contemplează pe Cristos șezând la dreapta lui Dumnezeu, așteptând de acum ca duşmanii săi să fie puşi sub picioarele sale. Lecturile de astăzi ne invită să fim atenți la ultimele realități ale vieții, la sfârșitul lumii și a timpului. Este venirea definitivă a lui Isus Cristos. Cuvântul Domnului ni se comunică astăzi prin imagini zguduitoare ce pot nelinişti inimile şi tulbura gândurile. Dar, el este aproape de noi.

„Venez chanton notre Dieu” cu fratele Évariste

Venez chanton notre Dieu cu fratele Évariste.

† Duminica a 32-a de peste an (B): Dăruire și încredere [11 noiembrie 2018]

Obolul vădurei.

 Dăruire și încredere

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (11 noiembrie 2018)

 

Lecturi: 1Regilor 17,10-16; Evrei 9,24-28; Evanghelia Marcu 12,38-44; lecturi

Omilie

Cele trei lecturi biblice din această duminică au un punct comun: toate trei vorbesc despre dăruire. Noi nu am venit la Liturghie pentru a ne vedea, dar pentru a dărui totul Domnului. Am auzit mărturia a doua femei sărace – o păgână și o fiică a lui Israel – care a dat tot ce avea pentru a putea trăi: dăruiește tot. Iată două exemple în această zi în care îl sărbătorim pe cel care a renunțat la propria sa viață – Isus Cristos, marele preot. 

Tishbe, satul lui Ilie, aproape de valea Chorath (pârâul Cherit).

Prima lectură luată din Cartea Regilor (1Rg 17,10-16) ne vorbește despre profetul Ilie, din Regatul de Nord cu capitala la Samaria. După anunțul secetei (1Rg 17,1) și chemarea din partea lui Dumnezeu lângă pârâul Cherit (la nord de Tișbe, satul natal a lui Ilie, în Transiordania), Ilie trebuie să fugă de mânia reginei Izabela, soția lui Ahab [prin 870 î.C.], într-un teritoriul păgân, retrăgându-se în Fenicia [în regiunea Tirului și Sidonului], o țară mai fertilă decât Israelul. A fost mânat până la Sarepta, oraș fenician, aproape de coasta Mediteranei, la 15 km la sud de Sidon, țara din care provenea Izabela, dușmană declarată a lui Dumnezeu și, deci, a lui Ilie. Este „consumat de zel pentru Domnul” în lupta dramatică împotriva păgânismului cananeu – cultul lui Baal, zeul fertilității și al ploii – ce contamina religia poporului evreu. Era în timpul foametei. Întrând în cetate, găsește acolo o văduvă săracă strângând vreascuri pentru că voia să-și facă o turtă dintr-o mână de făină și un pic de ulei pentru ea și fiul său. Dar la cererea profetului, face un salt de credință. Căci „Ilie i-a zis: «Nu te teme, mergi […]! Dar fă pentru mine o turtă mică  […] şi adu-mi-o; apoi vei face pentru tine şi pentru fiul tău! Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Vasul cu făină nu se va termina şi urciorul cu untdelemn nu se va împuţina până în ziua când Domnul va da ploaie peste faţa pământului’»” (vv. 13-14). Ea dă totul și se încredințează lui Dumnezeu. Această înmulțire miraculoasă a făinii și a uleiului este răsplata pentru atitudinea plină milă pe care o femeie săracă i-o arată omului lui Dumnezeu. Minunea se împlinește. Profetul este salvat de la moarte de generozitatea unei văduve păgâne foarte sărace. Pentru sfinții părinți, această văduvă este modelul păgânilor chemați la credință.

Bazilica sfântul Ioan din Lateran – catedrala papei din Roma

Bazilica sfântul Ioan din Lateran.

„În ziua de 9 noiembrie, liturgia Bisericii celebrează sărbătoarea Sfinţirii Bazilicii sfântul Ioan din Lateran. Dacă Vaticanul este reşedinţa Papei, în sens strict catedrala din Roma nu este Bazilica «Sfântul Petru», ci Bazilica «Sfântul Ioan din Lateran». Este vorba despre un mare templu, una dintre cele patru Bazilici majore din Roma şi al cărei titlul oficial este «Arhibazilica Mântuitorului şi a sfinţilor Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul». Referinţa Lateran este dată, pentru că familia nobilă a Lateranilor au donat în secolul al III-lea terenurile pentru construirea bisericii. Este catedrala Papei, unde se celebrează liturghia din Joia Sfântă şi Corpus Christi. Are o inscripţie pe faţadă care spune «mama şi capul tuturor bisericilor din oraşul Roma şi de pe tot pământul».

 

Bazilica sfântul Ioan din Lateran - interior.

Marile religii de astăzi şi din toate timpurile au «temple» pentru a aduce cult Dumnezeului lor. Părinţii noştri în credinţă numesc «sinagogă» actualele lor temple, islamicii numesc «moschee» locurile lor sacre şi creştinii în general le dăm titlul de «biserică» sau «templu». Ce este un «templu»? Pentru marile religii este mereu un spaţiu sacru unde omul se întâlneşte cu Dumnezeul său. (Gabriel Mestre).

 

Bazilica sfântul Ioan din Lateran - mozaic.

„Cuvântul lui Dumnezeu aminteşte un adevăr esenţial: templul de cărămizi este simbol al Bisericii vii, comunitatea creştină, pe care deja apostolii Petru şi Paul, în scrisorile lor, îl înţelegeau ca «edificiu spiritual», construit de Dumnezeu cu «pietrele vii» care sunt creştinii, pe unicul fundament care este Isus Cristos, asemănat la rândul său cu «piatra unghiulară» (cf. 1Cor 3,9-11.16-17; 1Pt 2,4-8; Ef 2,20-22). «Fraţilor, voi sunteţi edificiul lui Dumnezeu», scrie sfântul Paul şi adaugă: «sfânt este templul lui Dumnezeu care sunteţi voi» (1Cor 3,9c.17). Frumuseţea şi armonia bisericilor, destinate să dea laudă lui Dumnezeu, ne invită şi pe noi fiinţele umane, limitate şi păcătoase, să ne convertim pentru a forma un «cosmos», o construcţie bine ordonată, în strânsă comuniune cu Isus, care este adevăratul Sfântul Sfinţilor.

Asta se întâmplă în mod culminant în liturgia euharistică, în care «ecclesia”, adică comunitatea celor botezaţi, se reuneşte pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a se hrăni cu Trupul şi Sângele lui Cristos. În jurul acestei duble mese Biserica din pietre vii se edifică în adevăr şi în caritate şi este plăsmuită interior de Duhul Sfânt transformându-se în ceea ce primeşte, conformându-se tot mai mult Domnului său Isus Cristos. Ea însăşi, dacă trăieşte în unitate sinceră şi fraternă, devine astfel jertfă spirituală plăcută lui Dumnezeu.

Sărbătoarea de astăzi celebrează un mister mereu actual: adică Dumnezeu vrea să-şi zidească în lume un templu spiritual, o comunitate care să-l adore în duh şi adevăr (cf. In 4,23-24). Însă această sărbătoare ne aminteşte şi importanţa edificiilor materiale, în care comunităţile se adună pentru a celebra laudele lui Dumnezeu. De aceea fiecare comunitate are datoria de a păstra cu grijă propriile edificii sacre, care constituie un preţios patrimoniu religios şi istoric. De aceea s-o invocăm pe Maria Preasfântă, pentru ca să ne ajute să devenim, asemenea Ei, «casa lui Dumnezeu», templu viu al iubirii sale”. (Benedict al XVI-lea, Angelus [9 noiembrie 2008]).

Cădem şi ne ridicăm din nou...

 

A fost întrebat un cărugăr [monah]: 

„Ce faci în pustiu?”  

A răspuns: 

„Cădem şi ne ridicăm, 

cădem şi ne ridicăm, 

cădem din nou și iar ne ridicăm! 

Pentru a face viaţa noastră trebuie să fii umil

şi să găsești puterea pentru a începe din nou, fără să fii supărat!”  

 
(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez).

Nu-mi voi retrage iubirea de la el

Cristos apare lui Paul pe drumul Damascului.

 „Dacă vor călca orânduirile mele *
    şi nu vor păzi poruncile mele,
atunci îi voi pedepsi cu varga pentru păcatul lor *
    şi cu biciul pentru nelegiuirile lor.

Dar nu-mi voi retrage iubirea de la el *
    şi fidelitatea mea nu va înceta.
Nu-mi voi călca legământul *
    şi nu voi schimba ceea ce a ieşit de pe buzele mele”.

(Psalmul 89,32-35).

Datoria creștinilor în edificarea păcii

Creștinii să colaboreze de bunăvoie și din toată inima la construirea unei ordini internaționale, care trebuie să se realizeze într-o sinceră respectare a libertăților legi­time și în prieteneasca frățietate a tuturor. Să o facă cu atât mai bucuros cu cât cea mai mare parte a globului suferă încă de o asemenea mizerie, încât Cristos însuși, în persoana celor săraci, cere cu glas tare caritatea ucenicilor săi. Să se curme, așadar, scandalul ca unele țări, în care prea adesea majoritatea locuitorilor se împo­dobesc cu numele de creștini, să se bucure de un mare belșug de bunuri, în timp ce altele să fie lipsite de cele necesare traiului și chinuite de foame, de boli și de tot felul de lipsuri. Spiritul de sărăcie și de caritate este, într-adevăr, gloria și mărturia Bisericii lui Cristos.

Măsor cu ochi pătrunzător

Emily Dickinson (1830-1886).

Măsor cu Ochi pătrunzător

Orice Durere-mi iese în cale –

Mă-ntreb de cântăreşte cât a Mea

Ori mai uşoară pare.

Mă-ntreb de e răbdată mai de mult

Ori tocmai a început –

De Când o am pe a Mea – nu ştiu –

A-mbătrânit de mult

Mă-ntreb – Acei loviţi în viaţă

De-ar fi să îndure a doua oară

Şi de-ar putea alege – ar mai încerca –

Ori poate ar vrea să moară –

Pe Unii-i văd – cum suferă îndelung –

Şi-ntr-un târziu, un zâmbet au pe chip –

O imitaţie a Luminii

O pâlpâire de Opaiţ sleit –

Mă-ntreb – când Anii se adună

Milenii – peste Răni amare –

Mai pot avea cumva puterea

Să le aducă Alinare –

Ori ei străbat Veacuri de Nervi

Răscolind tainiţele firii –

Să dea peste Dureri mai mari –

Ce-ntrec Durerile Iubirii

Cei care Suferă – sunt mulţi –

Şi pricini sunt – o mie –

Moarte e una – şi o dată vine –

Şi ochii-i bate în cuie

Există Durerea din Dor – şi cea a Nepăsării –

Durerea ce se cheamă „Disperare”

Există Despărţirea de cei dragi –

Despărţirea de Locuri Natale

Eu nu-mi pot defini Durerea –

Dar mă ajută Darul

Sfredelitoarea Mângâiere –

Să-mi pot răbda Calvarul

Să văd – ce fel de Cruci există –

Şi-n ce fel se pot duce –

Şi dacă seamănă – Vreuna –

Cu propria mea Cruce.

de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu.

(sursă: http://www.citatepedia.ro)

† Duminica a 31-a de peste an (B): „Vom fi judecați despre iubire” [4 noiembrie 2018]

„Ascultă, Israele!” – cu cornul.

„Vom fi judecați despre iubire”

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 noiembrie 2018)

 

Lecturi: Deuteronom 6,2-6; Evrei 7,23-28; Evanghelia Marcu 12,28b-34; lecturi

Omilie

În lecturile duminicii de astăzi, iată esențialul credinței noastre: iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Una nu merge fără alta.

În prima lectură luată din Cartea Deuteronomului (Dt 6,2-6) se află meditația asupra sensului legii. Este textul cel mai important din Vechiul Testament pe care evreii evlavioși îl recită zilnic, dimineața și seara: Shemà, Israel! „Ascultă, Israele! […] Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (v. 4). Este rugăciunea cea mai dragă și iubită de evrei și astăzi și din toate timpurile. Această rugăciune a devenit cea mai importantă pentru iudei ca „Tatăl nostru” pentru creștini. Este rugăciunea de dimineață și de seară, de pe la trei-patru ani! Este profesia lor de credință! În înțelesul biblic shemà înseamnă „ascultă”. Este o adeziune voioasă, filială, de ascultare entuziastă de Dumnezeu. Întreaga istorie a poporului evreu este o istorie a iubirii, pe drumul vieții, și al fericirii. Aceste cuvinte trebuie să rămână în inima fiecăruia dintre noi. Textul ne pune în faţă posibilitatea de a răspunde la darul lui Dumnezeu cu fidelitate faţă de alianţă, iubire, afecţiune şi credinţă.

Să murim împreună cu Cristos, ca să trăim împreună cu el

Cristos înviat apare la cei din limb 

 [locul unde stau sufletele drepților decedați înainte de Cristos].

 Din cartea Despre moartea fratelui Satir a sfântului Ambroziu, episcop  

(Cartea 2, 40.41.46.47.132.133: CSEL 73, 270-274.323-324)

Trebuie să recunoaștem că și moartea poate fi un câștig, iar viața, o pedeapsă. De aceea, și sfântul Paul spune: Pentru mine, a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig (Fil 1,21). Ce este Cristos, dacă nu moartea trupului și duhul vieții? De aceea, să murim împreună cu el, ca să trăim împreună cu el. Să avem în noi, în fiecare zi, obiș­nuința și dispoziția de a muri așa încât sufletul nostru să învețe să se dezlipească de poftele trupului, și, ca și cum ar plana în înălțimi, departe de a se atinge de plăce­rile josnice ale lumii, care tind mereu să ademenească spiritul, să accepte imaginea morții, ca să nu îndure apoi moartea ca pe o pedeapsă. De fapt, legea trupului repugnă legii spiritului și încredințează sufletul legii păcatului. Dar care va fi remediul? Cine mă va elibera de acest trup al morții? Harul lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru (cf. Rom 7,24 ș.u.).

Avem medicul, să acceptăm medicamentul. Medica­mentul nostru este harul lui Cristos, iar trupul muritor este trupul nostru. Așadar, să ne exilăm din trup pentru a nu fi exilați din Cristos. Chiar dacă suntem în trup, să căutăm să nu urmăm dorințele trupului. Este adevărat, nu trebuie să renegăm drepturile legitime ale naturii, dar trebuie să dăm mereu preferință darurilor harului.