Gândul zilei

Bernanos îl convinge pe diavol să strălucească cu lumina sa cea mai obscură – minciuna. Dar harul divine – sentimentul frumos prin execenţă – străluceşte, ca prin contrast, o lumină mai intensă şi totuşi opacă; căci harul rămâne discret în comparaţie cu flăcările infernului (cf. BAUDIN F., „Autour de Georges Bernanos et d Andre Gide”, în http://larevuereformee.net/articlerr/n209/litterature-et-christianisme-les-annees-20-un-age-d%E2%80%99or-autour-de-georges-bernanos-et-d%E2%80%99andre-gide).

           
Pentru a ajunge la „viziunea sa interioară a realului”, „furiosul său vis” cum îl mai numeşte, Bernanos a început aşadar prin a scrie Sous le soleil de Satan. Acest titlu amestecă doi termeni total antitetici, dar nu-i lasă totuşi în confuzie: Satan străluceşte de o lumină infernală, aşa cum sugerează numele său de Lucifer, purtător de lumină. El străluceşte nu pentru a lumina omul, dar pentru a-l înşela. Se deghizează, aşa cum spune apostolul, în înger de lumină (2Cor 11,14), dar el este prinţul întunericului. Bernanos caută să arunce o lumină mai vie încă decât ar putea-o vreodată să o reflecte acest Lucifer: el vrea să amintească faptul că harul divine, adevărata lumină, este acordată omului în credinţa în Dumnezeu. El abundă în exploatarea sentimentelor obscure ale sufletului omenesc; dar el ştie de asemenea să nu-i dea dreptate. Bernanos nu pierde niciodată simţul harului, pe care îl relevă individul prins în legăturile răului (cf. BAUDIN F., „Autour de Georges Bernanos et d Andre Gide”, în  http://larevuereformee.net/articlerr/n209/litterature-et-christianisme-les-annees-20-un-age-d%E2%80%99or-autour-de-georges-bernanos-et-d%E2%80%99andre-gide).

Sfântul Paul (subtitrarea româneasca)

Gândul zilei

„Romanului modern îi lipsea Dumnezeu, dar îi lipsea şi diavolul”[1],

iar „naturalismul agrava dificultatea: schimba omul în bestie”[2].

“Civilizaţia europeană se năruie şi nu o înlocuieşte cu nimic, iată adevărul.

În locul acestor imense economii acumulate de civilizaţie,

de omenie, de spiritualitate, de sfinţenie, se oferă depunerea unui cec fără acoperire,

semnat cu un nume necunoscut, întrucât este cel al unei creaturi care va veni.

Noi refuzăm să dăm Europa.

Şi de altfel nu ni se cere să o dăm, ni se cere să o lichidăm.

 Noi refuzăm să lichidăm Europa.

Timpul de a lichida Europa n-a venit, dacă va trebui vreodată să vină.

Este adevărat că declinul Europei nu datează de ieri, o ştim.

 Dar mai ştim că declinul Europei a marcat declinul civilizaţiei universale.

Europa a decăzut în momentul în care ea s-a îndoit de sine însăşi,

de vocaţia sa şi de dreptul său”[3].

---

[1] G. BERNANOS, „Interview”, EEC I, 1046.

[2] G. BERNANOS, „Interviste”, în NVCR, 53.

[3] G. BERNANOS, La liberte, EEC II, 1363.

Cîntarea spirituală a Sfîntului Ioan al Crucii

În 1577, cel care avea să devină Sfîntul Ioan al Crucii (1542-1591) era închis într-o carceră scobită în zid dintr-un convent din Toledo, chiar de către Ordinul Carmelitan din care făcea parte, ca pedeapsă pentru că sprijinise reforma spirituală a ordinului iniţiată de Sf. Tereza de Ávila. În acea celulă, unde nu pătrundea nici o rază de soare, slăbit de febră, ros de păduchi şi cu hainele putrede, Sf. Ioan al Crucii a compus Cîntarea spirituală, una dintre cele mai frumoase poezii mistice scrise vreodată în limba spaniolă. Cîntarea spirituală exprimă căutarea vie a lui Dumnezeu de către sufletul misticului îndrăgostit de Cristos, Cuvîntul divin. Acest suflet aspiră să guste chiar din această viaţă o anticipare a fericirii veşnice, prin contemplarea supranaturală a Esenţei divine, ce nu este posibilă decît printr-un har mistic foarte înalt, prin care sufletul devine unit în profunzime cu Creatorul său.

Concepută în replică la Cîntarea cîntărilor, Cîntarea spirituală exprimă, mai întîi, neliniştile căutării Dumnezeului ascuns sau angoasa sufletului care nu se mai mulţumeşte cu satisfacţiile sensibile ale rugăciunii şi nu se lasă amăgit nici dacă simte că Dumnezeu este prezent, nici dacă acelaşi Dumnezeu îi pare absent. „Unde te-ai ascuns?“ (¿A dónde te escondiste?) – acesta este primul vers al Cîntării spirituale, ce indică momentul în care sufletul porneşte însetat în căutarea Celui care l-a rănit de dragoste şi a fugit apoi ca un cerb, lăsîndu-l pradă anxietăţilor. În tratatul teologic în care interpretează acest poem, intitulat Cîntarea spirituală a sufletului şi a Mirelui Cristos, Sf. Ioan al Crucii comentează, citînd din Sf. Augustin, că Cel ascuns este căutat inutil în exterior, întrucît se află în lăuntrul sufletului. Adevăratul contemplativ va şti să îl caute pe Dumnezeu în adîncul său, întrebînd: „Unde te-ai ascuns?“.

Cum pot vedea soarele, dacă tu nu mă iubeşti?

         


Leprozeria Tichilesti

         Poate cineva îşi aminteşte povestirea lui Raul Foullareau.

          O leprozerie într-o insulă a Pacificului.

          Feţe chinuite şi schimonosite.

          Disperare, supărare, neputinţă.
          Cadavre care umblă, carne măcinată oribil.

          Dar mai există şi ochi luminoşi şi surâzători în mijlocul unei atât de mari devastări.

          Îndeosebi se impune atenţiei un sărman, al cărui trup nu era mai puţin diform decât al celorlalţi tovarăşi de nefericire şi care totuşi păstrează trăsături umane de-a dreptul surprinzătoare.

           Plin de curiozitate faţă de acel miracol al ataşamentului faţă de viaţă, Follereau merge în căutarea unei explicaţii. Întreabă, investighează.

Este invitat să-l urmărească.

Fără doar şi poate, la ivirea zorilor, sărmanul cu trupul sfârtecat se târăşte lângă zidul înalt de ciment care înconjura leprozeria şi ajungând într-un loc foarte precis se aşeză şi aşteaptă.

Aurora cu toate culorile sale nu-i de ajuns.

Soarele nu-l încălzeşte şi nici nu aprinde pe faţa sa o rază de lumină.

Aşteaptă până când de cealaltă parte a zidului apare o faţă de femeie: bătrână, uscată şi brăzdată de riduri adânci.

Apariţia durează câteva clipe.

Mesajul este tăcut, discret: un surâs.

Dar omul se luminează la acel surâs, căruia îi răspunde.

E un fel de comuniune zilnică.

Leprosul hrănit, întărit de acel surâs, poate începe o zi nouă şi poate suporta timp de douăzeci şi patru de ore acea soartă a sa atât de deplorabilă.

A acumulat rezerve de iubire şi de speranţă suficiente ca să-l facă să reziste până mâine, adică până la o nouă întâlnire cu surâsul acelui chip de femeie.

Femeia este soţia sa. Când a fost scos din satul său, ea l-a urmat şi s-a stabilit într-o baracă în apropierea leprozeriei. Şi în fiecare dimineaţă îi dădea acel semn indispensabil al iubirii şi al fidelităţii sale.

„Văzând-o în fiecare zi, ştiu că mai sunt încă viu”, explică cu simplitate omul.

           Nu e posibil să trăieşti fără iubire.

Unul rezistă să stea în picioare numai dacă iubeşte şi se simte iubit.

Există lume alături de noi care are nevoie de iubirea noastră pentru a rămâne în viaţă, pentru a nu lăsa să se stingă speranţa, pentru a suporta greutatea unei zile „imposibile”.

Eu văd acel surâs ca actul aprinderii unei lămpi.

Adesea în existenţă atâtor indivizi, e întuneric beznă chiar dacă afară soarele străluceşte.

Fără acea flacără, cineva riscă să rătăcească drumul, să cedeze fricii de a trebui să înfrunte ziua nouă care s-a ivit.

Cineva pentru a-şi da seama de soare, are nevoie de lumina unui chip prieten.

(Sursa: A. Pronzato, Mille e unu ragione per vivere, Piero Gribaudi Editore, Torino 1987, p. 233-234; trad. I. Chinez).

Scrisoarea enciclica – Veritatis splendor (de Ioan Paul al-II-lea)

http://isichi.wordpress.com/2012/11/25/scrisoarea-enciclica-veritatis-splendor-de-ioan-paul-al-ii-lea/

Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat

Gesù, t'adoriamo - Jesus, we adore you - Canto di adorazione

XXXIV (B): Acel Rege în slujba adevărului

Daniel 7,13-14: ¹³ Privind în vedenia de noapte, am văzut pe cineva, venind pe norii cerului, ca un fiu al omului. El a ajuns până la Bătrân şi i-a fost prezentat. ¹⁴ Lui i s-au dat stăpânirea, slava şi domnia. Toate popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile trebuie să-i slujească lui. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, nepieritoare, iar împărăţia lui nu va fi niciodată distrusă.

Ioan 1,5-8: ⁵ Har vouă şi pace de la Isus Cristos, martorul credincios, cel dintâi născut din morţi, rege peste toţi regii pământului El ne iubeşte; prin sângele său ne-a spălat de păcatele noastre ⁶ şi a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl său, lui să-i fie mărirea şi puterea în vecii vecilor. Amin. ⁷ Iată vine pe nori şi toţi oamenii îl vor vedea, chiar şi cei care l-au străpuns; văzându-l, vor plânge toate seminţiile pământului. Da! Amin! ⁸ Eu sunt alfa şi omega, începutul şi sfârşitul, spune Domnul Dumnezeu, eu sunt cel care sunt, cel care era şi cel care vine, Cel Atotputernic.

Ioan 18,33b-37: În acel timp, ^33b Pilat l-a întrebat pe Isus: "Tu eşti regele iudeilor?" ³⁴ Isus i-a răspuns: "De la tine însuţi spui aceasta sau alţii ţi-au spus-o despre mine?" ³⁵ Pilat i-a răspuns: "Sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce-ai făcut?" ³⁶ Isus a răspuns: "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, oamenii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar împărăţia mea nu este aici". ³⁷ Pilat l-a întrebat din nou: "Aşadar, tu eşti rege?" Isus i-a răspuns: "Da, sunt rege! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu".

Omilie:

De trei ori Isus spune: „Împărăţia mea” şi de două ori vrea să clarifice că această împărăţie a sa este total în afara schemelor de pe pământ: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta”, „Împărăţia mea nu este de aici”. Cu aceste afirmaţii Isus nu vrea deloc să spună că împărăţia sa nu priveşte lumea şi realităţile prezente, ci că împărăţia sa – deja prezentă acum printre oameni – nu-şi trage originea din lume şi, deci, nu se modelează după schema ei de valori. Dar afirmaţia lui Isus care ne interesează mai mult este probabil alta: „Eu sunt rege: de aceea m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să dau mărturie despre adevăr”.

         

Aşadar, regalitatea lui Cristos este complet supusă exigenţei adevărului, cuvânt care în limbajul evanghelistului Ioan indică adevărul lui Dumnezeu, iubirea sa pentru om, pentru tot omul. Regalitatea lui Isus este totdeauna în slujba adevărului, oriunde şi oricum: nu acceptă niciodată să subjuge „adevărul” exigenţelor unei „raţiuni de stat”, care nu este, tocmai, adevărul, este vorba doar de propria supravieţuire.

Cristos Regele Universului - adoraţie pentru adulţi

Parohia “Schimbarea la faţă” - Izvoarele (IŞ)    - pentru adulţi      

                              

Cristos-Rege 25/11/2007

"Voi, cine spuneţi

că sunt eu?"

G= ghidul   S= singur (solo)  

L= lector  T= toţi

       

Primul moment:

Cine sunt eu pentru tine?

Cântec: la Cristos Rege…

G.    Contemplă, sufletul meu, pe Isus Răstignit,
Cu ce preţ te-a mântuit.

        Admiră, mulţumeşte, iubeşte, laudă şi adoră.

       

        El te iubeşte, te priveşte
El te-a mântuit.
Păşeşte cu El şi trăieşte pentru El.
Admiră, mulţumeşte, iubeşte, laudă şi adoră.

        (Sf. Bonaventura - Rugăciune către Răstignit)

Să îngenunchem în faţa Regelui nostru, a lui Cristos, şi să contemplăm iubirea Sa. Nu putem pătrunde toată profunzimea iubirii acestui Rege unic, dar să rămânem în această adoraţie într-o atitudine de umilinţă şi iubire, de contemplaţie şi veneraţie.

Să privim la El, care a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, care a murit pentru noi,

şi să lăsăm să ne vorbească tăcerea…

Nu e nevoie de multe cuvinte pentru a ne înfăţişa înaintea sa.

Poate de multe ori rugăciunea noastră este o moară de cuvinte care sună în gol, care se înşiruie mecanic fără participarea inimii….

Suntem în faţa Lui: inimă la inimă, sub privirea Sa. Fără gânduri, fără cuvinte, doar cu El…

(câteva momente de tăcere…)

Cristos, Regele Univesului - adoraţie – tineri

Parohia “Schimbarea la faţă” - Izvoarele (IŞ)               - pentru tineri      

       Cristos-Rege 20/11/2005

G – ghidul   S – unul singur (solo) 

L – lectorul   T – toţi 

R – refren (se repetă)

(Citeşte rar, cu multă atenţie. Opreşte-te ca să te gândeşti şi să meditezi cuvintele citite, ca să le faci să coboare în inimă. Repetă în tăcere, cu inima şi de mai multe ori refrenurile).

Când va veni Fiul Omului în gloria sa...

G. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. T. Amin.

(G) Atunci când Isus şi-a început viaţa publică s-a prezentat ca un revoluţionar hotărât spunând:

(S) "Timpul s-a împlinit şi Împărăţia lui Dumnezeu este aici: convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!"(Mc 1,15).

Aceasta vrea să spună: Ajunge, aici trebuie făcută o schimbare! Dumnezeu a încetat să ne mai lase să fugim. Acum vrea să intervină să instaureze stăpânirea sa asupra istoriei. Hotărâţi-vă să-l alegeţi pe el! Ce era această Împărăţie a lui Dumnezeu? Ce voia să facă Dumnezeu printre oameni? Ce era de învins şi de schimbat? Şi cum? şi când? şi cine va instaura Împărăţia sa? Isus a făcut şi a spus multe despre Împărăţia lui Dumnezeu. În această duminică, solemnitatea lui Cristos Regele universului, Biserica vrea să ne ajute să înţelegem ceva din acest mister.

 

Cântec: Eşti Rege veşnic...

(G) Toate alegerile pe care în viaţa sa le-a făcut omul pentru sau împotriva Împărăţiei, şi deci pentru sau împotriva iubirii lui Dumnezeu şi a fraţilor, dobândesc valoare veşnică pentru timpul cel nou când va veni Fiul lui Dumnezeu ca să judece lumea.

(S) Va şedea pe tronul gloriei sale şi-i va separa pe unii de alţii.

Tu, ce te tragi din viță regală

    Tu, ce te tragi din viță regală,

    Ești omenirii cinste și fală.

    Domnul cu planuri neînțelese

    Te-a pus mireasă între mirese.

    Blândă copilă, candidă, pură,

    Templu devine casta-ți făptură.

    Duhul iubirii tainic coboară,

    Ca să sfințească Templul-Fecioară.

    Toată iubirea arde în tine,

    Ești o oglindă de har și bine.

    Tot adevărul în tine-i parcă

    Dumnezeirii mistică arcă.

    Prea roditoare viță-a lui Iese,

    Cea mai aleasă dintre prințese,

    Tronul în care șezi peste stele

    E cel pierdut de duhuri rebele.

    Preadelicată, gingașă floare,  

    Stea întru noapte strălucitoare,

    Lasă-ne ochii să te contemple

    Și să ne-ncânte-ale tale exemple.

    Slavă Treimii veșnic răsune,

    Căci ne-a dat nouă marea minune,

    Care-i Maria, Mama-Fecioară,

    Neprețuita lumii comoară. Amin.

(din Brieviar: IV, 1487, Sapientia, Iaşi 2004).

Cristos, Regele Univesului - adoraţie – copii

ADORAŢIE – COPII

CRISTOS REGE

Cristos, Regele Univesului

Parohia “Schimbarea la faţă” - Izvoarele (IŞ)        - pentru copii      

                               Cristos-Rege 20/11/2005

G – ghidul   S – unul singur (solo) 

L – lectorul   T – toţi 

R – refren (se repetă)

(Citeşte rar, cu multă atenţie. Acolo unde sunt trei steluţe, opreşte-te ca să te gândeşti şi să meditezi cuvintele citite, ca să le faci să coboare în inimă. Repetă în tăcere, cu inima, şi de mai multe ori refrenurile scrise apăsat).

Cântec: Eşti Rege veşnic... sau alt cântec la Cristos Rege

Doamne, Isuse Cristoase,

care din dragoste faţă de oameni

te afli zi şi noapte în acest Sacrament,

aşteptând, chemând şi primind plin de milostivire şi de iubire

pe toţi cei care vin la tine,

noi credem că tu eşti de faţă în Sacramentul Euharistiei.

Ne închinăm ţie, recunoscând adâncul nimicniciei noastre

şi-ţi mulţumim pentru toate harurile primite,

mai ales îţi mulţumim că ni te-ai dăruit în acest Sacrament sfânt,

că ne-ai dat de mijlocitoare pe Mama ta preasfântă

şi că ne-ai chemat să te adorăm în această biserică.

Ne închinăm astăzi ţie, Regele nostru:

îţi mulţumim pentru iubirea nesfârşită pe care ne-o arăţi nouă tuturor;

ne închinăm ţie voind să ispăşim jignirile care ţi-au fost aduse în acest sfânt Sacrament;

voim să-ţi aducem închinare şi pentru acele locuri  unde eşti mai puţin cinstit,

sau chiar uitat cu totul în Sacramentul Euharistiei.

Isuse, te iubim din toată inima.

Ne pare rău că am supărat de atâtea ori marea ta bunătate.

Ne hotărâm cu ajutorul tău să nu te mai supărăm în viitor.

Ne consfinţim cu totul ţie, aşa sărmani cum suntem.

Renunţăm la voinţa noastră şi la tot ce ne aparţine.

Îţi dăruim totul.

Fă de acum înainte cu noi ceea ce îţi place.

Îţi cerem şi voim numai iubirea ta sfântă, statornicia în bine până la sfârşit

şi împlinirea desăvârşită a voinţei tale.

Ne rugăm şi pentru sufletele din Purgator, mai cu seamă pentru acelea

care au cinsitit Sfânta Euharistie şi pe Preasfânta Fecioară Maria.

Adu-ţi aminte şi de sărmanii păcătoşi.

Unim, Mântuitorul nostru preaiubit, dorinţele noastre cu dorinţele tale

şi le jertfim Tatălui tău, rugându-l în numele tău ca să le primească

pentru iubirea ce o are faţă de tine şi să ne asculte rugăciunea. Amin.

(scurtă pauză de tăcere).

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

G. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

Precum era la început şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

G. Isuse, suntem în faţa ta ca să te adorăm în sfânta Euharistie.

Noi vedem o bucată de pâine albă, Hostia consacrată,

dar  ştim că tu eşti prezent aici în mijlocul nostru.

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

G. Isuse, tu ai rămas în mijlocul nostru ca să ne întăreşti, să ne dai putere şi viaţă, să ne susţii atunci când ne este greu, să ne luminezi în îndoieli, să vindeci rănile noastre, să ne conduci în Paradis.

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

G. Tu, Doamne, eşti creatorul cerului şi al pământului, tu ai creat toate din nimic: pământul, marea, munţii, planetele şi animalele, stelele şi plantele, semănând pretutindeni frumuseţile tale infinite; tu ne-ai creat şi pe noi, pentru noi te-ai coborât pe pământ şi ai murit pe cruce pentru a ne deschide porţile Paradisului.

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

L1. Doamne, fă ca această oră de adoraţie să nu se mărginească la ziua de astăzi, dar să continue mereu, în toate zilele vieţii noastre.

G. Să repetăm împreună:

G. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

L1. Doamne, Isuse, tu eşti prezent în Euharistie!

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

L2. Doamne Isuse, trupul tău este hrană pentru sufletele noastre.

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

L3. Doamne Isuse, sângele tău este băutură pentru viaţa veşnică.

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

L4. Doamne Isuse, cine mănâncă trupul tău va avea viaţă veşnică.

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

G. Să repetăm împreună:

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

L1.Împreună cu Maica ta preasfântă

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

L2. Împreună cu toţi martirii şi cu toţi cei prigoniţi!

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

L3.Împreună cu toţi îngerii şi sfinţii!

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

L4.Împreună cu sufletele consfinţite ţie!

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

G. Laudă şi mulţumire să fie în orice moment!

T. Preasfântului şi dumnezeiescului Sacrament! (se poate spune de 3 ori)

(Pauză de tăcere)

ô ô ô

Cântec: la Cristos Rege sau Ce plăcut e, Doamne sfinte...

L1. Isuse, tu eşti prezent în Hostia consacrată: ai spus-o tu atunci la Cina cea din urmă. Era joi înainte de moartea ta pe cruce şi ai voit să mănânci Cina Pascală cu apostolii. Ştiai că urmează să fii condamnat la moartea pe cruce. Dar într-o zi ai spus: „Eu sunt Păstorul cel Bun şi îmi dau viaţa pentru oile mele”. Şi într-adevăr ţi-ai dat viaţa pentru toţi oamenii.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

L2. Înainte de a muri ai voit să laşi oamenilor darul Euharistiei, semnul iubirii tale pentru noi. În noaptea în care ai fost trădat, ai luat pâinea, ai mulţumit cu o rugăciune de binecuvântare, ai frânt-o şi le-ai dat apostolilor, zicând: „Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi: acesta este trupul meu jertfit pentru voi”. Şi ai mai spus: „Faceţi aceasta în amintirea mea!”

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

L2. Astăzi preoţii sunt cei care repetă Cina Domnului atunci când celebrează Liturghia, şi Tu, Isuse, prin cuvintele lor, continui să fii prezent în Pâinea consacrată.

Doamne, Tu ai spus: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

(Pauză de tăcere)

ô ô ô

Cântec: Isus, Bunul Păstor...

G. Să ascultăm povestirea unui miracol din Evanghelia sfântului Marcu:

L3. În acea zi, după ce s-a înserat, Isus le-a spus apostolilor: Să trecem pe ţărmul celălalt! Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. Şi a venit o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă încât aproape se umpluse. El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim? Trezindu-se, a certat vântul şi a spus mării: Potoleşte-te! Taci! Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte mare. Atunci le-a spus: De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă? Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: Cine est oare acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?

(pauză în tăcere)

G. Isuse, şi noi ne asemănăm cu apostolii şi ne este de atâtea ori teamă. Însă tu ne eşti aproape şi ai grijă de noi. Noi ne încredem în tine. Tu poţi totul, tu eşti Fiul lui Dumnezeu cel Atotputernic.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

L1. Citim în evangheliile lui Luca şi Marcu: „Îi prezentau lui Isus copii ca să-i mângâie; dar ucenicii, văzând aceasta, îi certau. Atunci Isus i-a chemat la sine şi le-a zis: Lăsaţi copii să vină la mine, nu-i opriţi, pentru că a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă spun: Cine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea. Şi îi lua în braţe, punea mâinile peste ei şi îi binecuvânta”.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

L2. Doamne, tu eşti prietenul copiilor. Mângâie-ne şi binecuvântează-ne şi pe noi, aşa cum ai făcut cu copii care îţi veneau înainte atunci când mergeai pe străzile din Palestina. Aminteşte-ţi, Isuse, şi de părinţii noştri, de familiile noastre. Binecuvântează-i pe tata, pe mama, pe fraţii şi surorile noastre, pe bunicii şi bunicile noastre. Rămâi mereu cu noi, ca să ne ajuţi să te iubim, aşa cum tu ne iubeşti pe noi.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

Cântec: Lăsaţi pe copiii să vină la mine...

(Alte rugăciuni...)

Tatăl nostru...

G. Isuse, îţi mulţumim că eşti prezent în Hostia consacrată,

semnul marii iubiri pe care o ai faţă de noi toţi.

Ajută-ne să te cunoaştem şi să te iubim,

să recunoaştem în tine pe prietenul adevărat care ne ascultă,

se însoţeşte şi ne ocroteşte în fiecare moment.

Condu-ne mereu pe calea vieţii care duce la Tine,

şi noi te vom urma cu siguranţă pentru că ştim că tu eşti Păstorul cel Bun

care ţi-ai dat viaţa pentru ca să ne mântuieşti şi de aceea în fiecare zi vrem să-ţi mulţumim. Amin.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

(Pauză de tăcere...)

G. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. T. Amin.

Harpa sfântului Francisc (II)

Viaţa de trubadur

         

          Francisc cu prietenii săi se întorcea cântând în clar de lună de la o sărbătoare a satului. Era pe cal şi cânta la mandolină iar doi oameni mergeau înainte ducând torţele. Aşa intrau ei în orăşelul adormit. Intrând au început din nou să cânte cu voce tare, cântece satirice împotriva Perugiei, un oraş departe de două leghe, care căuta ceartă cetăţii Assisi de mai mult timp. Francisc făcu semn prietenilor săi să tacă şi strigă: "Gata cu cântecele grosolane! Acum e ceasul iubirii. Să oferim o serenadă tuturor frumoaselor noastre! Vom începe cu Marieta, iubita prietenului nostru Andrei!"

          Andrei era un biet pictor sărac şi mândru, cu faţa angelică, care mânca din mâinile prietenilor săi bogaţi, iar Marieta era fiica unui sculptor de crucifixe. Casa se afla într-o mică stradă strâmtă şi în pantă, în faţa zidului unei grădini a mănăstirii. De la înălţimea calului său Francisc cânta acolo calm un cântec de dragoste francez pe care-l învăţase de la mama sa. Mandolina arunca scântei de sunete. Vocea clară a tânărului răsuna tare, deasupra acoperişurilor.

          Deodată o fereastră se deschide brusc, şi tatăl Marietei urlă: "Taci odată, prăpăditule domn Bernardone, lasă-i puştiului tău tovarăş grija mesajelor sale! Aceasta îmi va da ocazia să-l învăţ cum va putea să-şi ia ochii de la untul încins! Om serios, comediant, bufon. Archea-bechea, plecaţi de aici! dacă nu vă ud! chiar mâine mă voi plânge judecătorului împotriva ta şi a prietenilor tăi".

          Însă prietenii au început să strige, să urle, până când, dintr-o dată, s-a abătut asupra lor un vas de apă: jos a sosit paza de noapte. Şi oamenii noştri neserioşi au trebuit să fugă! S-au împrăştiat pe diferite străzi.

          Francisc îl auzea încă pe Teodor strigând de departe :

          - La Roza! Acolo e un vis tare şi fete gingaşe! Mergem să ne îmbătăm ca săptămâna trecută!

          - Şi eu să plătesc, ca totdeauna, bombăni Francisc printre dinţi. Şi nu sa dus după ei.

          A luat drumul spre casă. Pentru astăzi aceasta putea să ajungă: a băut, a dansat, s-a îmbrăţişat! Mâine va merge la vânătoare cu castelanii. Poimâine, la Arnold, sărbătoarea scrimei, urmat de o cină delicioasă. Duminica viitoare, reuniune acasă la el: va citi ultimele sale poezii; seara, bal mascat de joia a treia din postul Paştelui. Luni va pleca cu tatăl său într-o călătorie de cinsprezece zile la Florenţa.

          Trăieşte-ţi tinereţea!... Şi-a scos pălăria fără boruri înaintea unei Madone pictate pe un perete. S-a oprit un minut să o privească. În faţa acestei imagini, un mic buchet de flori ofilite. El nu avea flori. Dar un moment! Rupse pana albă de struţ de la pălărie şi o lăsă să cadă lângă flori. "Iubire! Iubire! îşi spunea reluându-şi drumul. Când oare voi cunoaşte şi eu iubirea care mă va smulge dintre părinţi, prieteni, chiar din mine! O iubire care consumă şi sfâşie..."

          Voia să-şi mai spună multe lucruri; dar ajunse. Văzu luna, sus în văzduh, strălucitoare: "Sunt îndrăgostitul lunii! Iubesc nepătrunsul". Dintr-o dată ia venit pofta de a îmbrăca haina sa albă de trubadur, agăţată în garderobă, pradă moliilor, şi să cânte lunii o serenadă. Dar s-a stăpânit din cauza tatălui său care se supăra pentru asemenea lucrări.

          - Şi totuşi voi deveni un trubadur rătăcitor, spunea el, îndărătnic; unul dintre cei mai mari, ca marele Diviri! Prea Sfântă Fecioară, obţine-mi acest har, te rog.

(Félix Timmermans, La harpe de saint François, Bloud et Gay, Paris 1933; trad. pr. Isidor Chinez).