Gândui zilei

Un amănunt cu totul aparte în Bernanos este că harul îşi află „ultimul său refugiu” nu în cele mai înalte facultăţi ale omului, dar în trupul său, adică în acea parte a omului care menţine vitalitatea sa, chiar dacă sufletul este complet absorbit de forţele răului. Chevance (adică harul) îl sfidează pe Cénabre în trupul său, în pervertirea voinţei sale, unde ar putea să dea un semn de viaţă[1]. Şi de fapt trupul răspunde milostivirii: „braţul său se înălţă pentru a binecuvânta”[2]. În una din scenele cele mai puternice din Monsieur Ouine, Bernanos ne arată acest trup uman ca ultima speranţă a unei umanităţi sortită Satanei: când „dorinţa” omului –  dorinţa după fericire, care nu este altceva decât dorinţa de Dumnezeu – nu va mai găsi ieşire într-o conştiinţă devenită „mormânt”, o va găsi „în trup şi în sânge”, „sub forme neaşteptate… oribile”[3]. Aici se înţelege că trupul uman, prin vitalitatea care îi este proprie, va putea să primească semnele harului şi să le exprime într-un limbaj inteligibil omului, chiar dacă duhul său va fi „pietrificat de forţele Satanei”.

              

[1] Cf.  L'Imposture, OR, 347.

[2] Ibidem, OR, 349.

[3] Monsieur Ouine, OR, 1509.