Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni
Lecturi biblice: Exod 19,2-6a; Romani 5,6-11; Evanghelia Matei 9,36-10,8; lecturi biblice
Omilie
Lecturile propuse în liturgia acestei duminici sunt printre cele mai semnificative pentru înțelegerea identității și misiunii poporului lui Dumnezeu: se concentrează asupra chemării universale la sfințenie. Prima lectură înfățișează o scenă care a avut loc în deșertul Sinai. Moise proclamă identitatea Israelului ca un popor „consacrat” lui Dumnezeu: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele […] Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt»” (Ex 19,5.6). În Evanghelia după Matei prezintă privirea lui Isus plină de iubire față de oameni și constituirea colegiului apostolilor. Isus îi trimite: „Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi!” (Mt 9,7-8). A doua lectură constă într-o reflecție a apostolului Paul asupra reconcilierii cu Dumnezeu a omului: „Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8). Omul este salvat! Este un mesaj ce trebuie transmis din generație în generație. Domnul va încredința această misiune apostolilor atunci când încearcă să se apropie de oameni, căci privirea lui Isus este plină de iubire față de toți!
Lectura întâia (Ex 19,2-6a) evocă sosirea evreilor la poalele muntelui Sinai. La Refidim, datorită rugăciunilor lui Moise, poporul îi învinseseră pe amaleciți. Domnul i se arată lui Moise și îi „amintește” de eliberarea din Egipt: „Te-am ridicat pe aripi de vultur și te-am adus la mine”. Iată Alianța: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele, căci al meu este tot pământul. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt»” (v. 5-6). Ce chemare! Acest pact îi făcut cu oameni liberi: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele, căci al meu este tot pământul. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt»” (v. 5-6). Este mai mult decât un contract: e un angajament comunitar și personal; e un mod de a trăi împreună între Dumnezeu și popor. Textul rămâne un moment pentru a aprecia relația dintre Dumnezeu și omenirea pe care o iubește.
A doua lectura (Rom 5,6-11) este o reflecție a lui Paul despre cum a murit pentru noi Isus. Apostolul îi invită pe creștini să contempleze stânca Golgotei, să privim spre Cel care a fost străpuns, unde am fost reconciliați cu Dumnezeu prin moartea Fiului său: „Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. Aşadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificaţi prin sângele lui, vom fi mântuiţi […]; am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui” (v. 8-9.10). Murind pe cruce pentru noi, Domnul a ucis ura și a revărsat iubirea în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit. Înviind, Cristos ne-a asociat cu propria sa viață. „Dar nu numai atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit împăcarea” (v. 11). Aceste cuvinte ar trebui meditate cu bucurie și multă speranță. Creștinismul este religia în care iubirea față de oameni depășește toate idealurile culturale. Isus, pe care Paul l-a întâlnit pe drumul spre Damasc, este Fiul lui Dumnezeu. Într-o lume a tehnologiei, tindem să ne încredem prea mult în lumea materială și ne întoarcem către Dumnezeu doar atunci când materialismul eșuează. Apostolul îndeamnă la o reorientare a priorităților noastre. Moartea și învierea lui Isus au permis omenirii un nou început. Este datoria noastră de a extinde iubirea și răspândirea evangheliei.
În Evanghelia după Matei (Mt 9,36-10,8) este discursul despre misiune. Apostolul își fixează atenția asupra privirii lui Isus. Domnul vede înaintea sa mulțimi fără conducător: „văzând mulţimile, lui Isus i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite şi părăsite, ca nişte oi care nu au păstor” (v. 36). Este compasiunea Domnului pentru mulțime! Verbul folosit – „i se făcut milă” – ar putea fi tradus literalmente prin „i s-a răsucit măruntaele”. Un termen din Vechiul Testament care exprimă iubirea viscerală a lui Dumnezeu pentru poporul său. În evanghelie este aplicat lui Cristos. Când vedem suferind pe unul pe care îl iubim, inima se strânge în noi. Ceea ce face ca inima lui Isus să se strângă este faptul că vede mulțimile „fără păstor”, „obosite și epuizate”. Misiunea începe de aici, din inima umană a lui Isus. Simte compasiune: „Atunci le-a spus discipolilor săi: «Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui»!” (v. 37-38). Suntem invitați să reflectăm asupra originii misiunii: e inițiativa Tatălui; el este stăpânul secerișului. Trebuie să ne rugăm pentru vocații!
„Chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge şi să vindece orice boală şi orice neputinţă” (Mt 10,1). Numărul doisprezece amintește de cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Indică „noul popor” al lui Dumnezeu. Continuă lucrarea lui Cristos: are putere de eliberare de păcat și de bolile și infirmitățile. Cei doisprezece sunt oamenii poporului. Matei îi numește doi câte doi, căci numărul doi indică comunitatea. Trei sunt îndemnurile lui Isus: 1) „Să nu mergeţi pe calea păgânilor”, adică: evitați să vă comportați ca păgâni. În Biblie, cuvântul „drum” sau „cale” înseamnă conduită de viață. 2) „Să nu intraţi în cetatea samaritenilor”, adică: nu frecventați comunități care nu ascultă de Biserică, căci samaritenii mărturiseau idei eretice. 3) „Mergeţi mai degrabă la oile pierdute”, adică: instruiți și ajutați pe cei săraci, umili; chemați-i să formeze „noul Israel”, adică Biserica. Comunitatea apostolică s-a născut din evanghelie: este trăirea și anunțarea vestei celei bune! Realizarea în stilul lui Isus: pe măsură ce mergeți,... semănați!
„Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli!” (v. 7-8). Isus îi trimite pe cei doisprezece apostoli să realizeze o primă „ucenicie” în evanghelizare. Îi cheamă la sine, adică „îi consacră în adevăr” care este Cuvântul său; îi instruiește într-un mod simplu și concret.
Se subliniază imediat nevoia de sărăcie și gratuitatea: „în dar aţi primit, în dar să daţi!” (v. 8). Este o cerință de detașare completă de orice formă de interes egoist în lucrările apostolice. E teologia gratuității! Evanghelistul leagă tema gratuității cu cea a evanghelizării. Stilul misiunii este definit de o expresie a lui Matei: „În dar aţi primit, în dar să daţi!” Cei trimiși sunt chemați să trăiască liber față de preocupările materiale, ce sunt incompatibile cu activitate prioritară de descoperirea a „împărăției lui Dumnezeu!” Papa Leon al XIV-lea a subliniat adesea acest „fir roșu” al misiunii: misiunea Bisericii este de a comunica bucuria unei iubiri mai puternice decât orice rană. Este privirea Domnului plină de iubire față de oameni: e gratuitatea slujirii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu