Îndreptarea frățească în comunitate
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (6 septembrie 2020)
Lecturi: Ezechiel 33,7-9; Romani 13,8-10; Evanghelia Matei 18,15-20; lecturi
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi se dezvoltă în jurul învățăturii de „corectare fraternă”. Cei care nu acceptă iubirea se desprind de comunitatea Domnului, adică de Biserică. Prima lectură este alcătuită asupra necesității de a-i avertiza pe cei răi despre greșelile lor. Dumnezeu se va milostivi de cel rău, dacă el ascultă și se corectează. Evanghelia pune în legătură cu învățătura lui Isus asupra modului creștin actualizând îndreptarea fraternă. A doua lectură se întoarce la dragostea frățească ca inspirație fundamentală a fiecărui gest creștin, pentru că iubirea este întreaga Lege.
Prima lectură prezintă sensul chemării lui Ezechiel (Ez 33,7-9). Profetul este invitat să ia la cunoștință despre vocația sa. Dumnezeu îl trimite ca „să supravegheze” ca „santinelă” poporul lui Israel și îl invită să aibă curajul să vorbească în numele său, să avertizeze pentru a-l împiedica să o ia calea greșită. Ezechiel aparținea unei familii de preoți de la Ierusalim. Babilonienii asediază și cuceresc cetatea Ierusalim în 597 î.C. ducându-l în exil pe rege [Ioachim]. Între exilați se află și profetul. Astăzi specifică în ce constă misiunea lui: să fie „străjer” pentru popor înseamnă să-l avertizezi cu privire la pericol devenind vizibil în cuvintele sale ce a auzit de la Dumnezeu. Între Domnul și salvarea oamenilor stă figura profetului ca santinelă [adică, persoană care stă de pază]. „Fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea!” (v. 7). Definiția profetului este de a fi „sentinelă” care rămâne trează în timp ce toți dorm, promptă să dea semnalul la cel mai mic pericol. De el depinde viața acelora care i-au fost încredințați. Străjerul este responsabil de moartea lor (cf. Ez 3,18): „iar eu voi căuta sângele lui din mâna ta” (v. 8). Dumnezeu îi cere să fie atent asupra poporului, veghind, avertizându-l pe cel care greșește. Nu cere spionarea, ci numai supravegherea. Unica forță este cuvântul care comunică: este Cuvântul lui Dumnezeu. Verbul „avertizează” vine folosit de trei ori în câteva versete; în ebraică [zahar] înseamnă „a face lumină”. „Străjer” este cel care veghează de a asculta ceea ce Dumnezeu vrea să spună poporului și, pe de altă parte, să realizeze ceea ce acest cuvânt a spus cu fidelitate. Nu să creeze panică, să dea alarma… Domnul vrea moartea păcătosului? Nu! Voiește să-l „lumineze” pe cel care se află într-o situație de păcat astfel încât să se convertească și să trăiască. Poporul este descurajat, strivit de apăsarea propriilor păcate şi incapabil să scape de ele. Profetul afirmă posibilitatea unei convertiri. „Viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui şi să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?” (Ez 33,11).
Dumnezeu vrea ca și noi să fim străjeri vigilenți pentru pe fraţii noștri. Să fim atenţi! Salvarea noastră este strict legată de cea a persoanelor pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat. Misiunea Bisericii este de a salva lumea întreagă.
Sfântul Paul aduce o nouă lumină (Rom 13,8-10). Îi încurajează pe creștinii din Roma să iubească până la sfârșit, căci aceasta este împlinirea legii creștine. Îi invită să iubească, pentru că dragostea este plinătatea legii. Apostolul vorbește despre o unică datorie: acea „obligație” de a ne iubi aproapele cu respectarea deplină a carității reciproce. „Să nu datoraţi nimic nimănui, decât să vă iubiţi unii pe alţii, pentru că cel care îl iubeşte pe altul a împlinit deja Legea!” (v. 8). Iubirea ne îndeamnă să-l avertizăm și pe cel rău, căci este posibil să fie mântuit de Dumnezeu. „Iubirea nu face niciun rău aproapelui” (v. 10). Ceea ce l-a mântuit pe Paul este descoperirea iubirii milostive a lui Cristos. Apostolul îi încurajează pe creștinii din Roma să-și iubească semenii împlinind Legea, deoarece „poruncile sunt cuprinse în cuvântul acesta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!»” (v. 9).
Textul din Evanghelia după Matei (Mt 18,15-20) ne invită să parcurgem un drum de la frate la comunitate. Când cineva dintr-o comunitate nu se comportă corect și face o greșeală, ce se întâmplă? Isus însuși se întreabă: „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău” (v. 15). Se sugerează răspunsul: trebuie să intervenim și să dojenim pe fratele sau sora care nu se comportă bine, dar cu iubire și respect și fără să ne grăbim să-l excludem din comunitate pe cel care s-a rătăcit. Este vorba despre îndreptarea fraternă din sânul comunităţii creștine. Trebuie exercitată cu înţelepciune. Domnul invită discipolii săi să caute o întâlnire personală sau să ceară intervenția martorilor sau să facă apel la comunitate, sfătuindu-se, corectându-se, dar lucrul acesta făcându-se fără să se grăbească să-l excludă pe păcătos din comunitate. Matei se preocupă să da norme precise asupra edificării comunităţii fiind capabilă să continue misiunea încredinţată de Cristos. Evanghelistul relatează cuvintele lui Isus și face să se înțeleagă că trebuie să fie o lipsă gravă, un păcat serios, așa încât s-a implicat comunitatea. Drumul de urmat are trei etape. Mai întâi: trebuie să vorbești personal cu fratele sau sora față în față, pentru a evita să descoperi ce s-a întâmplat. O tentativă foarte delicată și provocatoare! Dacă prima încercare nu dă rezultatul sperat, al doilea pas este de a căuta ajutor de la unul sau doi frați înțelepți din comunitate. Nu trebuie uitat scopul: recuperarea fratelui! Este necesar ca să perceapă că îi este prieten, că îi dorește binele, nu o condamnare, că este gata să depună mărturie în fața fraților săi de dispoziția sa bună. Ultima etapă este asistența comunității, deci recursul la obște [colectivitate]. Este cazul în care păcatul săvârșit riscă să-i supere pe toți frații și surorile, în special pe cei mai slabi în credință. Dacă chiar și așa vinovatul nu vrea să se schimbe, atunci să fie considerat ca „un păgân şi un vameş” (v. 17). În cuvintele lui Isus „să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş”, se întrevede o deschizătură prin care se strecoară o lumină… Doar în faţa indiferenţei orgolioase, a refuzului, se recurge la mijloace extreme: se declanşează „excomunicarea”, adică recunoaşterea că acel frate este pus pe dinafară [în afara comunităţii], separându-se de comuniunea Bisericii. Nu-i vorba de osândă, de condamnarea „finală”! Comunitatea face tot posibilul purtându-l în rugăciune pentru a-l aduce înapoi la Dumnezeu… Un moment important de trăire a iubirii în comunitatea creştină este rugăciunea: prezenţa Domnului în mijlocul discipolilor! Evanghelia ne aminteşte că Dumnezeu poate fi văzut în victoria asupra egoismului şi în deschiderea faţă de comunitate: „unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor” (v. 20). Prezenţa lui Isus înseamnă prezenţa lui Dumnezeu. De aici decurge celebrarea milostivirii Domnului împotriva severități.
Discursul este numit „eclezial”, adică al Bisericii, sau „regula comunităţii creştine” a lui Isus. Biserica [ekklesìa în greacă] este convocarea sau comunitatea [în limba ebraică qahal]. Discursul Domnului conține cuvinte cu privire la ordinea comunității creștine sau etica relațiilor intracomunitare, raportul cu alte comunități creștine. „Ce înseamnă parohie? Parohia însemnă prezenţa lui Cristos între oameni printr-o comunitate”, spune sfântul Ioan Paul al II-lea. Aceasta este adresa lui Dumnezeu: comunitate!
bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu