 |
| Isus și tânărul bogat... |
Evanghelia Marcu 10,17-30: În timp ce Isus pleca la drum, un om a venit în
fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să
moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „De ce-mi spui bun?
Nimeni nu este bun, decât numai Dumnezeu. Cunoşti poruncile: «Să
nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu
înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!»” Atunci el i-a
zis: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit şi i-a spus: „Un lucru îţi lipseşte: mergi,
vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi
urmează-mă!” Întristat de acest cuvânt, el a plecat abătut,
pentru că avea multe bogăţii. Atunci, privind în jur, Isus le-a
spus discipolilor săi: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei
care au bogăţii!” Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus,
luând din nou cuvântul, le-a zis: „Copii, cât de greu este să se intre în
împărăţia lui Dumnezeu! Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin
urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.
Iar ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: „Atunci, cine se poate
mântui?” Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni este imposibil,
nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.
Petru a început să-i spună: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat!”
Isus i-a zis: „Adevăr vă spun că nu este nimeni care a lăsat casă sau fraţi sau
surori, sau mamă sau tată sau copii, sau ogoare pentru mine şi pentru
evanghelie şi să nu primească însutit acum, în timpul acesta,
case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul
care va veni, viaţa veşnică”.
Omilie
Prima lectură ne vorbește despre o perla de mare premiu: înțelepciunea biblică. Este participarea la înțelepciunea lui Dumnezeu. Acesta constă în a-l primi pe Duhul Sfânt care vrea să locuiască în inima celui botezat. Îl putem dobândi dacă ne lăsăm impregnați de Evanghelie. Duhul Sfânt invită de a acționa din inimă. El ne ajută să discernem ce-i mai bun. Așteaptă un singurul lucru: să ne deschidem inima. Înțelepciunea aduce cu sine schimbarea privirii noastre despre Dumnezeu și despre lume. Averea din această lume nu are nici o valoare.
După această elogiere a
înțelepciunii, avem cuvântul lui Dumnezeu. Avem un fragment din Scrisoarea către Evrei, la lectura a
doua. Este un cuvânt care nu doar ne instruiește. Ne descoperă ceea ce vede că
face Dumnezeu. Deosebește ceea ce este cel mai intim în inima fiecărui om. Ia în
serios, pentru că vine de la Dumnezeu. Într-adevăr Dumnezeu ne vorbește și ne
îmbucură în tot ceea ce trăim. Dacă vom rămâne la suprafață, dacă suntem prea
aglomerați sau retras în noi înșine, nu vom putea auzi pe cel care va bate la
ușa noastră. Dacă îl vom primi, el va ilumina viața noastră. Ne va da putere și
curaj pentru a merge mai departe pe calea iubirii.
În Evanghelia descoperim pe Cristos
care se prezintă ca înțelepciune și cuvânt a lui Dumnezeu. Ne arată un om care
vine să vadă pe Isus. Ia pus o întrebarea la inima: „Bunule învățător, ce
trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus îi amintește poruncile, acea
a iubirii lui Dumnezeu și acea a iubirii față de aproapele. Omul răspunde că a
respectat toate acestea din tinerețe.
Evanghelia ne spune apoi că Isus privindu-l,
l-a îndrăgit. Această atitudine a lui Isus, o găsim foarte des în Evanghelii. Amintiți-vă
de chemarea lui Petru. Modul în care Isus l-a privit presupune un chemare. Când
Isus chemă un ucenic, fixează privirea asupra lui. Radiază în el aceeași iubire
a lui Dumnezeu. Acest fel de iubire iese din Inima lui Isus; privirea sa și iubirea
sa sunt pentru noi un chemare.
Apelând la acest om care vine spre
el, Isus pune degetul peste ceea ce este greșit în viața sa: având o viață
corectă nu este suficient. Aceasta este diferența între o viață ireproșabilă și
o viață plină de iubire. Isus ne invită să trecem de la o viață mărginită de
porunci la o viață locuită de iubire. Această iubire nu poate fi satisfăcută strict
de datorie. Merge mult mai departe. A iubi este a dărui totul, este a dărui acelui
care vrea să fie singurul nostru păstor. Cu el nu-ți lipsește nimic. Tereza a
spus-o: „Din moment ce am devenit liber faţă de bunuri omenești, sunt complet
fericită”.
Dar omul despre care ne vorbește
Evanghelie nu a făcut acest pas. El nu a voit să renunțe la bogățiile sale. A
preferat să le țină pentru el decât să primească ceea ce Isus i-a oferit. Atașamentul
său față de gunoaie l-a împiedicat să primească singur tezaur care i-ar putea
umple inima. Această convertire n-a fost acceptată, pe care alții au trăit-o.
Ne gândim la sfântul Francisc de Assisi. El a dat hainele de lux. A plecat cu toată
bucuria și total liber pentru a-l urma pe Cristos.
Ce ne-am propus, este a ne lăsa
invadați de această privire și această iubire a lui Cristos. În ziua botezului
nostru am fost cufundați în acest ocean de iubire care este în el. Dacă rămânem
în comuniune cu el, vom înțelege că exigențele sale nu sunt o amenințare, ci o
chemare de a trăi deplin.
Această Evanghelie este o chemare
la a nu prinde strâns ca într-un clește bunurile noastre, ci a le pune în
slujba răniților vieții. Acesta este prețul martorilor Evangheliei lui Cristos.
La sfârșitul vieții noastre, vom fi judecați după iubire. Chiar dacă am face
greșeli, noi nu trebuie să încetăm să iubim. Aceasta este singura modalitate de
a moșteni viața veșnică.
Cuvântul tău, Doamne, ne frământă
și ne trezește. El pune în lumină umbrele noastre. Te rugăm: deschide inimile
și urechile noastre. Cuvântul tău să traseze în viața noastră o cale de lumină
și de pace. Amin.
(pr. Jean
Compazieu [2 octombrie 2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/5474-homelie-du-28eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).
