† Sfânta Treime [C]: Iubirea lui Dumnezeu în inimile noastre [12 iunie 2022]

 

Iubirea lui Dumnezeu în inimile noastre

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (12 iunie 2022) 

Lecturi biblice: Proverbe 8,22-31; Romani 5,1-5; Evanghelia Ioan 16,12-15; lecturi biblice

Omilie

După ce s-a terminat timpul pascal, liturgia ne invită să contemplăm și să ne rugăm în fața Sfintei Treimii. A vorbi despre Sfânta Treime înseamnă să vorbim despre un „mister”. Nu este doar ceva pe care mintea noastră ajunge să-l înțeleagă într-o anumită măsură. Când vorbim despre „mister” spunem că este necesar să ne schimbăm modalitățile și atitudinile față de ceea ce avem de obicei, pentru a ne putea raporta la el. A vorbi despre Dumnezeu este greu pentru că nu l-am întâlnit niciodată! Nu este niciodată posibil să-l cunoaștem pe Dumnezeu față în față. Starea noastră pe pământ se aseamănă cu aceea a unui copil în sânul mamei: copilul simte iubirea mamei, dar nu o cunoaște decât atunci când a venit pe lume. Așa se întâmplă cu noi: atâta timp cât vom trăi în lume nu-l vom vedea niciodată pe Dumnezeu; îi simțim iubirea; îl vom vedea doar față în față când vom intra în viața veșnică.

Lecturile biblice pun un anumit accent pe persoana Duhului Sfânt ca Înțelepciune necreată care conduce Biserica către cunoașterea deplină a adevărului. Prima lectură descrie personificarea Înțelepciunii lui Dumnezeu. Vorbește despre preexistența sa: „Domnul m-a creat ca început al căii sale […]. Din veşnicie am fost plăsmuită, dintru început, înainte de a se fi născut pământul” (Prov 8,22-23). Evanghelia relatează unul dintre cuvintele lui Cristos despre promisiunea Duhului, care va veni în Biserică pentru a face cunoscut adevărul: „însă când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul” (In 16,13). A doua lectură afirmă cu certitudine că Duhul Sfânt ne-a fost dăruit – este izvorul puterilor: „iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5).

† Trupul și Sângele Domnului [A]: Isus, „pâinea vieții”, pentru oamenii păcătoși [11 iunie 2020]

„Eu sunt cu tine!”

Isus, „pâinea vieții”, pentru oamenii păcătoși

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:30 (11 iunie 2020)

 Lecturi: Deuteronomul 8,2-3.14b-16a; 1Corinteni 10,16-17; Evanghelia Ioan 6,51-58; lecturi 

Omilie

Celebrăm astăzi marele dar făcut de Domnul omenirii și Bisericii: Trupul şi Sângele lui Cristos. Centrul vieții creștine este Cristos însuși. Ori Euharistia este acest minunat sacrament în care este prezent Isus Domnul prin misterul pascal. El este așadar inima întregii Biserici. Printre acuzele împăraților romani împotriva primilor creștini pentru a-i condamna la moarte era teofagia (din greaca antică Theòs [Θεός] – Dumnezeu și phagein [φαγεῖν] – a mânca), adică „alimentația cu Dumnezeu”, „mâncarea lui Dumnezeu”. Referindu-se la sfânta Liturghie, în care creștinii se hrăneau cu trupul și sângele lui Isus, vechii romani vedeau în acest ritual cutremurător amintirea cultelor din timpuri străvechi în care erau jertfe umane frecvente.

† Coborârea Duhului Sfânt [Rusaliile]: Biserica este înzestrată cu Duhul iubirii [31 mai 2020]

 Biserica este înzestrată cu Duhul iubirii

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 mai 2020)      

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,1-11; 1Corinteni 12,3b-7.12-13; Evanghelia Ioan 20,19-23; lecturi

Omilie

Astăzi celebrăm marea sărbătoare a Rusaliilor: coborârea Duhului Sfânt. La evrei era o sărbătoare mare ce se petrecea în cinzecea zi după Paști: era Shavuot [Rusalii]. La Ierusalim era o mulţime de oameni veniți pentru a sărbători darul Legii [Torah în ebraică]. La Rusaliile este împlinirea Paștelui lui Cristos: Duhul Sfânt coboară asupra Bisericii care este plină de iubirea lui.

† Epifania Domnului: „Steaua” mântuirii noastre [6 ianuarie 2020]

„Steaua” mântuirii noastre

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:00 (6 ianuarie 2020)         

Lecturi: Isaia 60,1-6; Efeseni 3,2-3a.5-6; Evanghelia Matei 2,1-12; lecturi

Omilie

Astăzi Biserica ne invită să celebrăm Epifania Domnului. Este un cuvânt grec care înseamnă „manifestare” sau „arătare”. Sărbătoarea Epifaniei manifestă că Isus vine pentru toți oamenii de pe pământ, nu numai pentru păstorii din Betleem. Este manifestarea lui Dumnezeu înaintea popoarelor. Magii vin din Răsărit tocmai pentru a arăta universalitatea mântuirii dăruite de Cristos. Epifania ne invită să ne deschidem spre orizonturi noi... Descoperim că el, Domnul, este adevărata stea care ne conduce spre mântuire.

† Toți Sfinții: Sfințenia este un dar oferit omului de Dumnezeu la botez [1 noiembrie 2019]

Sfinții timpurilor noastre...

Sfințenia este un dar oferit omului de Dumnezeu la botez

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (vineri, 1 noiembrie 2019)     

Lecturi: Apocalipsul 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi

Omilie

Astăzi sărbătorim pe toți sfinții. Prima întrebare este: dar ce sunt sfinții și ce este sfințenia? Răspunsul ni-l dă lecturile biblice din această zi, mai ales Evanghelia din „Predica de pe Munte”, adică „fericirile”. 

Nu sunt o excepție, nu sunt puțini aleși pentru a-i pune pe piedestal riscând îndepărtarea de noi, dar așa cum spune cartea Apocalipsului – din prima lectură (Ap 7,2-4.9-14): sunt o mulțime imensă. Cartea anunță, într-un limbaj în imagini, că forţele răului se duc la ruină. Sfântul Ioan „dezvăluiește” acest triumf, căci în limba greacă apocalips se zice „arătate”, „revelare”, „dezvăluire”. Cartea dă o judecată foarte severă asupra răului care este în lume. Numai Dumnezeu poate să facă omul fericit. Vede „o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini” (v. 9). Aceste persoane vin din diverse orizonturi, din lumea ebraică, dar și păgână; bărbați și femei care „şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului” (v. 14). Dincolo de greutățile și persecuțiile îndurate, îl descoperă pe Cristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Sunt o mulțime imensă în care strălucește sfințenia lui Dumnezeu, manifestată și dăruită de Isus, care a modelat existența noastră făcut-o vizibilă în viața și istoria omenirii.

† Duminica a 26-a de peste an [C]: Să nu-l uităm pe „Lazăr”… (29 septembrie 2019)

Să nu-l uităm pe „Lazăr”…

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (29 septembrie 2019)     

Lecturi: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică ne invită încă o dată să reflectăm asupra folosirii bogățiilor.

Prima lectură biblică este luată din profetul Amos (Am 6,1.4-7). E un iudeu din Teoca, nu departe de Betleem, la 18 km la sud de Ierusalim, la marginea pustiului lui Iuda. Trimis de Dumnezeu de la agricultură [culegător de sicomori] și crescutul oilor să meargă și să locuiască în Regatul de Nord, scufundat în necredință  [se închina la vițelul de aur în sanctuarul din Betel sau din Samaria]. Este trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu pe la anului 760 înainte de Cristos. După comercianții din duminica trecută, acum profetul deschide focul asupra bogaților și puternicilor țării care se îndoapă și nu le pasă de cei săraci și de destinul națiunii. Amos se gândește la Ierusalim: „Vai de cei care sunt fără grijă în Sion!” (v. 1). Condamnă în cuvinte foarte aspre nedreptatea socială a bogaților și din Iudeea și din Samaria, capitala Regatului de Nord. Dar luxul și nepăsarea sunt prezentate ca prevestire care atrag pedeapsa. „Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei […]; beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif. De aceea, vor fi deportaţi în fruntea deportaţilor şi va înceta ospăţul celor care stau întinşi” (v. 4. 6-7). „Zdrobirea lui Iosif”, adică situația disperată și tragică a țării, prăbușirea politică, socială și religioasă. Nu au ascultat de îndemnul profetului. Nu-și dau seama că distrug o întreagă națiune. Viitorul lor este exilul. Peste puțini ani, armatele asiriene ale lui Sargon al II-lea (722-705 î.C.) au distrus Samaria (722 î.C.) – sfârșitul Regatului de Nord – și i-au dus pe locuitorii în lagărele din Babilon. Este pătura cea mai înstărită a populaţiei, în frunte cu bogaţii care îşi trăiau viaţa în petreceri. Merg în exil înaintea tuturor; deportați, vor înceta ospețele și orgiile lor.

† Trupul și Sângele Domnului [Joia Verde]: Euharistia – hrană bogată și îmbelșugată (joi, 20 iunie 2019)

Trupul lui Cristos - procesiune.

Euharistia – hrană bogată și îmbelșugată

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (20 iunie 2019)

Lecturi: Genezei 14,18-20; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Luca 9,11b-17; lecturi

Omilie

 

Astăzi celebrăm sărbătoarea Trupului şi Sângelui lui Cristos: este „memorialul” cuvintelor lui Isus de la Ultima Cină care s-a petrecut la Joia Sfântă – „Faceți aceasta în amintirea mea!” A primi Euharistia înseamnă a te deschide, a merge către, a te întâlni... Minunată este întâlnirea dintre Melchisedek şi Abraham [din prima lectură]. Orice întâlnire este mereu surprinzătoare: a te lăsa purtat. Apostolul Paul foloseşte verbul „a transmite”: a transmite altora ceea ce am primit – darul pâinii și al vinului [lectura a doua]. În Euharistia, Isus rezumă întreaga viaţă dăruită fraţilor săi până la moarte.

† Coborârea Sfântului Duh [Rusaliile] (C ): Aprinde omenirea de iubire (9 iunie 2019)

Aprinde omenirea de iubire

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 iunie 2019)

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,1-11; Romani 8,8-17; Evanghelia Ioan 14,15-16.23b-26; lecturi

Omilie

Astăzi este sărbătoarea coborârii Duhului Sfânt, ziua Rusaliilor. Este începutul timpului Bisericii. Se dărâmă zidurile și cu ele naționalisme, fundamentalisme, limbaj codificat. Totul începe să devină nou cinzeci de zile după marele eveniment al învierii lui Cristos. Începe timpul Duhului. Se aprinde în lume iubirea. Creștinii sunt martorii și vestitorii Bisericii universale.

† Duminica a 7-a a Paștelui (C): Rugăciunea (2 iunie 2019)

Mântuitor (1900-1905) – de Henry Ossawa Tanner (1859-1937); 
Smithsonian American Art Museum.

Rugăciunea

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 iunie 2019)

Lecturi: Faptele Apostolilor 7,55-60; Apocalipsul 22,12-14.16-17.20; Evanghelia Ioan 17,20-26; lecturi

Omilie

 

Între Înălțare și Rusalii, textele biblice ne invită la rugăciune. Este perioadă când apostolii, la porunca lui Isus, fideli rugăciunii, împreună cu Maria, mama Domnului, așteaptă venirea Duhului Sfânt. În evanghelie, Cristos face cea mai frumoasă rugăciune: este rugăciunea sacerdotală a marelui preot, Isus, pentru comunitatea sa, Biserica.

† Înăltarea Domnului (C): Înălțarea lui Isus – marea speranță (joi, 30 mai 2019)

 Înălțarea lui Isus – marea speranță

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (30 mai 2019)

Lecturi: Faptele Apostolilor 1,1-11; Evrei 9,24-28; 10,19-23; Evanghelia Luca 24,46-53; lecturi

Omilie 

Este ziua înălțării Domnului! Îl sărbătorim pe Cristos cel înviat care intră în gloria Tatălui. Dar Domnul se v-a întoarce: „va veni tot așa cum l-ați văzut mergând spre cer” (Fap 1,11) [prima lectură]. Între timp le-a lăsat o „speranță neclintită” a unei bogății: trupul și sângele lui Cristos – Euharistia [a doua lectură]. Ascultăm două relatări ale aceluiași eveniment istorisite de același autor – sfântul Luca. Nu a căutat să armonizeze cele două descrieri pentru că diferențele au pentru el o semnificație dincolo de istoria luată în sens strict.

Sfântul Ștefan, primul martir: Iertarea și învățarea să iertăm [miercuri, 26 decembrie 2018]

Iertarea și învățarea să iertăm

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (26 decembrie 2018)

Lecturi: Fap 6,8-10; 7,54-59; Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi

Omilie

Sărbătorile care urmează imediat după Crăciun au o legătură evidentă cu naşterea lui Cristos. În ziua de Crăciun hainele liturgice sunt albe – culoarea bucuriei. A doua zi sunt înlocuite de roşu – culoarea sângelui. Este sărbătoarea primului martir al Bisericii: sfântului Ştefan. Naşterea lui Isus ne vorbesc despre soarta Fiului lui Dumnezeu: ne vorbește despre preţul mântuirii noastre, ne vorbește despre uneltirile pe care oamenii le fac dintotdeauna împotriva lui; ne descriu  istoriea ce se desfăşoară de secole; ne vorbesc despre păcatul lumii şi despre istoria adevărată a Bisericii lui Cristos. Toţi persecutorii Bisericii ar trebui să înţeleagă că sângele martirilor, de la sfântul Ştefan până la cel al martirilor din zilele noastre, a fost mereu sămânţa care a dat rod la noii fii. Martiriul lui Ștefan merge pe urmele morţii lui Cristos, în trăsăturile esenţiale. Încă o dată este condamnat un nevinovat, ce se „răzbună” cu iertarea sa. Astfel el devine adevăratul învingător şi i se deschid cerurile.

† Duminica a 31-a de peste an (B): „Vom fi judecați despre iubire” [4 noiembrie 2018]

„Ascultă, Israele!” – cu cornul.

„Vom fi judecați despre iubire”

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 noiembrie 2018)

 

Lecturi: Deuteronom 6,2-6; Evrei 7,23-28; Evanghelia Marcu 12,28b-34; lecturi

Omilie

În lecturile duminicii de astăzi, iată esențialul credinței noastre: iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Una nu merge fără alta.

În prima lectură luată din Cartea Deuteronomului (Dt 6,2-6) se află meditația asupra sensului legii. Este textul cel mai important din Vechiul Testament pe care evreii evlavioși îl recită zilnic, dimineața și seara: Shemà, Israel! „Ascultă, Israele! […] Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (v. 4). Este rugăciunea cea mai dragă și iubită de evrei și astăzi și din toate timpurile. Această rugăciune a devenit cea mai importantă pentru iudei ca „Tatăl nostru” pentru creștini. Este rugăciunea de dimineață și de seară, de pe la trei-patru ani! Este profesia lor de credință! În înțelesul biblic shemà înseamnă „ascultă”. Este o adeziune voioasă, filială, de ascultare entuziastă de Dumnezeu. Întreaga istorie a poporului evreu este o istorie a iubirii, pe drumul vieții, și al fericirii. Aceste cuvinte trebuie să rămână în inima fiecăruia dintre noi. Textul ne pune în faţă posibilitatea de a răspunde la darul lui Dumnezeu cu fidelitate faţă de alianţă, iubire, afecţiune şi credinţă.

Eu voi fi iubirea pentru Biserică

Sfânta Tereza a Pruncului Isus (1873-1897).

„În ciuda micimii mele, aș vrea să luminez sufletele precum profeții, doctorii Bisericii, am vocația de a fi apostol… aș vrea să străbat pământul, să predic numele tău și să înfig în pământ necredincios Crucea ta slăvită, dar, o, preaiubitul meu, o singură misiune nu mi-ar ajunge, aș vrea în același timp să vestesc Evanghelia în cele cinci părți ale lumii și până în insulele cele mai îndepărtate. Aș vrea să fiu misionar nu numai pentru câțiva ani, ci aș vrea să fi fost de la facerea lumii până la sfârșitul veacurilor… Aș voi, mai presus de toate, o, preaiubitul meu Mântuitor, aș voi să îmi vărs sângele pentru tine până la ultima picătură. […]

Iubirea mi a dăruit cheia vocaţiei mele. Am înţeles că dacă Biserica are un trup alcătuit din mădulare diferite, cel mai necesar, cel mai nobil dintre toate nu-i lipseşte, am înţeles că Biserica are o inimă şi că această inimă arde în iubire. Am înţeles că numai iubirea lucrează în mădularele Bisericii... Am înţeles că iubirea cuprinde toate vocaţiile, că iubirea este totul, că ea îmbrăţişează toate timpurile şi toate locurile... într-un cuvânt, că este eternă!... O, Isuse, iubirea mea... mi-am găsit în sfârşit vocaţia, vocaţia mea este iubirea! În inima Bisericii, voi fi iubirea... astfel voi fi totul!”

(Sfânta Tereza de Lisieux, Istoria unui suflet).

Copacul cuvintelor

 

Un călător spune unui discipol al unui marelui maestru: 

„Am venit de departe pentru a-l asculta pe maestru, dar nu găsesc nimic extraordinar în cuvintele sale”. 

Discipolul  răspunde: 

„Nu asculta cuvintele sale. Ascultă-i mesajul!”

Și acesta replică: 

„Cum se face?” 

Răspunde discipolul: 

„Ia o fraza pe care ți-o spune el. 

Scutură bine până când toate cuvintele cad.

Ceea ce rămâne va inflama inima ta!” 

(parabola orientală)

Războiul: de ce?

Un copil fuge de război şi în deşert 

este întâmpinat cu surprindere de oamenii de la ONU. 

În punga târâtă are hainele de la mama sa 

care nu este cu el: 

acest este războiul de care acest copil nu ştie de ce. 

(sursă: https://twitter.com/enzobianchi7).

Duminica a 5-a din Post (B) : Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod

Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod 

[pentru copii]

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 17:30 - Liturghia copiilor (18 martie 2018)
Lecturi: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33. 

Omilie

Sărbătoarea Paștelui este aproape. Vom sărbători victoria lui Cristos cel înviat, dar mai întâi este înfrângerea morții: Isus moare cu adevărat. Pentru ce? La ce servește moartea sa?! Cristos spune o scurtă parabolă în evanghelie, cu un singur verset tulburător: „Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Jertfa lui Isus se actualizează nu numai prin moarte, ci prin întreaga realitate pascală: este bobul de grâu mort și făcut spic copt, este umilire și înălțare, este viață pământească și viață veșnică, este om și Dumnezeu.

Domnul ne vorbeşte în prima lectură, luată din cartea profetului Ieremia (Ier 31,31-34), despre o alianţă nouă, nu scrisă pe table de piatră, ci în inimi: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (v. 33). Ieremia anunță planul lui Dumnezeu: el vrea ca poporul său să-i fie prieten și toți să-l conoască ca pe oricare alt om. Să ne gândim! Părinții ar lăsa un copil de doi ani să se joace cu un cuțit? Veți spune: „Nu, nu se poate! E prea periculos!” Părinții lasă să crească copilul, să poată să înțeleagă și alte lucruri. Așa face și Dumnezeu. Așteaptă ca să ajungă momentul în care noi să înțelegem că nu se poate trăi de unul singur, trebuie să ai încredere… Este o alianță de prietenie pe care Dumnezeu o stabilește cu poporul său Israel: în locul Legii se suprapune harul, în locul fricii comuniunea intimă cu Dumnezeu: căci „toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare” (v. 34). Și în locul păcatului stă iertarea: „eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte” (v. 34). Este noua alianță! Va fi pecetluită prin crucea lui Cristos.

În a doua lectură autorul Scrisorii către Evrei (Evr 5,7-9) îl prezintă pe Isus care plânge și se cutremură în fața morții. „În zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (v. 7). Rugăciuni intense… cereri… Este neliniștea îngrijorătoare a celui care se dă morții… El este frate al nostru, vecin cu noi, unul care încearcă spaimele noastre, care trece prin propria noastră frică; apare slab, firav, neajutorat, pierdut… Dar datorită lui Dumnezeu el a rezistat. Isus a descoperit în Domnul pe Tatăl său preaiubitor și a transformat suferința noastră în drumul mântuirii. Durerea, acceptată din iubire, devine astfel un sacrament de fraternitate, o școală a omenirii.

În Evanghelia după Ioan (In 12,20-33) vedem că se apropie sărbătoarea Paștelui ebraic. Sosesc la Ierusalim de prin toată Iudeia și Palestina și din lumea întreagă. Câţiva greci cer să-l poată întâlni pe învăţătorul Isus. Sunt niște păgâni care cu siguranță auziseră vorbindu-se despre Cristos. „Domnule, vrem să-l vedem pe Isus” (v. 21). Primindu-i pe acești pelerini, le vorbeşte despre moarte și le răspunde cu o parabolă care face lumină asupra sensului vieţii sale. „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (vv. 23-24). Viața lui Isus este ca o sămânţă care merge în pământ – adică se dăruieşte până la moarte – pentru a aduce rod. Moartea lui Cristos a fost teribilă pentru că este destrămarea vieții.

Când țăranul seamănă grâul îl acoperă cu pământ. Sămânța putrezește și moare, dar pentru a da o viață nouă, un spic, care va produce o sumedenie de boabe de grâu. Dacă agricultorul ar voi să păstreze grâul în grânar pentru a face făină, nu va mai avea ce semăna și în anul următor nu va culege grâul. Isus nu păstrează viața sa, ci o dă. Moartea sa se aseamănă cu aceea a unui bob de grâu. Produce viață, viața lui Dumnezeu pentru întreaga lume.

O legendă din India povesteşte cum un ţăran care căra în spate un sac plin de grâu l-a întâlnit odată pe bunul Dumnezeu. „Dăruieşte-mi sămânţa!” l-a rugat Dumnezeu. Şi atunci omul a căutat cel mai mic bob de grâu pe care-l avea în sac şi i l-a oferit Domnului. Acesta l-a luat, l-a preschimbat în aur şi i l-a dat înapoi. Iar atunci ţăranului i-a părut rău din toată fiinţa că nu l-a lăsat inima să-i dăruiască tot sacul de grâu lui Dumnezeu.

Isus foloseşte parabola bobului de grâu pentru a explica faptul că fugind de moarte, atunci când îi vine ceasul, nu facem decât să ne limităm la viaţă [„rămâne singur”], în timp ce dăruindu-ne pe noi înşine până la moarte când vine ceasul, o înmulțim [„aduce mult rod”]. Grecii care voiau să ştie cine este Isus, sunt invitaţi să înţeleagă misterul crucii…

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---

 

† Duminica a 5-a de peste an (B): Isus este „medicul” nostru [4 februarie 2018]

Isus o vindecă pe soacra lui Petru.

Isus este „medicul” nostru

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 februarie 2018)

Lecturi: Iob 7,1-4.6-7; 1Corinteni 9,16-19.22-23; Evanghelia Marcu 1,29-39.

 Evanghelia Marcu 1,29-39: În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol şi toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. Simon şi cei care erau cu el l-au căutat şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”. El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Omilie

Suntem apăsați de tristețe și de decepții ale vieții. Cristos vine la Liturghie să ne vindece de mândriile și demonii noștri. Întâlnindu-l pe Isus în Euharistie, noi putem să dăruim fraților și surorilor noastre ceea ce am experimentat și împărtășit.

Cuvântul lui Dumnezeu din această duminică se deschide cu un dureros geamăt a lui Iob (Iob 7,1-4.6-7): „Oare nu este numai zbucium pentru om viața pe pământ?” (v. 1); „luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite!” (v. 3). Această istorisire circula în Israel din timpuri străvechi și descrie destinul omului gata să moară pradă celor mai mari suferințe. Iob este omul simbol al oboselii de a trăi, ce se comportă cu o luptă dură – asemuit cu o muncă forțată, din cauza abuzurilor și a pedepselor datorate autoritarismului necontrolat – și care zboară ca o „suflare” între „nopțile de chin” și de „zbucium”. Vorbește cu o mare amărăciune despre mizeria vieții și despre destinului său personal. „Când mă voi ridica?” (v. 4): este rugăciunea aproape disperată a omului. Totuși, Iob nu se închide în sine însuși, ci continuă să vorbească cu Dumnezeu: „Aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare” (v. 7). Iob i se adresează lui Dumnezeu fără ca să-l pomenească, considerându-l autorul dramei și responsabilul evenimentelor. Rugăciunea se transformă în tânguială. Sub semnul durerii se înalță la Domnul întrebarea ce pare că este fără răspuns: de ce să sufăr eu? „De ce?” „Până când?” Este plângerea omului bolnav (cf. Ps 38). Nu înseamnă că nu-l frământă aspectul scandalizant al suferinței. Strigătul omenirii – lovită de durere – urcă neîncetat către Dumnezeu. Este una dintre cele mai amare lamentațiuni față de Domnul, considerat ca un inchizitor de neoprit. Iob îl caută pe bâjbâite pe Dumnezeul milostivirii… La întrebarea despre sensul suferinței, Vechiul Testament nu are un răspuns suficient. Acest bolnav grav se recunoaște în acest strigăt! Doar în Evanghelie sunt indicații despre Cristos care se apleacă asupra mizeriei umane pentru a o învinge.

Întâmpinarea Domnului: Lumină a lumii [2 februarie 2018]

Prezentarea lui Isus în templu - de Greg Olsen.

Lumină a lumii

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora: 17:00 (vineri, 2 februarie 2018)

Lecturi: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18; Evanghelia Luca 2,22-40.

Evanghelia Luca 2,22-40: După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese descoperit de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: „Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!”  Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – a să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău!” Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.

Omilie

În sărbătoare de astăzi celebrăm un mister al lui Cristos, legat de porunca Legii mozaice care cerea părinţilor ca, la patruzeci de zile de la naşterea întâiului născut, să urce la Templul din Ierusalim pentru a-l oferi pe fiul lor Domnului şi pentru purificarea rituală a mamei (cf. Ex 13,2.12-13; Lev 12,1-8). Reforma liturgică din anul 1960 a restituit celebrării „Întâmpinarea Domnului”, pe care îl avea la început: oferirea lui Isus Tatălui, săvârşită în templu, ca preludiu al oferirii sale pe cruce. Astfel, copilul ce intră în templu, este Domnul însuși care vine în întâmpinarea poporului său ca Dumnezeul gloriei.

Atenţia sfântului Luca nu este însă îndreptată spre aceste rituri, ci spre faptul că pentru prima dată în viaţa sa Isus a intrat în templu. S-ar putea crede că este fără importanţă dar pentru evanghelistul Luca, care vede în acest eveniment, este împlinirea profeţiei lui Malahia (Mal 3,1-4). Este anunțată venirea Domnului în persoană în templul său. Alături de venirea sa, el mai semnalizează venirea îngerului alianței: „Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea” (v. 1). Ne amintește de o purificare [a fiilor lui Levi] pe care Domnul o va săvârși înainte de a se așeza la judecată (cf. Mal 2,17; 3,5) ce o va face în templu său. După ce a reproșat preoților din templu atitudinea mărginită și superficială de respectarea formalităților cultului și incapacitatea lor să-i ofere o jertfă plăcută (cap. 1-2), Malahia anunță iminența „zilei Domnului”: „Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi” (v. 1). Dumnezeu intră în templul și îi cere poporului să-l primească, căci el îi va ajuta și îi va purifica. Istoria obscură a omenirii se rupe îndată ce Domnul intră în templu și, printr-o judecată purificatoare – aici sunt cele două simboluri: focul topitorului și leșia spălătorului – își pregătește o preoție care să-i ofere o jertfă curată și sfântă. „Îi vor aduce Domnului ofrandă după dreptate. Îi va plăcea Domnului ofranda lui Iuda şi a Ierusalimului” (vv. 3-4). Malahia anunță timpuri și moduri noi de al urma pe Dumnezeu. Liturgia de astăzi vede în această intrare solemnă a prezentării lui Isus la templu – intrat în casa Tatălui – lucrare de mântuire a lui Cristos care nu numai salvează, ci și judecă și purifică.