Iubirea lui Dumnezeu în inimile noastre
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (12 iunie 2022)
Lecturi biblice: Proverbe 8,22-31; Romani 5,1-5; Evanghelia Ioan 16,12-15; lecturi biblice
Omilie
După ce s-a terminat timpul pascal, liturgia ne invită să contemplăm și să ne rugăm în fața Sfintei Treimii. A vorbi despre Sfânta Treime înseamnă să vorbim despre un „mister”. Nu este doar ceva pe care mintea noastră ajunge să-l înțeleagă într-o anumită măsură. Când vorbim despre „mister” spunem că este necesar să ne schimbăm modalitățile și atitudinile față de ceea ce avem de obicei, pentru a ne putea raporta la el. A vorbi despre Dumnezeu este greu pentru că nu l-am întâlnit niciodată! Nu este niciodată posibil să-l cunoaștem pe Dumnezeu față în față. Starea noastră pe pământ se aseamănă cu aceea a unui copil în sânul mamei: copilul simte iubirea mamei, dar nu o cunoaște decât atunci când a venit pe lume. Așa se întâmplă cu noi: atâta timp cât vom trăi în lume nu-l vom vedea niciodată pe Dumnezeu; îi simțim iubirea; îl vom vedea doar față în față când vom intra în viața veșnică.
Lecturile biblice pun un anumit accent pe persoana Duhului Sfânt ca Înțelepciune necreată care conduce Biserica către cunoașterea deplină a adevărului. Prima lectură descrie personificarea Înțelepciunii lui Dumnezeu. Vorbește despre preexistența sa: „Domnul m-a creat ca început al căii sale […]. Din veşnicie am fost plăsmuită, dintru început, înainte de a se fi născut pământul” (Prov 8,22-23). Evanghelia relatează unul dintre cuvintele lui Cristos despre promisiunea Duhului, care va veni în Biserică pentru a face cunoscut adevărul: „însă când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul” (In 16,13). A doua lectură afirmă cu certitudine că Duhul Sfânt ne-a fost dăruit – este izvorul puterilor: „iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5).
Prima lectură (Prov 8,22-31) este imnul „Înțelepciunii” lui Dumnezeu. Datează din timpul exilului (secolele al V-lea sau al IV-lea î.C.). Mai bine: este Înțelepciunea care vorbește despre ea însăși și spune că există înaintea oricărei creații și înlesnește creația: „Domnul m-a creat ca început al căii sale […] Din veşnicie am fost plăsmuită, dintru început, înainte de a se fi născut pământul” (v. 22-23). „Înțelepciunea” este personificată și pusă lângă Dumnezeu în toate etapele creației, ca un supraveghetor asupra tuturor lucrurilor create: „când nu erau abisurile eu am fost născută, când nu erau izvoarele; […] când a stabilit cerurile, eu eram acolo; când a stabilit bolta deasupra abisului; […] când a hotărât temeliile pământului, eu eram lângă el […] bucurându-mă înaintea lui tot timpul” (v. 24.27.29-30). Dar ce este această înțelepciune? Unde se întâlnește? Atât evreii, cât și creștinii au fost de acord în a afirma că Înțelepciunea este ca o suflare divină, energia vitală care mișcă toate lucrurile și provoacă evoluția continuă. Pentru creștini, Înțelepciunea s-a făcut vizibilă în Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a fost umplut de Duhul Sfânt. Acest fragment își va găsi deplină împlinire în Noul Testament: „la început era Cuvântul” [în greacă Logos-ul] (In 1,1) și „Cuvântul s-a făcut trup” (In 1,14). Este Cristos, „pâine vie care s-a coborât din cer” (In 6,41). Să o primim, căci este Euharistia!
În a doua lectură (Rom 5,1-5), Paul afirmă că Isus ne-a deschis calea către Dumnezeu: „justificaţi prin credinţă, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos” (v. 1). El este aducătorul de pace și de reconciliere. Pornind de la experiență în care întâlnește și se trăiește „pacea”, se identifică modul de manifestare a iubirii lui Dumnezeu. La cererea Domnului, Tatăl ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt, căci „iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (v. 5). Ne-a învățat că nici măcar în cele mai mari necazuri nu pot șterge speranța într-o lume mai bună. Creștinul, în plinătatea credinței sale, experimentează deja pe pământ ce înseamnă a fi fericit: este rodul acțiunii Duhului!
În Evanghelia după Ioan (In 16,12-15) este un fragment din al doilea discurs al lui Isus la Ultima Cină. Tocmai a vorbit din nou despre viitoarea lui plecare. „Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta” (v. 12). Apostolii nu sunt în stare să poarte greutatea crucii lui Isus: se va vedea clar în timpul pătimirii. De aceea datoria Duhului Sfânt va fi de a-i ajuta pe discipolii să înțeleagă și să primească întreaga învățătură a lui Cristos. Numai după Rusalii, cu venirea Duhului, apostolii vor înțelege semnificația cuvintelor pe care Domnul le-a pronunțat la Ultima Cină: „când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni” (v. 13).
Trăim cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Viața noastră este cufundată în misterul Sfintei Treimii. Turnându-ne apă pe cap, slujitorul sacru spune: „eu te botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Când ne sunt iertate păcatele, preotul zice: „eu te dezleg de păcatele tale în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Soții sunt uniți în căsătorie; chiar și preoții sunt consacrați în numele celor trei persoane divine. Pe patul de moarte, preotul rostind spune: „Lasă, suflete creștin, lumea aceasta: în numele Tatălui care te-a creat, al Fiului care te-a răscumpărat, al Duhului Sfânt care te-a sfințit”. Mai mult, de fiecare dată când facem semnul crucii amintim de Tatăl, de Fiul și de Duhul Sfânt.
Într-o zi, sfânta Bernadette Soubirous de la Lourdes a avut niște probleme în a spune o definiție a lui Dumnezeu pe care o învăţase pe de rost. Cum nu ajungea unde voia, a spus: „Dumnezeu este cineva care ne iubeşte!” Acest răspuns nu era cel pe care îl aștepta catehetul… Dar era cel mai bun!
Dumnezeul nostru este cu adevărat „Cineva” care ne iubeşte: s-a arătat ca un Dumnezeu iubitor şi salvator… Comuniunea dintre Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt este iubirea care trăiește în inimile noastre. Iubirea dintre Tatăl și Fiul se dăruiește în Duhul Sfânt oricărei făpturi: suntem făcuți părtași la iubire!
Să îi cerem Domnului să ne deschidă ochii și să ne ajute să întrezărim „chipul” lui Dumnezeu reflectat în noi și în frații noștri!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu