Vegheați! Cristos va veni din nou

 Judecata finală.

Ca să-i împiedice pe ucenici să-l întrebe despre mo­mentul venirii sale, Isus a spus: Despre ziua și ceasul acela nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul (Mt 24,36). Vouă nu vă este dat să cunoașteți timpu­rile sau momentele (Fap 1,7). El ne-a ascuns aceasta ca să veghem și ca fiecare dintre noi să considere că aceasta ar putea avea loc în timpul vieții sale. Dacă ar fi revelat timpul când va veni, venirea sa ar fi fost ceva banal, iar popoarele și veacurile, când s-ar fi descoperit, nu l-ar mai fi dorit. El a spus că va veni, dar nu a spus când va veni și, astfel, toate generațiile și toate veacu­rile îl așteaptă cu nerăbdare.

Deși Domnul a indicat semnele venirii sale, totuși nu se poate înțelege clar termenul lor; căci aceste semne, într-o schimbare continuă, au venit și au trecut și du­rează și acum. Venirea sa ultimă este, de fapt, asemă­nătoare celei dintâi.

Căci așa cum drepții și profeții îl așteptau, consi­derând că el va apărea în timpul lor, la fel, astăzi, orice credincios dorește să-l primească în timpul său, pentru că el nu a făcut cunoscută cu claritate ziua venirii sale. El, căruia îi sunt supuse numerele și timpurile, voia mai ales să nu se creadă că este supus unei constrângeri sau unui ceas. Cum putea să-i fie ascuns lui ceea ce el însuși a stabilit, el care a descris și semnele venirii sale? A scos în evidență aceste semne pentru ca, încă din prima zi, toate popoarele și veacurile să considere că venirea lui Cristos ar avea loc în timpul lor.

Vegheați, pentru că, atunci când trupul doarme, sun­tem dominați de natură, iar activitatea noastră nu mai este condusă de voință, ci de impulsul naturii. Și când asupra sufletului domnește o grea toropeală, cum ar fi meschinăria și tristețea, atunci este dușmanul cel care îl domină și îl determină să facă ceea ce nu vrea. Forța domină natura, iar dușmanul sufletul.

De aceea, vegherea pe care a poruncit-o Domnul nostru este prescrisă pentru ambele: pentru trup, ca să nu cadă într-un somn adânc, și pentru suflet, ca să nu cadă în toro­peală și timiditate, după cum spune Scriptura: Drepți­lor, fiți vigilenți (cf. 1Cor 15,34); și: Când mă trezesc, tot lângă tine sunt (Ps 138[139],18); și încă: Nu cedați obo­selii! De aceea, având această slujire pe care am primit-o din îndurare, nu ne descurajăm (cf. 2Cor 4,1). 

[Sfântul Efrem, diacon, Comentariu asupra Diatesaronului, cap. 18, 15-17: SCh 121, 325-328; sursă: http://www.ibreviary.com/].

Sfinții Petru și Paul, apostoli [joi, 29.06.2017]

Apostolii Petru și Paul - de El Greco.

Evanghelia Matei 16,13-19: În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” Isus, luând cuvântul, a spus: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”. 

Meditație

Printre cei doisprezece Isus alege pe Simon ca primul dintre ei şi îl numeşte Petru, adică rocă, piatră, pentru că avea să susțină pentru totdeauna edificiul comunității credincioşilor, mărturisind fraţilor lui în credinţă. Stabilind că este „primul”, indică numele și o misiune: cu credinţa sa va fi suportul de neclintit al Bisericii, atât cât va dura edificiul său; va avea putere de a deschide şi închide intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu; pentru favoarea obținută de rugăciunea lui Cristos, va rămâne ferm în credinţă, trebuind să mărturisească fraţilor săi; în viitor timpul Bisericii este timpul pescuitului miraculos şi al misiunii bogate în roade; va avea conducerea pastorală a întregii turme a lui Cristos.

Petru a terminat mărturia despre Cristos cu martiriul său la Roma şi pentru aceasta, Bisericii din Roma i-a fost recunoscută speciala autoritate de a fi norma supremă a comuniunii. Episcopii din Roma erau considerați nu numai succesori şi moştenitorii ai lui Petru, dar și semnul eficace al prezenţei sale perene: părinţii de la Calcedon din anul 451 aclama scrisoarea papei cu formula „Petru a vorbit prin Leon” şi în Constantinopol în anul 680 cu formula „Petru a vorbit prin Agaton”. Soliditatea de nezdruncinat a Bisericii nu decurge din Petru, dar din Isus însuşi care-l susține şi se foloseşte de medierea sa. Sprijin similar, el asigură tuturor apostolilor uniți cu Petru.

The Conversion of St. Paul (1600-1601) -

de Michelangelo Merisi da Caravaggio (1571-1610).

Santa Maria del Popolo, Rome, Italy.

Paul însuşi povestește evenimentul decisiv din viaţa sa: chemarea pe drumul spre Damasc. Michelangelo da Caravaggio ne dă o interpretare originală şi puternic sugestivă. Sunt numai trei figuri: Saul, un cal și o slugă la cai. Nu este reprezentat figura lui Cristos. Saul zace culcat pe spate la pământ, braţele sunt în aer larg deschise. Se prezintă ca un tânăr soldat apărându-se cu platoșa; în partea din spate, o pelerina amplă; la stânga, de acum inutila, este spada şi la dreapta coiful. Calul își plecă botul pentru a privi omul căzut şi ridică copita pentru a nu-l lovi. Slujitorul de cai are fruntea încruntată, jenată, plină de gânduri. Figura măreață a calului are rolul de a reflecta lumina ca într-o oglindă. Și lumina este actorul principal. Lumina este simbolul lui Cristos şi a prezenţei sale.

Lumina nimerește calul şi sare cu pieptul înapoi, astfel că fața și braţele lui Saul sunt deschise ca un semn de întâmpinare. Este un moment de tăcere. Saul, imobilizat, cu ochii închişi şi gura deschisă, vede şi dialoghează în interiorul său. Evenimentul este prelungirea din interiorul său. De acum încolo toata viața sa este mărturia prezenţei lui Cristos în el. Lumina, care luminează pe Saul, pare să cuprindă și pe cel care privește, pentru fi primită de către el.

(comentariu de pr. Angelo Sceppacerca [29.06.2016]; Agenzia SIR; tradus din limba italiană de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.lachiesa.it/calendario/omelie/pages/Detailed/37614.html).