Să-l avem pe Duhul Sfânt ca să vedem bine
pr. Isidor Chinez (7 iunie 2024)
Lecturi biblice: Geneză 3,9-15; 2Corinteni 4,13-18; 5,1; Evanghelia Marcu 3,20-35; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi se deschide cu cartea Genezei descriind consecințele păcatului originar în termenii unei dezordini care tulbură toate relaţiile faţă de om şi faţă de Dumnezeu: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen 3,15). Promisiunea făcută omului din Geneză, primită de Maria, împlinită de Isus, străbate toată istoria și este prezentă în fiecare botezat, ca o mărturie vie a iubirii. „De aceea noi nu ne descurajăm” (2Cor 4,16), dar sperăm în Dumnezeu, „căci la Domnul este îndurare și belșug de mântuire! El ne va mântui [...] de toate fărădelegile” (Ps 129,7-8) [psalmul responsorial]. Evanghelia după Marcu pleacă de la aceeași dezordine relațională, care îl prinde pe Isus în hățișul neînțelegerilor, dar se termină cu o imagine în care umanitatea își găsește unitatea în Dumnezeu: „Iată mama mea şi fraţii mei! Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă” (Mc 3,34-35). Reflecția teologică a apostolului Paul vede în mărturia învierii acea forță care izvorăște din credință, ce unește pe toți oamenii într-un imn de laudă spre gloria lui Dumnezeu: „toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul, să sporească aducerea de mulţumire prin cât mai mulţi spre gloria lui Dumnezeu” (2Cor 4,15).
