Sfântul Alfons Maria de Liguori (1696-1787), episcop, doctor al Bisericii

 

Giuseppe Antonio Lomuscio, San Alfonso Maria de Liguori (1988) – „Evangelizare pauperibus misit me” (https://commons.wikimedia.org)

[n.: la 27 septembrie 1696, Marianelli, Napoli, Italia; d.: la 1 august 1787, Nocera, Italia; 1 august (latin)].

„În istoria Bisericii, el este napolitanul cu inteligenţa cea mai profundă, după anul 1500, aşa cum a fost Toma după anul 1000… El a pus pe buzele tuturor, chiar şi a analfabeţilor, cuvintele sfintei Tereza de Avila şi ale sfântului Ioan al Crucii. El a transmis oamenilor termenii cei mai înalţi în formulele cele mai simple, sentimentele cele mai extatice în limbajul obişnuit. A creat, în cei simpli, o inimă de sfinţi şi mari sfinţi” [1].

Alfons avea doar 13 ani şi Teresina doar 5, când părinţii lor le-au aranjat deja viitoarea lor căsătorie. Nu făceau aceasta cu sentimentul că ar interveni în libera alegere a fiilor, ci cu convingerea că astfel le prevedeau din timp un viitor fericit! Între timp, băiatul înainta în studii şi copila se pregătea în şcoala carmelitelor Preasfântului Sacrament. 

Lucrurile au decurs însă într-un mod diferit, deoarece cei doi interesaţi, deşi se cunoşteau încă de mici – erau verişori şi cele două familii se vizitau –, aveau aspiraţii mult mai înalte decât cele ale părinţilor. Tereza, în deplin acord cu Alfons, a refuzat dreptul primului născut cu toate onorurile familiilor nobile şi, la 15 ani, s-a întors în mănăstire, unde era crescută după exemplul Terezei de Avila. Alfons îi va scrie viaţa şi va mărturisi prietenilor că, dacă micuţa sa logodnică a ales Iubirea cea mai mare, acest lucru i se datorează lui.

Într-un timp în care fiii cadeţi erau constrânşi să găsească în mănăstiri sau în cariera bisericească propria lor realizare, pentru a lăsa intact patrimoniul familiei pentru primii născuţi, Dumnezeu, uneori, nu făcea jocul oamenilor şi îi chema la sine tocmai pe primii născuţi. Pentru Alfons, viitorul, în toate, era roz, din punct de vedere uman. Tatăl său, Iosif, era ofiţer superior al marinei militare şi mama sa, Ana Cavalieri, din familia marchizilor de Avenia, era o femeie profund religioasă şi bine instruită.

Episcopul mons. Ioan Robu - TVR1 - interviu (7 decembrie 2019)

Monseniorul Ioan Robu, fost arhiepiscop și mitropolit romano-catolic de București (1990-2019).

Consacrarea episcopală a mons. Iosif Păuleț în catedrala din Iași (6 august 2019)

Papa Francisc vine în România (31 mai - 2 iunie 2019)

 

 

Papa Francisc - București - Întâlnire cu autoritățile (31 mai 2019). 

  Papa Francisc – Santuario di Sumuleu-Ciuc - Santa Messa (1 iunie 2019).

Așteptându-l pe papa Francisc în catedrala „Sfânta Maria Regină” Iași cu profesorii bolnavi (1 iunie 2019). 
(sursă: foto Adrian Cuba/ERCIS)

 

 Papa Francisc –
Iași - Întâlnire mariană cu tineretul și familie (1 iunie 2019).

 

Papa Francisc -

România, Blaj, Câmpia Libertății cu Divina Liturgie  cu cele 7 beatificări de episcopi greco-catolici martiri – Recitarea „Regina Coeli” (2 iunie 2019).

Sunt grâul lui Dumnezeu: voi fi măcinat de dinții fiarelor

Din Scrisoarea către romani a sfântului Ignațiu de Antiohia, episcop martir (cap. 4, 1-2; 6, 1 – 8,3: Funk 1, 217-223).

Sunt grâul lui Dumnezeu: voi fi măcinat de dinții fiarelor
 
Scriu tuturor Bisericilor și vestesc tuturor că voi muri de bunăvoie pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veți împiedica. Vă implor, nu-mi arătați o bunăvoință nepotrivită. Lăsați să fiu hrană a fiarelor, prin care să-mi fie dat să ajung la Dumnezeu. Sunt grâul lui Dumnezeu și voi fi măcinat de dinții fiarelor pentru a deveni pâine curată a lui Cristos. Rugați-l pe Cristos pentru mine, pentru ca, prin lucrarea acestor fiare, eu să devin ostie pentru Domnul.

Nu mi-ar folosi la nimic bucuriile din lume, nici împărățiile de pe acest pământ. Pentru mine, este mai bine să mor pentru Cristos Isus decât să stăpânesc până la marginile pământului. Eu îl caut pe acela care a murit pentru noi, îl vreau pe acela care pentru noi a înviat. Este aproape momentul nașterii mele. Fraților, aveți milă de mine. Nu mă împiedicați să trăiesc, să nu voiți ca eu să mor. Nu-l lăsați lumii și seducțiilor materiei pe cel care vrea să fie al lui Dumnezeu. Lăsați ca eu să ajung la lumina curată; ajuns acolo, voi fi cu adevărat om. Lăsați ca eu să imit pătimirea Dumneze­ului meu. Dacă cineva îl are în sine, să înțeleagă ceea ce vreau eu și să mă compătimească, gândindu-se la neliniștea care mă chinuiește.  

Principele lumii acesteia vrea să mă ia cu sine și să sufoce aspirația mea către Dumnezeu. Nimeni dintre voi să nu-l ajute; mai degrabă, fiți de partea mea, adică de partea lui Dumnezeu. Nu fiți dintre aceia care îl mărtu­risesc pe Dumnezeu și încă mai iubesc lumea. Să nu găsească loc în voi sentimente mai puțin bune. Chiar dacă v-aș implora, atunci când voi fi printre voi, să nu mă ascultați: credeți mai curând ceea ce vă scriu acum, când sunt în posesia deplină a vieții mele. Vă scriu că doresc să mor. Orice dorință pământească a mea este răstignită și nu mai este în mine nici o aspirație pentru realitățile materiale, ci în mine susură o apă vie și-mi spune: „Vino la Tatăl!” Nu-mi mai găsesc plăcerea într-o hrană trecătoare, nici în plăcerile acestei lumi. Vreau pâinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Isus Cristos, din neamul lui David; vreau ca băutură sângele său, care este dragoste nepieritoare.  

Nu mai vreau să trăiesc viața de aici, de pe pământ. Dorința mea se va realiza dacă voi veți vrea aceasta. Vă rog să vreți aceasta, pentru a găsi și voi bunăvoință. Vă cer aceasta cu puține cuvinte: credeți-mă. Isus Cristos vă va face să înțelegeți că spun adevărul: el este gura adevărată prin care Tatăl a vorbit în adevăr. Cereți pentru mine ca eu să pot ajunge la el. Nu vă scriu conform trupului, ci conform gândului lui Dumnezeu. Dacă voi suferi martiriul, aceasta va însemna că m-ați iubit. Dacă voi fi repus în libertate, va fi semn că mă urâți.

(sursă:http://www.ibreviary.com/m/breviario.php?s=ufficio_delle_letture).

Liturgia se transformă în viață

„Se atinge cu mâna: liturgia se transformă în viață. 

Rămâne un cheag care stă să se dizolve 

pentru a da sens oricărei zile. 

Este alegerea ultimilor care suferă mai mult”. 

(don Tonino Bello, episcop; trad. I.C.).

Mamă gingașă și puternică...

„Rosa Mistica” - de Francisco Laporta Valor.

„Mamă gingașă și puternică, 

tovarăș de călătorie pe străzile vieții, 

simțim nevoia de a alungi pasul ca să-ți fim aproape. 

Ajută-ne în dorința noastră de a te prinde de mână, 

și  grăbește mersul nostru un pic obosit”. 

(don Tonino Bello, episcop; tradus de pr. Isidor Chinez).

A fost ucis episcopul copt ortodox Epiphanius...

Episcopul Epiphanius cu părintele Enzo Bianchi.

A fost ucis în mod barbar episcopul copt ortodox Epiphanius, abate [egumen] a Mănăstirii Sfântul Macarie cel Mare din Egipt [Dayr Abū Maqār] (30 iulie 2018). Trupul i-a fost găsit într-o baltă de sânge, în interiorul mănăstirii, ieșind din chilioara sa pentru a merge în biserică să celebreze la începutul zilei rugăciunile de dimineață, dându-i glorie lui Dumnezeu. Episcopul a fost lovit în cap cu un obiect greu și ascuțit. 

Avea șaizeci și patru de ani. S-a născut la Tanta, este laureat în medicină. A intrat în Mănăstirea sfântul Macarie din regiunea Wadi Natrun în 1984. A fost hirotonit preot în 2002. Cercetător și temeinic studios, a lucrat la traducerea din limba greacă în arabă a diferitelor cărți ale Scripturii, participând la conferințe internaționale de studii copte la Roma în 2012. O sută de călugări din Mănăstirea sfântul Macarie l-au ales cu majoritate ca egumen [abate] la 3 februarie 2013. Episcopul Epiphanius trăia intens rapoarte de comuniune spirituală cu prieteni și comunități monastice din Biserica catolică.

Pacea profeților...

„Suntem încă nemișcați la pacea filosofilor 

şi nu ne decidem să anunțăm,

în cele din urmă,

pacea profeților”. 

(don Tonino Bello; trad. I.C.).

Bijghir - 50 de ani de la înfiinţarea parohiei şi 60 de ani de la construirea şi sfinţirea bisericii (4 martie 2018)

Preasfințitul Aurel Percă cu preoții concelebranți și cu primarul Cristian Iștoc (4 martie 2018).

Primul paroh pr. Mihai Agiurgioaie (1968-1985). Părintele a construit şi casa parohială. Au urmat ca parohi: pr. Gheorghe Farţade (1985-1995); pr. Isidor Chinez (1995-2003); pr. Mihai Simon (2003-2006); pr. Vasile Rediu (2006-2015), pr. Adrian Gherghelucă (din 2015). Au fost pe parcursul anilor 14 vicari: Iosif Agiurgioaie, Eugen Diac, Valerian Enăşcuţă, Iosif Demeter, Dominic Hârja, Adrian Iştoc, Ciprian Ghiurcă, Cristian Anghel, Adrian Chili, Marius Catrinţaşu, Ştefan Bortă, Eugen Robu, Anton David şi Gabriel Păuleţ.

(sursă: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201803025).

„Trăind pentru alţii”

24 ianuarie - Sfântul Francisc de Sales (1567-1622), patronul jurnaliștilor.

 

„Ziua consacrării mele episcopale 

a fost aceea în care Dumnezeu m-a sustras mie însumi 

şi m-a pus deoparte pentru sine; 

apoi m-a încredinţat poporului, 

ca să spun aşa, m-a convertit: 

de la a trăi pentru mine la a trăi pentru ei”, 

spunea sfântul Francisc de Sales.

Mărturii despre moartea episcopului Anton Durcovici [10 decembrie]

„La mijlocul lunii noiembrie a fost mutat din celula noastră într-o celulă ca să moară singur, neobservat de nimeni. Noi am cerut să rămână cu noi. Am fi vrut să ne îngrijim de el. În zadar. Cam prin 10 decembrie 1951 el a primit de la Dumnezeu răsplata pentru munca sa, pentru suferinţele sale suportate pentru cauza lui Cristos şi a sfintei Biserici”. (pr. Otto Canisius Farrenkopf).

"Când era aproape de moarte, l-au scos din celula 44 şi l-au izolat; aceasta era procedura celor fără de suflet, să-l izoleze pe muribund, lăsându-l părăsit ca pe o vită căzută la margine de drum, iertaţi cuvântul, dar aceştia şi la moarte păgâneşte s-au purtat cu el şi cu toţi cei ce treceau la veşnicie; câtăva vreme a mai trăit aproape uitat în celula sa, fără nici un ajutor în neputinţa sa; dar totuşi s-a aflat bunul nostru miliţian «Piccolo», el i-a fost de ajutor întru toate, el ne-aducea vestea despre starea sa în zilele grele; prin el au ajuns fraţii noştri să vorbească la uşă cu dânsul; nu ştia cine este la uşă, şi aşa, din precauţiune, a spus în latineşte: «Orate pro morte mea bona», «pro extrema perseverantia»; cerea rugăciunea fraţilor pentru statornicia până la sfârşit şi pentru o moarte bună. Aşa s-a stins Anton Durcovici, episcopul Iaşilor, în temniţa Sighetului, pentru credinţă şi pentru alipirea cu dragoste de credincioşii săi până la sfârşit”. (ep. Iuliu Hossu).

„După ce am fost izolat, am ajuns pe acelaşi nivel cu el, chiar în apropierea celulei sale. De câteva ori am putut vorbi împreună. Îmi cerea doar să mă rog pentru el. Printr-un gardian omenos mi-a trimis pâine şi marmelada pe care nu le mai putea consuma. [...] De câteva ori, măturând, l-am mai întrebat cum se simte. Acelaşi răspuns: «Mor de foame!» Dar în ultimele zile nu a mai avut putere să vorbească... [...] La două zile după aceea un miliţian mai prietenos («omul nostru», îl numeam noi) m-a dus în celula 13 să fac puţină ordine. Era celula în care murise episcopul Anton Durcovici. Prima impresie a fost jalnică... [...] Camera fiind mare, pe timp de iarnă era foarte friguroasă. Avea două ferestre duble, dar la o fereastră lipsea geamul din afară. Patul pe care a zăcut şi a murit era perpendicular pe peretele uşii. Lângă el, la peretele din dreapta, era un pat gol, fără saltea, pe care era o mătură de nuiele pentru măturat zăpada, două gamele goale şi a treia gamelă în care era puţin griş fiert în apă şi pe care se vedeau urme de şoareci... Tot aici erau două bucăţi de pâine uscată, una începută de el, a doua începută de şoareci. Într-o gamelă era o bucăţică de marmeladă din care se vedea că a gustat. Pe pat erau două pături bune. Se pare că a protestat că i-e frig şi i-au dat o pătură în plus”. (ep. Ioan Ploscaru).

„Friedrich mi-a povestit următoarele: un deţinut din altă celulă s-a apropiat de fereastra noastră şi a întrebat: «Cunoaşte cineva pe episcopul Anton din Iaşi?» Atunci a fost chemat Friedrich. «Da, îl cunosc - a spus - ce s-a întâmplat?» «Este în celula morţii». Profesorul Friedrich s-a prezentat la măturat. Astfel a ajuns la celula morţii. Acolo a spus: «Ego sum Friedrich» (ca eventualii ascultători să nu înţeleagă). Din interior a răspuns un glas slab: «Morior fame et siti. Da mihi absolutionem!» (Mor de foame şi de sete! Dă-mi dezlegarea!). Curând episcopul a murit. Ziua următoare, un deţinut care a trebuit să măture şi să curăţe în celula morţii i-a povestit că celula era mai insuportabilă decât tot ceea ce şi-ar fi putut imagina”. (pr. Rafael Friedrich, prin intermediul pr. Leopold Nestmann [Altötting, 7 aprilie 1987]).

(sursă: http://www.durcovici.ro).

Grupul de preoți care au făcut exercițiile spirituale din 3-7 octombrie 2016

Prima serie - grupul de preoți care au făcut exercițiile spirituale
(foto: adi.faraoanu).

Am fost la Traian (NT) unde am făcut exerciții spirituale cu un grup de preoți. Ca pedicator l-am avut pe pr. Daniel Iacobuţ de la Seminarul Iaşi.

pr. Daniel Iacobuț



El a ales ca temă:

 

Instituirea Euharistiei (1Cor 11,23-26;

cf. Mt 26, 26-29; Mc 14,22-25; Lc 22,14-20).

²³ Căci eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea

²⁴ și, mulțumind, a frânt-o și a zis: „Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceți aceasta în amintirea mea”.

²⁵ De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceți aceasta ori de câte ori beți în amintirea mea”.

²⁶ Căci ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din potirul acesta, vestiți moartea Domnului până când va veni.

 

 Pâine luată, binecuvântată, frântă, dăruită pentru a da rod...

„Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea și, mulțumind, a frânt-o și a zis: «Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceți aceasta în amintirea mea». De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: «Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceți aceasta ori de câte ori beți în amintirea mea».

------------------------

 



Excelenţa Sa, mons. Miguel Maury Buendia, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, a fost prezent marţi, 4 octombrie, la seminarul franciscan din Roman unde a prezidat Liturghia hramului şi a hirotonit diaconi cinci fraţi franciscani apoi s-a îndreptat spre Centrul „Gaudium et spes” din Traian (NT) unde i-a salutat pe preoţii din prima serie a exerciţiilor spirituale.

 

(foto:http://www.ercis.ro)

Un episcop martir - Anton Durcovici, partea I

Memorialul durerii: „Un episcop martir - Anton Durcovici”.

Episod din cunoscutul documentar „Memorialul durerii”

realizat de doamna Lucia Hossu Longin.

Viața episcopului de Iași Anton Durcovici, martir (de Florian Muller)

Episcopul de Iași Anton Durcovici (1888-1951)

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/12/viata-episcopului-de-iasi-anton-durcovici-martir-de-florian-muller.pdf

Introducere

 

„Timpul aleargă dincolo de capacitatea memoriei umane şi dacă o personalitate nu‑şi găseşte din timp un biograf, ea cade în uitare”, scrie Josef Othmar Zöller în „Creştinul şi lumea”. Pericolul e şi mai mare pentru personalităţile care au trăit în ţările comu­niste fiindcă acolo era interzis să se scrie ceva despre ele. Aceasta a fost şi situaţia lui Anton Durcovici, rector al seminarului catolic din Bucureşti, om cu viaţă sfântă, mare teolog al României, episcop de Iaşi, mort în închisoarea din Sighet în anul 1951 pentru fidelitatea sa faţă de credinţă.

 

Ani întregi rupt de lume, a murit în închisoare şi nu se ştie nici unde i se află mormântul.

 

Biografia lui o pot reconstitui numai pe baza mărturiilor foştilor săi elevi şi preoţi, a celor întemniţaţi cu el şi, nu în ultimul rând, bazându‑mă pe experienţa şi pe amintirile mele. Am fost zece ani elevul său la seminarul din Bucureşti şi am colaborat trei ani cu el în calitate de prefect de studii la acelaşi seminar.

 

Toţi martorii sunt în vârstă. De aceea mă grăbesc să scriu viaţa episcopului Durcovici, înainte de a fi prea târziu, existând pericolul căderii în uitare.

 

Mulţumesc mult lui Anton Durcovici din Hainburg pe Dunăre, nepotul episcopului Anton Durcovici, care mi‑a pus la dispoziţie fotografii şi unele acte importante. În discuţia cu el, am putut constata cât de mult îl cinsteşte pe unchiul său, episcopul. Această biografie o scriu pentru aceia care îl cinstesc pe episcopul Durcovici şi sper că, prin aceasta, cinstirea sa se va răspândi şi mai mult.

 

Donzdorf, 10 decembrie 1991, comemorarea zilei morţii episcopului Anton Durcovici.

dr. Florian Müller

 

Spre amintire veșnică

 

„Fericit poporul care are păstori buni şi adevăraţi!”

 

Imaginea lui Cristos, păstorul cel bun, care‑şi dă viaţa pentru oile sale şi care le poartă la păşuni verzi, nu poate fi uitată niciodată şi s‑a înscris în istoria omenirii ca întruchipare a iubirii Părintelui veşnic, Tatăl nostru din ceruri.

 

„Cristos înviind din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui” (Rom 6,9). Cristos este viu şi prezent în istoria noastră şi continuă să ne ofere viaţa sa prin Cuvântul său şi prin sacramentele sale. Cristos, păstorul cel bun, este prezent în lume şi prin aleşii săi, prin episcopi şi preoţi.

 

Parcurgând paginile acestei lucrări îl descoperim pe Cristos, păstorul cel bun, care‑şi dă viaţa pentru oile sale, în persoana inegalabilului părinte şi episcop Anton Durcovici.

 

Întreaga sa viaţă, din primele clipe ale copilăriei, de pe tot parcursul studiilor şi ministerului său sacerdotal şi apostolic, este o mărturie vie a unei iubiri unice şi fără rezerve faţă de Dum­nezeu şi faţă de oameni. Toţi cei care l‑au cunoscut şi i‑au fost ucenici sau au avut bucuria să‑i stea în preajmă, dau mărturie cu competenţă şi entuziasm despre sufletul său nobil şi despre iubirea sa, asemănătoare lui Cristos, care „iubindu‑i pe ai săi care erau în lume, i‑a iubit până la sfârşit” (In 13,1). Viaţa sa oferită în totalitate Bisericii şi moartea sa în teribila închisoare din Sighetu Marmaţiei l‑au înscris în rândul eroilor şi martirilor neamului nostru şi ai Bisericii noastre.

 

El, asemenea păstorului cel bun, şi‑a dat viaţa pentru oile sale. El este bucuria şi onoarea Bisericii noastre. El trebuie să fie Modelul şi Ocrotitorul nostru ceresc, el, episcopul şi păstorul nostru: Anton Durcovici.

 

Le mulţumim tuturor acelora care s‑au străduit să ne readucă în faţă figura acestui titan al credinţei şi erou al iubirii; mulţu­mim într‑un chip special autorului pr. prof. dr. Johan Florian Müller, traducătorilor şi întregului colectiv al redacţiei şi tipografiei „Presa Bună” Iaşi, precum şi Conferinţei Episcopale Germane care a finanţat această lucrare.

 

Fericit poporul care are asemenea oameni, asemenea eroi şi martiri!

 

† Petru Gherghel, episcop de Iaşi

Un Dumnezeu care iese…

Întoarcerea fiului fisipitor  - de Lemon Swindle (sursa:

http://www.reparteegallery.com/).

 

Fără măsură precum tatăl din parabola evanghelică, care în toate zilele scrutează orizontul pentru a vedea pe fiul său care s-a decis să se întoarcă la el. „Inima lui Dumnezeu – spune Francisc – nu este închisă: întotdeauna este deschisă. Și când ajungem, ca acel fiu, ne îmbrățișează, ne sărută: un Dumnezeu care face sărbătoarea”:

 

Papa Francisc ține o omilie în capela din Casa Sfintei Marta (20.10.2015).

 



„Dumnezeu nu este un Dumnezeu meschin: El nu cunoaște josnicia. El dă totul. Dumnezeu nu este un Dumnezeu care nu se mișcă: El privește, așteaptă ca noi să ne convertim. Dumnezeu este un Dumnezeu care iese: iese să caute, să caute pe fiecare din noi. Dar acest lucru este adevărat! În fiecare zi ne caută, suntem căutați. După ce a făcut-o, după cum am spus-o deja în Cuvântul despre oaia pierdută sau moneda pierdută: caută. Întotdeauna așa”. (papa Francisc în omilia sa în capela în Casa Sfintei Marta [20.10.2015]; trad. I.C. – sursă: http://it.radiovaticana.va/news/2015/10/20/papa_dio_non_sta_fermo,_ci_cerca_per_amarci_senza_misura/1180519).



 

Conciliul Vatican al II-lea [constituţii, decrete, declaraţii]

 

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/09/conciliul-vatican-ii-constituc5a3ii-decrete-declarac5a3ii.pdf

 

 

Conciliul Vatican al II-lea

 

 Introducere

 

O introducere în acest volum, care trebuie să ajute la înţelegerea acestor texte, trebuie încercat, în primul rând (I), o trecere în revistă a ceea ce este de fapt şi în general un conciliu potrivit înţelegerii credinţei catolice. Apoi (II) se poate spune câteva lucruri strict în legătură cu însuşi Conciliul Vatican II, şi în sfârşit trebuie să se răspundă (III) la unele probleme privind înţelegerea textelor prezentate aici, de către Conciliu.

 

I

 

Un Conciliu poate fi înţeles, în general, potrivit cu înţelegerea credinţei catolice, doar din învăţătura Bisericii şi doar asupra activităţii Bisericii. În această privinţă, ne aflăm deja la prima problemă, privind Biserica şi mai ales la primele trei capitole, din această Constituţiei dogmatică. Aici, natura Bisericii este descrisă de însăşi Biserica, pe cât e posibil aceasta, privind caracterul de mister al Bisericii, în această privinţă vorbeşte capitolul trei, despre existenţa unui conciliu general al acestei Biserici.

 

Biserica este comunitatea care provine de la Isus Cristos (poporul lui Dumnezeu), care crede în Isus Cristos, iar la sfârşitul istoriei speră în reîntoarcerea şi în iubirea lui Dumnezeu, dată de Isus Cristos celor care îl acceptă. Această unitate cu Isus Cristos prin credinţă, speranţă şi iubire apărută în istorie, presupune o legătură indestructibilă între Dumnezeu şi omenire. Istoria omenirii continuă după Isus Cristos, deschizându-se într-o totală accepţiune existenţială, continuând să meargă pe tărâmul de îndurare şi milă al lui Dumnezeu biruitor şi istoric, şi nu altfel. După Isus Cristos nu poate veni o altă perioadă, în care să se distrugă şi să se învingă, ceea ce prin Isus Cristos a devenit evident, datorită credinţei, speranţei şi iubirii, şi anume: Dumnezeu a salvat omenirea în ciuda păcatelor şi a caracterului ei finit, prin comunicarea, împărtăşirea personală acestei lumi. Isus Cristos nu este o oarecare forţă şi putere, ci însuşi Stăpânul şi Domnul istoriei, el acceptă să intre umil şi neînsemnat în ea, de aceea, el ca Mântuitor nu mai poate apune în istorie, iar prezenţa sa mântuitoare rămâne invincibilă.

La mulți și fericiți ani, preasfințite Petru!

 

La mulți și fericiți ani,

preasfințite Petru Gherghel!

 



Scrisoare de felicitare din partea Sfântului Părinte

 

Venerabilului frate,
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Ţie, venerabil frate, care, din nemărginita bunăvoinţă a lui Dumnezeu, la începutul lunii mai, îţi vei sărbători jubileul de argint întru episcopat, şi căruia la puţin timp îi va urma şi al cincizecilea aniversar al hirotonirii preoţeşti, îţi trimitem din inimă această scrisoare, pentru a ne manifesta sentimentele noastre de bucurie şi pentru a dovedi un semn de comuniune fraternă cu tine întru episcopat.

Fiindu-ne bine cunoscută râvna neobosită cu care ai împlinit misiunea sfântă încredinţată, dorim cu această ocazie să te felicităm pentru eforturile depuse în timpuri grele, dar care au adus rod bogat, şi să rememorăm momentele cele mai de seamă ale apostolatului tău.

Tânăr fiind, după absolvirea studiilor seminariale, ai fost hirotonit preot şi ţi-ai împlinit cu zel, în dieceza proprie, în timpuri de restrişte, diferite îndatoriri în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor, până ce fericitul papă Paul al VI-lea te-a desemnat "ordinarius ad nutum Sanctae Sedis", iar, mai apoi, sfântul Ioan Paul al II-lea, văzându-te înzestrat cu calităţile recerute şi bun cunoscător al realităţilor Bisericii locale, te-a numit episcop al acestei dieceze.

Împlinindu-ţi misiunea pastorală, încrezător în Dumnezeu, împărţitorul tuturor darurilor, ai fost râvnic în lucrarea de evanghelizare, în încurajarea comuniunii cu preoţii şi mai ales în susţinerea tinerilor şi a familiilor, în întărirea poporului creştin în credinţă, speranţă şi iubire, fiind mereu fidel şi devotat pontifului roman şi magisteriului acestuia.

De asemenea, cunoaştem bine grija ta pentru reorganizarea congregaţiilor călugăreşti şi pentru a avea preoţi buni, dintre care ai trimis şi în Kenia, Coasta de Fildeş şi Italia sau ai orientat tineri pentru seminariile acestor ţări.

Reflectând, de asemenea, asupra istoriei atât de bogate a vieţii tale, venerabile frate, bucură-te în Dumnezeu, proclamând acest cântec de preamărire: "Laudă, suflete al meu pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul în toată viaţa mea, voi cânta Dumnezeului meu cât voi trăi (Ps 146,1).

Mai mult decât atât, şi noi, ca succesor al sfântului Petru, te însoţim cu rugăciunea noastră, cerând cu stăruinţă de la principele apostolilor şi de la preafericita Fecioară Maria, pentru tine, vrednice păstor, darurile suprafireşti pe care ţi le doreşti cel mai mult.

Comunicându-ţi cu bucurie toate acestea, ţie, venerabile frate, şi prin tine episcopului auxiliar şi iubitei comunităţi, îţi oferim din inimă binecuvântarea apostolică, drept mărturie a comuniunii şi a iubirii, solicitându-vă rugăciunea voastră pentru noi şi pentru ministerul nostru petrin.

Să fie pururea cu voi, iubiţi fii daco-romani, "pacea şi bucuria în Duhul Sfânt" (cf. Rom 14,17).

Cetatea Vaticanului, 16 aprilie 2015, al treilea an al pontificatului nostru

                                           Papa Francisc

 

(traducere de pr. Iosif Dorcu)



 

Catedrala „Sfânta Maria Regină” - Iași:
Liturghie de multumire la 25 de ani de episcopat (1 mai 2015)  

 

(foto: Ionuț-Gabriel Giurgică)

 

 

 

(sursa: http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20150506).

Scrisoare pastorală – Crăciun 2014 ( † Petru Gherghel )

Ep. Petru Gherghel

Pregătiţi-vă să-l întâmpinăm pe Domnul,

care vine la noi, împreună cu noul nostru

fericit Anton Durcovici

El este bucuria şi fericirea noastră!

Timpul Adventului, care a început de câteva zile, este un timp de pregătire la o nouă întâlnire cu iubirea Tatălui, care ne iubeşte atât de mult încât ni l-a dat pe însuşi Fiul său unic şi ni-l oferă mereu ca prin el să avem viaţă şi s-o avem din belşug (cf. In 3,16; 10,10).

Ne pregătim, aşadar, să-l întâlnim pe Domnul, pe Isus, Mântuitorul făgăduit, care a ales să se facă asemenea nouă, pentru ca noi să putem deveni ca el şi prin el fii ai aceluiaşi Părinte ceresc.

Ne pregătim să-l întâlnim pe însuşi Fiul lui Dumnezeu sub chipul unui prunc, aşezat pe braţele Maicii sale, semnul celei mai mari minuni din istoria mântuirii, în care descoperim iubirea infinită a lui Dumnezeu, făcută vizibilă pe pământ.

Crăciunul, ziua de naştere a pruncului Isus, a îmbucurat şi continuă să îmbucure inimile tuturor oamenilor, care descoperă în el toată iubirea şi tot sensul existenţei noastre.

Crăciunul rămâne dovada legăturii omului cu Dumnezeu şi a lui Dumnezeu cu făpturile sale.

Spre acest eveniment şi mister al istoriei ne pregăteşte, an de an, toată învăţătura Vechiului Testament, toţi profeţii şi toţi cei care, inspiraţi de Dumnezeu, au alimentat speranţa izbăvirii din păcat, a mântuirii şi a fericirii adevărate.