+Olio+su+tela,+XVIII+secolo..jpg) |
| Sfântul Petru - de Pompeo Batoni (1708-1787) Olio su tela, XVIII secolo |
Evanghelia – Matei 16,13-19: În acel timp, venind în
părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: “Cine spun
oamenii că este Fiul Omului?” Ei i-au răspuns: “Unii spun că este Ioan
Botezătorul, alţii că este Ilie, alţii că este Ieremia sau unul dintre
profeţi”. Isus i-a întrebat: “Dar voi, cine spuneţi căsunt eu?” Luând cuvântul,
Simon Petru a zis: “Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” La rândul
său, Isus, luând cuvântul, i-a spus: “Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona,
căci nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în
ceruri. Şi eu îţi spun: Tu eşti Petru şi pe aceastăpiatră voi zidi Biserica mea
şi puterea Celui Rău nu o va birui. ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor:
orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri,şi orice vei dezlega pe
pământ va fi dezlegat şi în ceruri”.
Omilie
Astăzi sărbătorim doi apostoli –
Petru şi Paul – amintindu-ne de martiriul lor. Martiriul este un gest care
zguduie şi ne poartă să reflectăm serios, pentru că nimeni nu-şi dăviaţa pentru
nimic! Multă lume l-a şiubit pe Cristos până acolo că şi-a vărsat sângele
pentru el; multe persoane l-au iubit şi-l iubesc pe Cristos mai mult decât
propria viaţă: este un fapt de o importanţă enormă.
Cine era Petru? Era un sărman
pescar de pe un lac dintr-o regiune pierdută (Galileea), era un om marcat de
oboseală şi închis într-o meserie care îl absorbea total şi îl limita din punct
de vedere cultural. Cristos îl alege pe acest Petru, pentru căDumnezeu face
lucruri mari cu cei mici: toată Biblia arată cu uimire căDumnezeu se comportă
totdeauna astfel. Când l-a cheamat Isus, Petru nu era un sfânt: de fapt
Dumnezeu nu cheamă sfinţii, ci cheamă omul ca să-l facă sădevină sfânt. Este un
fapt care pune în inima noastră o mare speranţă.
Petru era un om cu un temperament
impulsiv: se entuziasma uşor, dar tot uşor ajungea la descurajare. În privinţa
aceasta a făcut o experienţă amară în seara Pătimirii lui Isus: pentru Petru
acela a fost ceasul adevărului, ceasul umilinţei, ceasul maximei purificări a
inimii. Isus îl alege pe acest om, cu entuziasmul său şi cu slăbiciunile sale
ca să facă din el piatra fundamentală a Bisericii: este o alegere a lui
Dumnezeu. La cina de pe urmă, chiar în momentul în care îi vestea lui Petru
trădarea, Isus îi spune aspotolului tulburat: „Satana v-a căutat ca să vă
cearnă ca pe grâu, dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu scadă credinţa ta;
iar tu, o dată revenit, întăreşte-i pe fraţii tăi”.
De ce Isus i-a dat lui Petru
această misiune? Pentru că el vrea ca ucenicii săi să fie o comunitate, adică
persoane care trăiesc în unitate. Cuvintele lui Isus sunt clare: „Tată, să fie
şi ei în noi una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis”. Petru, pescarul-papă,
şi succesorii săi sunt în Biserică această chemare la unitate, slujirea
unităţii. Este foarte importantă, necesară şi vitală aceastăslujire; facem
această experienţă în fiecare zi.
Cu Petru îl amintim astăzi şi pe
apostolul Paul: Petru este chemarea la unitate, Paul este chemarea la misiune!
Sfântul Paul scriind la masă
de Rembrandt van Rijn (1606-1669)
Cine era Paul? Era un mare
fanatic, un om dus de intoleranţă şi de duritate. El, înainte de a se converti,
a făcut să sufere mulţi creştini şi era satisfăcut atunci când tânărul Ștefan
era lovit cu pietre de către iudei. Paul nu a uitat niciodatăacea perioadă din
viaţa sa, aşa încât a ajuns să scrie: „Eu am fost unul care blestemă, un
persecutor, un violent. Dar mi-a fost folosită milostivirea, pentru că acţionam
fără să o ştiu, departe de credinţă... Acest cuvânt este sigur şi demn ca să
fie acceptat de toţi: Cristos a venit ca să-i salveze pe păcătoşi iar dintre
aceştia primul sunt eu”.
Însă vine ceasul luminii. Isus
merge în întâmpinarea lui Paul pe drumul Damascului şi îi ia masca orgoliului
cu o singură întrebare: „Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?”Saul răspunde
schimbând viaţa: o schimbare pe care o va plăti scump, o va plăti cu sângele
său! Căci asupra lui Paul se va abate peste tot o persecuţie brutală,
sălbatică, insistentă: va fi lovit cu pietre la Listra în Asia Mică,va fi
biciuit de iudei, va fi biciuit de romani, va fi atacat de hoţi şi pus în
dificultate de geloziile şi de calomniile unor creştini răi.
Dar nimic nu va opri zelul său.
Scriindu-le romanilor ajunge să se exprime astfel: „cine ne va despărţi de
iubirea lui Cristos? Oare necazurile, neliniştea, persecuţia, foamea,
goliciunea, pericolul, sabia? (...) Dar în toate acestea noi suntem mai mult
decât învingători prin puterea aceluia care ne-a iubit”. Acum viaţa lui Paul
este marcată de credinţa de neşters în Isus: „Pentru mine a trăi este Cristos
şi a muri este un câştig”. Totul devine pentru el „gunoi” în comparaţie cu
măreţia şi frumuseţea credinţei în Isus: „Toate le consider o pierdere în faţa
cunoaşterii sublime a lui Isus Cristos, Domnul meu, pentru care am lăsat să se
piardă toate aceste lucruri şi le consider drept gunoi, ca să-l câştig pe
Cristos”.
Credinţa în Isus îl va purta pe
căile Imperiului Roman şi îl va conduce până la Roma, unde şi-a găsit
martiriul. Poate în acel moment să fi spus: „Iartă-mă, Isuse, pentru căte-am
persecutat! Dar de când te-am cunoscut, am dat totul pentru tine! Am luptat lupta
cea bună, am ajuns la sfârşitul cursei, mi-am păstrat credinţa. Te iubesc,
Isuse!”
(Don Roberto Rossi [29.06.2008];
trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
.png)
