† Duminica a 5-a de peste an (B): Isus este „medicul” nostru [4 februarie 2018]

Isus o vindecă pe soacra lui Petru.

Isus este „medicul” nostru

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 februarie 2018)

Lecturi: Iob 7,1-4.6-7; 1Corinteni 9,16-19.22-23; Evanghelia Marcu 1,29-39.

 Evanghelia Marcu 1,29-39: În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol şi toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. Simon şi cei care erau cu el l-au căutat şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”. El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Omilie

Suntem apăsați de tristețe și de decepții ale vieții. Cristos vine la Liturghie să ne vindece de mândriile și demonii noștri. Întâlnindu-l pe Isus în Euharistie, noi putem să dăruim fraților și surorilor noastre ceea ce am experimentat și împărtășit.

Cuvântul lui Dumnezeu din această duminică se deschide cu un dureros geamăt a lui Iob (Iob 7,1-4.6-7): „Oare nu este numai zbucium pentru om viața pe pământ?” (v. 1); „luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite!” (v. 3). Această istorisire circula în Israel din timpuri străvechi și descrie destinul omului gata să moară pradă celor mai mari suferințe. Iob este omul simbol al oboselii de a trăi, ce se comportă cu o luptă dură – asemuit cu o muncă forțată, din cauza abuzurilor și a pedepselor datorate autoritarismului necontrolat – și care zboară ca o „suflare” între „nopțile de chin” și de „zbucium”. Vorbește cu o mare amărăciune despre mizeria vieții și despre destinului său personal. „Când mă voi ridica?” (v. 4): este rugăciunea aproape disperată a omului. Totuși, Iob nu se închide în sine însuși, ci continuă să vorbească cu Dumnezeu: „Aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare” (v. 7). Iob i se adresează lui Dumnezeu fără ca să-l pomenească, considerându-l autorul dramei și responsabilul evenimentelor. Rugăciunea se transformă în tânguială. Sub semnul durerii se înalță la Domnul întrebarea ce pare că este fără răspuns: de ce să sufăr eu? „De ce?” „Până când?” Este plângerea omului bolnav (cf. Ps 38). Nu înseamnă că nu-l frământă aspectul scandalizant al suferinței. Strigătul omenirii – lovită de durere – urcă neîncetat către Dumnezeu. Este una dintre cele mai amare lamentațiuni față de Domnul, considerat ca un inchizitor de neoprit. Iob îl caută pe bâjbâite pe Dumnezeul milostivirii… La întrebarea despre sensul suferinței, Vechiul Testament nu are un răspuns suficient. Acest bolnav grav se recunoaște în acest strigăt! Doar în Evanghelie sunt indicații despre Cristos care se apleacă asupra mizeriei umane pentru a o învinge.

Întâmpinarea Domnului: Lumină a lumii [2 februarie 2018]

Prezentarea lui Isus în templu - de Greg Olsen.

Lumină a lumii

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora: 17:00 (vineri, 2 februarie 2018)

Lecturi: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18; Evanghelia Luca 2,22-40.

Evanghelia Luca 2,22-40: După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese descoperit de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: „Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!”  Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – a să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău!” Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.

Omilie

În sărbătoare de astăzi celebrăm un mister al lui Cristos, legat de porunca Legii mozaice care cerea părinţilor ca, la patruzeci de zile de la naşterea întâiului născut, să urce la Templul din Ierusalim pentru a-l oferi pe fiul lor Domnului şi pentru purificarea rituală a mamei (cf. Ex 13,2.12-13; Lev 12,1-8). Reforma liturgică din anul 1960 a restituit celebrării „Întâmpinarea Domnului”, pe care îl avea la început: oferirea lui Isus Tatălui, săvârşită în templu, ca preludiu al oferirii sale pe cruce. Astfel, copilul ce intră în templu, este Domnul însuși care vine în întâmpinarea poporului său ca Dumnezeul gloriei.

Atenţia sfântului Luca nu este însă îndreptată spre aceste rituri, ci spre faptul că pentru prima dată în viaţa sa Isus a intrat în templu. S-ar putea crede că este fără importanţă dar pentru evanghelistul Luca, care vede în acest eveniment, este împlinirea profeţiei lui Malahia (Mal 3,1-4). Este anunțată venirea Domnului în persoană în templul său. Alături de venirea sa, el mai semnalizează venirea îngerului alianței: „Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea” (v. 1). Ne amintește de o purificare [a fiilor lui Levi] pe care Domnul o va săvârși înainte de a se așeza la judecată (cf. Mal 2,17; 3,5) ce o va face în templu său. După ce a reproșat preoților din templu atitudinea mărginită și superficială de respectarea formalităților cultului și incapacitatea lor să-i ofere o jertfă plăcută (cap. 1-2), Malahia anunță iminența „zilei Domnului”: „Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi” (v. 1). Dumnezeu intră în templul și îi cere poporului să-l primească, căci el îi va ajuta și îi va purifica. Istoria obscură a omenirii se rupe îndată ce Domnul intră în templu și, printr-o judecată purificatoare – aici sunt cele două simboluri: focul topitorului și leșia spălătorului – își pregătește o preoție care să-i ofere o jertfă curată și sfântă. „Îi vor aduce Domnului ofrandă după dreptate. Îi va plăcea Domnului ofranda lui Iuda şi a Ierusalimului” (vv. 3-4). Malahia anunță timpuri și moduri noi de al urma pe Dumnezeu. Liturgia de astăzi vede în această intrare solemnă a prezentării lui Isus la templu – intrat în casa Tatălui – lucrare de mântuire a lui Cristos care nu numai salvează, ci și judecă și purifică.

Te laud, Doamne...

Darul vindecării (2005). 

Te laud, Doamne, 
că m-ai mântuit prin milostivirea ta.
Te laud, Doamne, 
glorificat prin înjosirea ta.
Te laud, Doamne,
călăuzit de bunătatea ta.
Te laud, Doamne, 
condus de înțelepciunea ta.
Te laud, Doamne, 
ocrotit de puterea ta.
Te laud, Doamne, 
sfințit prin harul tău.
Te laud, Doamne, 
luminat de lumina ta interioară.
Te laud, Doamne, 
înălțat prin bunăvoința ta. Amin.

(Sfânta Mechtilda din Magdeburg).

Dumnezeu se face cunoscut iertând...

Călugăr trapist de la abația Notre-Dame (Rochefort).

„Dumnezeu se face cunoscut iertând 

şi păcătosul, scrutând abisul propriului păcat

descoperă din partea sa milostivirea infinită 

și în acelaşi timp cele două abisuri 

care se completează 

şi ultimul înghite primul”.

(André Louf [1929-2010] a fost un călugăr, teolog și biblist belgian trapist din comunitatea monastică de Mont-des-Cats. După ce a descoperit în mod întâmplător în 1945 abația trapistă de Mont-des-Cats, intră după patru ani ca novice. Completează studiile biblice la Roma și la 33 de ani (1969) este ales abate. Studiază Părinții Bisericii și a fost apreciat ca autor spiritual. În 2004, papa Ioan Paul al II-lea l-a invitat să compună Calea Crucii din Vinerea Sfântă pentru Coloseu. Moare în mănăstirea unde a trăit toată viața în 12 iulie 2010).

(traducere pr. Isidor Chinez).

Un călugăr și un copil...

„Știi ce înseamna pentru un călugăr celib,

solitar și vârstnic a strânge la piept un copil, 

o nouă viaţă, 

pe care nu a putut să-i dea naștere? 

Cu siguranţă, bucurie, 

recunoştinţă către Dumnezeu şi părinţii 

față de miracolul vieţii care continuă!” 

(Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7).