 |
| Prezentarea lui Isus în templu - de Greg Olsen. |
Lumină a lumii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 17:00 (vineri, 2 februarie 2018)
Lecturi: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18; Evanghelia Luca
2,22-40.
Evanghelia Luca 2,22-40: După ce s-au împlinit
zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif l-au dus pe copil
la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în
Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt
pentru Domnul” şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea
Domnului, „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Şi
iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi
evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese descoperit de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea
pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu,
iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii
cu privire la el, l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe
Dumnezeu, spunând: „Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău,
Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, căci au văzut ochii mei
mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a
binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea
şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – a să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge
sufletul tău!” Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din
tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu
bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi
ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi
noapte prin posturi şi rugăciuni. Fiind prezentă şi ea, îl
mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau
eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea
Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar
copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era
asupra lui.
Omilie
În sărbătoare de astăzi celebrăm
un mister al lui Cristos, legat de porunca Legii mozaice care cerea părinţilor
ca, la patruzeci de zile de la naşterea întâiului născut, să urce la Templul
din Ierusalim pentru a-l oferi pe fiul lor Domnului şi pentru purificarea
rituală a mamei (cf. Ex 13,2.12-13; Lev 12,1-8). Reforma
liturgică din anul 1960 a restituit celebrării „Întâmpinarea Domnului”, pe care
îl avea la început: oferirea lui Isus Tatălui, săvârşită în templu, ca preludiu
al oferirii sale pe cruce. Astfel, copilul ce intră în templu, este Domnul
însuși care vine în întâmpinarea poporului său ca Dumnezeul gloriei.
Atenţia sfântului Luca nu este însă îndreptată spre aceste rituri, ci
spre faptul că pentru prima dată în viaţa sa Isus a intrat în templu. S-ar
putea crede că este fără importanţă dar pentru evanghelistul Luca, care vede în acest
eveniment, este împlinirea profeţiei lui Malahia (Mal 3,1-4). Este anunțată venirea Domnului în
persoană în templul său. Alături de venirea sa, el mai semnalizează venirea îngerului
alianței: „Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea
înaintea mea” (v. 1). Ne amintește de o
purificare [a fiilor lui Levi] pe care Domnul o va săvârși înainte de a se
așeza la judecată (cf. Mal 2,17; 3,5)
ce o va face în templu său. După ce a reproșat preoților din templu atitudinea mărginită
și superficială de respectarea formalităților cultului și incapacitatea lor să-i
ofere o jertfă plăcută (cap. 1-2), Malahia anunță iminența „zilei Domnului”: „Va
intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi” (v. 1). Dumnezeu intră în templul și îi cere
poporului să-l primească, căci el îi va ajuta și îi va purifica. Istoria
obscură a omenirii se rupe îndată ce Domnul intră în templu și, printr-o judecată
purificatoare – aici sunt cele două simboluri: focul topitorului și leșia
spălătorului – își pregătește o preoție care să-i ofere o jertfă curată și
sfântă. „Îi vor aduce Domnului ofrandă după dreptate. Îi va plăcea Domnului
ofranda lui Iuda şi a Ierusalimului” (vv. 3-4). Malahia anunță timpuri și moduri noi de al urma pe Dumnezeu. Liturgia de
astăzi vede în această intrare solemnă a prezentării lui Isus la templu –
intrat în casa Tatălui – lucrare de mântuire a lui Cristos care nu numai
salvează, ci și judecă și purifică.
În Scrisoarea către Evrei (Evr 2,14-18), Cristos apare ca fratele
nostru, părtaș la destinul nostru, cu „acelaşi sânge şi aceeaşi carne” (v. 14), cu încercările și
suferințele noastre, cu moartea noastră. Tocmai „prezentându-se” sub această
formă omenească poate să îi smulgă morții pe cei pe care „erau reduşi la
sclavie” (v. 16). „Isus a devenit părtaş cu ei” (v. 14), „i-a eliberat de frica
morţii” (v. 15). Certitudinea morții este izvorul suferințelor umane și îi distruge
sau îi atenuează sensul libertății adevărate. Dar Cristos îl eliberează prin
jertfa sa pe cruce și prin învierea sa. Nici unul nu avea dreptul să intre în templu
decât numai Isus devenind „mare preot îndurător”, „ispășind păcatele” (v. 17), dându-ne
biruință asupra morții pentru a avea viață și mântuire.
În Evanghelia de astăzi (Lc 2,22-40), Maria şi Iosif îl poartă pe
prunc la templu, pentru a fi prezentat și oferit lui Dumnezeu. E primul născut
şi îi aparţine Domnului. Pentru Maria este o jertfă. Oferă ce a primit. Şi e
dureroasă. Este Cristos cel jertfit. Iar cel jertfit apare în ochii bătrânului Simon
– condus de Duhul Sfânt – ca o „lumină” care nu se opreşte doar la un popor, ci
străbate tot pământul: „lumină spre luminarea neamurilor” (v. 32).
Astăzi Biserica vrea să ne spună
că lumina vine din jertfă. Dacă experimentăm mereu pe Cristos ca lumină în
rugăciune pe care o înălţăm în credinţa noastră, trebuie să învăţăm că el ni se
revelează ca lumină în jertfa sa care începe imediat cu intrarea sa în lume:
„Tu nu ai voit nici jertfe, nici ofrande, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ți-au
plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. Atunci am zis: Iată,
vin […] ca să fac voința ta, Dumnezeule!” (Evr
10,5-7). E jertfa pe care o actualizează Maria şi Iosif astăzi în Evanghelie. E
jertfa care continuă până pe Calvar unde el este ispăşire pentru păcatele
lumii. E jertfa care continuă în
Euharistie unde Cristos „se dăruieşte” lumii până la sfârşitul veacurilor. Dacă
din Euharistie nu izvorăşte lumina pentru noi atunci ne pierdem timpul venind
la biserică... Prin jertfa lui, el e lumină şi putere pentru creştin în toată
viaţa sa. Căci şi pentru creştin viaţa apare adesea plină de întuneric şi
lipsită de speranţă… Dar Isus este lumină.
Un scriitor
german, în vacanţă de iarnă la vila sa de la munte, vede, în fiecare dimineaţă,
o femeie coborând la râu, spălând rufele în apa îngheţată. Se apropie uimit şi
o întreabă: „Te văd în fiecare zi făcând acelaşi lucru... Cred că ai mulţi
copii... Mai poţi?” Şi femeia îi spune că are mulţi copii; că este singură; că
este obosită, aproape că nu mai poate. Totuşi în fiecare dimineaţă merge la
biserică la Liturghie, se împărtășește şi îl roagă pe Cristos să îi mai dea
putere încă pentru o zi. Isus din Euharistie este lumină pentru ea şi putere
doar pentru o zi, dar suficient să-i împlinească viaţa.
Să ne rugăm „să fim prezentați”
și noi Domnului pentru a fi iluminați și făcuți „fii ai luminii” așa cum sunt
adevărații ucenici ai lui Dumnezeu; suntem făcuți „lumină a lumii”. Viața noastră va fi „ca un
mers în întâmpinarea Domnului, ca să dobândim viaţa veşnică” – cum îi cerem lui
Dumnezeu în rugăciune de după împărtășanie. Vă invit să căutăm acest dar de la
Cristos astăzi la sfânta Liturghie.
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu