† Toți Sfinții: Sfințenia este speranța noastră [1 noiembrie 2026]

Toți Sfinții - de Greg Marinaro.

Sfințenia este speranța noastră

Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

„Toți Sfinții” pe care liturgia o aduce în atenția credincioșilor este proclamarea învierii. Credincioșii sunt invitați să privească spre punctul de sosire care îi așteaptă, depășind neliniștile profunde și nesiguranța momentului prezent. Este o licărire de lumină care ajunge de la „mărturisitorii” trecutului la călătorii care nu au ajuns încă la sfârșitul drumului lor. „Colecta” sau „Rugăciunea zilei”, compusă de liturgiști, explică motivul celebrării cu aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”. O singură celebrare care îi cuprinde pe toți sfinții. Cele trei lecturi dezvoltă un discurs despre sfințenie și ne prezintă o imagine a sfințeniei, căci în Sfânta Scriptură, sfințenia nu este asociată cu miracole și nici fapte eroice extraordinare. În Biblie, „Cel Sfânt” este în primul rând Dumnezeu, numai el! Nu pentru că este atotputernic, ci pentru că el este „Altul” decât ființele umane și a voit să se lege cu o iubire fidelă, care nu dă greș nici măcar în fața infidelității omului. Desigur, toți suntem chemați la sfințenie. În timp ce Biserica terestră celebrează sfințenia atinsă în Biserica cerească, ea intenționează să înțeleagă mai profund propriul său mister, asemănător cu al „fericiților”: „Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!” (Mt 5,12). Dar, aici, jos, sfințenia este încă o realitate de început: trebuie să trecem dincolo de acest orizont pământesc pentru a contempla rodul ei deplin și matur. Sfințenia este singura noastră speranță!

† Duminica a 30-a de peste an [A]: Iubirea este criteriul de discernământ al credinciosului [25 octombrie 2026]

Isus, fariseii și Legea, de James Tissot (1836-1902). 

Iubirea este criteriul de discernământ al credinciosului

Lecturi biblice: Exod 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10; Evanghelia Matei 22,34-40; lecturi biblice 

Omilie

Tema lecturilor de astăzi va fi dificil s-o înțelegem fără a lua în seamă contextul istoric și cultural al textelor biblice, prezentate în liturgie. O privire superficială fuge de bogăția și profunzimea mesajului alianței divine despre iubirea plină de compasiune și fidelitate a lui Dumnezeu față de oameni, căci atinge inima revelației biblice despre definirea celei mai importante porunci dintre toate, căci este direcția voinței lui Dumnezeu. Isus reconduce la exigențele Domnului, la rădăcina unică a iubirii. Iubirea nu este o poruncă, deoarece iubirea nu poate fi poruncită prin „lege”. Prin urmare, cerința voinței lui Dumnezeu este un stil de viață inspirat de iubire, de neatins de cei care caută în „lege” voia Domnului. Pornind de la afirmația evanghelică a dublei iubiri – „să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! […] să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mt 22,37.39) –, cele două lecturi se concentrează asupra exigențelor iubirii. Prima lectură relatează câteva prevederi divine privind relațiile cu ceilalți, cu „străinii” – „să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti” (Ex 22,20) –, în timp ce a doua lectură indică prima manifestare a unei relații corecte cu Dumnezeu: „ei înşişi povestesc ce fel de primire am avut la voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu şi adevărat şi să-l aşteptaţi pe Fiul său din ceruri, pe care el l-a înviat din morţi, pe Isus, cel care ne mântuieşte” (1Tes 1,9-10). Toată învățătura este centrată pe evanghelie: să-l iubești pe Dumnezeu și pe aproapele ca pe tine însuți! Iubirea este criteriul de discernământul al credinciosului!

† Duminica a 29-a de peste an [A]: Restituiți „imaginea” lui Dumnezeu, căci lui îi aparțineți [18 octombrie 2026]

 

Dinarul lui Cezar - de James Tissot.

Restituiți „imaginea” lui Dumnezeu, căci lui îi aparțineți

Lecturi biblice: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21; lecturi biblice

Omilie

Există cuvinte biblice care au modelat istoria umanității – sunt cele din evanghelia de astăzi: „daţi-i […] Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (Mt 22,21). E „restituirea” Cezarului și a lui Dumnezeu, căci noua traducere a schimbat pe bună dreptate „a da” în „a restitui”. Prima lectură se concentrează asupra imperiului persan și evidențiază eliberarea poporului evreu după planul lui Dumnezeu: „Aşa vorbeşte Domnul către unsul său, Cirus, pe care l-am luat de mâna dreaptă” (Is 45,1). În lectura a doua, este noua Biserică a tesalonicienilor care trăiește în așteptarea întâlnirii cu Domnul printr-o credință vie exprimată prin fapte de caritate. Pentru acestea, apostolul Paul își exprimă recunoștința: „îi mulţumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toţi, aducându-ne aminte fără încetare în rugăciunile noastre […] de lucrarea credinţei voastre, de strădania iubirii şi de perseverenţa speranţei voastre în Isus Cristos” (1Tes 1,2-3). E dragostea, credința și nădejdea care nu sunt ușoare: sunt persecuții. Însă pentru perseverența lor, apostolul îi mulțumește lui Dumnezeu. Este „restituirea” a ceea ce îi aparține Domnului, căci noi înșine suntem „imaginea” lui Dumnezeu!

† Duminica a 28-a de peste an [A]: Domnul îi invită pe toți oamenii la mântuire [11 octombrie 2026]

 

Parabola nunții fiului regelui.

Domnul îi invită pe toți oamenii la mântuire

Lecturi biblice: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20;  Evanghelia Matei 22,1-14; lecturi biblice

Omilie

E sărbătoare, iar Domnul îi invită pe toți, buni și răi, la mântuire – întreaga omenire. Depinde de Biserică: a duce invitația lui Dumnezeu și oamenii să fie îmbrăcați în haina de nuntă, astfel încât sala să fie umplută complet. În Liturgia Cuvântului de astăzi, găsim o alegorie: un ospăț al bucuriei care, în evanghelie, capătă caracterul nunții. Dumnezeu pregătește pentru credincioșii săi un ospăț mare unde orice formă de tristețe și de doliu va fi ștearsă pentru totdeauna: „Domnul Sabaot va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese” (Is 25,6). Toate popoarele, fără limite rasiale sau culturale, sunt cuprinse în această promisiune. Parabola evanghelică precizează circumstanțele în care trebuie să aibă loc această convocare plină de bucurie, căci este nunta Fiului Regelui, adică cununia sa cu natura umană: Întruparea lui Isus. Apostolul Paul, în lectura a doua, descrie care trebuie să fie atitudinea de primire a omului: libertatea interioară capabilă să nu exagereze valoarea bogăției și nici povara sărăciei – „iar Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră după bogăţia gloriei sale în Cristos Isus” (Fil 4,19). Să medităm Cuvântul, alegoria ospățului, legătura dintre prima lectură și evanghelia! A plasa „împărăția lui Dumnezeu” în centru, înseamnă a deschide orizonturi noi pentru fiecare om, bărbat și femeie, și a face răspuns cheia de lectură a vieții.

† Duminica a 27-a de peste an [A]: Cu Domnul, viața noastră va rodi [4 octombrie 2026]

 

Lucrătorii viei – asasini.

Cu Domnul, viața noastră va rodi

Lecturi biblice: Isaia 5,1-7; Filipeni 4,6-9; Evanghelia Matei 21,33-43; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului prezintă astăzi o tematică puternică determinată de o alegorie care revine în prima lectură și în evanghelie: este vița de vie. Sensul învățăturii este clar: pentru Dumnezeu, Israel este o vie aleasă, îngrijită cu toată atenția: „Acum, locuitori ai Ierusalimului şi oameni ai lui Iuda: faceţi judecată între mine şi via mea! Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea şi nu am făcut? De ce, aşteptându-mă să facă struguri, a făcut aguridă?” (Is 5,3-4). Dezamăgește așteptările viticultorului, care este nevoit să-și abandoneze via. În parabola lui Isus se adaugă un detaliu de o importanță considerabilă – via este dată la alții: „Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori? I-au zis: «Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit»” (Mt 21,40-41). Este semnul mântuirii neamurilor, a păgânilor, după ce a fost respinsă de cei care au fost primii destinatari. E o alegorie a viei de vie, căci este imaginea centrală a liturgiei de astăzi. În a doua lectură, apostolul Paul îi  îndeamnă pe filipeni să nu se teamă căci Dumnezeu este de partea lor: „nu vă îngrijoraţi pentru nimic şi, în orice împrejurare, cereți cu insistenţă prin rugăciune, cu mulţumire […]. Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus” (Fil 4,6-7). Suntem în mâinile Domnului care ne ascultă. Cu el viața noastră va rodi!

† Duminica a 26-a de peste an [A]: Ascultarea Domnului [27 septembrie 2026]

Parabola celor doi fii.

Ascultarea Domnului

Lecturi biblice: Ezechiel 18,25-28; Filipeni 2,1-11; Evanghelia Matei 21,28-32; lecturi biblice

Omilie

Tema centrală de astăzi se concentrează pe ascultare, care este diferit de cel militar deoarece nu se limitează la simpla execuție, dar este înrădăcinat în raportul personal și în conștiința individuală, luminată de valori. Prima lectură intenționează să sublinieze semnificația faptelor umane în lumina responsabilității personale, atinsă de ascultarea sau neascultarea față de Alianță: „Ascultaţi, voi, casă a lui Israel: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte” (Ez 18,25).   Evanghelia după Matei conține o parabolă pe care Isus o spune conducătorilor din Ierusalim, demonstrând un model de ascultare ce corespunde așteptărilor lui Dumnezeu: „Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus. Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” I-au spus: «Primul»!” (Mt 21,28-31). A doua lectură zugrăvește imaginea ascultării lui Isus: „Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus! El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,5-8). Este exemplul cel mai elocvent al ascultării Domnului.

† Duminica a 25-a de peste an [A]: Dumnezeu nu „știe” să facă matematică [20 septembrie 2026]

 

Parabola lucrătorilor în vie.

Dumnezeu nu „știe” să facă matematică

Lecturi biblice: Isaia 55,6-9; Filipeni 1,20c-24.27a; Evanghelia Matei 20,1-16a; lecturi biblice

Omilie

Oamenii și instituțiile au căutat adesea să-l definească pe Dumnezeu, modelându-I după „chipul” lor. De-a lungul istoriei, Israel a făcut experența unui Dumnezeu existent și liber. Credința Vechiului și Noului Testament nutrește aceeași convingere. Mărturia pe care Isus o oferă despre Dumnezeu în evanghelii este aceea a unui Dumnezeu care ne eliberează din cercul închis al condiției istorice a momentului, pentru a ne deschide spre orizonturi ce sunt dincolo de percepțiile și limitările umane. Astăzi în Liturgia Cuvântului, gândurile lui Dumnezeu și judecățile sale sunt prezentate ca fiind inatingibile inteligenței umană și insuficiente pentru a le cuprinde. Prima lectură compară măreața gândurilor lui Dumnezeu cu înălțimile cerurilor: „gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele […]; cât de înălţate sunt cerurile faţă de pământ, la fel de înălţate sunt căile mele faţă de căile voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre” (Is 55,8-9). Evanghelia după Matei conține o parabolă în care „stăpânul”, aplicând o logică diferită de cea a bunului simț, îi derutează pe „angajații” din „via” sa în ziua răsplății: „Prietene, nu te nedreptăţesc. Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca şi ţie” (Mt 20,13-14). A doua lectură arată cum gândurile omului sunt „mișcate” de Duhul Sfânt și se distanțează semnificativ de orice logică comună: „să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig” (Fil 1,20-21). Dumnezeu nu „știe” să facă matematică! Este o metaforă legată de limitele cunoașterii umane și divine.

† Duminica a 24-a de peste an [A]: Să mergem în logica iubirii și să iertăm [13 septembrie 2026]

Parabola iertării. 

Să mergem în logica iubirii și să iertăm

Lecturi biblice: Ben Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Evanghelia Matei 18,21-35; lecturi biblice 

Omilie

În liturgia de astăzi este tema iertării care atinge cele mai profunde coarde ale inimii și ale credinței. Este ușor pentru cei care se știu iubiți și îi iubesc pe ceilalți, dar este imposibil pentru cei lipsiți de capacitatea de a se bucura, a-i  iubi și a-i înțeleage pe ceilalți în slăbiciunea lor. Cuvântul lui Dumnezeu ne poartă pe calea milostivirii, mai întâi cea pe care o primim de la Tatăl, apoi pe cea pe care o putem oferi oamenilor. Comunitate umană nu poate exista fără iertare reciprocă. Prima lectură leagă iertarea lui Dumnezeu de iertarea fraternă, făcând-o dependentă de prima: „aminteşte-ţi de porunci şi nu-l urî pe aproapele, de alianţa Celui Preaînalt şi treci peste greșeli” (Sir 27,7). Evanghelia prezintă învățătura lui Isus despre iertare sub forma unei parabole și în concluzie: „Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă” (Mt 18,35). În a doua lectură, apostolul Paul prezintă romanilor viața creștină ca fiind determinată de moartea și învierea Domnului: „nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. […] Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Cristos, ca să fie Domn şi peste morţi şi peste vii” (Rom 14,7.9)… Domnul ne iertă greșelile, căci „activitatea specifică a lui Dumnezeu este să ne ierte”, cum spunea marele scriitor Péguy.

† Duminica a 22-a de peste an [A]: Adevărul necesită renunțări și sacrificii [30 august 2026]

 Quo vadis? [Unde te duci?]

Adevărul necesită renunțări și sacrificii

Lecturi biblice: Ieremia 20,7-9; Romani 12,1-2; Evanghelia Matei 16,21-27; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului este definirea statutul omului lui Dumnezeu, al profetului și, mai ales, al creștinului. Profetul Ieremia și Isus semnalează două momente ale istoriei umane de umilință, dezamăgiri și insuccese, dar animate de aceeași credință de nezdruncinat. Mărturisirea lui Ieremia: „m-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus; m-ai prins cu putere şi ai fost mai puternic” (Ier 20,7), care a fost comparată cu prima veste a patimilor, pe care Domnul o adresează discipolilor, imediat după mărturisirea lui Petru: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!” (Mt 16,24). Rezistența profetului și a lui Petru sunt scandaloase în fața unei misiuni încredințate de Dumnezeu invitaților săi: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!” (Mt 16,22). Scandalul îi copleșește pe cei care se găsesc confruntați cu o imagine a lui Dumnezeu complet diferită și contemplată în mod obișnuit. Convertirea la adevăratul Dumnezeu este calea creștinului spre întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu „dacă noi credem”, ci „în care Dumnezeu credem”. Viața, așa cum subliniază apostolul Paul, se consumă într-o „jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”, care nu cere nimic pentru sine, ci așteaptă împlinirea proiectului Domnului, căci credința nu face viața și durerea mai acceptabile, ci deschide omul spre perspectiva în care poate găsi justificare sau mântuirea. Calea adevărului necesită renunțări și sacrificii!

† Duminica a 21-a de peste an [A]: Temelia Bisericii [23 august 2026]

 

Încredințarea cheilor.

Temelia Bisericii

Lecturi biblice: Isaia 22,19-23; Romani 11,33-36; Evanghelia Matei 16,13-20; lecturi biblice

Omilie

Punctul central al liturgiei de astăzi este „primatul” sfântului Petru și temelia Bisericii, văzute în slujirea unității. În prima lectură descrie transferul autorității unui funcționar regal nedemn ce e înlocuit cu unul mai bun decât el: „Te voi îndepărta din funcţia ta […] În ziua aceea îl voi chema pe slujitorul meu, Eliachim […] îl voi îmbrăca cu tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâna lui” (Is 22,19.20-21). Primește autoritate asupra întregii case a lui David. În Evanghelia după Matei, Isus recurge la o metaforă care îi conferă lui Simon puterea asupra Bisericii:  „Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Este o învestire religioasă. A doua lectură revindecă pentru Dumnezeu o libertate absolută de alegere și de decizie, deoarece nu există nimeni capabil să-l sfătuiască sau să-i cunoască gândurile: „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale!” (Rom 11,33). Paul își încheie cu un imn de laudă adus Domnului.

† Duminica a 20-a de peste an [A]: Deschiderea spre „împărăția lui Dumnezeu” [16 august 2026]

Isus și femeia cananeance

 Deschiderea spre „împărăția lui Dumnezeu”

Lecturi biblice: Isaia 56,1.6-7; Romani 11,13-15.29-32; Evanghelia Matei 15,21-28; lecturi biblice

Omilie

În centrul învățăturii de astăzi se află credința ce nu poate fi redusă la un singur popor, nici limitată la granițele naționale. Reflecția asupra acestui aspect fundamental omului nu este o exigentă care derivă dintr-o situația actuală, ci din însăși viața și credința noastră. „Dumnezeul este a tuturor” – e tema lecturilor. A fi „străin” este o caracteristică etnică și socială, dar mai presus de toate este o experiență antropologică, religioasă și face parte din ființa noastră umană credincioasă. Nimeni nu va fi exclus, anunță Isaia, nici măcar străinii: „pe fiii străinilor care se alipesc de Domnul ca să-i slujească […] îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune (Is 56,6.7). Străinii, care au aderat la „Alianță”, sunt acceptați de Dumnezeu la fel ca israeliții. Toate popoarele pământului sunt invitate să-l laude pe Domnul, repetă psalmistul. Evanghelia după Matei relatează minunea eliberării de diavol a fiicei femeii canaaneeance: „«Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!» […] «O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!»” (Mt 15,22.28). Ea crede în Isus! Când Paul scrie romanilor, „neamurile” sau păgânii intrase în Biserică să facă parte dintre credincioși, așa că apostolul încearcă să ofere sugestii practice noilor convertiți: „Vouă, neamurilor – vă spun –, întrucât eu sunt apostolul neamurilor, îmi laud slujirea […] Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să se îndure de toţi” (Rom 11,13.32). Toate popoarele străine – și romanii – au fost chemate să ia parte la beneficiile „Noii Alianțe”: „căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile […]; iar acum, […] aţi aflat îndurare” (Rom 11,29.30). Dumnezeu este pentru toți oamenii, așa ne spune Isaia, Paul și evanghelistul Matei. Este deschiderea spre „împărăția Domnului!”

† Adormirea Maicii Domnului: Un dar atât de minunat [15 august 2026]

Un dar atât de minunat

Lecturi biblice: Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturile biblice

Omilie

Este Adormirea Maicii Domnului. În tradiția religioasă, atât cea ortodoxă cât și cea catolică, Maria, mama lui Isus, nu a murit; ea a intrat în gloria lui Dumnezeu: tradus în mod obișnuit ca „înălțare la cer”. Niciun text din Biblie nu vorbește despre această învățătura considerată ca un adevăr care un poate fi pus le îndoială. Creștinii nu și-au putut imagina că Isus ar fi lăsat ca trupul mamei sale să se descompună în pământ. În anul 1950 pe 1 noiembrie, papa a proclamat dogma Adormirii Maicii Domnului, ratificând astfel o tradiție foarte veche. Maria a intrat cu trupul și sufletul în gloria lui Dumnezeu. Celebrând această sărbătoare, împărtășim bucuria Mariei și rugăciunea ei de laudă pentru un dar atât de minunat.

† Duminica a 19-a de peste an [A]: Proclamația identității divine a lui Isus – „Eu sunt!” [9 august 2026]

 

Isus umblă pe apă

Proclamația identității divine a lui Isus – „Eu sunt!”

Lecturi biblice: 1Regi 19,9a.11-13a; Romani 9,1-5; Evanghelia Matei 14,22-33; lecturi biblice

Omilie

Mesajul central al Vechiului și Noului Testament este prezența lui Dumnezeu în viața oamenilor și a popoarelor: e tema descoperirii Domnului, cu modalitățile pe care Dumnezeu le alege pentru a se revela și dispoziția omului destinate acestui mister. Prima lectură relatează experiența lui Ilie pe muntele Horeb, unde profetul cunoaște un nou aspect al revelației divine – e blânda adiere de dimineață, își aduce aminte Ilie: „a fost un sunet de linişte adâncă” (1Rg 19,12). Evanghelia după Matei se referă la semnul mesianic și revelator realizat de Isus care umblă pe mare [e lacul Genezaret] „Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” (Mt 14,27). Domnul înaintează cu comunitatea sa pe drumul credinței. Este proclamația identității divine a lui Isus: „Eu sunt”, căci „Dumnezeu i-a zis lui Moise: «Eu sunt cel care sunt!»” (Ex 3,14). A doua lectură se oprește la misterului respingerii lui Mesia de către Israel care nu a știut să accepte noua și provocatoarea revelație a lui Dumnezeului în persoana umană și divină a Fiului său întrupat: „sunt israeliţi, ale lor sunt înfierea şi gloria, alianţele şi Legea, cultul şi promisiunile; ai lor sunt patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Rom 9,4-5). Paul rostește un elogiul: „Dumnezeu binecuvântat în veci”. Se adresează bunătății și înțelepciunii Domnului.

† Schimbarea la Fața a Domnului [A]: Lumina gloriei [6 august 2026]

 

Lumina gloriei

Lecturi biblice: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19; Evanghelia Matei 17,1b-9; lecturi biblice

Omilie

Celebrăm astăzi sărbătoarea Schimbării la Față ce ne amintește că Isus – Dumnezeu adevărat și om adevărat – este speranța noastră a tuturor. Omul nu este legat de suferință,  de moarte, căci suntem invitați de Cristos să „privim în sus” deoarece lumina lui Dumnezeu strălucește în viețile noastre. Este textul liturgic al Schimbării la Față a Domnului, pe care ni-l propune alternativ, conform celor trei versiuni ale lui Matei, Marcu și Luca, în succesiunea anilor liturgici A, B și C. La acest fragment evanghelic se adaugă alte două lecturi. Cuvintele profetului Daniel prezintă imaginea unui „Bătrân” în actul predării puterii și gloriei „Fiului Omului”: „Iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc” (Dan 7,13-14). Termenul „fiu” revine în a doua lectură, unde apostolul Petru face „memoria” momentului Schimbării la Față a lui Isus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea” (2Pt 1,17). Este martor ocular, împreună cu Iacob și Ioan, căci „a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire” (2Pt 1,17). Textul evanghelic, revine la aceeași temă, unde Fiul este stabilit ca punct de referință universal, ca învățător și călăuzitor al întregii omeniri: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (Mt 17,5). Domnul își revelează identitatea sa discipolilor printr-un glas care este al Tatălui, ce își justifică în fața lumii ca el este Mesia, acreditat și demn de ascultat și urmat.

† Duminica a 18-a de peste an [A]: Dumnezeu satură foamea omului [2 august 2026]

Înmulțirea pâinilor și a peștelui

Dumnezeu satură foamea omului

Lecturi biblice: Isaia 55,1-3; Romani 8,35.37-39; Matei 14,13-21; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului se concentrează asupra necesității umane de hrană și vine transferată din planul fizic în cel spiritual. Prima lectură prezintă o invitație din partea lui Dumnezeu de a se hrăni cu mâncarea oferită de el: „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, dar fără argint şi fără plată!” (Is 55,1). Evanghelia după Matei relatează înmulțirea pâinilor – e hrana oferită de Isus: „a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor” (Mt 14,19). A doua lectură afirmă unirea noastră vitală cu Cristos: „sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,38-39). Este imnul iubirii de Dumnezeu cântat la umbra crucii lui Isus, într-o suferință reală și tangibilă: este speranța și bucuria de a aparține Domnului. Dumnezeu satură foamea omului de viața veșnică!

† Duminica a 17-a de peste an [A]: Experiența discernământului [26 iulie 2026]

 

Parabola comorii găsite (1630) 

[su disegno di Rembrandt; Museo di Belle Arti di Budapest].

Experiența discernământului

Lecturi biblice: 1Regi 3,5-12; Romani 8,28-30; Evanghelia Matei 13,44-52; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi are ca temă discernământul, cu atât mai necesar cu cât bogățiile spirituale sunt mai ascunse sau nu au o aparență vizibilă. Prima lectură surprinde momentul în care regele Solomon cere lui Dumnezeu lumina discernământului pentru a putea guverna poporul cu dreptate: „Dă-i slujitorului tău o inimă ascultătoare ca să-l judece pe poporul tău, să discearnă între bine şi rău!” (1Rg 3,9). Evanghelia după Matei descrie caracterul ascuns și înfățișarea umilă sub care „împărăția lui Dumnezeu” întâlnește omenirea: „Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). A doua lectură ne conduce la inima bogățiilor ascunse, dar crezute în credință: „ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom 8,28). Este înălțarea omenirii spre gloria lui Cristos, întâiul născut al noii creații.

† Duminică a 15-a de peste an [A]: Hrănindu-te din „Cuvânt”, alimentezi mulți oameni [12 iulie 2026]

Semănat pe drum, pe petriș, în spini și pe pământ bun...

Hrănindu-te din „Cuvânt”, alimentezi mulți oameni

Lecturi biblice: Isaia 55,10-11; Romani 8,18-23; Evanghelia Matei 13,1-23; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se desfășoară în jurul temei Cuvântului lui Dumnezeu și a eficacității sale în funcție de condițiile în care este proclamat și ascultat. Prima lectură folosește de imaginea apei care cade pentru a fertiliza pământul: „așa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri […] ca să ude pământul şi să-l facă să rodească” (Is 55,10). Astfel este descrisă misterul cuvântului: „va fi cuvântul meu care a ieşit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic” (Is 55,11). Evanghelia după Matei completează învățătura despre Cuvântul Domnului cu parabola semănătorului care aruncă sămânța pe diferite soluri – „de-a lungul drumului”, „pe un loc pietros”, „între spini” sau „în pământ bun” (cf. Mt 13,4-8). A doua lectură descrie întreaga creație așteptând realizarea rodului semănăturii cuvântului: „creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19), deoarece „creaţia, va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21). Este răsplata finală de la Domnul!

† Duminica a 14-a de peste an [A]: Blândețea Domnului [5 iulie 2026]

„Veniți la mine!” (Mt 11,28) de Cerrato.

Blândețea Domnului

Lecturi biblice: Zaharia 9,9-10; Romani 8,9.11-13; Evanghelia Matei 11,25-30; lecturi biblice

Omilie

În centrul liturgiei de astăzi este blândețea lui Isus. Prima lectură descrie intrarea lui Mesia în Ierusalim smerit și netriumfalist: „Iată, regele tău vine la tine: el este drept şi mântuit, umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe!” (Zah 9,9). Evanghelia relatează un moment în care Domnul pronunță o rugăciune de laudă care culminează cu învățătura blândeții: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Mt 11,28-29). A doua lectură exprimă, cu imaginea a unei vieți trăite după Duhul Sfânt: „Voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. […] Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (Rom 8,10.11). Isus descoperă că Dumnezeu se ascunde în cei „mici” și în ei revelează iubirea Tatălui care îi mângâie în dificultățile pe care le întâmpină în viață: este blândețea Domnului!

† Sfinții Petru și Paul, apostoli: Sunt „coloanele” Bisericii [29 iunie 2026]

Sfinții Petru și Paul de El Greco.

Sunt „coloanele” Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea sfinților apostoli Petru și Paul este o comemorare importantă pentru creștinii din toate timpurile: ei sunt „coloanele” de susținere ale Bisericii (cf. Gal 2,9), așa cum s-a realizat istoric până în zilele noastre. În tradiția creștină, figurile lui Petru și Paul sunt întotdeauna asociate: primul este înfățișat cu „cheile” cerului, simbol al autorității, pe care evanghelistul Matei le consemnează: „Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (Mt 16,18-19), iar Paul cu „sabia”, care este simbolul martiriului său, conform tradiției, dar și al „luptei celei bune” – „am luptat lupta cea bună” (2Tim 4,7), din lectura de astăzi, pe care a dus-o de-a lungul vieții sale. „Calendarul roman” din anul 354 – cel mai vechi pe care îl deținem – pe 29 iunie se celebrează memoria sfântului Petru pe „Colinele Vaticanului”, iar, în aceeași zi, este consemnată memoria sfântului Paul pe „via Ostiense”, unde apostolul a fost decapitat. Sfântul Augustin (354-430) în Discursurile sale mărturisește că dubla celebrare s-a răspândit rapid în Africa; același lucru s-a întâmplat în tot Occidentul.

† Duminica a 13-a de peste an [A]: Prezența Domnului în trimișii săi [28 iunie 2026]

„Du-te și învață!”

Prezența Domnului în trimișii săi

Lecturi biblice: 2Regi 4,8-11.14-16a; Romani 6,3-4.8-11; Evanghelia Matei 10,37-42; lecturi biblice

Omilie

Învățătura Cuvântului de astăzi se învârte în jurul necesității de a recunoaște prezența Domnului în trimișii săi. Prima lectură relatează o întâmplare dintre Eliseu și femeia șunamită recunoscându-l ca om al lui Dumnezeu: „Elizeu trecea prin Şunem. Acolo era o femeie de vază. Ea a insistat ca el să mănânce” (2Rg 4,8). Ospitalitatea indicând faptul că a primi pe cineva este a pune în joc destinul ființei umane: „Elizeu i-a zis: «La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu!»” (2Rg 4,16). În evanghelie este un discurs al lui Isus adresat discipolilor trimiși printre oameni în numele său: „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (Mt 10,37). Cuvântul grecesc axios este „demn” și înseamnă a te dedica binelui. A doua lectură descrie viața creștină ca o identificare deplină cu viața lui Isus: „am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,4). Creștinii trebuie să se considere „morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus!” (Rom 6,11). Este prezența Domnului în viața creștinului!