vineri, 9 octombrie 2026

† Duminica a 28-a de peste an [A]: Domnul îi invită pe toți oamenii la mântuire [11 octombrie 2026]

 

Parabola nunții fiului regelui.

Domnul îi invită pe toți oamenii la mântuire

Lecturi biblice: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20;  Evanghelia Matei 22,1-14; lecturi biblice

Omilie

E sărbătoare, iar Domnul îi invită pe toți, buni și răi, la mântuire – întreaga omenire. Depinde de Biserică: a duce invitația lui Dumnezeu și oamenii să fie îmbrăcați în haina de nuntă, astfel încât sala să fie umplută complet. În Liturgia Cuvântului de astăzi, găsim o alegorie: un ospăț al bucuriei care, în evanghelie, capătă caracterul nunții. Dumnezeu pregătește pentru credincioșii săi un ospăț mare unde orice formă de tristețe și de doliu va fi ștearsă pentru totdeauna: „Domnul Sabaot va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese” (Is 25,6). Toate popoarele, fără limite rasiale sau culturale, sunt cuprinse în această promisiune. Parabola evanghelică precizează circumstanțele în care trebuie să aibă loc această convocare plină de bucurie, căci este nunta Fiului Regelui, adică cununia sa cu natura umană: Întruparea lui Isus. Apostolul Paul, în lectura a doua, descrie care trebuie să fie atitudinea de primire a omului: libertatea interioară capabilă să nu exagereze valoarea bogăției și nici povara sărăciei – „iar Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră după bogăţia gloriei sale în Cristos Isus” (Fil 4,19). Să medităm Cuvântul, alegoria ospățului, legătura dintre prima lectură și evanghelia! A plasa „împărăția lui Dumnezeu” în centru, înseamnă a deschide orizonturi noi pentru fiecare om, bărbat și femeie, și a face răspuns cheia de lectură a vieții.