pr. Isidor Chinez (3 decembrie 2023)
Lecturi biblice: Isaia 63,16b-17.19b; 64,2b-7; 1Corinteni 1,3-9; Evanghelia Marcu 13,33-37; lecturi biblice
Omilie
Este un nou an liturgic din ciclul trienal [A, B, C]: este anului B cu Evanghelia după Marcu. Între cele patru evanghelii, aceasta este cea mai scurtă ca text, dar esenţială, sugestivă și originală în conţinut. Marcu a scris-o ca „evanghelia catehumenului”, adică a persoanelor adulte care se pregătesc să primească sacramentul botezului. Relatând faptele, minunile şi predica Domnului, evanghelistul îl conduce treptat pe cititor să descopere cine este Isus spre a-l urma ca adevărat discipol. Culmea naraţiunii este mărturisirea centurionului roman care în faţa crucii, văzându-l cum a murit Cristos a exclamat: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39).
Este duminica întâia a Adventului: începem cu așteptarea lui Mesia. Creștinul continuă să aștepte mântuirea, chiar dacă a primit-o din dar. Adventul le amintește că el nu se poate considera în siguranță decât cu mântuirea împlinită odată cu intrarea în împărăția cerească. Este salvarea obținută de Isus prin Misterul Pascal. Cuvântul cheie al întregului Advent este „mântuirea”: îl aşteptăm pe Domnul care vine să ne salveze. Liturgia Cuvântului ne indică adevărul fundamental al vieții creștine ce constă în a fi destinați unei alte împărății. Concret, viața pământească a creștinului este venirea Domnului. Adventul ne semnalează tuturor celor botezați că viața este o așteptare [în termeni escatologici], adică întoarcerea lui Cristos în glorie, dar, în același timp, se gândește și la moarte: e întâlnirea cu Domnul care are loc chiar în momentul morții personale. Tema venirii lui Isus parcurge cele trei lecturi de astăzi cu nuanțe diferite. În prima lectură este venirea mult dorită și invocată în mod explicit: „O, dacă ai despica cerurile şi ai coborî!” (Is 63,19). În a doua lectură așteptarea întoarcerii Domnul este deja o parte integrantă a stilului vieții comunității din Corint: „în timp ce aşteptaţi revelarea Domnului nostru Isus Cristos, care vă va întări până la sfârşit ca să fiţi fără vină în ziua Domnului” (1Cor 1,7-8). Evanghelia adaugă acestui stil de așteptare elementul etic al trezirii sau a sta de strajă noaptea: „Isus le-a spus discipolilor săi: «Aveţi grijă! Vegheaţi, pentru că nu ştiţi când va fi timpul!»” (Mc 13,33).
Prima lectură (Is 63,16b-17.19b; 64,2b-7) exprimată foarte bine conștientizarea că mântuirea vine numai de la Dumnezeu: „numele tău este «Răscumpărătorul nostru» din veşnicie” (v. 16). Israelul este în exil în Babilon: are nevoie de un „răscumpărător”, unul care să plătească prețul libertății. Este goel [în limba ebraică], e „mântuitor” sau „eliberator”. Poporul Vechiului Testament a fost supus tentației îndreptate spre realitățile umane pentru a găsi mântuirea. Nici Abraham, nici Iacob, nici Moise nu o pot face. Profetul scrie această frumoasă rugăciune: „Întoarce-te de dragul slujitorilor tăi, al triburilor moştenirii tale! O, dacă ai despica cerurile şi ai coborî! Munţii s-ar topi înaintea ta. Ai coborât şi, în faţa ta, munţii s-au cutremurat” (Is 63,17.19; 64,2). Merge până acolo încât îl numește pe Dumnezeul lui Israel „tată”: Tu, Doamne, eşti tatăl nostru; numele tău este «Răscumpărătorul nostru» din veşnicie” (v. 16). Îl întreabă: de ce permite credincioșilor să se îndepărteze de el și de ce au învins dușmanii? Nu există descurajare, ci recunoașterea păcatelor și speranța că Dumnezeu, care i-a eliberat din sclavia Egiptului, îi va duce în curând înapoi la Ierusalim. Profeţii i-au chemat în continuu să caute mântuirea în Domnul. Chiar și după ce cineva a experimentat ajutor divin nu încetează de a recurge din nou la mântuirea umană!... Profetul exprimă dorul profund de mântuire ce există într-un om. Marele strigăt este invocarea Adventului: „o, dacă ai despica cerurile şi ai coborî!” (v. 19). Este – putem spune – Marana thà al Vechiul Testament – „Vino, Doamne!”, în limba aramaică. Dumnezeu a ascultat acest strigăt trimițându-l din cer pe unicul său Fiu – Isus Cristos. Atâta timp cât suntem în trup să continuăm să strigăm: Marana thà, în românește: Vino, Doamne Isuse!
În Prima scrisoare către Corinteni (1Cor 1,3-9), Paul înfruntă problemele
care au apărut în comunitatea tânără după plecarea sa. În timpul celei de-a
doua călătorii apostolice Paul, venind de la Atena, întemeiază comunitatea din
Corint în anul 51 și a rămas în ea un an și jumătate. În timp ce se află la
Efes (în anul 53/54), îi aduc vestea „cei din casa Cloei” (1Cor 1,11) despre situația dramatică de dezbinare în biserica sa
preferată. Scrie mai multe epistole din care ne-au rămas două. În aceste
versete inițiale îi laudă pentru darurile primite de la Dumnezeu, dar amintește
că numai Domnul Isus îi poate susține să persevereze în credință „până la
sfârșit”: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus
Cristos! Îi mulţumesc Dumnezeului meu întotdeauna cu privire la voi, pentru
harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Cristos Isus, pentru că în el aţi fost
îmbogăţiţi în toate, în tot cuvântul şi în toată cunoaşterea” (v. 3-5). Este o
invitația la comuniune într-o comunitate fragmentată și divizată: Isus „vă va
întări până la sfârşit ca să fiţi fără vină în
ziua Domnului nostru Isus Cristos” (v. 8). Este evidențiază importanța pentru
comunitateă creștină a așteptării revenirii lui Isus [„în ziua Domnului”] prin
exercitarea darurilor primite de la Dumnezeu prin el. Creștinii sunt „echipați”
pentru timpul așteptării și însuși Dumnezeu a luat asupra sa de a-i menține „fără
vină” „în ziua Domnului”.
În Evanghelia după Marcu (Mc 13,33-37) Isus a ajuns la împlinirea misiunii sale. Textul încheie discuția despre soarta Israelului: distrugerea templului, devastarea Ierusaminului (cf. Mc 13,5-25) și „venirea” Fiului Omului cu manifestarea sa glorioasă (cf. Mc 13,26-27). Incertitudinea datei care încheie economia iudaică și începutul celei creștine, mai ales a „pedepsei” care va cădea asupra poporului ales, vinovat că nu a răspuns chemării divine, nu poate lasa pe credincios netulburat. Marcu îndemnă făcând apel la parabolele „slujitorului” și a „portarului”, persoane în care vigilența este o parte esențială a serviciului lor: „aşa cum un om, plecând în călătorie, îşi lasă casa şi dă putere servitorilor săi, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze” (v. 34). Este tema vegherii. Fiecare evanghelist are nuanțe proprii. În Matei: dacă stăpânul casei ar fi vegheat, nimeni nu ar fi surprins când vine hoțul (Mt 24,43-44). La fel și evreii: nu au vegheat și au fost surprinși de căderea Ierusalimului. Luca îi pune pe slujitori să vegheze așteptând ca stăpânul să se întoarcă de la nuntă (Lc 12,35-40). În Marcu doar portarul trebuie să vegheze asupra slujitorilor ce continuă lucurul fără să fie nevoiţi să dea un răspuns la întoarcerea stăpânului: „iar portarului i-a poruncit să vegheze” (v. 34). Textul este poate inspirat dintr-o reflecție asupra primatului lui Petru în rolul său de „portar” sau „păzitor” deoarece slujirea lui este de a „veghea” pe alții și nu de a domina. Pentru evanghelistul Marcu, vegherea înseamnă să știi să înțelegi semnele prezenței lui Dumnezeu în evenimentele vieții (cf. Mc 13,14-31). „Somnul”, în Sfânta Scriptură, este simbolul toropelii, neglijenței , neatenției spirituale. Ce poate să se întâmple cu creștinul când trăiește uitând de chemarea sa? Istoria înregistrează evenimente neașteptate de tot felul. Moartea însăși este o etapă care poate avea consecințe extreme. Prudența cere tuturor să fim atenți, mereu pregătiți ca și cum Domnul ar putea sosi în orice moment, zi sau noapte. De aceea: veghează! Evanghelistul repetă verbul „a veghea” de patru ori. Creștinul este mereu de veghe deoarece din Cuvânt Viu să învățăm să citim alfabetul lui Dumnezeu care scrie istoria. Domnul vine în fiecare zi și trebuie să fim pregătiți să-l primim în frații noștrii. Doar așa putem fi recunoscuți de către Isus când va veni la sfârșitul timpului!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu