 |
| „Predica de pe Munte” de Carl Bloch. |
A ierta, a iubi
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (23 februarie 2020)
Lecturi: Leviticului
19,1-2.17-18; 1Corinteni
3,16-23; Evanghelia Matei
5,38-48; lecturiOmilie
Isus ne spune în evanghelia de astăzi: „așa cum Dumnezeu a
acționat față de voi, la fel să vă purtați față de alții”. Este etica sau
morala teologică. Iubește-ți dușmanii. Iubirea este capabilă să transforme pe
un dușman într-un prieten.
În lectura întâia luată din cartea Leviticului (Lev 19,1-2.17-18) sunt norme și legi ieșite dintr-un ambient ebraic preoțesc: se numește „legea sfințeniei”. Moise invită poporul să-l imite pe Dumnezeu în sfințenie: „Domnul i-a zis lui Moise: «Fiți sfinți, căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru»” (v. 1-2). Nu este un imperativ, ci o promisiune. Este invitația la a se lăsa orientați de către Domnul să trăiască existența ca participare la viața de sfințenie. Este vorba de apartenența creaturilor la gloria Domnului. În ce mod omul păcătos îl poate întâlni pe Dumnezeul cel sfânt? În limbajul curent, „sfânt” se înțelege cel care a dus o viață exemplară și acum este în paradis. Însă semnificația acestui termen este mult mai amplă: indică „cel separat”, „consacrat” lui Dumnezeu. În liturgia ebraică sunt diferite separări. Kaddish este „sfânt” în ebraică. Dar a fi sfânt înseamnă a recunoaște că Dumnezeu a făcut să iasă poporul din sclavia egipteană pentru ca să asculte de legea sa. Ce pretindea Domnul atunci când a poruncit poporului său să fie „sfânt”, să trăiască separat de alte popoare ca să nu-l poarte la idolatrie? „Sfințenia” este înțeleasă în mod diferit: nimic din separările materiale de la ceilalți oameni, nimic din prescripțiile rituale. Cere să refuze ura și răzbunarea. „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta. […] Să nu te răzbuni şi să nu ţii ură pe fiii poporului tău! Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (vv. 17-18). Cere să se lase conduși de iubire: iubește aproapele, „imită-mă pe mine”, spune Domnul. Din vechea lege, descoperim că iubirea e mai bună decât toate ritualurile: e semnul prezenţei lui Dumnezeu printre oameni. Are o limită: iubirea nu este universală. De fapt, interpretarea rabinică se restrânge la poporul lui Israel; se limitează la legăturile de sânge, familiare. Orizontul legii nu depășea încă limitele poporului evreu.
În lectura întâia luată din cartea Leviticului (Lev 19,1-2.17-18) sunt norme și legi ieșite dintr-un ambient ebraic preoțesc: se numește „legea sfințeniei”. Moise invită poporul să-l imite pe Dumnezeu în sfințenie: „Domnul i-a zis lui Moise: «Fiți sfinți, căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru»” (v. 1-2). Nu este un imperativ, ci o promisiune. Este invitația la a se lăsa orientați de către Domnul să trăiască existența ca participare la viața de sfințenie. Este vorba de apartenența creaturilor la gloria Domnului. În ce mod omul păcătos îl poate întâlni pe Dumnezeul cel sfânt? În limbajul curent, „sfânt” se înțelege cel care a dus o viață exemplară și acum este în paradis. Însă semnificația acestui termen este mult mai amplă: indică „cel separat”, „consacrat” lui Dumnezeu. În liturgia ebraică sunt diferite separări. Kaddish este „sfânt” în ebraică. Dar a fi sfânt înseamnă a recunoaște că Dumnezeu a făcut să iasă poporul din sclavia egipteană pentru ca să asculte de legea sa. Ce pretindea Domnul atunci când a poruncit poporului său să fie „sfânt”, să trăiască separat de alte popoare ca să nu-l poarte la idolatrie? „Sfințenia” este înțeleasă în mod diferit: nimic din separările materiale de la ceilalți oameni, nimic din prescripțiile rituale. Cere să refuze ura și răzbunarea. „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta. […] Să nu te răzbuni şi să nu ţii ură pe fiii poporului tău! Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (vv. 17-18). Cere să se lase conduși de iubire: iubește aproapele, „imită-mă pe mine”, spune Domnul. Din vechea lege, descoperim că iubirea e mai bună decât toate ritualurile: e semnul prezenţei lui Dumnezeu printre oameni. Are o limită: iubirea nu este universală. De fapt, interpretarea rabinică se restrânge la poporul lui Israel; se limitează la legăturile de sânge, familiare. Orizontul legii nu depășea încă limitele poporului evreu.
