Sfințenia este speranța noastră
Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice
Omilie
„Toți Sfinții” pe care liturgia o aduce în atenția credincioșilor este proclamarea învierii. Credincioșii sunt invitați să privească spre punctul de sosire care îi așteaptă, depășind neliniștile profunde și nesiguranța momentului prezent. Este o licărire de lumină care ajunge de la „mărturisitorii” trecutului la călătorii care nu au ajuns încă la sfârșitul drumului lor. „Colecta” sau „Rugăciunea zilei”, compusă de liturgiști, explică motivul celebrării cu aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”. O singură celebrare care îi cuprinde pe toți sfinții. Cele trei lecturi dezvoltă un discurs despre sfințenie și ne prezintă o imagine a sfințeniei, căci în Sfânta Scriptură, sfințenia nu este asociată cu miracole și nici fapte eroice extraordinare. În Biblie, „Cel Sfânt” este în primul rând Dumnezeu, numai el! Nu pentru că este atotputernic, ci pentru că el este „Altul” decât ființele umane și a voit să se lege cu o iubire fidelă, care nu dă greș nici măcar în fața infidelității omului. Desigur, toți suntem chemați la sfințenie. În timp ce Biserica terestră celebrează sfințenia atinsă în Biserica cerească, ea intenționează să înțeleagă mai profund propriul său mister, asemănător cu al „fericiților”: „Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!” (Mt 5,12). Dar, aici, jos, sfințenia este încă o realitate de început: trebuie să trecem dincolo de acest orizont pământesc pentru a contempla rodul ei deplin și matur. Sfințenia este singura noastră speranță!
