 |
| Visul lui Iosif - de Gaetano Gandolfi |
Evanghelia - Matei 1,18-24:
18 Naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama lui, era
logodită cu Iosif. Mai înainte ca să locuiască ei împreună, s-a aflat că a
zămislit de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, logodnicul ei, fiind drept şi
nevrând s-o facă de ocară, a voit s-o lase în ascuns. 20 Dar pe când
cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis:
"Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta,
căci ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naşte
un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcate".
22 Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească ceea ce Domnul a
vestit prin profetul care zice: 23 "Iată, fecioara va zămisli şi va
naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi".
24 Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul
Domnului şi a luat-o la el pe logodnica sa.
Omilie
În duminica de dinaintea Crăciunului, Matei povesteşte – cu
sobrietatea care îl caracterizează – cum are loc naşterea lui Isus (Mt 1,18-28). Dar nu spune numai aceasta.
Cel puţin alte două lucruri sunt importante.
Primul: cititorul va observa, mă gândesc, surprins că aici
şi în întreaga povestire despre copilărie a lui Matei, Maria şi Iosif nu spun
nici un cuvânt. Straniu şi totodată foarte frumos. Maria este prezentă în toate
scenele copilăriei dar nu spune un cuvânt şi nu face nici un gest, ca cineva
care stă în umbră. Nu ocupă niciodată un loc central. Poziţia sa este alături
de fiu, împărtăşindu-i situaţia şi destinul, refuzul şi primirea. Nota
esenţială a uceniciei evanghelice, mai ales cea a Mariei, este de a fi pe
urmele fiului, dar totdeauna în umbra lui. Iosif acţionează şi despre el
evanghelistul povesteşte delicateţea sa căci nu vrea să o defăimeze pe Maria.
Dar nici Iosif nu spune nici un cuvânt. Este ascultător, nu protagonist.
Măreţia sa stă în întregime, şi numai, în ascultarea Domnului şi în a fi în
slujba copilului şi a mamei sale.
Un al doilea lucru, încă şi mai interesant, este că Isus
este numit Emanuel, adică Dumnezeu cu noi. Probabil acesta este sensul numelui
misterios pe care Dumnezeu l-a revelat lui Moise în viziunea cu rugul arzând. Cel
puţin aşa este interpretarea pe care i-o dă profetul Isaia (52,6). „Atunci poporul meu va cunoaşte numele meu. Va
înţelege ce spuneam eu: Iată-mă aici”. Numele lui Dumnezeu este iată-mă aici. Un nume simplu şi
consolant. Dumnezeu a ieşit din îndepărtarea sa şi din invizibilitatea sa,
făcându-se vizibil şi concret, de atins. Venit între noi în formă umană, Fiul
lui Dumnezeu vrea să se continuii a-l căuta printre oameni şi să fie primit ca
un om. De când Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, nu mai este posibilă o altă
căutare a lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu numai s-a făcut om, dar a rămas
printre oameni.
Aici vine întrebarea: dacă Dumnezeu este cu noi şi a rămas
printre noi, care sunt condiţiile pentru a fi ucenicii şi vestitorii săi? În
acest scop poate să ne ajute lectura din Paul care se numeşte pe sine însuşi: „sclavul
lui Cristos Isus, apostol prin vocaţie, pus deoparte pentru vestirea
evangheliei lui Dumnezeu” (Rom
1,1-7). Sclavul sugerează apartenenţa şi angajarea totală şi exclusivă. Paul
are un singur stăpân, nu mai mulţi; are o singură misiune, nu mai multe.
Apostol este cel care nu are o misiune personală de împlinit, nici un cuvânt
propriu de spus, dar o însărcinare primită şi un cuvânt auzit. Pus deoparte
pentru evanghelie înseamnă separat de logica lumii, dar nu departe de oameni
nici în afara lumii. Separat pentru a fi mai aproape, totdeauna disponibil
pentru a ajuta lumea. (don Bruno Maggioni [19.12.2004], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).
.jpg)
